joi, 19 februarie 2015

Fantezie, dibăcie, creaţie

Fiind întotdeauna copil în adâncul sufletului, Grigore Vieru este fără îndoială unul dintre cei mai mari poeţi pentru copiii din literatura română. Creaţia poetului este pătrunsă de învăţăminte, de sens purtând un vădit sens educativ. Vieru altoieşte în conştiinţa copiilor valori general -umane: respectul faţă de părinţi, dragostea pentru patrie,limbă şi plaiul natal. Copiii de vârstă şcolară şi preşcolară învaţă cu plăcere versurile poetului fiind uşor de memorat datorită ludicului şi muzicalităţii din ele.

            Centrul Academic Eminescu, la data de 17 februarie a desfăşurat atelierul de creaţie: "Fantezie, dibăcie, creaţie", cu genericul Opera poetului Grigore Vieru în fantezia copiilor, coordonat de către d-na Olesea. Mai întâi de toate copiii au citit câte o poezie din volumul poetului: Soare, soare domn frumos, apoi fiecare după imaginaţia sa, a reprezentat subiectul prin desen. La activitate au participat zece copii, cu vârstele cuprinse între 5 şi 7 ani. Copiii sunt îndrăgostiţi de opera poetului, deoarece ea capătă proporţiile unei mari şcoli în care învaţă marele taine ale vieţii.
Publicat: Pleşca M.


2 comentarii:

  1. Sunt mamica unui copil care a participat la atelierul d-voastra si vreau sa va multumesc pentru munca, rabdarea si atentia fiecarui copil in parte...multumim.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulţumim şi noi la rândul nostru pentru receptivitate şi vă mai aşteptăm să participaţi la activităţile noastre!

      Ștergere