Lectură plăcută!
Regina albinelor
Au fost
odata doi feciori de împărat, care au pornit să-şi încerce norocul prin lume,
şi feciorii ăştia au ajuns să ducă o viaţă atât de ticăloasă şi deşartă, că
n-au mai avut îndrăzneala să calce pragul casei părinteşti.
Şi cum
trecuse vreme, nu glumă, şi nu venise nici o veste de la ei, fratele lor mai
mic, pe care-l poreclisera Prostilă, plecă în căutarea lor. Dar când dădu în
sfârşit de fraţii săi, aceştia începură să-şi bată joc de dânsul:
- Auzi,
prostănacul, să creadă c-o să poată răzbi prin lume, când noi, mai isteţi decât
el, n-am prea făcut ispravă mare!
Totuşi
porniră la drum câteştrei şi, tot mergând ei aşa, iată că dădură peste un
muşuroi de furnici. Cei doi fraţi mai vârstnici voiră pe dată să-l surpe şi
să-l răscolească, pentru a vedea cum micile făpturi o vor lua la goană
înspăimântate de moarte. Dar Prostilă îi opri, strigându-le:
- Lăsaţi
gângăniile în pace! N-o să îngădui să le tulburaţi liniştea!
Porniră
ei mai departe şi, dupa un cot de deal, dădură peste un lac, pe luciul căruia
înotau o mulţime de raţe. Cei doi fraţi mai mari se repeziră să prindă câteva,
că tare ar fi avut poftă să le frigă. Dar Prostilă se împotrivi şi de data
asta:
- Lăsaţi
zburătoarele în pace! N-o să îngădui să le ucideţi!
Merseră
ei mai departe şi, într-o bună zi, numai că nimeriră lângă un roi de albine,
aflat într-o scorbură de copac. Şi avea roiul acesta atâta miere, că se
prelingea pe trunchi, de-ai fi zis că este un izvoraş… Cei doi fraţi mai mari
îşi puseră în gând să dea foc copacului şi să înăbuşe albinele, ca să poată lua
mierea. Dar Prostilă se împotrivi cu şi mai multă tărie:
- Lăsaţi
albinele în pace! N-o să îngădui să le daţi foc!
În cele
din urmă, cei trei fraţi dădură peste un palat, şi avea palatul ăsta grajduri,
câte n-ai fi găsit nici în zece palate împărăteşti. Şi-n ele se aflau o mulţime
de cai, toţi de piatră. Cât despre oameni, nu se zărea unul pe nicăieri.
Străbătură ei toate sălile palatului şi într-un sfârşit se pomeniră în dreptul
unei uşi zăvorâte cu trei lacăte.
Şi avea
uşa asta o ferestruică, tăiată taman la mijloc. Cei trei caţără prin ea şi ce
crezi că le fu dat să vadă: în fundul unei camere se afla un moşneag care
stătea aplecat deasupra unei mese! Strigară la el o dată, strigară a doua oară,
dar moşneagul nu-i auzi. Mai strigară a treia oara, şi abia atunci se trezi
moşul, descuie lacătele şi se ivi în prag… Şi fără să spună o vorbă, îi pofti
să se aşeze la masa încărcată cu fel şi fel de bunătăţi. După ce mâncară şi
băură după pofta inimii, moşneagul îi duse în câte un iatac, ca să se
odihnească.
A doua
zi, bătrânul intră în odaia celui mai mare dintre fraţi şi, făcându-i semn să-l
urmeze, îl duse până în dreptul unei mese de piatră. Pe masa asta se aflau
scrise trei încercări care, de-ar fi fost dezlegate, ar fi avut darul să smulgă
palatul de sub puterea blestemului.
Prima
încercare glăsuia astfel: "Sub covorul de muşchi al pădurii stau ascunse
cele o mie de boabe de mărgăritar ale fiicei împăratului, care toate trebuie
găsite într-o singură zi. Dacă la asfinţitul soarelui va lipsi măcar una dintre
ele, cal care s-a incumetat să le caute se va preface în stană de piatră!"
Cel mai
mare dintre fraţi porni în pădure şi caută toată ziua, dar cţnd fu să apună
soarele, bagă de seamă că toată truda i-a fost în zadar şi că n-a putut să
adune mai mult de o sută de boabe de mărgăritar.
Şi
atunci se întâmplă aşa cum stă scris pe tăblia mesei: flăcăul se prefăcu în
stană de piatră!
În ziua
următoare îşi încercă norocul şi fratele cel mijlociu, dar nici lui nu-i merse
mai bine… Şi oricât se strădui el, nu fu în stare să găsească mai mult ca două
sute de boabe de mărgăritar. Şi se preface şi el în stană de piatră.
Iată că
veni şi rândul lui Prostilă… se apucă el să caute în desimea covorului de
muşchi, dar găsea cu atâta anevoie câte un bob de mărgăritar, totul mergea atât
de încet, că-l cuprinse deznădejdea.
Şi cum
nu ştia în ce chip s-o scoată la capăt, se aşeza pe o piatră şi începu să
plângă. Şi cum plângea el aşa, numai ce I se înfăţişă crăiasa furnicilor,
însoţită de cele cinci mii de slujitoare ale sale. Erau tocmai furnicile pe
care flăcăul le scăpase de la pieire. Nu trecu mult şi micile gângănii izbutiră
să adune toate cele o mie de boabe de mărgăritar şi făcură din ele o grămadă
bunicică.
A doua
încercare era mult mai grea: trebuia să fie scoasă din fundul lacului cheia de
la iatacul domniţei.
De
îndată ce Prostilă ajunse la marginea lacului, se ivi înotând un card de raţe.
Erau tocmai raţele pe care el le scăpase de la pieire. Şi lăsându-se în adânc,
ele îi aduseră cheia care zăcea pe fundul maloş al lacului.
Cea de a
treia încercare era însă cea mai grea: dintre cele trei domniţe adormite,
flăcăul trebuia să o recunoască pe cea mai tânară şi mai frumoasă. Ei, dar cum
naiba s-o recunoască, când semănau catestrele ca picăturile de apă! Că doar
numai un singur lucru le deosebea: mai înainte de a fi adormit, fiecare gustase
ceva dulce – cea mai mare ronţăise o bucată de zahăr, cea mijlocie băuse o
ceşcuţă cu sirop, iar cea mică luase o linguriţă de miere.
Ei, acu’
să te vedem pe unde scoţi cămaşa!" se gândi Prostilă în sinea lui. Şi iată
că veni în zbor o albină. Era chiar regina roiului pe care flăcăul o scăpase de
la pieire. Se roti ea de câteva ori prin iatac, cerceta pe rând buzele celor
trei domniţe adormite şi se aşeză în cele din urmă pe gura aceleia care gustase
din miere. Şi astfel putu Prostilă să o recunoască dintr-o dată pe cea mai
tânară şi mai frumoasă dintre domniţe. Şi numaidecât se risipi vraja, de parcă
nici n-ar fi fost. Castelul se smulse din somnul cel adânc şi toţi acei care
fuseseră prefăcuţi în stane de piatraîşi recăpătară înfăţişarea omenească.
Prostilă
o luă de nevastă pe cea mai tânără şi mai frumoasă dintre domniţe şi, după
moartea craiului, urcă pe scaunul domnesc. Iar fraţii lui mai mari socotiră că
nici celalalte domniţe nu erau chiar aşa de lepădat, şi trăiră cu toţii ani
mulţi în belşug şi fericire.
Ma inchin dragi bibliotecari ca sunteti receptivi la solicitarea cititorilor ...sunt texte recomandate de profesori si noi parintii cautam si nu le mai gasim...Biblitecarii de la Centrul Eminescu ne ajuta intotdeauna si au grija de lectura odraslelor noastre. Sanatate si succese. Cu respect familia Jalilati.
RăspundețiȘtergere