vineri, 5 iunie 2015

EDUCAŢIA ECOLOGICĂ – EDUCAŢIA SUFLETULUI



Încă în secolul trecut (1972) la Stockholm, într-o conferinţă mondială pentru mediu, cu genericul  O SINGURĂ PLANETĂ, la care au participat circa 113 state, au  fost luate în dezbatere principalele pericole care afectează sănătatea Terrei, iar cei prezenţi au susţinut propunerea de a constitui în cadrul ONU Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu. Cu această ocazie data de 5 iunie a fost declarată Ziua Mondială a Mediului. Centrul Academic Internaţional Eminescu a organizat în această zi o discuţie-dezbatere pentru copiii de la grădiniţa nr. 40, grupa 2, însoţiţi de doamna educatoare, Vera Prohorov, grad didactic doi. A fost amenajată o expoziţie de carte cu titlul MEDIUL ÎNCONJURĂTOR AL TERREI, ÎNCOTRO?




Tema pusă în discuţie le este cunoscută copiilor, pentru că vorbesc la grădiniţă şi în familie. La întrebarea, ce este de fapt mediul înconjurător?, copii au răspuns în cor: mediul natural, este aerul, oceanele, mările, râurile, lacurile, apele curgătoare, vegetaţia, pădurile, parcurile, soarele, păsările, animalele. Într-un cuvânt, tot ce există pe pământ este mediu. Am mai discutat şi am luat în dezbatere şi alte întrebări pe care micuţii la vârsta lor le pot înţelege, despre poluare, despre factorii vizibili şi invizibili, care acţionează nociv asupra mediului, despre alterarea păturii de ozon, despre unii dăunători, care fac parte din relele mediului, despre pesticide, agricultură ecologică, etc. Ne-am oprit în mod special la problema despăduririlor masive, adică tăierea pomilor. Copiii s-au arătat foarte receptivi, menţionând rolul omului în păstrarea mediului înconjurător. Le-am recitat poezia lui Vasile Militaru, Ne cheamă pădurea. Veniţi, ai codrilor prieteni,/ Veniţi, la ei, cu suflet viu,/ Veniţi, cât brazii mai au cetini,/ Veniţi, cât nu e prea târziu!/  Pădurea e izvor de viaţă/ Şi-n ea strămoşii au mers mereu/ Ca-ntr-o biserică măreaţă,/ În care cântă Dumnezeu! Copiii la rândul lor au venit cu un program de poezii şi cântece dedicate naturii. Menţionăm doar câteva: Crăiasa natură, Prietena-natură, Să protejăm natura, Natura e speranţă, Gândăcelul Farago, Soarele, etc. Copiii s-au dat cu părerea, ce trebuie să facă fiecare dintre noi ca să protejăm mediul înconjurător; despre curăţenia din stradă, de la locul de trai; ce trebuie să facem, când vedem că cineva aruncă gunoaie, deşeuri de tot genul, etc. Noi, organizatorii ne-am bucurat nespus de mult că aceşti micuţi ştiu ce avem de făcut, trebuie doar să respectăm nişte reguli şi să demonstrăm că putem şi noi fi civilizaţi ca cei din Europa. A fost o discuţie de bun augur şi cu multe învăţăminte.
Larisa Arseni. Colaboratoare CAIE
Maestru în artă
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu