Cândva, pe când studiam unele limbi străine, întâlnesc într-o zi un tip cunoscut.
Era într-un mai, nu, era într-o lună mai rece. Chiar şi locul îl ştiu: o stradă sfârşind, în alta - abia începută.
- "Come stai, amigo?", i-am strigat de departe într-o italiană perfectă, ceea ce putea însemna în nu mai puţin perfecta limbă în care scriu: "ce mai faci, bă?".
În fond, pe naiba mă interesa ce face, voiam doar să-i demonstrez, că nu-mi sunt străine unele limbi străine.
N-a sesizat. Mi-a răspuns cum răspunzi unui bun cunoscut sau prieten:
- "Bine, mersi, îmi plimb puricii".
- "Glumeşti?", - i-am zis uluit.
- "Păi de ce, sunt oameni ce-şi plimbă pălăriile, câinii, caprele, ce-şi plimbă propriul corp. Ştiu oameni ce-şi plimbă copiii, soţiile... Eu îmi plimb puricii Ai ceva contra?"
Nu. Nu aveam. Implacabila-i logică mă zguduise din temelii...
Şi din ziua aceea, de atunci, şi eu am început să-mi plimb melancoliile, izvorâte din proasta cunoaştere a logicii, fie ea chiar formală...
Aureliu Busuioc
Sper, dragi cititori că aţi înţeles că e vorba de "salut", şi sper că voi ştiţi a vă saluta...
Proverb pentru meditaţie: Bună ziua, căciulă, că stăpânul n-are gură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu