miercuri, 3 iulie 2013

Copiii şi Ştefan cel Mare şi Sfânt

Astăzi Centrul Academic Eminescu a găzduit un grup de copii de la Grădiniţa nr. 40. Vizita acestor micuţi la noi la biblioteca a fost una cu un scop bine determinat, de a-l cunoaşte mai bine pe Ştefan cel Mare, de a afla cine a fost, a cui domnitor a fost. Am fost plăcut surprinşi de faptul că au ştiut că Ştefan cel Mare a fost domnitorul ţării noastre şi că a luptat pentru noi, pentru libertatea noastră, el ne-a apărat de cei răi, cam aşa s-au exprimat ei. Cărţile care le-am pus la dispoziţie i-au intrigat mult. Au fost curioşi să vadă mănăstirile pe care le-a înfiinţat, luptele pe care le-a dus etc. L-au descoperit pe Domnitor ca om, apoi ca personalitate, au aflat despre copilăria lui Ştefan, deci a fost o întâlnire, o oră de istorie, o oră de redescoperire a marelui Domnitor al Moldovei Ştefan cel Mare.
D.Ţ.






Un comentariu:

  1. copiii trebuie s[ stie cine a foas Stefan cel Mare si Sfant! Bravo voua!!

    RăspundețiȘtergere