vineri, 19 iunie 2015

SPECTACOL „ÎN CĂMAȘĂ DE CIREAȘĂ”


Programul inițiat de BM B. P. Hasdeu „Chișinăul citește o carte”,ajuns la ediția a XII-a, din nou a adunat iubitorii de poezie. De data aceasta urma să discutăm despre cartea „În cămașă de cireașă” de Arcadie Suceveanu. Copiii de la Grădinița nr 40, grupa a 2-a frumos îmbrăcați, cu cireșe aplicate la piept, însoțiți de educatoarea Vera Prohorov, grad didactic 2, Svetlana Ohladciuc, grad didactic 2 și Vera Diocher, grad didactic 1, metodist. Preșcolarii au venit cu un spectacol de cântec și poezie intitulat „În cămașa de cireașă”. Au fost recitate poeziile: „În cămașă de cireașă”,Mariam Bogdan; „Vocale portocale”, Alexandra Pușcașu; „Ananasul”, Ariana Rapeșca; „Greierul
care s-cri-cri-e”, Bogdan Țurcan; „Chinder cu suspin”, Ana-Nicoli Iușanu; „Florile preferate”, Ratmir Nichita; „O corabie în deșert”, Ecaterina Bodean, iar poezia „Zimbrul de la hotare”, a fost recitată de un grup întreg: frații Arina și Vlad Budăi, Emil Noroc, Sorina Guțu, Marina Iliescu. Subiectele poeziilor sunt vii, umorul autorului este de o spontanietate admirabilă, imaginile de o cromatică proaspătă și imbietoare. Micuții le-au recitat cu multă simțire și emoție. Apoi ne-au cântat, „Abeceluș”, „Buburuza”, „Fără soare nu crești mare”, „Grădinița” și „Cântec de glumă”. Pianul venea să întregească vocile copiilor, care se revărsau peste tot. Colaboratorii Centrului le-au povestit unele peripeții din copilăria scriitorului Arcadie Suceveanu, adunate de Aurel Scobioală în volumul „Când scriitorii erau copii”. În final i-am servit pe toți cu cireșe coapte. A fost un moment frumos și dulce.

Larisa Arseni. Colaboratoare CAIE
Maestru în artă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu