(sursa: Mihai Emienscu, Viaţa de
Victor Crăciun)
Mihai Eminescu a fost al şaptelea copil al lui Gheorghe Eminovici şi al
Ralucăi, s-a născut la 15 ianuarie 1850, în Botoşani. Tatăl, dintr-o familie de
ţărani români din Bucovina, învăţa carte şi intra în slujba boierească, primind
titluri mărunte de sulger şi căminar. Mama
este fiica stolnicului Vasile Iuraşcu din Jodeşi. Copilăreşte, în primii ani,
la Botoşani, din 1856 la Ipoteşti, unde familia îşi cumpărase o mică moşie. În casa de la Ipoteşti, iarna, era loc mic de joacă acolo pricină pentru
care „adesea se ascundea în câte-un saltar de scrin, ca să nu ştie nimeni
unde-i, or în vro ladă veche cu lumânări de seu, din care ieşea uns ca dracul”.
Avea un obicei ca
puii de gâscă mici să-i închidă în cuşcă, ca să vadă de-or cânta cum canarii.
Iar în nopţile cu lună, el se deda visării şi cititului: „ţintirimul şi
biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură şi mă
dusei în ţintirim... Era multă şi clară lumină de lună... ramurile salcâmilor
erau negre, gratiile de la cripta noastră cu vârfurile aurite străluceau şi
vântul atingea toaca de clopot... clopotul abia atins suna dulce şi melodios”.
În copilăria sa, Mihai Eminescu (pe atunci Eminovici)
obişnuia să îşi sperie tatăl într-un mod cel puţin bizar. Băiatul mergea în pădure
să prindă şerpi şi-i punea de vii în apropierea casei sale. Apoi îşi chema
tatăl să vadă “ce pasăre a prins” şi stătea deoparte râzând când bărbatul dădea
faţă în faţă cu reptilele supărate.
Deci, vara, îşi
petrecea timpul în plimbări lungi în jurul satului Ipoteşti, străbătând
dealurile, văile, luncile şi pădurile. Uneori, lipsea zile întregi de acasă,
spre îngrijorarea părinţilor săi: „ Fiind băiet, păduri cutreieram/ Şi mă
culcam ades lângă izvor,/ Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam/ S-ascult cum
apa sună-ncetişor,/ Un freamăt lin trecea din ram în ram /Şi un miros venea
adormitor, /Astfel ades eu nopţi întregi am mas, /Blând îngânat de-al valurilor
glas.” ("Fiind băiet"). Pe când iarna umbla pe la şezători, unde îi plăcea să asculte doine şi
balade, proverbe, basme, zicători, acestea reprezentând surse de inspiraţie
pentru creaţiile sale de mai târziu. Ecoul acestora poate fi regăsit în poezia
„Trecut-au anii...”:” Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri/ Şi niciodată n-or
să vie iară,/ Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară/ Poveşti şi doine,
ghicitori, eresuri,/Ce fruntea-mi de copil o-nseninară, /Abia-nţelese, pline
de-nţelesuri.”
A fost mereu
orientat către natură şi preocupat de modificările pe care fiecare anotimp le
aduce în natură. Îi poţi citi copilului tău poezii precum”Povestea codrului”,
”Revedere”, ”Freamăt de codru”, ”Fiind băiet” sau ”O, rămâi” pentru a-i
arăta felul în care poetul a revenit la tema copilăriei şi naturii în creaţiile
sale.
Copilăria
poetului a fost caracteristică unui copil crescut la ţară, care se bucura de
libertatea de a cutreiera nestingherit împrejurimile satului natal.
Mai multe detalii
le puteţi citi şi afla, vizitându-ne la bibliotecă, la Centrul Academic Internaţional
Eminescu, vă aşteptăm....
D.V.
Ma bucur mult ca exista asa centru "Centrul Eminescu".Cred,ca e binevenit ProgramuL Ora Povestii,atat pentru copii,cat si pentru maturi-de a afla cate ceva nou,necunoscut pentru ei.Eu,personaL,sunt o mare"indragostita"de opera lui Eminescu.
RăspundețiȘtergere