Tradiţii şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou

La români sărbătorile de iarnă se desfăşoară între 24 decembrie şi 7 ianuarie şi au ca puncte centrale zilele Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei (cu ajunurile respective), caracteristica lor cea mai importantă fiind repertoriul neasemuit de bogat în datine şi credinţe, în realizări artistice literare, muzicale, coregrafice etc. Colindele, colindele de copii, urările de belşug şi recoltă bogată cu Plugul, Pluguşorul, Sorcova, Jocurile cu măşti (Capra, Steaua, Ursul), Cântecele de stea sunt câteva din manifestările folclorice care fac din sărbătorile de iarnă unele din cele mai spectaculoase manifestări spirituale ale poporului nostru.

Colindul

Dintre obiceiurile româneşti, cel care a ajuns aproape să se identifice cu ajunul Crăciunului şi cu noaptea de Crăciun este colindul. În ajunul Crăciunului, cete de colindători sunt alcătuite cu precădere din copii, obiceiul numindu-se colindele copiilor. Se face deosebire astfel de colindatul propriu-zis, la care participă numai feciorii şi oamenii maturi. După miezul nopţii de 23-24 decembrie, copiii pornesc în grupuri mici să colinde din casă în casă. Dacă gazda binevoieşte să le deschidă, copiii vor avea parte de obişnuitele daruri: colaci, covrigi, cozonac, nuci, mere şi chiar bani.  

 Dintre obiceiurile româneşti, cel care a ajuns aproape să se identifice cu ajunul Crăciunului şi cu noaptea de Crăciun este colindul. În ajunul Crăciunului, cete de colindători sunt alcătuite cu precădere din copii, obiceiul numindu-se colindele copiilor. Se face deosebire astfel de colindatul propriu-zis, la care participă numai feciorii şi oamenii maturi. După miezul nopţii de 23-24 decembrie, copiii pornesc în grupuri mici să colinde din casă în casă. Dacă gazda binevoieşte să le deschidă, copiii vor avea parte de obişnuitele daruri: colaci, covrigi, cozonac, nuci, mere şi chiar bani. Alături de colindatul copiilor, în ajunul Crăciunului se mai întâlneşte în unele regiuni obiceiul umblatului cu icoana. Preoţii sau cântareţii bisericii poartă din casă în casă o icoană reprezentând naşterea lui Iisus, pe care membrii casei vizitate o sărută cu evlavie.    

Adevăratul colindat se desfăşoară în seara şi noaptea de Crăciun. Colindătorii-tinerii şi oameni în toată firea- se adună în cete bine rândiute. Fiecare grup îşi alege un conducător, numit vătaf sau jude. Colindătorilor propriu-zişi li se alătură câţiva flăcăi cu sarcina să poarte, în saci şi traiste, darurile primite. Pe vremuri, fiecare ceată putea să ia la colindat numai o anumită parte a satului, având grijă să nu patrundă în zona ce se cuvenea alteia. Odată intraţi în curte, colindătorii îşi deapănă repertoriul înaintea membrilor casei, adunaţi în prag. Cântecele sunt întotdeauna însoţite de dansuri. După ce cântecele şi dansurile din faţa casei s-au terminat, gazda îşi invită colindătorii în casă. Aici, înainte de aşezarea la masa pentru ospăţul comun, vătaful casei porunceşte să se cânte alte cateva colinde. Numărul colindelor depinde în mare masură de belşugul de daruri pe care gazda urmează să le ofere colindătorilor.

Umblatul cu Capra

 Acest obicei ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal capra .Masca este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu nelipsiţii lăutari ce acompaniază dansul caprei. Capra saltă şi se smuceşte, se roteşte şi se apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn. La oraş, spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei.

Pluguşorul

Urare tradiţională la români în preajma Anului Nou, pluguşorul a păstrat scenariul unei invocări magice legate de pământ. El este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit, cu timpul, de un plug în miniatură, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită migetul boilor. Textul pluguşorului şi-a pierdut astăzi caracterul magic. Recitată într-un ritm vioi, urarea devine tot mai veselă, mai optimistă pe măsură ce se apropie de sfârşit.

Steaua

De la Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblau cu steaua, un obicei vechi ce se întalneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea sa amintească steaua care a vestit naşterea lui Isus şi i-a călăuzit pe cei trei magi.
Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievală a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanţă Calvină şi, multe din ele, din tradiţiile locale.
Micul cor al stelarilor, care intră în casă în zilele Crăcinului, cântă versuri religiose despre naşterea lui Isus: "Steaua sus răsare"; "În oraşul Vitleem"; "Trei crai de la răsărit".

F.M.