Cum a apărut RUCSACUL...

Rucsacuri au existat de cand oamenii au decis ca e mai usor sa cari greutati mari in spate.

Una din modalitatile inedite de carat, era sa folosesti un sac, cu bretele atasate. Acest tip de rucsac a fost folosit de oameni ca George Washington Sears (poreclit Nessmuk), un scriitor sportiv din anii 1800 si Horace Sowers Kephart, scriitor american de calatorii si librar, la sfarsitul anilor 1800, inceputul 1900.

O alta modalitate era folosirea unui cadru cu bretele, de care se lagau butoaie, echipament, cutii si asa mai departe.

Ambele modele istorice au evoluat, sau mai bine spus, au inspirat rucsacul modern cu cadru interior, sau exterior.

Ca la majoritatea inventiilor umane, pentru nevoi foarte presante, rucsacul a aparut, a fost inventat si reinventat, probabil, in mai multe parti ale lumii, in diferite perioade. Unul dintre primele rucsacuri atestate istoric este rucsacul lui Otzi, corpul caruia a fost gasit inghetat in Alpi. Otzi vine de fapt de prin anul 3300 inaintea erei noastre. Nu se stie cu exactitate cum arata rucsacul sau, din cauza deteriorarii, insa o reconstructie ar putea arata asa:

Pentru a fi total deschis cu tine, piesele descoperite langa Otzi, puteau sa faca parte dintr-o racheta de zapada. Nu suntem siguri, dar in acelasi timp, ar fi putut sa fie rucsacul din poza de mai sus.

Primul rucsac cu cadru exterior, prezervat si folosit la scara larga, vine din Norvegia, anii 1800. Rucsacul din poza de mai jos dateaza din anul 1880. Practic, era un rucsac folosit la vremea aceea, la care s-a adugat acel cadru de lemn.

Primul rucsac cu sistem de spate patentat a fost realizat de Colonelul Merriam in 1886, dar nu a fost folosit la scara larga datorita greutatii sale.

Urmatorul rucsac patentat este designul lui Ole F. Bergan in 1908.

Acest rucsac a avut un impact foarte mare asupra viitorului in designul de rucsacuri. Acesta era similar in design cu rucsacuri utilizate de Kephart si Nessmuk, dar adauga un cadru metalic, inlocuind cadrul de lemn al rucsacului din 1880, prezentat in articolul precedent.

Cadrul de metal era realizat dupa forma corpului si desi nu prezenta curea de sold, faptul ca piesa de la brau era curbata, permitea transferul greutatii, macar partial, pe solduri.

Inainte de acest design, Ole F. Bergan realizase un rucsac cu cadrul fabricat din nuiele de ienupar.

Apoi, in 1922, Lloyd F. Nelson a patentat rucsacul Trapper Nelson. Acesta era inspirat din modele folosite de amerindieni, deci a evoluat separat de cele norvegiene. Acest Trapper Nelson seama foarte mult cu reconstructia rucsacului lui Otzi.

Acest rucsac avea un cadru intreg si se putea atasa la el un sac. Datorita lipsei pieselor curbate, la acest rucsac un mare dezavantaj era ca toata greutatea era sustinuta de umeri si de asemenea, era foarte, foarte rigid, impiedicand miscarile naturale ale corpului. Desi a avut succes comercial, acest tip de rucsac era mult mai putin avansat ca cel realizat de norvegianul Bergan.

Urmatorul pas in dezvoltarea unui rucsac modern, foarte apropiat de ceea ce folosim acum, apare in 1952, cand Asher Kelty si Nana Kelty au inceput sa fabrice rucsacuri in garajul propriu. Aceste rucsacuri aveau un cadru extern, realizat din aluminiu si de asemenea prezentau o curea de sold, care permitea transferul de greutate de pe umeri, pe solduri.

De aici, practic incepe istoria rucsacurilor tehnice moderne. Asa s-au pus bazele transportului de greutati mari, in confort ridicat. In timp, au aparut o multime de sisteme de spate diferite, ca Spine Carrying System la Glittertind, Helium la rucsacul cu acelasi nume, sau sistemul hibrid pentru Forest 40 de la Prima; fiecare cu avantajele si dezavantajele lor.

Sursa: https://www.proalpin.ro/blog/o-scurta-istorie-rucsacuri-modern-continuare/

Publicat: D.Ț.