Anul Nou - a Sfântului Vasile

De la Crăciun nu-i departe pân' la Anul Nou — vreo câteva zile. Toate zilele acestea satul vuiește de veselia oamenilor, de jocuri, de cântece. Și copiii, și flăcăii, și bărbații, și femeile — toți se veselesc, căci pentru veselie îs lăsate de la Dumnezeu aceste sărbători, pentru ca să mai uiți acele amare griji ale vieții, care te cuprind iarăși îndată ce-i păși din sărbători în zilele de lucru.

Dar iată că s-a apropiat și Sfântul Vasile — Anul Nou — altă sărbătoare tot așa de mare ca și Crăciunul. Și iarăși se încep acele rânduieli, fără care nu se petrece nici o sărbătoare dintre cele mai mari la moldovenii noștri. Rânduielile Anului Nou arată cum înțelege moldoveanul însemnătatea zilei aceste și ce a pus el în temelia acestei sărbători.

Anul Nou, mai înainte de toate, este sărbătoarea plugarului moldovean. Înțelegerea asta se vede în toate obiceiurile care se petrec acuma. Fiindcă plugăritul a fost întotdeauna și este și astăzi cea mai de căpetenie și chiar singura îndeletnicire a românului nostru, negreșit că moldoveanul îi dă o însemnătate foarte mare.

Încă de cu seară înaintea Sfântului Vasile se pornesc cu plugul hăitorii sau plugarii, care vestesc sosirea Anului Nou — a Sfântului Vasile.

Trebuie de însemnat că Anul Nou și Sfântul Vasile în „hăituri" se înfățișează în chipul unui plugar român puternic, voinic și tânăr, care face minuni cu vredniciile sale plugărești.

În „hăituri" se povestesc toate isprăvile lui „badea Vasile", se zugrăvește toată vitejia și năzdrăvănia lui la lucrul plugului în așa chipuri, care a putut să le zidească numai mintea moldoveanului. Rânduiala hăitului se face în așa fel. Dintâi, ca și de Crăciun, se pornește băiețăraia cu clopoței, cu prăjini lungi, crăcănate la vârf, ca să samene cu plugul. De prăjini se leagă, de obicei, stible de busuioc, în semn că „hăitorii" doresc ca anul viitor să fie bogat și în pâini, și în flori, și în ierburi.

În amurgul serii se aud glasuri, care zic repede hăitul și, după vreo câteva cuvinte, rostesc:

— „Și mai mânați, băieței!" Ori:

— „Și mai ridicați glas, feciorași!" Și își răspund la îndemnarea asta, strigând: „Hăi, hăi" — toți într-un glas. Când sfârșesc hăitul, apoi zic ceva, ca de pildă:

— „Dați colacul și pitacul, că vă fărâmă boii pragul". Și primesc de la gospodarii casei bani mărunței, covrigi și colăcei, făcuți anume pentru asta. Covrigii și colăceii băieții îi înșiră pe prăjină și se duc la alte case.

Mai târziu, când amurgește bine, pornesc „de-a hăitul" flăcăii. Venind la o casă, ei dintâi se-ntreabă de fată (dacă casa-i cu fată) se poate să hăiască sau ba. Și dacă le dă voie fata, ei încep hăitul, împletind într-însul și cuvinte în care se laudă vredniciile (frumusețea ori hărnicia) fetei.

Hăitul flăcăilor întotdeauna este mai frumos decât al băieților, care mai adeseori strică cuvintele, nepricepând bine înțelesul lor sau chiar le uită și nu le spun toate.

Iată un „hăit flăcăiesc" care pare a fi unul din cele mai frumoase:

„Am venit la domnul
Și la împăratul
La fața Măriei sale.
Se va putea să urăm
Sub curțile dumitale?
Și mai îndemnați, feciorași,

— Hăi, hăi!
Se va putea să arăm sub curțile dumitale,
Alămâie și tămâie,
Că așa unul domn scrie.
Unul domn, de când s-a ridicat,
Mult bine de la părinți a apucat,
El n-a fost îndestulat,
Cât bine de la părinți a apucat,
Iară și iară, ridicați glas, băieți.
S-au pornit să prăde boierii
De turme de oi, de pluguri de boi,
De herghelii de cai,
De hăzneli de bani.
Boierii, că i-au prădat,
Nouă plugușor ne-au dat
Cu coarne de floricele,
Că avem să arăm pământ cu ele,
Pământ negru nisipos,
Unde se face grâu mândru și frumos.
A alergat badea acasă
Ș-a luat un chiticel,
Mititel ca porcul,
Iute ca focul;
Ș-a alergat la Ștefan Țiganu,
În fundul pământului,
Și i-a dat să facă nouă secerele,
Cu zimții de viorele,
Cu mănunchi cu floricele;
Ca să taie grâu cu ele.
S-a sculat badea Vasile într-o sfântă joi,
S-a dus să are dealurile Gorarimului,
Văile Rusalimului.
Badea ara,
Brăzdiță neagră răsturna,
Grâu roșu revărsa,
Lelea (numele fetei) din urmă boronea,
Badei și mai bine îi părea.
S-a dus badea la lună,
La săptămână,
Să vadă grâul de copt,
Grâu copt, răscopt,
În spic ca vrabia,
În grăunțe ca mazărea.
A alergat badea Vasile acasă
Ș-a luat un chiticel
Mititel ca porcul,
Iute ca focul,
Și s-a dus pe un deal de zâmbre,
De unde toată lumea se vede,
Ș-a scris în cărți,
Ș-a trimis în părți,
Ca să-i vie secerători
Anume de pe lume.
Când s-a uitat pe o vale mare,
Veneau, ca o ploaie mare,
Șuvuiau.
A alergat badea Vasile acasă
Și s-a dus la Ștefan Țiganul
În fundul pământului,
Ș-a scos nouă secerele,
Cu zimți de viorele.
Ș-apoi a luat badea
Și i-a pus din capătul pământului,
Din velița vântului.
Când vântul aburea,
Clăcanii badei se sileau;
Când vântul sta,
Clăcanii badei asuda.
Ș-au strâns din claie-n claie,
Din odobaie-n odobaie,
Ș-a făcut o fățărușă de alamă --
Numai unul domnul
S-o știe de seamă.
Ș-a adus nouă iepe
Cu copitele crăpate,
Cu tei legate;
Cu coada felezuiau,
Cu urechile vânt trăgeau,
Cu botul în sac puneau,
Badei bine îi părea.
Scoală, doamnă, nu dormi,
Că noi de-aseară nu dormim,
Că gerul ne geruiește,
Viscolul ne viscolește,
Limba-n gura ni se-mpletește.
Doamna (numele fetei) din pat s-a sculat,
Cu capul de sobă a dat,
Ș-a pășit un pas pân-în casa cea mare,
Ș-a luat o sită deasă,
De mătasă,
Ș-a cernut un sac,
Ș-a făcut un colac,
Cu miere îndulcit,
Cu zahar zăhăruit,
Ca pentru noi, plugărașii, gătit.
V-am ura, v-am mai ura,
Dar ne temem că vom însera,
C-avem să trecem
Trei dealuri îngemănate,
Șed balaurii cu gurile căscate,
Ca să ne-apuce pe noi de spate,
Anul Nou cu sănătate!"

Vedem că în hăitul adus aici se povestește toata istoria muncii

plugarului și a facerii pâinii chiar pân' la coacerea colacului „zăhăruit" și „îndulcit" pentru „plugărași". Țăranul nostru basarabean, întâlnind Anul Nou, se gândește mai înainte de toate la roada acestui an și la munca câmpului; în mintea lui toată fericirea ce-o poate aduce anul viitor stă numai în pâine, cum și este în adevăr.

De aceea, și sărbătoarea Sfântului Vasile, stăpânului plugarilor, este cu totul plugărească, țărănească, iar nu bisericească. Adăuza după hăit, chiar de Anul Nou, toți oamenii din sat, hiritisându-se unul pe altul, se samână cu grâu, cu orz, cu păpușoi, ca să arate că doresc să vie în anul viitor pâine multă și frumoasă, să trăiască toți cu sănătate pân-în anul viitor:

Sănătatea noului,

Și la anul cu sănătate,

Să crească grâiele,

Și malaiele,

Și păpușoaiele.

Și cu aceste cuvinte țăranul nostru cu nădejde se uită în viitor, așteptând pâine multă și frumoasă de la Sfântul Vasile, stăpânul plugarilor.

sursa: http://ro.wikisource.org/wiki/Sf%C3%A2ntul_Vasile_-_Anul_Nou_%C3%AEn_obiceiurile_moldovenilor_basarabeni