Alegoria broscuţelor

A fost odată un grup de broscuţe care voiau să se ia la întrecere. Ţelul lor era să ajungă în vârful unui turn foarte înalt. Se adunaseră deja mulţi spectatori pentru a urmări cursa şi a le încuraja pe broscuţe. Cursa urma să înceapă. Nici unul dintre spectatori nu credea însă că vreuna dintre broscuţe va reuşi să ajungă în vârful turnului.

Peste tot nu se auzeau decât exclamaţii de genul:

- Oh, foarte obositor!!! Nu vor reuşi niciodată să ajungă sus!

Sau:

- Turnul este mult prea înalt! N-au cum să reuşească!

Broscuţele începură să abandoneze una câte una, cu excepţia uneia singure care continua să se caţăre vioaie tot mai sus...

Spectatorii strigau neîncetat:

- E mult prea obositor! Nu va putea nimeni să ajungă sus!

Tot mai multe broscuţe se resemnau şi abandonau. Doar una singură continua să se caţăre. Nu voia cu nici un chip să abandoneze.

            În final, toate renunţară cu excepţia celei care, cu o imensă ambiţie şi rezistenţă, reuşi să ajungă singură în vârful turnului. Toate celelalte broscuţe şi toţi spectatorii au vrut să afle cum reuşise totuşi acea broscuţă să ajungă în vârf după ce toate celelalte abandonaseră cursa. Unul dintre spectatori se duse la broscuţă s-o întrebe cum reuşise să facă un efort atât de mare ca să ajungă în vârful turnului.

Şi aşa se află că... Broscuţa învingătoare era... SURDĂ !!!

Morala...

            Nu asculta niciodată de oamenii care sunt mereu negativişti şi pesimişti, pentru că îţi răpesc cele mai frumoase dorinţe şi speranţe pe care le porţi în suflet. Gândeşte-te mereu la puterea cuvintelor, caci tot ceea ce auzi sau citeşti te influenţeaza în ceea ce faci.

Publicat: B. Olesea

Țăranul și duhul apelor

 Un ţăran își scăpă toporul în rîu; de necaz, se așeză pe mal și plînse amarnic. Duhul apelor îl auzi, i se făcu milă de ţăran și îi aduse din rîu un topor de aur. Îl întrebă:

— Al tău este toporul acesta?

Ţăranul răspunse:

— Nu este al meu.

 Duhul apelor aduse un alt topor, de data asta de argint.

Și iarăși răspunse ţăranul:

— Nici acesta nu este al meu.

Atunci duhul apelor aduse un topor obișnuit. Ţăranul se bucură:

— Acesta-i toporul meu!

Duhul apelor îi dărui toate cele trei topoare, ca răsplată pentru cinstea de care dăduse dovadă.

Acasă, ţăranul arătă prietenilor topoarele primite în dar și le povesti toată întîmplarea.

Unul din ei se gîndi să facă la fel: se duse pe malul rîului, își aruncă într-adins toporul în apă, se așeză pe mal și începu să se căineze.

Duhul apelor veni cu toporul de aur și îl întrebă:

— Al tău este toporul acesta?

Ţăranul strigă bucuros:

— Al meu este, al meu!

Duhul apelor nu-i dădu nici toporul de aur și nici toporul care-i aparţinea, drept pedeapsă că a minţit.

Lev Tolstoi

Publicat: B. Olesea

Spărgătorului de nuci şi Regele şoarecilor

(200 ani de la apariţie)

            Atmosfera magică a Crăciunului ne cuprinde pe toţi în această perioadă a anului. Mirosul de brad, glasul colindătorilor şi căldura familiei fac parte din tradiţia Sărbătorilor de iarnă. Tot ce ne lipseşte să intrăm complet în atmosferă este o poveste frumoasă de Crăciun. De aceea vă propun spre lecturare cartea Spărgătorul de nuci şi Regele şoarecilor – o poveste care de  200 de ani captivează cititorii mari şi mici.

            Cartea a fost scrisă în anul 1816 de către scriitorul, compozitorul, graficianul, poetul şi criticul literar german Ernst Theodor Amadeus Hoffman (1776-1822), rămânând în tezaurul celor mai bune basme din toate timpurile.

            Ideea scrierii acestei poveşti i-a apărut lui Hoffman datorită relaţiei amicale pe care o avea cu copiii unui prieten. Scriitorul era un oaspete mult aşteptat de această familie, dar mai ales de cei mici: Maria şi Frity. Maria din poveste este chiar fetiţa prietenului său, care, ca şi cea din basm, avea o inimă iubitore şi luptătoare, dar, din păcate, a avut o viaţă scurtă. Fratele ei Frity – viteazul comandant al soldaţilor din poveste – a devenit un arhitect, apoi chiar a preluat funcţia de preşedinte al Academiei de Arte din Berlin. O legendă spune că la 31 de ani scriitorul s-a îndrăgostit de o fată de 15 ani şi  suferinţa lui a descris-o în acest basm.

            Se pare însă că autorul a fost inspirat şi de o legendă răspândită în Munţii Metaliferi, care ne dezvăluie următoarele: în urmă cu foarte mulţi ani, trăia un fermier care era foarte bogat, dar şi foarte singur. Bogăţia i-a împietrit inima, care a devenit tare ca piatra sau ca nucile pe care el le mânca în fiecare an numai de Crăciun, din cauza marii sale zgârcenii. Pentru că era prea greu să spargă coaja nucilor, el a promis o recompensă celui care va reuşi să găsească o cale de a le sparge fără prea mult efort. Mulţi au venit să-l vadă şi i-au oferit diverse soluţii, chiar şi un fierăstrău. Un tâmplar din sat a lucrat timp de trei zile şi a cioplit din lemn un om mic, pe care l-a îmbrăcat într-un costum multicolor, aşa cum purtau în timpul sărbătorilor minerii din Munţii Metaliferi. El avea o gură mare şi maxilare puternice cu care spărgea coaja tare a nucilor. Fermierul bogat a fost entuziasmat şi legenda spune că în acel moment inima împietrită a lui a început să se inmoaie ca ceara unei lumânări de Crăciun. Bucuros, fermierul bogat a oferit sătenilor toate nucile sale şi în onoarea lui a fost dată o petrecere de Crăciun. Tâmplarul a primit în dar un atelier, iar fermierul bogat, graţie spărgătorului de nuci, a devenit cel mai bun prieten al tuturor copiilor.

            Scriitorul plăsmuieşte o poveste între realitate şi ficţiune, o lume pe care o foloseşte pentru a descrie magia, feeria, fascinaţia dar, totodată, groaza şi spaima. Scriind această poveste, autorul singur era speriat de gândurile care plăsmuiau în mintea sa. Se spune că era noapte când scria şi a fost atât de îngrozit de cele povestite, încât a chemat soţia să-i stea alături în timp ce el crea.

            Lecturarea acestei cărţi o să vă facă să vedeţi nu numai cu ochii, dar şi cu sufletul, deoarece ea vă poate ţine încorporaţi pe tărâmurile magiei, trăind împreună cu personajele şi fiind martori ai fantasticului, prin explorarea inedită a imaginaţiei şi prin redarea „evaziunii din cotidian”. Paginile acestui basm captivează şi ne îndreaptă spre frumosul tărâm de basm numit Joclandia – Tărâmul Jucăriilor şi spre Pădurea Crăciunului.

            Chiar de la apariţie, cartea s-a bucurat de un mare succes. A fost tdadusă în toate limbile europene şi transpusă de-a lungul timpului în film artistic, piese de teatru, balet pe gheaţă, desene animate, etc. Câţiva ani mai târziu (1844) scriitorul francez Alexandre Dumas (tatăl) a adaptat povestea, la care Piotr Ceaikovski a creat, în 1892, o capodoperă, unde dansul şi simfonia se întregesc într-un mod fericit. Aşa s-a născut cel mai frumos balet din lume şi una din cele mai cunoscute poveşti de Crăciun, adaptată în diferite versiuni. Şi Teatrul de Operă şi Balet din Chişinău, deja de mai mulţi ani, are în repertoriul său minunatul spectacol Spăprgătorul de Nuci.

            Spărgătorul de nuci     a fost o sursă de inspiraţie pentru familia Loschner din Neuhausen, care în anul 1994 a înfiinţat Muzeul Spărgătorului de Nuci, situat în localitatea Neuhausen din regiunea Erzgebirge, Munţii Metaliferi din Germania.

            Vă las în suspans şi de aceea finalul cărţii Spărgătorul de nuci şi Regele şoarecilor nu-l dezvălui, dar vă pot spune că este ceva special, minunat şi rămâne în aceeaşi notă de alternanţă vis-realitate cum este de fapt şi întreaga poveste. Cu siguranţă, la final, aflând deznodământul, această carte va deveni una dintre preferatele voastre. În speranţa că v-am provocat, vă urez lectură plăcută.

Larisa Arseni. 

Coloboratoare la Centrul Academic Internaţional Eminescu

Maestru în artă.

Ne vedem la bibliotecă

Titus Șirbu - poetul cu sufletul mereu tânăr

Copiii din grupele pregătitoare de la grădinițele nr. 151 și 40, împreună cu educătoarele lor și câțiva părinți au avut fericita ocazie de a se întâlni cu poetul și prozatorul Titus Știrbu, poetul care scrie cu mult drag şi inspiraţie pentru copiii. Cărțile poetului pline cu poezii hazlii sunt foarte  îndrăgite, răsfoite şi citite. Poetul prin poeziile sale îi îndeamnă pe copiii să fie buni, disciplinați și devotați cărții. Copiii, care-i sunt și prietenii lui adevărați, îi simt sinceritatea și bunătatea cu care vine în fața lor. Pe parcursul întâlnirii copiii i-au adresat întrebări și au recitat din poeziile lui ghidușe. Umorul fin, râsul sarcastic, maniera de ai capta atenția, i-au făcut pe copii să fie mai degajați, să reacționeze cu sinceritate la cele auzite. În final fiecare copil s-a ales cu câte o carte cu autograf, iar poetul - cu florile recunoștinței.

 

Publicat: B. Olesea

NE VEDEM LA BIBLIOTECĂ!

Echipa Centrului Academic Internațional Eminescu vă invită să lecturați o carte captivantă care face parte din programul de lectură Chișinăul Citește, ediția a VIII-a. Vă așteptăm cu drag!

Publicat: B. Olesea

PE ARIPILE LECTURII...

          Concursul de Lectură  BĂTĂLIA CĂRŢILOR continuă. A mai rămas puţin timp până la finală. Astăzi, Centrul Academic Internaţional Eminescu, îţi propune o carte minunată care face parte din acest concurs.

Publicat: Harti Vera

ADIO RUCSACUL DE VACANȚĂ!

Suntem pe ultima sută de metri a programului  „Rucsacul de vacanță”. La Centrul  Academic Internațional Eminescu, utilizatorii vin să-și impărtășească impresiile despre acest program. Iată câteva din ele:

Pe parcursul programului „Rucsacul de vacanță”, am frecventat foarte des biblioteca,  am citit multe cărți cum ar fi „Însemnările unei puștoaice”, „Basme și povești românești”, „Ghicitori”, „Fabule”, „Expresii și zicători românești”, etc. Biblioteca Mihai Eminescu m-a impresionat cu activitățile ei și cărțile îngrijite, fabuloase și pline de curiozități, aventuri, prințese, etc.

Luca Daniela, LT Traian.

Am vizitat biblioteca Mihai Eminescu de nenumărate ori, în deosebi  în timpul programului „Rucsacul de vacanță”. Am rămas absolut mulțumită de atitudinea lucrătorilor de aici, căutând să mulțumească orice doritor de a citi cărțile de calitate de pe rafturi. Recomand tuturor !!!

Marcoci Alexandrina, LT Mihai Eminescu.

Pe parcursul programului „Rucsacul de vacanță” am participat la ateliere de creații, unde am făcut lucruri drăguțe, la zilele tehnologiei informaționale, la diferite discuții.

Vieru Genifer, Gimnaziul N. H. Costin.

„Rucsacul de vacanță” este un mod de ati creea o ocupație. Îmi place să vin în bibliotecă și să mă joc cu cărțile animate. Frecventez biblioteca aproape în fiecare zi.

Vieru Valeria, Gimnaziul N. H. Costin.

Eu și cu surorile mele am învățat să lucrăm în Word.

Vieru Constantin, Gimnaziul N. H. Costin.

Mi-a plăcut mult deservirea de către personalul bibliotecii. În vacanță, pe lângă participarea la programul „Rucsacul de vacanță”, mi-am luat multe cărți interesante și cu mare plăcere voi veni în continuu să-mi iau cărți de la bibilioteca Centrul Academic Eminescu.

Dina Dorogan, LT Nicolae Iorga.

Mi-a plăcut foarte mult această bibliotecă datorită faptului că mereu am fost deservit cu mare răbdare și plăcere. Biblioteca dispune de o gamă variată de cărți, ceea ce permite pentru fiecare cititor să-și găsească ceva pe gustul său. În cadrul programului „Rucsacul de vacanță” mereu a fost în acțiune punând la dispoziția cititorilor diferite întâlniri. Personalul bibliotecii mereu stă la dispoziția cititorului și este foarte receptiv. Vă mulțumesc că existați și la mai mult și la mai mare.

Radu Dorogan, LT Nicolae Iorga.

Publicat: B. Olesea

O întroducere în Sabat

Rucsacul de vacanță este plin de idei și dialoguri interesante. Cititorii noștri fideli, Natalia Țurcan și Eduard Bortă, au avut o discuție interesantă despre Sabat, la care Eduard a promis ca la această temă va aduce mai multe informații și argumente.

Sfințiți Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între mine și voi, ca să știți că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!

Biblia, cartea Ezechiel 20:20 

Sabatul este a șaptea zi a săptămânii. El este un monument de aducere aminte al creațiunii pe care binefăcătorul nostru Creator, după cele șapte zile a creațiunii a instituit Sabatul pentru toți oamenii. Porunca a patra a Legii de neschimbată a lui D-zeu, cere păzirea Sabatului, zilei a șaptea ca zi de odihnă, de închinare și slujire, în armonie cu învățătura și practica lui Isus, Domnul Sabatului. Isus a zis în Marcu 2:27-28: Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; așa că fiul omului este Domnul chiar și al Sabatului.

Mântuitorul nu venise să anuleze ce spuseseră patriarhii și profeții, deoarece El Însuși vorbise prin acești oameni reprezentativi. Toate adevărurile din Cuvîntul lui Dumnezeu erau de la El. Dar aceste nestemate fuseseră așezate în garnituri greșite. Lumina lor prețioasă fusese constrânsă să slujească erorii.

Dumnezeu dorea ca ele să fie scoase din garniturile erorii și reașezate pe suportul adevărului. Lucrul acesta putea să-l facă numai o mână dumnezeiască. Pus în legătură cu rătăcirea, adevărul servise cauzei vrăjmașului lui D-zeu și să lucreze la mântuirea omenirii.

De aceea Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.

Aceste cuvinte sunt pline de învățătură și mângâiere. Deoarece a fost făcut pentru om, Sabatul este Ziua Domnului. El îi aparține lui Hristor pentru că: toate lucrurile au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. (Ioan 1:3)

Din moment ce El a făcut toate lucrurile, El a făcut și Sabatul. El l-a pus deoparte ca memorial al lucrării de creație. Sabatul arată spre El ca fiind atât de creator, cât și Sfințitorul. El declară că Acela care a creat toate lucrurile în cer și pe pământ și prin care sunt ținute toate lucrurile este conducătorul bisericii și că, prin puterea Lui noi sântem împăcați cu D-zeu. Căci, vorbind către Israel, El a zis: le-am dat și Sabatele Mele, să fie un semn între mine și ei, ca să știe că Eu sunt Domnul care-i sfințesc. (Ezehiel 20:12)

Sabatul n-a fost dat numai pentru Israel, ci el a fost dat pentru lumea întreagă. El a fost făcut cunoscut omului în Eden și, asemenea celorlalte percepte ale Decalogului, este obligatoriu pentru totdeauna. Hristos declară despre legea din care face parte porunca a patra: câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înoite ca, să se fi întâmplat toate lucrurile. (Matei 5:18)

Atâta vreme cât există cerul și pământul, Sabatul va fi și mai departe un semn al puterii Creatorului. Și atunci când Edenul va înflori din nou pe pământ, Ziua sfântă de odihnă  a lui Dumnezeu va fi onorată de toți cei ce sunt sub soare: în fiecare Sabat, locuitorii pământului nou, slăvit, vor veni: să se închine înaintea Mea, zice Domnul. (Isaia 66:23)

Prin urmare, Sabatul este un semn al puterii lui Hristos de a ne sfinți. El este dat tuturor acelora pe care îi sfințește Hristos. Ca semn al puterii sale sfințitoare, Sabatul este dat tuturor acelora care, prin Hristos, devin o parte a Israelului lui D-zeu.

Domnul mai zice: dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gusturile tale în Ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul, va fi desfățarea ta, ca să sfințești pe Domnul slăvindu-L, atunci te vei putea desfăța în Domnul. (Isaia 58:13-14)

Pentru toți acei care primesc Sabatul ca un semn al puterii creatoare și răscumpărarea a lui Hristos, el va fi o desfățare. Văzându-L pe Hristos în Sabat, ei se desfață în El. Sabatul îi îndrumă către lucrările creației ca o dovadă a marii Lui puteri de a ne mântui. În timp ce ne atrage atenția către pacea pierdută în Eden, el ne vorbește despre pacea restabilită prin Mântuitorul.

Eduard Bortă, elev, LT Mircea cel Bătrân.

IMN EMINESCULUI ÎN NOUĂSPREZECE CÂNTURI de VALERIU ANANIA

Larisa Arseni. Maestru în artă.

Colaboratoare la CAIE.

         

          La Centrul Academic Internaţional Eminescu, Rucsacul de vacanţă continuă să se umple cu noi lecturi, noi poveşti şi povestiri adevărate. Astăzi i-am avut ca vizitatori pe copiii de la Centrul Comunitar pentru Copii şi Tineret Orizont, însoţiţi de pedagogul lor, doamna  Raisa Rusu. Am citit împreună IMN EMINESCULUI în nouăsprezece cânturi de Valeriu Anania, din ciclul Eminescu şi Ortodoxia.

          Autorul face o retrospectivă a tuturor temelor abordate de scriitor, încercând să scoată în evidenţă stările de spirit pe care le avea poetul în momentele de meditaţie şi de creaţie, numindu-le stări şi trepte.

          Am discutat cu copiii despre cele mai preţioase lucruri pe pământ, cum ar fi: omul, viaţa sănătatea, familia, sufletul, credinţa - aici le-am amintit copiilor legenda  Darul lui Dumnezeu, pentru Eminescu, în care îngerul l-a binecuvântat de trei ori şi cu vocea stinsă ca de litanie, i-a citit cuvântul lui Dumnezeu: Ştiu cât de mare este sufletul tău. Ştiu că în el va încăpea o lume întreagă, ştiu că în el vei vrea să cupeinzi chiar nemărginirea  Mea. Ştiu că inima îţi va arde de iubire. Că îţi vei iubi ca nimeni altul neamul din care te-ai născut, că îi vei iubi pe oameni până la sfârşit, că vei iubi toate frumuseţile făcute de Mine, că vei iubi râul, ramul, că vei iubi Biserica Mea, pe Sfinţii Mei, pe Maica Mea; ştiu că mă vei iubi pe Mine. Şi pentru că te vei asemăna cu Mine în iubire, ţie îţi dăruiesc darul Meu cel mai de preţ: îţi dăruiesc suferinţa. Întreaga ta viaţă va fi muiată în adâncuri amare de lacrimi. Săbii, fulgere şi piroane vor trece prin sufletul tău. De la oameni vei primi biciuiri, loviri şi pietre. Toţi se vor lepăda de tine, îţi vor înjosi numele şi-l vor umili. Chiar şi cei apropiaţi ai tăi, când îţi va fi cel mai greu, îţi vor da să bei fiere şi otravă. Răni nevindecate şi nemângâiate vei purta în trup şi în suflet. Îngerul s-a oprit o clipă, a suspinat şi a citit mai departe:

          Din acest adânc de suferinţă va creşte un tânăr mândru ce va arde în inima sa toate dorurile şi durerile neamului său. Va creşte un tânăr voievod ce va fi peste veacuri lumina neamului său. Iar când lumea nu va mai putea încape strălucirea ta, lumina ochilor tăi se va stinge. Atunci vei urca uşor cu suflet blând şi luminos, slobozit de toată suferinţa, în lumina falnicilor bolţi, în palatele cele de mărgean, acolo unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin...

          Copiii au rămas profund impresionaţi de puterea Cuvântului spus de Dumnezeu, dar şi de om, deoarece cuvântul este materia primă cu care omul face ce vrea, face bune, dar poate face şi mai puţin bune. Cuvântul ne poate ridica în slăvi, dar ne poate arunca şi în străfunduri. Aceşti şcolari, care sunt abia în formare, în procesul comunicării îşi dezvăluie trăirile, sentimentele care îi frământă, iar noi, aici intervenim prin intermediul cărţilor şi încercăm să-i facem să citească, le recomandăm ce să citească ca să găsească răspunsuri...

POVEŞTILE - ÎNŢELEPCIUNE POPULARĂ. CE NE ÎNVAŢĂ POVEŞTILE?

Larisa Arseni. Maestru în artă.

Colaboratoare la CAIE.

         

          Pentru a provoca pe cineva la o discuţie/dezbatere trebuie să aduci  argumente plauzibile şi motive convingătoare. Aceasta facem noi la Centrul Academic Internaţional Eminescu. Astăzi i-am provocat la o discuţie/dezbatere pe cei de la grădiniţa nr. 40 (grupa mare şi pregătitoare), ghidaţi de educatoarea lor dragă, doamna Vera Prohorov.

          Am vorbit despre poveste, ca specie literară, despre care copiii ştiu aproape totul: pornind de la definiţie, personaje pozitive şi negative, despre faptul că în poveste binele întotdeauna biruie răul, cât şi despre formula de iniţiere şi încheiere a poveştii.

          Cartea pusă în discuţie a fost Povestea omului leneş scrisă de mult îndrăgitul scriitor Grigore Botezatu şi ilustrată cu atâta măiestrie şi dragoste de pictorul Igor Vieru.

          După ce le-am lecturat povestea, i-am provocat la discuţie, despre personajele cărţii, despre ce trebuia să facă şi nu a făcut omul leneş. Subiectul fiind epuizat, am creat împreună portretul unui om leneş şi a unui om harnic, luând ca bază motivele din povestea citită, dar şi experienţa copiilor. Bineînţeles că micuţilor le-a plăcut portretul omului harnic şi fiind întrebaţi cine este harnic toţi au ridicat mânuţele.

          Şi pentru că ei sunt vizitatorii noştri fideli i-am provocat să ne recite şi să ne cânte ceva, lucru pe care l-au făcut cu plăcere. Tematica poeziilor şi a cântecelor a fost estivală: despre vară, despre flori, despre fructe, despre vacanţa multaşteptată...

          

        Micuţilor le-a plăcut foarte mult întâlnirea noastră, a fost distractivă, interesantă şi utilă.

NE JUCĂM CU IDEILE

          

Larisa Arseni. Maestru în artă.

Colaboratoare la CAIE.

          Mai întâi a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost Domnezeu, spune cartea sfântă. Tot ce vedem, tot ce ne înconjoară, astăzi, este o creaţie perpetuă. Omul este cea mai perfectă creaţie ivită vreodată şi omul la rându-i poate crea lucruri neverosimile. Astfel, dintr-o cocă o gospodină bună face mai multe bucate: pâine bună, plăcinte, dar şi prăjituri...

          Copilul este şi el o cocă care poate fi modelată diferit, mai reuşit sau mai puţin reuşit. Este foarte important mediul, anturajul în care creşte şi se educă, învăţătorul şi mai ales talentul, aptitudinile creative. Copiii toţi sunt foarte  creativi şi e lesne ca cei maturi să observe la timp, capacităţile, aptitudinile copiilor şi să le dezvolte, încadrându-i în diferite ateliere, cercuri de creaţie, provocându-i să modeleze, să construiască, să deseneze, să coase, să brodeze.

          Graţie Rucsacului de vacanţă, una din zilele săptămânii este în totalitate dedicată creaţiei. Noi, cei de la Centrul Academic Internaţional Eminescu încercăm să găsim copii interesanţi, creativi. Imaginile ce urmează vorbesc despre aceasta. Spre exemplu Alexandru Sanduţa, confecţionează din hârtie Turnul Efel de la Paris, iar frăţiorul său Nicolae este pasionat de jocuri care dezvoltă memoria şi logica LEGO. În imagine vedem cum construieşte o Navă maritimă. O vedem şi pe Evelina Bobotrîn, care coase în mergele portretul unei fetiţe, este foarte concentrată şi interesată. Iar acest micuţ care are în faţa lui atâtea cărţi frumos ilustrate, a decis să facă o pictură avangardistă în baza lor.

ÎNCĂ O PERLĂ ÎN RUCSACUL DE VACANŢĂ

Larisa Arseni. Maestru în artă.

Colaboratoare la CAIE.

          O zi cu mult soare, multă lumină, deşi cu multe grade, totuşi frumoasă. Temperatura caniculară de afară păleşte în faţa copiiilor zglobii, fericiţi şi bucuroşi. Sunt în vacanţă, dar şi această perioadă o petrec cu folos. Astăzi am participat la un splendid spectacol, pregătit şi prezentat de copiii din tabăra Cireşarii, de la gimnaziul Nicolae Haralampie Costin. Aici s-au odihnit timp de trei săptămâni, mai mult de 70 de elevi, preponderent din clasele primare.

          Directoarea taberei, doamna Silvia Maslov împreună cu educatorii şi conducătorii de cercuri, doamnele, Lidia Dzeatcovchi (Centrul de creaţie Luceafărul, conducătoarea cercului dramatic), Nadejda Şigaeva, conductoarea cercului de dans clasic, de la acelaşi centru, Angela Cărăuş, actriţă la Teatrul Naţional Mihai Eminescu, pedagog de arta vorbirii la gimnaziu şi alţii, în tot acest răstimp au fost foarte receptive cu noi colaboratorii Centrului Academic Internaţional Eminescu. Împreună cu copiii din tabără au participat la mai multe activităţi organizate de noi, începând cu eminesciana...

          Astăzi a fost spectacolul de încheiere. Programul a fost de o diversitate surprinzătoare, îmbinând mai multe genuri de artă. Recital de poezie din Nichita Stănescu, Mihai Eminescu, etc., în formă de microspectacol. Multitudinea de fructe, ce s-au copt în această lună, au iscat în scenă O ceartă a fructelor, care sunt mai coapte, care-s mai gustoase şi care ne aduc mai mult folos pentru sănătate. Au mai  participat: şoricelul cel mic, vulpea cea şireată şi veveriţa, pe care Catincuţa, o fetiţă isteaţă, întâlnindu-le în pădure, le-a pus să strângă pomuşoare şi să recite câte o poezie.

          La un moment dat a apărut şi cucoana Chiriţa, povestind tuturor cum a fost ea la Parij. Numerele artistice se perindau unul după altul, iar spectatorii: elevi, profesori, părinţi, bunici... aplaudau frenetic.

          Doamna Larisa Arseni de la CAIE, la fine le-a mulţumit pentru colaborare, pentru artistism şi i-a îndemnat să vină la bibliotecă, să-şi citească toate cărţile recomandate de învăţători şi profesori pentru vară, până la sfârşitul vacanţei.

          Credem, că aceste trei săptămâni, cât s-au aflat în tabără copiii au învăţat multe lucruri noi, dar şi s-au odihnit pe potrivă. Le urăm vacanţă plăcută în continuare şi-i aşteptăm la bibliotecă, unde-i aşteaptă în Rucsacul de vacanţă lucruri la fel de distractive, dar şi instructive.

HAI LA ZOO

SUNT UN COPIL CE ŢINE LUMEA / CA UN ATLANT ÎN OCHII SĂI...

E dimineaţă însorită de primăvară. Soarele multaşteptat cu razele-i blânde ne mângâie faţa. Se arată o zi frumoasă şi plină de surprize. Spre Centrul Academic Internaţional Eminescu se îndreaptă o coloană interminabilă de copii. Sunt elevii claselor a III-a de la Liceul Teoretic Liviu Rebreanu, însoţiţi de învăţătoarele Viorica ŞVEŢ, Stela ŞVEŢ, Ecaterina STEPANOV şi câţiva părinţi. Sala centrului se umple de voci zglobii şi priviri curioase. Cu aceeaşi bucurie, ca de fiecare dată, îi întâlnim şi le povestim ce le-am pregătit de această dată. Le prezentăm expoziţia de carte cu genericul CLAUDIA PARTOLE ŞI SOLII EI - CĂRŢILE, le anunţăm cum se numeşte întâlnirea noastră: SUNT UN COPIL CE ŢINE LUMEA / CA UN ATLANT ÎN OCHII SĂI Copiii sunt pregătiţi pentru această întâlnire, fiindcă au citit cartea pe care o vom pune astăzi în discuţie, este vorba despre DOMNIŞOARA CINELUŢA. Surpriza cea mare e că însăşi scriitoarea a venit la această întâlnire, care promite a fi una foarte interesantă. Îi oferim cuvântul doamnei Claudia PARTOLE, scriitoare, jurnalistă o mare iubitoare de copii, după cum mărturiseşte însăşi autoarea, ei îi fac viaţa mai  frumoasă, mai plină de sens şi o îndeamnă să scrie în continuare pentru ei. Şcolarii sunt curioşi să afle cât mai multe. Când bunăoară a început să scrie? Care a fost prima poezie? Câte cărţi a scris până acum şi câte mai are de gând să scrie? De unde îşi culege subiectele? Ce peripeţii îşi aminteşte din copilărie? Scriitoarea le-a răspuns la toate întrebările, le-a povestit atâtea şi atâtea... Luând rând pe rând câte o carte de la expoziţie le povestea despre istoria ei. De exemplu cărţile: Copilul din colivie, Când eram înger - o carte a copilăriei, a năzuinţelor, a viselor unui copil a ceea ce era ... un înger. Autoarea redă la început cum a pornit a scrie această carte, fiind în timpul unei intervenţii chirurgicale. Acolo, în somn a avut o viziune că începe al treilea război mondial. Dar până a fi copilul care era, a fost înger. Iar Domnişoara Cineluţa este chiar despre copilăria ei. Deşi, poeziile la prima vedere sunt simple, lecturându-le îţi dai seama câtă profunzime şi filozofie populară ascund în sine. Elevii au înscenat câteva texte: PĂSĂRICA (Ana Danilov şi Taisia Andronic), CUIUL (Radu Lozovan, Ovidiu Cebotari), din poezia MICĂ ŞI CIUDATĂ elevii au făcut un adevărat microspectacol. După aceste descrieri şi minunate momente petrecute alături de scriitoare, foarte entuziasmaţi, au uitat de oboseală, savurând orice cuvânt pronunţat de dumneaei şi i-au promis cu fermitate să revină şi la alte întâlniri. Întâlnirile cu doamna Claudia PARTOLE sunt întotdeauna aşteptate şi plăcute sufletului, fiind la vârsta înţelepciunii, în suflet râmâne acelaşi copil plin de surprize şi incuri, încântând prin destăinuiri şi descrieri ale eroilor din cărţile sale, îndemnându-i, astfel, să citească pentru a cunoaşte cât mai multe. Citindu-i cărţile niciodată nu ne plictisim, ele ne dau o doză de speranţă, de bucurie şi ne fac zilele mai frumoase. Astfel de întâlniri ne dau senzaţia de împlinire şi de linişte pentru aceşti copii - suflete şi personalităţi în formare la care contribuim şi noi, bibliotecarii.

Larisa Arseni.Colaboratoare la CAIE.

Maestru în artă.