Limba noastră - imnul demnităţii noastre

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul”

„Limba este întâiul mare poem al unui popor.” Lucian Blaga

Începând cu noiembrie 1999, data de 21 februarie este considerată  – Ziua Internaţionala a Limbii Materne. Această decizie a fost luată la Conferinţa Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) desfăşurată în noiembrie 1999.

„Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci altfel suntem nişte nenorociţi, rătăciţi. Trebuie să ştim că suntem români, strănepoţi de-ai romanilor şi fraţi cu italienii, francezii, spaniolii şi portughezii. Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumină dreaptă. (...)

N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba.

(...) Noi trebuie să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la limba literară românească!” Alexei Mateevici

Despre limba română se poate  vorbi la nesfârşit... Ce este limba? Limba este opera cea mai de seamă a unui popor. Ea este principala forţă care realizează unitatea de natură psihică a unei naţiuni, deoarece, învăţând să judecăm într-o anumită limbă, ne structurăm gândirea după tiparele acelei limbi, ne încadrăm între cei pe care îi înţelegem şi care ne înţeleg vorbirea. Limba reprezintă cea mai puternică legătură a generaţiilor prezente cu generaţiile trecute şi cu cele viitoare, căci în ea se cristalizează şi se transmit datinile şi cultura poporului.

Alexei Mateevici
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec, 
Doina dorurilor noastre, 
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii, 
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde, 
Zbuciumul din codrii veşnici, 
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic, 
Că vi-i limba prea săracă, 
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri, 
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta, 
Limba vechilor cazanii, 
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul, 
Ruginit de multă vreme, 
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată, 
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.