miercuri, 22 aprilie 2015

SĂRBĂTOAREA PLANETEI PĂMÂNT

Ion Druţă spunea :   Pământul ne este casa şi masa, sfetnicul şi   apărătorul nostru dintotdeauna...

22 aprilie este Ziua Internaţională a Planetei Pământ. Cu această ocazie la Centrul Academic Internaţional Eminescu ne-au venit în ospeţie copiii de la grădiniţa nr. 40, grupele a doua, a şaptea şi a zecea, împreună cu educatorii Vera Prohorov, grad didactic doi, Aurica Prodan, grad didactic doi, Eudochia Josan, grad didactic doi, Svetlana Ohladciuc, conducător muzical, grad didactic doi şi metodista Vera Diocher, grad didactic doi. Am discutat despre semnificaţia acestei sărbători, despre contribuţia copiilor la protejarea mediului ambiant, cum trebuie să păstrăm curăţenia izvoarelor, pomilor, locului de trai , pentru că Planeta Pământ este una pentru toţi şi fiecare trebuie să contribuie la păstrarea ei în măsura posibilităţilor şi a vârstei. Copiii s-au dovedit a fi foarte receptivi şi buni ecologişti. Au venit cu un recital de poezie şi cântec, dedicat naturii.Toţi copiii au interpretat Imnul micilor ecologişti, acompaniaţi la pian de Svetlana Ohladciuc:  Chiar de suntem prichindei,/Ştim şi noi ce e frumos/ Şi cu toţi vrem să trăim/ Într-un mediu sănătos./ Iubim soarele şi ploaia,/Câmpul, muntele şi marea,/Iubim orice anotimp/Când albastră este zarea. Au mai răsunat cântecele Soarele, Căsuţa mea, poeziile Protejaţi natura, Omul harnic, Congresul florilor şi altele pe versurile lui G.Topârceanu, Grigore Vieru, Constantin Dragomir. Este îmbucurător faptul că aceşti mici cetăţeni ai Ţării Moldova înţeleg corect lucrurile îşi cunosc obligaţiunile, iar noi cei maturi trebuie să avem grijă ca acest spirit gospodăresc  să nu dispară, să-l cultivăm şi să-l multiplicăm în continuare. Copiii au rămas foarte entuziasmaţi şi bucuroşi pentru fapta bună ce au săvârşit-o. Le-am urat să crească mari, să iubească natura, pentru că aceasta este sănătatea şi viaţa noastră.    
Larisa Arseni.Maestru în Artă.
Colaboratoare la CAIE.  
                      

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu