În lumea cărţii ÎN CĂMAŞĂ DE CIREAŞĂ

Cartea proaspăt apărut În cămaşă de cireaşă, scrisă de Arcadie Suceveanu, care a fost inclus în proiectul inaugurat de Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu, Chişinăul citeşte o carte, este din ce în ce mai populară în rândurile micuţilor. Uite că şi elevii Liceul Elitex, au rămas impresionaţi de ţinuta elegantă a cărţii, de cromatica ei, dar mai ales de mesajele poeziilor. Au ascultat cu plăcere poeziile: O partidă de şah, Arborele familiei, Casa bunicii, Cifrele minunate, etc. Tot atunci s-au înscris cu toţii la bibliotecă. Le-am mulţumit copiilor pentru discuţia întreţinută, profesorilor pentru că au adus aceşti copii  minunaţi la Centru Eminescu, le-am urat vacanţă plăcută şi utilă, şi desigur i-am îndemnat să vină la cartea domnului Eminescu cât mai des!

Larisa Arseni.Colaboratoare la CAIE.

Maestru în artă

FIIND BĂIET PĂDURI CUTREIERAM

                                                     Mihai Eminescu

                        Fiind băiet păduri cutreieram/ Şi mă culcam ades lângă izvor,/

                            Iar braţui drept sub cap eu mi-l puneam/ S-aud cum apa sună-ncetişor./

                           Un freamăt lin trecea din ram în ram/ Şi un miros venea adormitor./

                            Astfel ades eu nopţi întregi am mas, / Blând îngânat de-al valurilor glas.

            Sfârşitul lunii mai este unul deosebit. Deosebit prin evenimentele ce se produc în această perioadă.  Cu paşi repezi se apropie 1 IUNIE, e prima zi de CIREŞAR, cea mai frumoasă zi din calendarul anului. Ziua Internaţională a Ocrotirii Copilului. Vine vacanţa mare. Şi în această frenezie a bucuriei inocente, noi, cei de la Centrul Academic Internaţional Eminescu, fiind nişte gazde primitoare pentru belşugul de căldură şi lumină de afară, dar şi pentru acei, care cu drag ne deschid uşa întotdeauna, COPIII, cei care merită tot ce-i mai bun şi mai frumos în lume. Şi, iată că astăzi, 27 mai le-am deschis larg uşa elevilor din clasele primare a Liceul ELITEX, însoţiţi de profesoarele lor, doamnele, Maria Dolghii, (grad didactic doi)şi Irina Cozma. I-am invitat la o discuţie-dezbatere cu genericul FIIND BĂIET PĂDURI CUTREIERAM, dedicată Zilei copiilor, dar şi memoriei Marelui Poet Naţional Mihai Eminescu, (care la 15 iunie împlineşte 126 de ani de la trecerea în nefiinţă). După ce am discutat despre copilărie, despre tot genul de peripeţii, vorba Marelui povestitor Ion Creangă, care spunea că: Aşa au fost toţi copiii, decând îi lumea asta şi pământul, măcar să zică cine ce ar zice..., adică plini de şotii, ne-am amintit cu drag şi multă nostalgie de poetul nostru iubit şi nemuritor Mihai Eminescu. În acest context le-am povestit basmul Eminescu de Geo Bogza (în care Sfântul Petru şi Dumnezeu a fost în ospeţie la o familie de români, care i- a primit cu mult respect.  Pentru ospitalitate Dumnezeu, la plecare le-a hărăzit să-şi poată vedea sufletul, iar după o vreme, în această familie s-a născut MIHAI EMINESCU). Poetului de mic îi plăceau poveştile şi de aceea, când întâlnea un bătrânel s-au o bătrână imediat îi ruga să-i povestească ceva, aşa s-a întâmplat şi cu basmul Borta Vântului pe care l-a auzit de la o bătrânică, şi pentru care a fugit chiar de la Cernăuţi (unde-şi făcea studiile) ca să o înveţe până la capăt).

Le-am demonstrat cea mai mare carte, care inserează cele mai cunoscute poezii din creaţia lui MihaI Eminescu, le-am arătat cea mai minusculă carte, în care găsim poemul Luceafărul integral. Cea mai veche carte Almanahul Societăţii Academice Sociale-Literare ROMÂNIA JUNĂ, editura Societăţii România Jună, Viena, 1883 (pe când poetul îşi făcea acolo studiile). Acest volum încadrează mai mulţi autori. În acest Almanah pentru prima oară a fost publicat poemul Luceafărul. Am citit şi am recitat împreună cu copii mai multe poezii: Somnoroase păsărele, Fiind băiet păduri cutreieram, Lacul, Revedere, Ce te legeni ..., O mamă, poemul Luceafărul (copiii au recitat un fragment), Glossă, Pe lângă plopii fără soţ (pe care am cântat-o în cor). Le-am vorbit despre poezia-testament Mai am un singur dor, raportând-o la poezia Legământ de Grigore Vieru, care este dediacată lui Eminescu, şi la fel este un testament. Pe care copiii au recitat-o în cor chiar la intrare în bibliotecă. Curiozitatea copiilor a crescut, când le-am demonstrat manuscrisele poetului. Ne bucură faptul că elevii cunosc foarte multe poezii din creaţia poetului drag. 
Le-am mulţumit copiilor pentru discuţia întreţinută, profesorilor pentru că au adus aceşti copii  minunaţi la Centru Eminescu, le-am urat vacanţă plăcută şi utilă, şi desigur i-am îndemnat să vină la cartea domnului Eminescu cât mai des. Este minunat, când copiii sunt dornici de a cunoaşte, de a lectura, de aceea îi invităm şi îi aşteptăm cu plăcere.

Larisa Arseni.Colaboratoare la CAIE.

Maestru în artă.                            

EUROPA DESCOPERITĂ DE MICUŢII GRĂDINIŢEI NR. 40

Copilăria este cu siguranţă cea mai preţioasă perioadă a vieţii, atunci când cu ochişori vioi de spiriduş curios doreşti să descoperi lumea cu toate amănuntele ei.

    La fel de curioşi şi nerăbdători sunt şi micuţii de la Grădiniţa nr. 40 gr. 10, care au venit să afle noi cunoştinţe despre continentul pe care trăiesc "Bătrâna Europă", şi despre marea familie europeană.

Ca prim ghid pentru această călătorie inedită prin statele membre ale UE, ne-a servit volumul Micii Europeni de Nicole Lambert, trad. şi redactare: Ileana Buculei; îngrijită de Lucia Ovezea, apărută la editura: Vox, Bucureşti - 2007.  Este o carte cu adevărat minunată prin care se prezintă ţările membre ale Uniunii Europene din perspectiva celor mici, prin cântecele care le învaţă de mici, ceia ce-i înspăimântă şi ceea ce îi face să râdă, numele vrăjitoarelor din fiecare ţară, cum se spune bună ziua, mama, tata şi alte cuvinte din 

vocabularul copiilor în toate limbile, ce obiceiuri au de Crăciun şi de Paşte.

    Dna Larisa Arseni colaborator CAIE şi moderatoarea acestei activităţi le-a facut copiilor o adevărată călătorie dintr-o ţară în alta cu ajutorul acestui volum, povestindu-le despre fiecare ţară în parte curiozităţi despre tradiţii, obiceiuri, amplasarea geografică şi bogăţiile lor spirituale şi naţionale.

    Copiii au ascultat cu interes, şi s-au implicat activ în discuţie.  Paginile superbe ale cărţii cu multe imagini atractiv colorate, au plăcut mult micuţilor.

Deoarece suntem o instituţie de cultură ce purtăm numele Marelui Eminescu, am prezentat copiilor şi bijuteriile pe care le deţine Centrul: cea mai mare carte   cu dimensiuile de 50x70 cm şi cărţulia în miniatură Eminescu, Mihai /Luceafărul - Baia Mare: Marinex, 2000 cu dimensiunile 8x6 cm.

     La finele activităţii copiii au devenit cititorii noştri primind câte un card nominal al Bibliotecii Municipale "B.P. Hasdeu". Pentru că deja sunt grupa pregătitoare, şi degrabă vor părăsi grădiniţa, le-am urat drum bun în lumea cunoştinţelor şi succese la învăţătură, să citească cât mai mult şi să vină la Centrul Academic Eminescu să împrumute cărţi din colecţia pe care o deţinem!

Pleşca Marcela

Programul COPIII CHIŞINĂULUI CITESC O CARTE: ÎN CĂMAŞĂ DE CIREAŞĂ

Arcadie Suceveanu şi cartea ÎN CĂMAŞĂ DE CIREAŞĂ, au fost în vizită la liceenii claselor a II-a, a Liceului Teoretic "Mihai Eminescu". A fost o întâlnire cu adevărat emoţionantă şi interactivă. Copii i-au adresat scriitorului un şir de întrebări despre activitatea sa poetică, şi au pregătit un recital de poezie foarte frumos bazânduse pe cartea prezentată.

Vă propunem câteva segvenţe de la întâlnirea cu dnul Arcadie Suceveanu şi vă aşteptăm la Centrul Academic Eminescu să citiţi această minunată carte!

Publicat: Pleşca M.

 

  Poezia ÎN CĂMAŞĂ DE CIREAŞĂ recitată de dnul Arcadie Suceveanu

Prima poezie scrisă de dnul Suceveanu 

                                                                            Recital de poezie pe versurile poetului!

Povești cu tâlc - FLOAREA ROȘIE

Într-o zi un baiețel s-a dus la școală. Baiețelul era mic, iar școala era mare. Dar când baiețelul a văzut că intrarea în clasa lui se făcea printr-o ușă direct din curte a fost foarte fericit… iar școala nu i s-a mai părut atât de mare ca la început.

Într-o dimineață când baiețelul se afla în clasă, profesoara le-a spus copiilor: Astăzi o să facem un desen. “Grozav”, a spus baiețelul, căci îi plăcea foarte mult să deseneze. Știa să deseneze o mulțime de lucruri: lei și tigri, pui și vaci, trenulețe și vapoare. Și și-a scos cutiuța cu creioane colorate și a început să deseneze…

Dar profesoara a zis  Asteptați!,  Nu începeți încă!. Și a așteptat până când i s-a părut că toți

copiii sunt pregătiți. Acum o să desenăm o floare, a zis profesoara. “Grozav” s-a gândit baiețelul, căci îi plăcea să deseneze flori. Și a început să deseneze flori frumoase, și le-a colorat în roz, portocaliu, albastru.

Dar, profesoara le-a zis copiilor: Asteptați, vă voi arăta eu cum să colorați. Și a desenat o floare roșie cu o tulpină verde.  Acum puteți începe!, a zis profesoara. Băiețelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasă decât a profesoarei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina și a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era roșie, cu o tulpină verde.

Într-o altă zi, când baiețelul intrase în clasă prin ușa din curte profesoara le-a spus copiilor: Astăzi o să facem ceva din argilă. „Grozav”, a spus baiețelul, căci îi plăcea să lucreze cu argilă. Știa să facă tot felul de lucruri din argilă: Șerpi și oameni de zăpadă, elefanți și camioane. Dar a așteptat până ce toți copiii au fost gata.

Acum o să facem o farfurie, a zis profesoara. „Grozav”, s-a gândit baiețelul căci îi plăcea să facă farfurii de toate formele și mărimile. Și a început să facă farfurii de toate formele și mărimile. Dar profesoara le-a spus copiilor: Asteptați, vă arăt eu cum se face!. Și le-a arătat cum să facă o farfurie adâncă. Așa! Acum puteți începe!, a zis profesoara.

Baiețelul s-a uitat la farfuria profesoarei și apoi la ale sale. Îi plăceau mai mult farfuriile lui, decât farfuria adâncă a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvânt. Și-a transformat farfuriile lui într-o bilă mare de argilă din care a facut o farfurie adâncă și mare ca cea făcută de profesoară.

Și foarte curând baiețelul a învățat să aștepte și să privească și să facă lucruri ca cele făcute de profesoară, și foarte curând n-a mai făcut nimic de unul singur.

Și s-a întâmplat într-o zi ca baiețelul și familia lui s-au mutat într-o altă casă, într-un alt oraș.

Și băiețelul a trebuit să meargă la școală. Școala cea noua era și mai mare și nu mai avea nici o ușă prin care să intre direct din curte în clasa lui. Trebuia să urce niște trepte înalte și să meargă de-a lungul unui coridor lung până ajungea în clasa lui.

În prima zi de școală profesoara le-a zis copiilor: Astăzi o sa facem un desen!. „Grozav”, a zis baiețelul, și a așteptat să-i spună profesoara ce să facă… Dar, ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasă. Când a ajuns lânga baiețel i-a spus:

- Tu nu vrei să desenezi?.

- Ba da!, a zis băiețelul.

- Ce desen facem?.

- Nu știu până nu-l faci, a zis profesoara.

- Cum să-l fac? zise băiețelul

- Cum îți place ție! răspunse ea

- Să-l colorez cum vreau eu? a mai întrebat băiețelul

-  Cum vrei tu! a fost răspunsul ei.

- Dacă toți ați face același desen, și l-ați colora la fel cum să știu eu cine l-a făcut?

- Nu știu! zise băiețelul

Și a început să deseneze o floare roșie cu o tulpină verde…

Morala:

Creativitatea umană este un dar neprețuit. Îți aduci aminte de ușurința cu care puteai să îți imaginezi jocuri când erai copil, sau să vezi în jucăria de cârpe cea mai frumoasă păpușă din lume?

Albert Einstein spunea că: "Mintea intuitivă este un dar sacru iar mintea ratională este servitorul ei de încredere. Am creat o societate care onorează servitorul și a uitat darul. "

Cine spune că floarea trebuie să aibă petale roșii și frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne definește ca oameni, iar atunci cand vom fi înlănțuiți în proceduri de lucru... nu ne vom diferenția prea mult de mașinile care le-am construit.

Sursa: http://povestiri-cu-talc.blogspot.com/

Publicat: Diana Ț.

Poveşti cu tâlc pentru cei mici - Găinuşa Roşie

Poveștile oferă magie copilăriei, iar actualele desene animate nu vor putea înlocui niciodată în întregime poveștile pentru copii.

            Astazi echipa  CAIEminescu a pregătit pentru prichindeii preșcolari de la Grădinița nr.40, grupa mare, povestea Găinușa Roșie din colecția, Cele mai frumoase poveşti. O poveste selectată cu dragoste şi atenţie, cu o morală deosebită, o poveste educativă, despre prietenie, hărnicie, muncă și ajutor. În această poveste copiii au descoperit o mulțime de calități omenești, atât pozitive cât și negative. Copiii au învățat că trebuie să-şi ajute prietenii, şi pe cei apropiaţi, deoarece în caz contrar, la nevoie, nu vor dispune şi ei de ajutorul celorlalţi, şi îşi vor strica relaţiile de prietenie. 

Dragi copii vă aşteptăm la Centrul Eminescu să exploataţi colecţia de cărţulii cu poveşti de care dispunem!

Publicat: Bobotrîn Olesea

Slideshow by Pleşca M.

BĂTĂLIA CĂRȚILOR – CONTINUĂ

CENTRUL ACADEMIC INTENAȚIONAL EMINESCU, îți propune o carte minunată ce merită citită, care face parte din proiectul - concurs de lectură BĂTĂLIA CĂRŢILOR, lansat de Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu”.

Salinger, J. D. de veghe în lanul de secară /J. D. Salinger ; trad. de Cristian Ionescu. – Ed. a 4-a. – Iași: polirom, 2011. – 279p. – (Bibl. Polirom).

 

Un roman ce reprezintă 48 de ore din viața unui adolescent care tocmai a fost dat afară din a treia școală la care fusese înscris. O istorie despre maturizare, depășirea frustrărilor, regăsirii de sine într-o lume închistată în norme și tradiții. Aventura prin „lanul de secară” este exact drumul maturizării pe care Holden Caulfield se chinuiește să-l parcurgă până la capăt și la finalul căruia să devină un om care știe ce vrea de la viață. O carte de căpătâi a adolescenței, plină de învățături.

Romanul a fost inclus în clasamentul celor mai bune 100 de cărți din sec. al XX-lea, elaborat de ziarul parizian Le Monde.

Te așteptăm să te înscrii la concursul BĂTĂLIA CĂRŢILOR, și să savurezi  din lectura acestei cărți!

Publicat: Bobotrân Olesea

Ziua Internațională a FAMILIEI

ÎN CĂMAŞĂ DE CIREAŞĂ

ÎN CĂMAŞĂ DE CIREAŞĂ - o carte ce merită citită!

Publicat: Pleșca M.

EVENIMENTUL ZILEI: PODUL DE FLORI

POVESTEA LĂCRĂMIOARELOR

                          Vă oferim azi să vă delectați alături de cei dragi cu o poveste foarte frumosă și parfumată.

                          Biblioteca Centrul Academic Internațional Eminescu știe cum să vă facă ziua să fie mai frumoasă, desigur cu povești bune și interesante, povești de la care ai ce învăța.

Lectură plăcută!

POVESTEA LĂCRĂMIOARELOR

Acum o mulţime de ani a existat o scurtă vreme în care fiecare floare era de fapt o mică zână cu puteri deosebite.  În timpul zilei florile răspândeau parfumuri frumoase şi bucurau ochii oamenilor, iar în timpul nopţii se transformau în zâne şi făceau tot felul de fapte bune. Toate florile se aflau în grija Primăverii. Ea le dădea nume, ea le ajuta să crească frumos, ea le învaţa cum să răspândească cele mai minunate parfumuri şi tot ea trebuia să fie atentă ca nici o zână să nu uite să se transforme înapoi în floare când se apropiau zorii zilei.  Primăvara avea o grămadă de treabă şi zânele nu-i uşurau deloc munca pentru că făceau o mulţime de năzbătii. Florile de primăvară erau foarte greu de îngrijit pentru că se purtau exact ca nişte copii neastâmpăraţi. Ghioceii, brânduşele, zambilele, toporaşii, albăstrelele erau aproape imposibil de controlat când se lăsa seara. Primăvara trecea în fiecare noapte pe la fiecare grup de flori şi le ruga să fie atente cu vrăjile, să aibă grijă să nu le observe nici un om şi mai ales să-şi folosească puterile pentru a face fapte bune. 

Distracţia preferată a florilor de primăvară era să se joace cu minţile oamenilor. Îi vizitau când dormeau, le parfumau camerele cu cele mai ameţitoare parfumuri şi apoi le intrau în vise. A doua zi oamenii se trezeau năuci, cu chef de ducă şi cu o poftă nebună de a se arunca pe un câmp cu flori şi a sta la soare. Din cauza acestei distracţii tot mai mulţi oameni nu se mai duceau la muncă, tot mai mulţi copii nu mai aveau poftă de învăţat şi nimeni nu părea să mai poată să se concentreze la nimic. Bătrânii vremii dădeau vina pe biata Primăvară şi o acuzau că le ia minţile celor mai tineri. Neregulile astea au ajuns până la cel mai puternic Duh de Pădure din perioada aia. Duhul a fost aşa de nemulţumit că a chemat-o pe Primăvara în scorbura unde se ascundea şi i-a cerut socoteală:

- Ce-i povestea asta cu oamenii care nu mai au chef de nimic şi zac toată ziua prin păduri mirosind florile de primăvară? Te-ai înţeles cu Vântul să le luaţi minţile?

- Vai Duhule, cum poţi să crezi aşa ceva? Nu ştiu ce se întâmplă cu oamenii…am atât de multă treabă că abia reuşesc să mă întâlnesc cu Soarele şi să topim zăpezile rămase pe la munte.

- Cum adică ai atât de multă treabă?! Doar eşti Primăvara, cu asta trebuie să te ocupi…

- Duhule, eu am în grijă şi toate florile-zâne de primăvară şi…e foarte greu să le supraveghezi pe toate.

- Am uitat că s-a votat la ultimul congres al Duhurilor ca florile să fie zâne pe timp de noapte…Am spus de atunci că nu e o idee bună şi uite unde s-a ajuns!

Duhul tuna şi fulgera. Nu era de acord ca oamenii să petreacă atât de mult timp în natură pentru că exista riscul ca unul dintre ei să zărească un duh sau o zână şi toată viaţa să li se dea peste cap. Zânele, spiriduşii, duhurile nu puteau exista decât dacă oamenii nu ştiau de ele. 

Primăvara s-a înfuriat că florile zâne nu o ascultaseră aşa că din cauza nervilor ei şi ai Duhului începuse o furtună în toată regula.

Ghioceii s-au speriat de tunetele şi fulgerele care se abătuseră asupra lor. Nu greşiseră atât de mult…doar îi mângâiaseră pe oameni cu petalele pe obraz ca să le fie pielea mai fină şi mai parfumată. De unde erau să ştie că toate fetele pe care le mângâiaseră în felul acesta deveniseră atât de mândre de fineţea pielii lor încât nu se mai dezlipeau de oglinzi?! Albăstrelele începuseră şi ele să plângă. Ce-i aşa de grav că au folosit culoarea lor pură pentru a înfrumuseţa ochii celor pe care-i vizitaseră în somn? Acum au ochii mai frumoşi…chiar dacă au devenit încrezuţi şi bat din gene ca toţi ceilalţi să-i poată admira mai bine.

Toate florile de primăvară plângeau îngrijorate din cauza furtunii pe care o stârniseră. Aflaseră că potopul a venit din cauza lor de la bătrâna Iarbă. Iarba le-a povestit că s-au mai întâmplat astfel de furtuni pe vremea când fluturii erau ca nişte prinţi şi toate florile se ofileau de dorul lor. Au plâns atât de mult, încât din lacrimile lor amestecate cu picăturile de ploaie şi grindina care cădea furioasă din cer, s-au format nişte boboci ca nişte mărgăritare. Când primăvara a ajuns la primul grup de flori ca să le certe pentru năzbâtiile făcute peste noapte, s-a lovit de un câmp plin cu nişte flori albe cum nu mai văzuse niciodată. A zâmbit şi tunetele au început să se potolească. A vizitat un alt grup de flori şi situaţia era aceeaşi: peste tot era plin de flori albe, mici şi delicate iar celelalte flori se ofiliseră de tristeţe. Primăvara s-a aplecat către bătrâna Iarbă şi a întrebat-o ce se întâmplase acolo.

- Năzbâtiile astea de zâne flori au plâns atât de mult pentru că te-au supărat încât din lacrimile lor au răsărit florile astea mici.

Primăvara a început să lăcrimeze uitându-se la florile ofilite.

- Bietele de ele, s-au speriat de furtună şi s-au ofilit…O să numim florile astea noi “Lăcrămioare” şi de acum nici o floare nu va mai putea să se smulgă din rădăcină la lăsarea nopţii. Florile vor bucura oamenii numai când aceştia o să le caute.

După ce a rostit aceste vorbe Primăvara a cules câteva lăcrămioare, şi le-a prins în părul lung şi blond şi apoi a zburat către Duhul de Pădure să-i arate ce răsărise din lacrimile florilor.

Duhul de pădure a fost aşa de impresionat de Lăcrămioare încât a decis să învie toate florile de primăvară şi să le lase totuşi o putere specială, chiar dacă nu mai erau zâne: să poată vorbi între ele şi din când în când oamenii cu suflet curat să le poată auzi poveştile.

După ce ploaia aprigă s-a potolit şi soarele a început din nou să strălucească, oamenii cei năuci s-au trezit ca dintr-un somn greu şi s-au întors la treburile lor. Când au dat peste noile flori le-au adunat şi le-au strâns în bucheţele, minunându-se că nu le mai văzuseră niciodată până atunci. Primăvara a vizitat visele bătrânilor şi le-a transmis povestea şi numele florilor nou răsărite. Bunicii şi bunicile de pe atunci au spus povestea Lăcrămioarelor şi au răspândit numele florilor născute din plânsul fostelor zâne.

Şi-am încălecat pe-un coş cu flori

Şi v-am spus o poveste în culori.

Publicat: Diana Țurcanu

Lansare de carte: LEGENDELE ZÂNEI FLORA şi POVEŞTILE CĂSUŢEI CU SURPRIZE

Lidia Hlib posedă harul de a izvodi basme incitante pentru copiii dornici de a se antrena în savurarea subiectelor originale şi captivante, pe măsura înţelegerii lor (...). Caracterul atractiv, captivant al naraţiunii, spontaneitatea expresiei, dezinvoltura depănării subiectului –

 fac cinste Lidiei Hlib.

Ion Ciocanu

Astăzi 6 mai, în incinta Centrului Academic Internaţional Eminescu a avut loc lansarea cărţilor LEGENDELE ZÂNEI FLORA  şi POVEŞTILE CĂSUŢEI CU SURPRIZE, a poetei, prozatoarei şi autoarei de pese dna Elisabeta Lidia Hlib. Invitaţii acestui eveniment  au fost elevii claselor a II-a de la Liceul Teoretic "Traian", însoţiţi de dnele învăţătoare Rodica Ciobanu şi Natalia Roşca.

Dna Lidia şi-a prezentat foarte frumos cărţuliile noi apărute, şi este mândră de faptul că una din

ele, şi anume Poveştile Căsuţei cu Surprize, a obţinut premiul Donaster pentru proza pentru copii, în cadrul Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ed. a XIX-a, desfăurat în perioada 23-16 aprilie 2015.

Copii la rândul lor au fost activi şi bine pregătiţi cu ghicitori compuse pe baza cărţuliilor lecturate, acordând şi un set de întrebări despre viaţa şi activitatea scriitoarei. Cărţile noi lansate au plăcut mult copiilor, deoarece conţin multe povestioare şi legende scurte dar cu multă morală, carei va ajuta să crească înţelepţi şi drepţi faţă de semenii lor.

Plăcut surprinşi şi încântaţi au fost cei micuţi când li s-a permis să-şi aleagă câte o cărţulie cu autograful scriitoarei, pe care o vor citi şi va face parte din biblioteca lor personală. 

Îi dorim dnei Lidia Hlib noi realizări în activitatea literară, să ne bucure cu cărţulii la fel de incitante şi atractive ca cele prezentate astăzi.

Publicat: Pleşca M.

Călin-Nebunul de Mihai Eminescu

      Era odat-un împărat ş-avea trei fete şi erau aşa de frumoase, de la soare te puteai uita, da la dânsele ba. Acu, cele două erau cum erau, da cea mijlocie nici se mai povesteşte frumuseţea ei. Acu câţi feciori de-mpăraţi şi de ghinărari au cerut-o, împăratul n-a vrut să le-o deie. Acu-ntr-o seară au venit trei tineri şi le-au cerut, da el n-a vrut să le dea. Acu ei au ieşit afară şi unul dintr-înşii a prins a fluiera cât s-a făcut un nor mare şi nu s-au mai văzut nici ei, nici fetele. Le-a răpit. Acu-mpăratul a scos veste-n ţară că cine-a găsi fetele le dă de nevastă. Acu-n satul cela-a-mpăratului era un om ş-avea trei flăcăi.

        Doi erau cum erau, da unul era prost, şedea-n cenuşă şi-l chema Călin Nebunul. Ş-au zis acei doi fraţi: "Haidem şi noi să căutăm fetele-mpăratului". Da’ Călin a zis: "Hai şi eu cu voi". Ş-acei doi au zis: "Hai".

        Şi-mpăratul a zis că care s-a porni după fete le dă bani de cheltuială şi straie de primeneală. Acu ei au făcut un arc ş-au zis că unde l-a zvârli, până unde-a ajunge, acolo să poposească.

        A aruncat cel mare ş-a mers vreo două zile ş-a ajuns. A aruncat şi cel mijlociu şi tot aşa degrabă a ajuns. Da când a aruncat Călin Nebunul, a mers trei luni de zile, zi şi noapte, şi de-abia a ajuns. Acu ei, mergând pe drum, au gătit şi cremenea şi amnarul. De-abia au avut cu ce aţâţa oleacă de foc. Ş-au zis aşa ei înde ei că să păzească focul unul din ei cât or dormi ceilalţi doi, că dacă s-a stinge focul, îi taie capul celui ce-a păzit dintr-înşii. Acu s-au culcat cei doi, şi cel mare a rămas să păzească. Pe la miezul nopţii s-a auzit un vuiet grozav.

        Era un zmeu cu trei capete.

        - Cum ai putut să-mi calci moşiile de la tată-meu făr’ de voia nimănui? Hai la luptă!

        - Hai!

        Şi s-au luptat ei, s-au luptat, pân’ acu l-a omorât pe zmeu şi a făcut din capetele lui trei căpiţi de carne. Acu se trezesc cei doi.

        - Uite, voi aţi dormit, da’ eu uite ce lupt-am avut.

        Acu a doua noapte cel mijlociu era să stea de strajă. Iar pe la miezul nopţii se aude-un vuiet.

        - Cum ai putut să-mi calci moşiile lui tată-meu fără voia nimănui?

        Aista era cu patru capete.

        - Hai la luptă!

        - Hai!

        Şi l-a omorât şi pe acesta ş-a făcut patru căpiţi de carne din capetele lui. Acu, când s-au trezit ei, o-nceput să-i deie de grijă lui Călin Nebunul că să păzească bine focul. Acu el a treia noapte era să fie.

        Acu iar pe la miezul nopţii s-auzi un huiet mare. Un zmeu era – cu opt capete.

        - Hi! zice Călin Nebunul, – că şi zmeul era năzdrăvan, şi ştia de dânsul – hai la luptă!

        - Hai!

        Cât se luptă, se luptă cât de cât să nu se deie zmeul. I-a tăiat Călin Nebunul o ureche ş-a picat o picătură de sânge ş-a stins focul. Ş-aşa, pi-ntuneric, s-o-nceput ei a lupta ş-în sfârşit l-a omorât Călin Nebunul ş-a făcut opt căpiţi de carne. Acu ce să facă el? Foc nu-i. S-a luat el şi mergea aşa supărat prin pădure ş-a ajuns la un copac nalt şi s-a suit în vârful lui ş-a văzut în depărtare o zare de foc. Scoboară el şi se porneşte s-ajung-acolo şi-ntâlneşte un om pe drum.

        - Bună noapte!

        - Mulţumesc d-tale!

        - Da’ cine eşti d-ta?

        - Eu-s De-cu-sară.

        Călin Nebunul l-apucă şi-l leagă de-un copac cot la cot. Mai merge el o bucată bună, şi mai întâlneşte un om.

        - Bună noapte.

        - Mulţumesc d-tale.

        - Da’ cine eşti d-ta?

        - Eu îs Miezu-nopţii.

        Ia şi pe-acela şi-l leagă iar de-un copac. Mai merge el înainte şi mai întâlneşte un om.

        - Bună noapte.

        - Mulţumesc d-tale.

        - Da’ cine eşti d-ta?

        - Eu îs Zori-de-ziuă.

        Îl leagă şi pe-acela. El i-a legat, că lui i-era frică să nu se facă ziuă. În sfârşit, ajunge el acolo. Acolo era o groapă mare ş-un cazan c-o pereche de pirosteie mari, şi-ntr-însul fierbea vreo două-trei vaci şi-mprejurul pirosteilor se cocea o turtă. Şi împrejurul ei dormeau doisprezece zmei şi două zmeoaice, mamele lor. Acu Călin Nebunul ia vreo doi tăciuni într-un hârb ş-un cărbune-n lulea şi, plecând, iacă, i-a venit aşa o miroznă de bună din demâncat, şi, luând o bucăţică, a curs apă clocotită pe urechea unui zmeu şi el a ţipat straşnic, că toţi s-au trezit şi l-au prins pe Călin Nebunul.

        Ş-au vrut să-l omoare şi el a zis:

        - Mă rog d-lor-voastre, lăsaţi-mă, că sunt om sărac!

        Da’ ei au zis aşa:

        - Dacă tu ne-i aduce pe fata-mpăratului Roşu, noi te-om lăsa.

        Da’ el a zis:

        - Da’ de ce n-o luaţi d-voastră, că sunteţi mai mulţi şi mai tari?…

        - Da’ noi suntem duhuri necurate, şi-mpăratul are un cocoş ş-un căţel. Noi, când ne-apropiem de palatul lui, cocoşul cântă şi căţelul bate, şi noi trebuie să fugim… Da’ tu-i putea mai bine, că eşti om pământean.

        Da’ Călin Nebunul, viclean:

        - Haideţi şi d-voastră cu mine, că-s eu om pământean şi căţelul n-a bate, nici cocoşul n-a cânta.

        Da’ Călin Nebunul se uită şi vede-un voinic ca şi dânsul, legat cot la cot de-un copac, şi când a văzut că s-a pornit Călin Nebunul, el s-a smucit straşnic, încât au rămas mâinile la copac şi el a fugit. Şi ei merg, merg pân ce-ajung la poarta-mpăratului. Şi era o poartă mare de fier, că nu era-n stare să treacă nime afară de Călin Nebunul. Şi el s-a suit pe poartă ş-a zis zmeilor:

        - Hai să vă iau câte pe unul de chică să vă dau în ogradă. Şi lua tot lua câte unul şi cu paloşul le tăia capul, pân ce a tăiat la toţi. Ş-a intrat în ogradă, da-mpăratul, de grozav zid şi poartă ce avea, uşile erau toate deschise. Călin Nebunul s-a suit sus pe scări, şi scările erau de aur bătute cu diamant, ş-a intrat în casă unde dormea fata.

        Da’ era lună ş-o mândreaţe afară, şi luna bătea în casă unde dormea fata. Da’ fata era aşa de frumoasă de cât de nepovestit. Călin Nebunul a sărutat-o şi i-a luat inelul de pe mână şi s-a dus. Când a ajuns la zmeii cei tăiaţi, le-a tăiat vârfurile limbilor la toţi doisprezece şi le-a pus în basma ş-a trecut poarta şi s-a pornit la drum. A mers pân ce-a ajuns la cazan. A putut prinde o zmeoaică ş-a tăiat-o, da una a scăpat. A luat pe degetul ista mic turta şi pe cellalt cazanul cu carne şi-ntr-un hârb oleacă de foc şi s-a pornit la drum.

        Ş-a ajuns la Zori-de-ziuă şi i-a dat o bucat’ de carne ş-o bucat’ de turtă, l-a dezlegat ş-a zis:

        - Hai, du-te!

        Mai merge el, ajunge la Miezu-nopţii şi-i dă ş-aceluia o bucat’ de carne ş-o bucat’ de turtă şi-i dă drumul ş-aceluia. Când a ajuns la De-cu-sară, era mai mult mort de când era legat. Îi dă ş-aceluia o bucat’ de carne ş-o bucat’ de turtă şi-i zice:

        - Du-te, bre, ‘n pace!

        Când a ajuns, n-a apucat a aţâţa focul, şi soarele acu era sus. Fraţii lui atâta dormise, c-acu-ntrase mai de-un stânjen în pământ. Când s-au trezit, a zis:

        - I, Călin Nebune, lung-a mai fost noaptea asta!

        Da’ Călin Nebunul nimica nu le-a povestit din ceea ce s-a petrecut cu dânsul noaptea. Au pregătit ei iar să se pornească ş-a zvârlit tot Călin Nebunul arcul ş-au mers ei aşa pân’ la Pădurea de aur. Când au ajuns acolo, le-a zis Călin Nebunul aşa:

        - Fraţilor, voi nu-ţi putea trece-n pădurea asta. Faceţi-vă voi o colibă aici şi staţi şi mă duc eu singur.

        Aşa, el s-a pornit. Când a ajuns în mijlocul Pădurii cei de aur, fata cea mare a împăratului făcea de mâncat zmeului ei.

        - Bună vreme, fată de-mpărat!

        - Mulţumesc, d-tale, Călin Nebune. De numele d-tale am auzit, dar a vedea nu te-am văzut. Da’ fugi că dac-a veni zmeul te ucide.

        - Da cât mănâncă zmeul tău?

        Fata zice:

        - Patru cuptoare de pâine, patru vaci fripte şi patru antaluri de vin. Zice:

        - Ia să văd eu, le-oi putea mânca?

        Se pune Călin Nebunul şi mănâncă toate. Iaca, vine şi zmeul.

        - Bună vreme, câne de zmeu!

        - Mulţumesc, Călin Nebune!

        - Am venit să iau pe fată. Na, hai la luptă!

        - Stai, să mănânc ceva.

        - Da’ că, zice, eu ţi-am mâncat mâncarea.

        - Cu atât mai bine, zice, eu sunt uşor şi tu eşti greu.

        Şi se iau la luptă şi se luptă şi-l omoară Călin Nebunul. Pe urmă zice fetei:

        - Rămâi aici, că eu mă duc să scot cele două surori ale tale. Şi se porneşte. Ajunge-n mijlocul Pădurii cei de argint. Fata cea mijlocie făcea de mâncat ş-aceea. Da’ el, cum a văzut-o, i-a căzut straşnic de dragă.