Ce este copilăria? Desigur că o să spunem copilăria este vârsta fericirii umane, când totul este permis, totul pare un vis frumos cu multe bucurii, curcubeu.
Astăzi, mi-am propus să vă vorbesc despre Grigore Vieru, unul dintre cei mai iubiţi poeţi ai copiilor. Povestirile lui Grigore Vieru emană jovialitate, lumină, vitalitate palierele cărora se înscriu pe acordurile oricărui suflet de copil. Prin Grigore Vieru credem în miracole.
Iată că astăzi o să faceţi cunoştinţă cu povestea "Pâine cu rouă", o poveste cu tâlc pentru cei mici. Lectură plăcută!...
Pâine cu rouă
Doru mânca tare prost şi alegea mâncarea. Mama îi punea dinainte toate bunătăţile lumii.
- Pâinică cu unt vrei?
- Nuuu!
- Cu icre?
- Vreauu!
Doru muşcă o gură din pâinea cu icre şi o lasă. Gustă felia cu miere, o miroase pe cea cu magiun.
- Nu vreau! Nu-i bunăăă!
Tatăl s-a uitat lung la băiat şi a spus:
- Apoi cea mai bună e pâinea cu rouă. Numai că de unde s-o luăm noi acum?
- Vreau pâine cu rouă... Dă-mi pâine cu rouă, scânci Doru.
Doru într-adevăr nu mâncase pâine cu rouă şi nici nu auzise de ea.
- Cea mai bună e roua de vie, spuse tatăl. Mergi mâine cu mine la vie şi mâncăm...
Apoi adăugă:
- Cea mai gustoasă e roua dimineţii. Ea se mănâncă cu pâine. Aşa că trebuie să ne sculăm mai dimineaţă.
Doru nu avea răbdare să guste pâinea cu rouă. A doua zi s-au dus dis-de-dimineaţă cu tatăl la vie.
- Cea mai gustoasă e roua rumenită de soare - a spus tatăl. Până ce se rumeneşte ea, noi hai să lucrăm puţin.
Şi tatăl puse pâinea şi untul, şi brânza, şi ceapa sub butuc, apoi se apucară de lucru. Ridicau viţele de la pământ, încărcate cu struguri, le prindeau cu grijă de sârmă - ca să nu putrezească poama.
Când ajunse la capătul rândului, Doru se uită la soare şi spuse:
- Mie mi-e foame.
Tatăl zâmbi:
- Bravo! Iată şi roua s-a făcut bună: rumenă-rumeoară s-o pui pe felioară!
Pâinea, tăiată felioare de acasă, era gata presurată cu rouă. Tatăl o lăsase descoperită şi roua se scuturase din frunze peste ea. Doru luă marginea, pentru că marginea avea cele mai multe mărgeluşe de rouă pe ea, o duse cu grijă la buze - să nu se împrăştie roua.
Fruntea lui rumenită de soare, bombată parcă coaja de pâine, strălucea şi ea în stropi de sudoare. Câţiva picuri se cotiliseră de pe frunte în jos pe obraz, apoi pe coaja de pâine.
Doru muşcă din ea cu poftă. Pâinea avea nu ştiu de ce gust sărăţel, dar era bună. Doru mâncă toată felia şi mai ceru una.
Era tare gustoasă pâinea cu rouă!
Dacă ţi-am trezit curiozitatea, dacă ţi-a plăcut această povestioară, Te invităm la Centrul Academic Eminescu să frunzăreşti toată cărţulia. E foarte frumoasă, viu colorată, imagini atrăgătoare şi povestiri cu tâlc...
Publicat: D.Ț.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu