miercuri, 29 iulie 2015

Învățăm în timp...

LECTURĂ PLĂCUTĂ...

Poveste chinezească

CINCI OUĂ TARI

         
Demult , demult, trăia un țăran. El era sărac lipit pământului și umbla prin sate după lucru. Și a umblat el, a umblat, multe locuri a văzut, dar de lucru n-a găsit.
          Și iată că într-o zi, când de-abia se mai ținea pe picioare de oboseală și nu mai putea de foame, zări o cârciumă, intră și ceru să i se fiarbă cinci ouă tari. După ce le mâncă, se scotoci prin buzunare după bani, dar în buzunare ioc. Nu știu cum își pierduse bănuții.
          Ce să fac? se gândea el - îmi rămâne doar să mia comand ceva între timp să-mi iau tălpășița fără să fiu văzut.
          Dar soarele răsare de la răsărit și apune la apus, o zi vine după alta, și săracul nu avu vreme nici să clipească măcar și trecură douăzeci de ani. Într-aceasta învățase o meserie și se făcuse tâmplar, câștigând bani din care să trăiască. Mergând el odată spre casa de unde plecase, dădu peste satul cu cârciuma și-și aminti ce i se întâmplace aici acum douăzeci de ani. Intră și ceru din nou cinci ouă tari. Cârciumarul nu-l mai recunoscu, dar întâmplarea de atunci n-o uitase. Mâncă el ouăle și-l întrebă pe cârciumar:
- Cât îți datorez pentru aceste cinci ouă tari?
- Dă-mi cinci bănuți de aramă și e bine, răspunse cârciumarul.
Țăranul scoase zece. Cârciumarul se miră și spuse:
- Frățioare, e prea mult, dă-mi numai cinci. De ce îmi dai încă pe-atât?
- Ai uitat - spuse zâmbind țăranul - cu douăzeci de ani în urmă am mâncat cinci ouă tari și n-am plătit, înseamnă că-ți datorez zece.

          Cârciumarul stătu mult pe gânduri, își plecă capul și începu să strige:
- Va să zică așa! Acum douăzeci de ani ai mâncat cinci ouă tari de găină?! Câți pui aș fi putut avea în acești ani din ele? Și de câte ouă m-ai păgubit? Dacă socotim drept, îmi datorezi mulți, mulți bani. Dă-mi-i că de nu, mergem la judecător să ne judecăm.
Țăranul nu se sperie deloc și zâmbind spuse:
 - Bine, du-te tu, iar eu vine pe urmele tale.
Cârciumarul se duse la judecătorie și depuse plângere. Spuse de-a fir a păr cum de l-a înșelat țăranul și câți bani trebuie să primească acum pentru cele cinci ouă.
          Judecătorul îl ascultă și începu să dea din cap în semn de încuviințare. Cârciumarul se bucură că va câștiga procesul, și bani mulți și îi făcu judecătorului un dar scump.
          Judecătorul îl aștepta pe țăran să vină la rând. După mul timp veni și acesta, care se înclină până la pământ în fața sa și îi spuse:
- Domnule, vă rog să mă iertați că am întârziat. Am avut o treabă foarte importantă, de aceea n-am putut veni mai devreme.
- Ei, țăranule! Ce tot spui? Ce treabă poate fi mai importantă decât un proces la judecătorie? i se adresă supărat judecătorul.
- Iată care a fost treaba, domnule, răspunse liniștit țăranul. Fratele meu s-a hotărât să semene puțină mazăre. A fiert mai întâi semințele și a așteptat să se răcească, să le semene. A trebuit să așteptăm mult până s-au răcit. Când s-au răcit le-am semănat repede și imediat am fugit încoace. Uitați-vă, abia mă mai țin pe picioare de oboseală.
          Judecătorul, curierii, cârciumarul și toți câți erau de față în sală au pufnit în hohote de râs auzind vorbele țăranului.
- Ai mai auzit să creadă cineva așa ceva? Cum pot să răsară semințele de mazăre fiartă? i-a zis judecătorul râzând batjocoritor.
- De ce să nu răsară? Dacă din semințe de mazăre fiartă nu pot ieși lăstari, atunci cum pot ieși pui din ouă fierte?
            După ce țăranul rosti aceste vorbe, nimeni nu mai râse în sală. Judecătorul se uită la cârciumar, cârciumarul la judecător și nici unul nu mai știu ce să mai spună.

Cules computerizat: D.Ț


Morala? Așteptăm răspunsuri în comentarii...


marți, 28 iulie 2015

ȘTIAȚI CĂ...?

















Rujul CleopatreiCleopatra folosea ruj fabricat din furnici roşii zdrobite şi gândaci.





Memoria de scurtă duratăMemoria de scurtă durată reţine cam 7 lucruri timp de 20-30 de secunde.





Fibrele alimentareUn cartof conţine mai multe fibre decât un bol cu fulgi de ovăz.


Primul creionCreionul a fost inventat în jurul anului 1500.


Cămilele şi apaCămilele pot bea 94 de litri de apă în mai puţin de trei minute.


BlugiiPrimii blugi au fost fabricaţi de Levi Strauss în 1850. Aceştia erau folosiţi ca uniformă pentru minerii americani care lucrau în minele de aur.


Respiraţia unui omO persoană respiră, în medie, de 23.000 de ori în fiecare zi.


Publicat: D.Ț.

A fost odată...

Poveștile sunt cele care ne inspiră, ne dau o notă de imaginație, relaxare și un plus de învățăminte. Poveștile - e lumea copilăriei...
Vă propunem, dragi cititori o poveste care sper să vă placă. Lectură plăcută...

Poveste marocană     


FATA CEA ȘIREATĂ


       
A fost odată un om care avea o fată frumoasă, și vedea cum toți băieții erau fermecați de frumusețea ei. Într-o zi veniră doi băieți care erau rivali, se prezentară fetii și-i spuse: Am venit la  tine. Ea îi întreabă: Ce doriți voi? Iar ei răspunseră: Te iubim și am venit pentru tine. Tânăra fată se scoală și se duce la tatăl său și-i spune: Iată, doi tineri au venit la mine.
          Tatăl îi vede pe cei doi băieți și-i întreabă: Ce doriți voi, fiilor, de ați venit aici?
          Sântem rivali și am venit la fata ta, dorind s-o luăm în căsătorie. Tatăl ascultă și răspunse astfel: Mergeți să dormiți la voi acasă, în astă-noapte și întoarceți-vă mâine; veți vedea care din voi va avea pe fiica mea ca soție.
Băieții ascultară de aceste cuvinte și se înapoiară să doarmă la ei acasă. Dar dis-de-dimineață, a doua zi, se scoală, revin la tatăl tinerei și-i spun: Iată-ne! Și, precum ne-ai spus ieri, am venit acum la tine. Tatăl îi ascultă și le spune: Stați aici și așteptați-mă, că mă duc să cumpăr o bucată de stofă la târg. Cei doi tineri ascultară cuvintele tatălui și-l așteptară, iar acesta se ridică, luă banii și se duse la târg.
          Soseșe în locul unde se vindeau stofele și cumpără o bucată, apoi se întoarce acasă. Își cheamă fata și spune tinerilor: Fiilor, voi sânteți doi și eu nu am decât o singură fată. Căruia dintre voi trebuie s-o dau? Și pe care dintre voi trebuie să-l înlătur?
          Iată aici o stofă, o voi rupe în două și voi da câte o bucată fiecăruia. Acela care va termina primul o haină din această stofă, va fi soțul fiicei mele.
          Tinerii croiesc haina, se grăbesc s-o coasă, îmn timp ce tatăl fetei îi privea lucrând. Atunci el chemă pe fiica sa la locul unde se aflau pețitorii, și-i dă ață, spunându-i: Iată ață, înnoad-o și dă-o acestor tineri. Ea ascultă pe tatăl său, ia ața și se așează lângă ei. Dar fata era șireată, lucrul pe care nu-l știa nici tatăl său, nici tinerii. Ea singură știa pe care dintre tineri îl iubea. Tatăl se duse în casa lui și așteptă ca tinerii să coasă hainele, zicându-și: Cel ce vs termina primul va fi soțul fiicei mele.
          Fata începu să facă nod la ață și pețitorii își luară acele și începură să coasă. Dar fata era tare șireată. Ea înnoda fire foarte scurte pentru acela pe care-l iubea și fire lungi din cale-afară pentru cel pe care nu-l iubea. Iată însă că până la amiază tinerii n-au terminat de cusut. Ea continua să facă nod la ață și ei să lucreze în zor, iar pe înserate, tânărul care avea firul mai scurt termină cusutul, iar celălalt tânăr abia prididise să însăileze haina.
          Când tatăl fetei veni, spuse tinerilor: Ați cusut până scum și n-ați terminat hainele?
          Primul din ei se ridică și-i spune: Taică, iată, lucrul meu a fost terminat.
          Celălalt lăsă capul în jos, necăjit.
          Tatăl îi privi și le spuse: Dragi băieți, când ați venit amândoi să mi-o cereți pe singura mea fiică de nevastă, eu nu știam pe care să-l aleg; de aceea am adus bucata de stofă, am dat-o în două și am chemat-o pe fiica mea să vă facă nod la ață, iar vouă spunându-vă: Faceți aceste haine! Și ați început să lucrați. V-am mai spus: Acela care va termina primul va fi soțul fiicei mele.
Tatăl însă habar n-avea că fiica sa, când înnoda ața, alegea fire scurte pentru tânărul pe care-l iubea și fire lungi pentru cel pe care nu-l voia. Nu știa deci că fiica sa își alesese de fapt singură bărbatul.
          Tatăl gândise în felul următor: Dacă tânărul care a terminat mai repede de cusut va lua pe fiica mea, va lucra mai cu spor și va putea s-o hrănească. Iar cel care nu va termina lucrul, înseamnă că nu va munci cu hărnicie și deci nu va putea s-o hrănească. Iar cel care nu va termina lucrul, înseamnă că nu va munci cu hărnicie și deci nu va putea s-o hrănească pe nevasta lui. Cei doi tineri se ridicară. Unul rămase cu fata, iar altul plecă de unde venise, fără să bănuiască șiretenia tinerei.


Cules computerizat: D.Ț.

luni, 20 iulie 2015

POETUL COPIILOR CU INIMA FĂRĂ ASCUNZIŞURI

Scrie cu sufletul tău şi reciteşte cu sufletul altuia.
                                                                                      (Nicolae Iorga)

Fiece om de artă, indiferent de genul în care se manifestă şi se impune: poet, scriitor, pictor, muzician, sculptor, în momentul de făurire a frumosului pune o părticică din suflet în creaţia sa, în acelaşi timp, încearcă să privească la opera sa şi dintr-o altă perspectivă - prin ochiul celui ce priveşte, ori citeşte. Recent am avut şi noi o ocazie deosebită de a-l avea ca oaspete la Centrul Academic Internaţional  Emunescu pe poetul tuturor şcolarilor şi preşcolarilor Constantin Dragomir. A fost o întâlnire de suflet, deoarece el este poetul care scrie cu sufletul şi reciteşte cu sufletul copiilor. Mereu receptiv la invitaţiile noastre, dar fiind şi cel mai mare prieten al copiilor, de această dată a venit cu multă plăcere să se întâlnescă cu micuţii din grupele 2 şi 3 de la grădiniţa nr. 40, copiii fiind însoţiţi de doamnele educatoare Maria Vitoroi şi Mariana Rozmeriţă. Soarele cald şi blând, din acea zi, a inundat biblioteca împreună cu vocile zglobii ale copiilor. Micii spectatori şi-au ocupat locurile, aşteptând cu nerăbdare să vadă ce-o să fie... După ce moderatoarea l-a prezentat pe domnul poet, le-a prezentat expoziţia cu genericul: Cărţi pentru cei isteţi şi curioşi,vorbindu-le despre cărţile acestuia: Vrei să spui o poezie? (1980), Alt pământ pe lume nui! (1983). Carte pentru pici-pitici de la 1 până la 5 (1989), Toată lumea face baie! (1992), Colorăm – ne distrăm! (1993,1995), Orchestra minunată (2004)., Poezii mici-mici pentru veveriţe şi arici, (2005, 2010), Alfabetul în poezii (2010), Alfabetul pentru pici curioşi, isteţi voinici (2015), Cifre minunate şi ciudate (2015), Creştem mari şi învăţăm, culorile memorăm! (2015), Fii politicos, poartă-te frumos! (2015). Este autorul enciclopediilor Cartea cu minuni (1986), Bunicuţa cu poveşti (1988,2005), Enciclopedia cu zâmbete (1991), Copii şi păpădii (1992). A mai semnat culegerile: Coiful magic, Mituri şi legende ale popoarelor lumii (1990, 2001, 2014), Cetăţile Moldovei (1991), Clopotul nemuririi (2004) ş.a. Acestea fiind spuse, moderatoarea, dna Larisa Arseni l-a rugat pe domnul Dragomir să le povestească copiilor despre păţaniile săvârşite în copilărie, în care se autobotezase drept Făt-Frumos, iar colegii săi purtau numele unor personaje din poveşti, bineînţeles în dependenţă de firea şi comportamentul lor. Poetul le mărturiseşte copiilor: Cred că toţi copiii sunt nişte mici-mari vrăjitori, unici în această lume, care posedă magia de a schimba viaţa celor maturi... Când intru într-o sală plină de copii şi vă privesc în ochi, mă văd pe mine, copilul de altădată, alergând prin roua dimineţii şi culegând păpădii... Scriitorul copiilor pe lângă darul de a scrie mai e şi un actor, cântăreţ, posedând o voce caldă şi un mare simţ al umorului. Folosind metoda jocului Constantin Dragomir a recitat împreună cu copiii mai multe poezii, pe care spre bucuaria autorului copiii le cunoşteau. Apoi a învăţat cu ei gama do major, a efectuat cu micuţii diverse exerciţii, numărători, mişcări pentru cap, pentru mâini, picioare, ridicându-i, aşezându-i, astfel mobilizându-le copiilor atenţia, memoria şi învăţând cu ei noi versuri. A fost un moment interactiv, distractiv dar şi cognitiv. Dumitru Matcovschi spunea despre versurile lui Constantin Dragomir,  că sunt limpezi aidoma izvoarelor-serpentine, care trăiesc întotdeauna o viaţă a lor şi a pământului, folclorică de la început şi până la sfârşit, adică am spune noi, o viaţă trăită în armonie cu înţelepciunea neamului. Tudor Paladi îl caracterizează astfel: Constantin Dragiomir este un poet-pedagog al copiilor în accepţia clasică a cuvântului, un poet al satului natal, tradiţional şi modern, un poet al bucuriei şi al familiei, care îşi cântă şi trăieşte la propriu şi la figurat poeziile... Poezia lui izvorăşte şi creşte din cuvânt şi din ritm, precum drumul creşte din cărare. Ţara frunzei şi ţara Dorului, comoara graiului şi satele plaiului (...), copiii şi păpădiile, cântecul şi jocul, muzica şi ghicitoarea, bucuria şi sfătoşenia, umorul şi zâmbetul mucalit, ironia şi omenia, veselia şi gluma, dragostea faţă de muncă şi dragostea faţă de stsrăbuni, faţă de părinţi, faţă de cei apropiaţi, - toate-toate încap în inima lui, în inima poetului copil... Constantin Dragomir îşi face pe deplin misiunea prin opera sa, el le formează copiilor gustul estetic, dragostea pentru frumos, pentru tot ce-i înconjoară. Poezia lui le educă cele mai importante virtuţi pe care trebuie să le posede orice om, cum ar fi omenia, cumsecădenia, respectul pentru ţară şi neam, cuminţenia, modestia, dar şi curajul, voinţa. Copiii au rămas foarte impresionaţi de felul cum a decurs întâlnirea lor cu poetul drag, de simplitatea cu care se apropia el de fiecare copil, de răbdarea şi bunătatea lui. Colaboratorii bibliotecii i-au mulţumit mult pentru receptivitate, i-au urat noi realizări şi cât mai multe întâlniri cu generaţia în creştere. Personalitatea e un dar. Darul de a-ţi transforma numele într- formulă magică şi darul de a dărui.

Larisa Arseni. Colaboratoare a CAIE.

Maestru în artă.