vineri, 23 ianuarie 2015

PRIETENIA - COMOARA CEA MAI DE PREŢ

 Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o comoară inestimabilă. “Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva aventură!” exclamă el.Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă:” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.
            Când cei doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur. “Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă Petru. Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.
            Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie. “Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie. Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.
Apoi, cei patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlni cu Cămila. “Eşti numită oaia deşertului” îi spuse Petru acesteia. “Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii?”. Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.
Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare. “Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum.
Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.
            Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa: “Felicitări, aţi găsit comoara.”

“Unde este?” exclamă toţi surprinşi.
“Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”
Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate! Toţi au găsit PRIETENIA!…Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară!
Morala
Prietenia este un lucru minunat, este strâns legată de “a împărţi” - prietenii împart aproape totul, experienţele lor, fie că sunt bune fie că sunt rele, bucuriile şi tristeţiile lor - de “altruism”- prietenii au grijă unii de alţii - şi de “sprijin şi grijă“- prietenii sunt mereu împreună atunci când au nevoie unii de alţii; suportul vine sub diferite forme, însă suportul moral este considerat ca fiind cel mai important. Şi atunci, construirea şi menţinerea unei prietenii este unul dintre cele mai bine răsplătite proiecte ale vieţii noastre.
Sursa: http://povestiri-cu-talc.blogspot.com/2007/05/prietenia-comoara-cea-mai-de-pre.html
Publicat: Pleşca Marcela

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Clubul "Tinerilor naturalişti"

Centrul Academic Eminescu, astăzi a avut ca vizitatori un grup de copii de la Centrul orăşenesc a "Tinerilor naturalişti", însoţiţi de profesoara, doamna Balica Maria. Copiii au făcut cunoştinţă cu însăşi localul bibliotecii, deoarece au fost  pentru prima dată la noi. A fost  prezentată colecţia bibliotecii şi volumele de carte valoroasă pe care le deţinem: manuscrisele Eminescu, cărţi rare. Însă principalul scop a acestor micuţi  a fost expoziţia de tablouri a Clubului floriștilor „Diana”, care se află în incinta centrului la primul etaj. Copiii au fost înscrişi, şi au primit un card nominal pentru a dispune de serviciile noastre.
P.M.

joi, 15 ianuarie 2015

Omagiu lui Eminescu

Eminescu este unul din exemplarele cele mai splendide pe care le-a produs umanitatea. Avem convingerea că daca mai trăia, sănătos, încă douazeci de ani, el ar fi fost considerat, fără putinţă de contestare, ca unul din cei mai mari creatori de poezie din întreaga literatură a lumii. 

Garabet Ibraileanu


La 14 ianuarie 2015, în  ajun de ziua marelui geniu al culturii româneşti, Centrul Academic Eminescu a organizat o lecţie publică cu genericul: Opera Eminesciană - viziuni noi, la care au participat eleviii de la gimnaziul "Nicolae Costin", clasa a I B  şi elevii de la LT "Mihai Eminescu" clasa a VA . Doamna Larisa Arseni a început  lecţia cu date bibliografice din viaţa şi opera poetului. Copiii au ascultat " Basm de Geo Bogza" legenda care are ca subiect condiţia naşterii Luceafăului poeziei româneşti - Mihai Eminescu. Copiii au venit pregătiţi cu un recital de poezie, căci prin poezie este veşnic viu sufletul românesc: Luceafărul, O mamă, Scrisoarea a III-a, O rămâi, Lacul, „De-aş avea”. La finele orei copiii au avut ocazia să audieze romanţe scrise pe versurile lui Eminescu, interpretate de personalităţi celebre. Copiilor li s-a prezentat şi expoziţia tematică de carte (cărţi de şi despre Mihai Eminescu).
La ora 15.00, copiii de la Grădiniţa nr. 40, au venit cu un frumos spectacol " Colind pentru Eminescu". Copiii au recitat poezii şi au interpretat cântece pe versurile poetului.
Ziua de ieri a lăsat  în urmă recitaluri extraordinare de poezie şi muzică, un omagiu adus marelui poet Mihai Eminescu. Poezia lui Eminescu este mult mai complexă pentru a fi limitată la acest eveniment, de aceea, noi, echipa CAI Eminescu așteptăm iubitorii de carte, de Eminescu, de artă și de frumos, să ne viziteze și să promoveze opera eminesciană!
Marcela Pleşca

marți, 6 ianuarie 2015

Povestea unui fulg de nea


 …A fost odată, într-o împărăție din înaltul cerului, și ploaie și vânt și frig… Și, într-o zi însorită dar geroasă, toate acestea 

s-au unit și au dat naștere unui fulg de nea. Stralucea ca o stea, era rece ca frigul năprasnic, se topea și se transforma în ploaie și, numai soarele știa să-l facă să zâmbească.

    După ce a crescut puțin și s-a dat binecuvântarea a pornit la drum în josul pământului pentru a găsi un alt fulg cu care se putea juca în liniște… I s-a spus să nu se încreadă în nimeni, să se ferească de căldură, să se ascundă de soare după-amiezile să nu piară, să se joace doar cu semenii lui și, atunci când va atinge pământul, să se aseze peste fulgul pe care îl va iubi o viață. Fulgul cu care avea să se topească pentru a se întoarce sus, la cei ce i-au dat viață. Fulgul a promis că va asculta povața părințilo și a plecat…
    În drumul său a cunoscut mii de alîț fulgi. Sute i-au fost antipatici, zeci i-au devenit amici și, foarte puțini, prieteni. Alături de ei și-a continuat drumul și nu a încetat nici o clipă să caute fulgul cu care avea să se topească. Steaua de zăpadă a cunoscut copaci și frunze și flori și fluturi. A cunoscut blândețea animalelor, ochii blajini ai oamenilor, bucuria copiilor ce-l vedeau acolo sus. A cunoscut case bătrânești, a auzit colinde, a gustat cozonaci calzi, a ciocnit ouă de Paști. A cunoscut suferința, dragostea și fericirea aparentă. S-a ascuns mereu de soare de teamă să nu piară. Așa cum promisese…
    Într-o zi însă fulgul s-a oprit… Și, odată cu el s-a oprit totul. Muzica, visele, dansul, veselia, suferința, jocul copiilor. Culorile au pălit, apele au încetat să mai curgă, păsările să mai zboare, vântul să mai bată, ploaia să mai plouă, zăpada să mai ningă…
    Fulgul văzuse, acolo jos, ceea ce căutase întreaga sa viață. Găsise scopul călătoriei sale… își găsise trecutul, prezentul și viitorul. Rațiunea de a fi. Găsise viața ce-i lipsea.
    Și s-a apropiat încet… Și, în sfârșit, simțea ce înseamnă să fii fericit. Simțea cum îl învăluie dragostea, cum totul capătă un sens. Simțea că iubește atât de tare încât îl durea. Și, s-a dăruit întru totul lui, fulgului ce a promis că-l va face fericit.
    … Și nu, nu au trăit fericiți până la adaâci bătrâneți pentru că… fulgul nu se îndragostise de un fulg ci de un om. Dar nu știa.. nu știa căci omul îl mințise. Omul voia doar să știe ce înseamnă un fulg de nea.
    …și așa, steaua de zăpadă a atins mai intâi părul omului, apoi l-a privit în ochi… Apoi i-a mângâiat buzele calde… buze care l-au topit…
    …și fulgul a căzut mort… 
Publicat: D. Ț.