Dorința de a mă juca

 

,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară.  (Literatura și Arta)

     Grigore Vieru este cunoscut ca cel mai iubit poet de către copii, dar și de către maturi. O parte din opera poetului este dedicată copilăriei, de care din păcate a fost lipsit poetul din cauza războiului. Vă propunem să lecturați o mică povestioară despre copilăria marelui poet:

Dorința de a mă juca 

“Am avut o copilărie grea. Intram în apele Prutului nu ca să mă scald, ci ca să culeg scoici – singura cărniță a mea în anii foametei de după război. În copacii pădurii urcam nu pentru a mă legăna în vârful lor, ci ca să rup crengi uscate pentru foc. Aveam și o săniuță, dar ea mai mult lucra decât zbura la săniuș: căra lemne.Tare chinuită era și mama: ziua, lucra din greu la câmp, iar noaptea, până în zori, ședea la mașina de cusut. Se bucura însă că are un ajutor. Eram singurul ei ajutor la treburi mai bărbătești. Ea mă iubea mult pentru hărnicia mea. Cread că aveam vreo 10 anișori când mi-a cusut primul costumaș de lână. Bucuria mea nu avea margini – eram în rând cu toți copiii satului.

Dragostea pe care o port poeziei pentru copii este răzbunarea mea pe timpurile care mi-au furat copilăria. Ea este, într-un fel, dorința de a mă juca.”

Sursa: Revista Alunelul, iulie 2004

Publicat: Pleșca M.