Toţi îl cunoaştem pe Păcală. Este unul dintre cei mai iubiţi eroi ai snoavelor
populare
româneşti. Păcală este inteligent, sincer, isteţ, liber ca pasărea cerului, un justiţiar iubitor de adevăr şi dreptate, şugubăţ nevoie mare şi amuzant până peste poate. Cu vorbele lui în doi peri, făcând pe prostul şi ascunzându-se sub o mască de naivitate și simplitate, el găseşte ac de cojoc oricui. Păcală ştie foarte bine cine este şi care este rostul lui pe lume. Pentru el, lucrurile sunt foarte clare: nu suportă urâtul, prostia şi nedreptatea. Folosind umorul, farsele şi păcălelile, el îi pedepseşte pe cei certaţi cu legile omeniei şi îi altoieşte zdravăn ca să-şi înveţe lecţia şi să n-o mai uite câte zile vor avea.
româneşti. Păcală este inteligent, sincer, isteţ, liber ca pasărea cerului, un justiţiar iubitor de adevăr şi dreptate, şugubăţ nevoie mare şi amuzant până peste poate. Cu vorbele lui în doi peri, făcând pe prostul şi ascunzându-se sub o mască de naivitate și simplitate, el găseşte ac de cojoc oricui. Păcală ştie foarte bine cine este şi care este rostul lui pe lume. Pentru el, lucrurile sunt foarte clare: nu suportă urâtul, prostia şi nedreptatea. Folosind umorul, farsele şi păcălelile, el îi pedepseşte pe cei certaţi cu legile omeniei şi îi altoieşte zdravăn ca să-şi înveţe lecţia şi să n-o mai uite câte zile vor avea.
Doriţi să aflaţi cum Păcală a vândut vaca unui stejar, şi cum
acesta i-a venit de hac preotului, Centrul Academic Eminescu, vă propune să citiţi volumul
de carte Isprăvile lui Păcală de Petre Dulfu. Cartea face parte din colecţia
Biblioteca Şcolarului, editată de către Litera Internaţional şi conţine 352 de
pagini.
În acest volum veţi afla cum Păcală a moştenit avere, de la tatăl său:
Nu azi, nici ieri, hei! de-atuncea, apă-a curs pe Olt cam multă!
Nu azi, nici ieri, hei! de-atuncea, apă-a curs pe Olt cam multă!
(Sănătate, de la
Domnul, celor care mă ascultă!)
Undeva p-aci, sub
cerul scumpei noastre Românii,
Într-un sat trăia
— se zice — un moşneag, ce-avea
trei fii.
Cei mai vîrstnici, de! ca
lumea! cînd mai buni şi cînd mai răi,
Cînd mai
dezgheţaţi la minte, cînd mai proşti, sărman de ei.
Cel mic însă...
altă fire! Suflet bun, dar mult poznaş...
Toate le făcea
sucite şi pe dos, de te-ncruceai...
Un nătîng, un gură-cască
îţi părea — cînd îl vedeai.
Ii ieşeau la capăt însă
toate-aşa de minunat,
Că, de fapta-i
săvîrşită, locului stăteai mirat.
O plăcere-avea: de
lacomi, de neghiobi, să-şi rîză-n lege!
Şi, ca el, la gard
prostia cine mai ştia s-o lege?...
— Năzdrăvan!
ziceau o seamă. Alţii: — Ba e un ţicnit!
Iar la urmă, toţi,
„Păcală" oamenii l-au poreclit.
Intr-o zi, bâtrînu-şi
cheamă fiii lîngă pat: — Mi-e rău!
Mj-a sosit pesemne
ceasul!... Rămîneţi cu Dumnezeu!
Aş fi vrut-, la
despărţire, să vă las ceva strînsură;
Că eu ştiu, vai,
sărăcimea în viaţă cîte-ndură.
Dar în lume... nu-i
pe vrute... faci atît cît ţi-e puterea...
După ani de străiduinţă,
doar o vacă mi-e averea
Stăpîniţi-o pe Joiana,
voi, băieţi, cînd n-oi mai fi;
Intre voi, ca fraţi de-un
tată, împărţiţi-o cum veţi şti!...,
şi vroia-nainte să-şi
urmeze cuvîntarea...
Nemiloasa moarte
însă i-a curmat pe veci suflarea.
După
ce l-au dus la groapă,
băietanii... ce să facă?
Intre dînşii cum să-mpartă,
trei feciori, o biată vacă?...
