Furnica nu putea adormi. Se întorcea de pe o parte pe alta. Ofta amărâtă. În urechi îi răsuna încă vocea jalnică a Greieraşului, căruia nu-i deschise uşa.
"Bine am făcut, că-i un leneş, încerca ea să se îndreptăţească..."
Iar afară viscolul şuiera nebuneşte. Zăpada scârţâia şi gemea de frig. Greieraşul s-a întors la căsuţa lui, înjghebată alene, care se clătina în vâjâitul viscolului. Gerul îl pătrunse pe Greieraş până la oase. Îngheţat, rupt de foame şi înciudat, Greieraşul porni din nou spre casa Furnicii.
"La urma urmei, ce folos din hărnicia mea, dacă nu pot adăposti un biet muzicant! cugeta în vremea asta Furnica. Da, ştie numai să cânte... Dar ce frumos cântă! Şi-i drăguţ! Te pomeneşti, că dacă nu i-am deschis eu, se va duce la vecina mea - buburuza cea obraznică. Se îmbracă în rochie roşie şi se aşează la toate concertele în primul rând, chiar în faţa lui, făcându-i ochi dulci."
Ultimul gând o făcu pe Furnică să sară din pat ca friptă şi abia reuşi Greieraşul să bată a doua oară la geam, că îl şi pofti galeş să intre.
A doua zi Greieraşul îşi luă fluierul şi se mută cu traiul la Furnică.
Iarna trecu atât de repede, că-i păru Furnicii un vis.
Din nou sosi primăvara. Greieraşul aruncă fluierul său vechi sub patul Furnicii şi-i ceru bani să-şi cumpere altul. Instrumentul nou făcea să răsune văile când începea concertul. Furnica muncea ziua întreagă, dar în fiecare seară se ascundea după un firicel de iarbă şi îl aştepta să-şi încheie repertoriul. Greieraşul însă, înconjurat de buburuze elegante, îmbrăcate în rochiţe roşii şi cu pantofi negri, trecea pe lângă furnică şi nici n-o observa. Tristă se întorcea Furnica acasă, unde găzduise o iarnă întreagă marele cântăreţ.
Într-o seară Furnica luă fluierul cel vechi al Greieraşului şi-l duse la gură. Scoase un sunet jalnic, parcă plângea inima Furnicii. Mai încercă o dată. Prinse a închega o melodie cunoscută.
De atunci Furnica îşi mângâia singurătatea cu fluierul. Pe când Greieraşul cânta la concerte ori se distra cu buburuzele săltăreţe prin poieni, ea învăţa melodiile, auzite de la el în serile lungi de iarnă.
Aşa trecură zilele frumoase de vară. Din nou iarna puse stăpânire pe tot întinsul.
Buburuzele s-au împrăştiat în grabă, care şi încotro, în căutarea unui loc călduţ pentru un somn îndelungat. Greieraşul se pomeni singur şi îngheţat.
Atunci îi răsări în faţa ochilor chipul urâţel şi smolit al Furnicii. Bucuros, se îndreptă spre casa ei. Se apropie de geam, gata să bată în el, dar înlemni: din fluierul lui vechi se rupea o melodie veselă parcă îl îmbiba la dans. Fulgii zglobii se învârteau în jurul Greieraşului în tactul muzicii, iar crivăţul aspru îi şuiera:
"Ai cântat, îmi pare bine,
Acum joacă dacă-ţi vine!"
Lidia HLIB
Lectură plăcută!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu