Vă oferim azi să vă delectați alături de cei dragi cu o
poveste foarte frumosă și
parfumată.
Biblioteca
Centrul Academic Internațional Eminescu știe cum să vă facă ziua să fie mai
frumoasă, desigur cu povești bune și interesante, povești de la care ai ce
învăța.
Lectură plăcută!
POVESTEA LĂCRĂMIOARELOR
Acum o mulţime de ani a existat o scurtă vreme
în care fiecare floare era de fapt o mică zână cu puteri deosebite. În
timpul zilei florile răspândeau parfumuri frumoase şi bucurau ochii oamenilor,
iar în timpul nopţii se transformau în zâne şi făceau tot felul de fapte bune.
Toate florile se aflau în grija Primăverii. Ea le dădea nume, ea le ajuta să
crească frumos, ea le învaţa cum să răspândească cele mai minunate parfumuri şi
tot ea trebuia să fie atentă ca nici o zână să nu uite să se transforme înapoi
în floare când se apropiau zorii zilei.
Primăvara avea o grămadă de treabă şi zânele
nu-i uşurau deloc munca pentru că făceau o mulţime de năzbătii. Florile de
primăvară erau foarte greu de îngrijit pentru că se purtau exact ca nişte copii
neastâmpăraţi. Ghioceii, brânduşele, zambilele, toporaşii, albăstrelele erau
aproape imposibil de controlat când se lăsa seara. Primăvara trecea în fiecare
noapte pe la fiecare grup de flori şi le ruga să fie atente cu vrăjile, să aibă
grijă să nu le observe nici un om şi mai ales să-şi folosească puterile pentru
a face fapte bune.
Distracţia preferată a florilor de primăvară
era să se joace cu minţile oamenilor. Îi vizitau când dormeau, le parfumau
camerele cu cele mai ameţitoare parfumuri şi apoi le intrau în vise. A doua zi
oamenii se trezeau năuci, cu chef de ducă şi cu o poftă nebună de a se arunca
pe un câmp cu flori şi a sta la soare. Din cauza acestei distracţii tot mai
mulţi oameni nu se mai duceau la muncă, tot mai mulţi copii nu mai aveau poftă
de învăţat şi nimeni nu părea să mai poată să se concentreze la nimic. Bătrânii
vremii dădeau vina pe biata Primăvară şi o acuzau că le ia minţile celor mai
tineri. Neregulile astea au ajuns până la cel mai puternic Duh de Pădure din
perioada aia. Duhul a fost aşa de nemulţumit că a chemat-o pe Primăvara în
scorbura unde se ascundea şi i-a cerut socoteală:
- Ce-i povestea asta cu oamenii care nu mai au
chef de nimic şi zac toată ziua prin păduri mirosind florile de primăvară?
Te-ai înţeles cu Vântul să le luaţi minţile?
- Vai Duhule, cum poţi să crezi aşa ceva? Nu
ştiu ce se întâmplă cu oamenii…am atât de multă treabă că abia reuşesc să mă
întâlnesc cu Soarele şi să topim zăpezile rămase pe la munte.
- Cum adică ai atât de multă treabă?! Doar
eşti Primăvara, cu asta trebuie să te ocupi…
- Duhule, eu am în grijă şi toate florile-zâne
de primăvară şi…e foarte greu să le supraveghezi pe toate.
- Am uitat că s-a votat la ultimul congres al
Duhurilor ca florile să fie zâne pe timp de noapte…Am spus de atunci că nu e o
idee bună şi uite unde s-a ajuns!
Duhul tuna şi fulgera. Nu era de acord ca
oamenii să petreacă atât de mult timp în natură pentru că exista riscul ca unul
dintre ei să zărească un duh sau o zână şi toată viaţa să li se dea peste cap.
Zânele, spiriduşii, duhurile nu puteau exista decât dacă oamenii nu ştiau de
ele.
Primăvara s-a înfuriat că florile zâne nu o
ascultaseră aşa că din cauza nervilor ei şi ai Duhului începuse o furtună în
toată regula.
Ghioceii s-au speriat de tunetele şi fulgerele
care se abătuseră asupra lor. Nu greşiseră atât de mult…doar îi mângâiaseră pe
oameni cu petalele pe obraz ca să le fie pielea mai fină şi mai parfumată. De
unde erau să ştie că toate fetele pe care le mângâiaseră în felul acesta
deveniseră atât de mândre de fineţea pielii lor încât nu se mai dezlipeau de
oglinzi?! Albăstrelele începuseră şi ele să plângă. Ce-i aşa de grav că au
folosit culoarea lor pură pentru a înfrumuseţa ochii celor pe care-i vizitaseră
în somn? Acum au ochii mai frumoşi…chiar dacă au devenit încrezuţi şi bat din
gene ca toţi ceilalţi să-i poată admira mai bine.
Toate florile de primăvară plângeau
îngrijorate din cauza furtunii pe care o stârniseră. Aflaseră că potopul a
venit din cauza lor de la bătrâna Iarbă. Iarba le-a povestit că s-au mai
întâmplat astfel de furtuni pe vremea când fluturii erau ca nişte prinţi şi
toate florile se ofileau de dorul lor. Au plâns atât de mult, încât din
lacrimile lor amestecate cu picăturile de ploaie şi grindina care cădea
furioasă din cer, s-au format nişte boboci ca nişte mărgăritare. Când primăvara
a ajuns la primul grup de flori ca să le certe pentru năzbâtiile făcute peste
noapte, s-a lovit de un câmp plin cu nişte flori albe cum nu mai văzuse niciodată.
A zâmbit şi tunetele au început să se potolească. A vizitat un alt grup de
flori şi situaţia era aceeaşi: peste tot era plin de flori albe, mici şi
delicate iar celelalte flori se ofiliseră de tristeţe. Primăvara s-a aplecat
către bătrâna Iarbă şi a întrebat-o ce se întâmplase acolo.
- Năzbâtiile astea de zâne flori au plâns atât
de mult pentru că te-au supărat încât din lacrimile lor au răsărit florile
astea mici.
Primăvara a început să lăcrimeze uitându-se la
florile ofilite.
- Bietele de ele, s-au speriat de furtună şi
s-au ofilit…O să numim florile astea noi “Lăcrămioare” şi de acum nici o floare
nu va mai putea să se smulgă din rădăcină la lăsarea nopţii. Florile vor bucura
oamenii numai când aceştia o să le caute.
După ce a rostit aceste vorbe Primăvara a
cules câteva lăcrămioare, şi le-a prins în părul lung şi blond şi apoi a zburat
către Duhul de Pădure să-i arate ce răsărise din lacrimile florilor.
Duhul de pădure a fost aşa de impresionat de
Lăcrămioare încât a decis să învie toate florile de primăvară şi să le lase
totuşi o putere specială, chiar dacă nu mai erau zâne: să poată vorbi între ele
şi din când în când oamenii cu suflet curat să le poată auzi poveştile.
După ce ploaia aprigă s-a potolit şi soarele a
început din nou să strălucească, oamenii cei năuci s-au trezit ca dintr-un somn
greu şi s-au întors la treburile lor. Când au dat peste noile flori le-au
adunat şi le-au strâns în bucheţele, minunându-se că nu le mai văzuseră
niciodată până atunci. Primăvara a vizitat visele bătrânilor şi le-a transmis
povestea şi numele florilor nou răsărite. Bunicii şi bunicile de pe atunci au
spus povestea Lăcrămioarelor şi au răspândit numele florilor născute din
plânsul fostelor zâne.
Şi-am încălecat pe-un coş cu flori
Şi v-am spus o poveste în culori.
Publicat: Diana Țurcanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu