A fost odinioară un împărat care avea trei fete, dintre care cea
mai mare era frumoasă, cea mijlocie și mai frumoasă, iar cea
mai tânără, Ileana, atâta de frumoasă încât și Sfântul Soare se oprea
în cale ca s-o vadă și să se desfăteze de frumusețea ei.
Într-o zi împăratul primi carte și veste de la vecinul
său împărat mare și puternic, cum că, iaca, nu e bine, și are să se bată cu dânsul pentru o mare pricină împărătească.
Împăratul se puse la sfat cu bătrânii țării și, când văzură cum că nu e încotro, porunci voinicilor să încalece
pe armăsari, să-și apuce armele și să se pregătească de
bătaia cea grozavă ce-avea să se facă și să fie.
Mai înainte de a încăleca și el însuși, împăratul chemă pe fiicele sale la șine, le grăi vorbe blânde și părintești și dete apoi la fiecare câte o floare frumoasă,
câte o păsărică veselă și câte un măr fraged.
- A cărei floare se va vesteji, a cărei păsărică se va întrista și al cărei măr va putrezi, despre aceea voi ști că nu și-a păzit credința, grăi împăratul cel înțelept.
Încălecă apoi pe cal, zise "sănătate bună" și porni cu voinicii săi în calea cea mare.