ABeGhici pentru VOINICI

Ghicitorile folosite în comunicarea curentă, dezvoltă imaginaţia şi gândirea copiilor dar mai ajută şi la dezvoltarea şi îmbogăţirea limbajului lor. Ghicitorile pentru copii sunt o metodă de a le testa atenţia. Ghicitorile sunt e excelentă şcoală a vieţii, un mod de a forma personalitatea integră, armonios dezvoltată.

În una din zilele acestea, Centrul Academic Eminescu a fosta gazda unei manifestări speciale, deosebite. În vizită la noi au fost copiii de la Grădiniţa nr. 40, 3 grupe au aşteptat cuminţi surpriza noastră. Surpriza fiind Nicolae Gribincea, folclorist român. Plin de viaţă şi de frumos şi voie bună a umplut sala cu soare.
Prin ce a fost manifestarea specială? prin faptul că a fost şi Ziua Internaţională a Culturii şi anume în această zi omul de cultură Nicolae Gribincea a hotărât să lanseze la noi cărţulia sa "ABeGhici pentru VOINICI", unde autorul a menţionat că a fost creată pentru voinici, pici iubitori de carte şi de ghicitori.

Este o carte specială, repartizată în câteva capitole: Ghicitori cântate şi Ghicitori spuse. Ce e nou în ea, este faptul că este un abecedar de ghicitori, la fiecare literă este câte o ghicitoare care se cântă pe melodii. Dar micii cititori mai au posibilitate şi să facă cunoştinţă prin ghicitori cu accesoriile, hrana, natura, omul, vietăţile etc. După părerea mea este o carte foarte bună, una care merită să fie citită, cântată. Culegerea dată este menită să familiarizeze şi să adapteze copilul în universul familiei, în care scop autorul poezioarelor şi muzicii vine cu formule originale şi ingenioase. Să ne convingem. Cele două părţi formează un întreg. O carte care oferă copilului să înveţe jucându-se. În prima parte a cărţii sunt incluse ghicitori muzicale, textele literare fiind însoţite de note muzicale, precum şi cu ilustraţii care fac cartea mai atractivă. În partea a doua a cărţii o întreagă armată de ghicitori sunt clasificate după categorii, oferind celor care se joacă nişte indici, care sugerează celor ce caută răspunsul domeniilor etc.

N. Gribincea le-a cântat copiilor câteva ghicitori din carte, ceea ce le-a plăcut foarte mult copiilor. Au înţeles mai bine ghicitoarea şi au fost foarte receptivi. A fost vesel, interesant, o întâlnire de suflet, una care a îmbinat utilul cu plăcutul.

La finele acestei întâlniri N. Gribincea a menţionat în Cartea de Onoare: "Felicit colaboratorii Centrului Internaţional Eminescu pentru activitatea, aportul, prestaţia care o depun la iluminarea cultural-spirituală a lecturilor sectorului, municipiului. Mulţumesc pentru posibilitatea de a lansa "Abeghiciul muzical" în incinta acestei instituţii prestigioase."

Diana Țurcnau

Programul "Copiii Chişinăului citesc o carte" realizat de B.M. "B.P. Hasdeu" are rezultate

"Vornicel la nunta badei" este în vizorul cititorilor. Copiii adoră cartea, le plac povestioarele şi o citesc cu mare plăcere, iată că o fidelă cititoare de a noastră Irina Tanaşciuc, din cl. a-IV-A de la Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" ne-a scris impresiile de pe urma cărţuliei "Vornicel la nunta badei" şi a făcut un desen care ne bucură privirea. 

Am hotărât să vă bucurăm şi pe voi.

"Cartea "Vornicel la nunta badei" este foarte captivantă, hazlie şi interesantă. Mi-a plăcut cum scriitorul, Victor Dumbrăveanu a povestit despre peripeţiile lui Onuţ cînd a venit în clasa zero, cînd a fost aşezat cu Oleana, cînd împreună cu toată clasa s-a dus la deal, cînd a visat nunta lui şi multe, multe altele. M-a surprins îndeosebi isteţimea lui, dar şi cum mai e numit Stea-Tîrzie.

Este o carte care merită să fie citită şi poate chiar şi recitită!"

Eh, după o aşa afirmare înţelegem că le place cartea şi că la sigur o vor reciti în timpul apropiat.

D.V.

Pe tărâmul unde vibrează opera eminesciană

E primăvară, e soare, e cald şi bine. Iată că Centrul Academic Eminescu, ieri i-a avut ca oaspeţi pe elevii clasei a III-A, de la Liceul Teoretic"Traian" ghidaţi fiind de către învăţătoarea Tatiana Timuţă şi de bibliotecara Tatiana Cucereavîi.

A fost o întâlnire de suflet, unde utilul s-a contopit cu frumosul. Maria Chirilă, bibliotecar principal, le-a făcut o introducere în lumea lui Eminescu, le-a deschis porţile către sufletul poetului, către sufletul poeziei lui. Dar elevii au mai avut ocazia şi să descopere şi cartea "Vornicel la nunta badei" de Dumbrăveanu, care anul acesta este pusă în Programul "Copiii Chişinăului citesc o carte". Aici l-au descoperit pe Onuţ, personajul principal şi li s-a trezit dorinţa de a o citi.

A fost creată o atmosferă plăcută, copiii au arătat că ştiu multe poezii de ale poetului Mihai Eminescu, au recitat, au dialogat cu noi, bibliotecarele şi au savurat cu nesaţ cărţile, operele lui Mihai Eminescu. Iar alături de Elena Dabija, directoarea Centrului Eminescu, au descoperit cărţile rare, şi poeziile pe care le-au învăţat şi ei în şcoală.

D.Ț.

Centrul Academic Eminescu arhiplin de îndrăgostiţi de poezie

Mulţi copii, multe cărţi şi multă voie bună. Centrul Academic Eminescu de fiecare dată vine în faţa cititorului cu noi surprize, cu noi idei şi cu multă energie pozitivă. Iată că în una din zilele acestea pentru elevii de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu clasele a I-A şi I-B ghidaţi fiind de învăţătoarele Rotaru Oxana, Garaz Eleonora şi bibliotecara Golovatenco Aculina şi câţiva elevi din clasa a-II de la Şcoala nr. 90 ghidaţi de Plamadeala Rodica, au avut ocazia cea mare de a o descoperi pe poeta Renata Verejanu, omul care iubeşte frumosul, cultul, poezia, revista "Micul Prinţ". 

Revista "Micul Prinţ" este mai mult decât o publicaţie a copiilor sau a unei ţări - este o atitudine faţă de neam şi patrimoniu, faţă de trecut şi viitor. Iar Renata Verejanu nu numai că este mama revistei "Micul Prinţ", ea este şi fondatoarea Festivalului-Concurs Internaţional al Talentelor lumii "Micul Prinţ" - a descoperit peste 55000 de talente de pe toate continentele. Renata Verejanu pe lângă faptul că face poezie bună, citită cu interes în diverse limbi... mai este şi fondatoarea Organizaţiei Mondiale a Copiilor Talentaţi, este Lider al Societăţii Civile.

Picii au aşteptat cuminţi în sală surpriza promisă de către colectivul Centrului Academic Eminescu, dar nu s-au lăsat mult aşteptaţi, Renata Verejanu a fost prezentată mai întâii de toate de colega noastră Maria Chirilă, bibliotecar principal, după care a vorbit directoarea Centrului Elena Dabija. După multe cuvinte frumoase Renata Verejanu s-a împrietenit mult cu elevii prezenţi. Au avut o discuţie frumoasă, dialogul dintre copii şi Renata Verejanu a dat multe roade bogate. Nu numai că au făcut cunoştinţă cu revista "Micul Prinţ" dar au şi descoperit noi talente, copii care scriu poezii. 

Întâlnirea a fost intitulată "La sfat cu metafora Renatei Verejanu", preţ de o oră în incinta noastră s-a creat o atmosferă caldă, plăcută, cu multe zâmbete şi noi dorinţe de a se vedea în revista "Micul Prinţ". Datorită acestei întâlniri, noi am dat viaţă dorinţelor copiilor, visele lor să devină realitate. Poeta Renata Verejanu sub influenţa acestei întâlniri ne-a lăsat câteva impresii: "Sunt surprinsă de prezentarea care mi-a făcut-o dna Maria Chirilă, lăsând o rază curată la inima mea, şi o bucurie sufletului de poet. Deşi totul a fost improvizare - spectacolul (întâlnirea) a fost un miracol, or, la Centrul Academic Eminescu, condus de dna Elena Dabija nu poate fi altfel. Domnişoara Diana, în rolul de paparaţi, a surprins o fărâmă din farmecul evenimentului - lucru benefic - nici un copil nu a fost trist, indiferent. Au fost sinceri, descătuşaţi, năvalnici - minunaţi. Multe lucruri importante - sunt spontane - dar foarte semnificative, şoptite de puterea divină - precum a fost şi alegerea Redactorului-şef al Revistei "Micul Prinţ", anume aici, la Centrul Academic Eminescu. Cred că şi steaua lui Eminescu ne-a călăuzit această întâlnire, pentru care îi mulţumesc foarte mult Domnului şi doamnelor de la CAIE" Cu drag R. Verejanu.

Aş vrea să precizez că fericitul care a fost desemnat Redactor-şef la revistei "Micul Prinţ" este Emilian Grăjdieanu, un copil minune, unul care ştie ce vrea de la viaţă chiar din cl. I, fiind elev al Liceului Teoretic "Mihai Eminescu". Timp de vrio 10 minute a fost în pielea poetei Renata Verejanu, a dat întrebări colegilor foarte îndrăzneţe şi diferite ceea ce a şi atras atenţia noastră. Sperăm să fie un început bun pentru Emilian şi suntem foarte bucuroşi de această întâlnire de descoperirea lumii Renatei Verejanu.

D.V.

"Pietricică preţioasă" - genialul poem LUCEAFĂRUL

Eminescu este geniul copiilor, adolescenţilor, maturilor. Poeziile, basmele pe care le are scrise pentru copii sunt un impuls pentru ei de a iubi şi a percepe frumosul. De a încerca să scrie şi ei, de a interpreta opera.

Cine, oare dintre noi nu a învăţat poezia "Somnoroase păsărele", poezia care are atâtea amintiri, atâta magie şi farmec, melodie. Prin ea simţim întreaga sevă ce ne curge prin vene. Dar, "Luceafărul"? Iată, despre "Luceafăr" aş vrea să vă spun că anul acesta împlineşte 130 de ani de la publicarea poemului. Este un jubileu pe care noi vrem să aducem un omagiu.

"Luceafărul" un poem extraordinar...

Deci, să-l descoperim pe "Luceafărul": "În una din manuscrisele ale poemului Luceafărul, poetul, Mihai Eminescu şi-a continuat gândul: "Mi s-a părut că soarta Luceafărului din poveste seamănă mult cu soarta geniului pe pămînt şi i-am dat acest înţeles alegoric".

Eminescu, în toamna anului 1872, venise la Berlin cu scopul de a-şi continua studiile universitare, nu putea să-i scape titlul de carte "Bucureşti şi Stambul. Schiţe din Ungaria, România şi Turcia" de Richard Kunisch. Astfel, cele două basme româneşti culese de Kunisch (Das Madchen im golden Garten şi Die Jungfrau ohne Korper) vor intra imediat în laboratorul de creaţie al poetului, din care vor ieşi minunatele basme versificate: Fata-n grădina de aur şi Miron şi frumoasa fără corp. Dacă Miron şi frumoasa fără corp a rămas la stadiul de basm, Fata-n grădina de aur va cunoaşte o îndelungată şi migăloasă şlefuire, care se va sfârşi odată cu publicarea în Almanahul Societăţii Academice Social-Literare "România Jună" a poemei Luceafărul."

Horia Zava

A fost odată ca-n povești,

A fost ca niciodată,

Din rude mari împărătești,

O prea frumoasă fată.

Și era una la părinți

Și mândră-n toate cele,

Cum e Fecioara între sfinți

Și luna între stele.

Din umbra falnicelor bolți

Ea pasul și-l îndreaptă

Lângă fereastră, unde-n colț

Luceafărul așteaptă.

Privea în zare cum pe mări

Răsare și străluce,

Pe mișcătoarele cărări

Corăbii negre duce.

Îl vede azi, îl vede mâni,

Astfel dorința-i gata;

El iar, privind de săptămâni,

Îi cade dragă fata.

Cum ea pe coate-și răzima

Visând ale ei tâmple

De dorul lui și inima

Și sufletu-i se împle.

Și cât de viu s-aprinde el

În orișicare sară,

Spre umbra negrului castel

Când ea o să-i apară.

                   *

Și pas cu pas pe urma ei

Alunecă-n odaie,

Țesând cu recile-i scântei

O mreajă de văpaie.

Și când în pat se-ntinde drept

Copila să se culce,

I-atinge mâinile pe piept,

I-nchide geana dulce;

Și din oglindă luminiș

Pe trupu-i se revarsă,

Pe ochii mari, bătând închiși

Pe fața ei întoarsă.

Ea îl privea cu un surâs,

El tremura-n oglindă,

Căci o urma adânc în vis

De suflet să se prindă.

Iar ea vorbind cu el în somn,

Oftând din greu suspină

– „O, dulce-al nopții mele domn,

De ce nu vii tu? Vină!

Cobori în jos, luceafăr blând,

Alunecând pe-o rază,

Pătrunde-n casă și în gând

Și viața-mi luminează!"

El asculta tremurător,

Se aprindea mai tare

Și s-arunca fulgerător,

Se cufunda în mare;

Și apa unde-au fost căzut

În cercuri se rotește,

Și din adânc necunoscut

Un mândru tânăr crește.

Ușor el trece ca pe prag

Pe marginea ferestei

Și ține-n mână un toiag

Încununat cu trestii.

Părea un tânăr voevod

Cu păr de aur moale,

Un vânăt giulgi se-ncheie nod

Pe umerele goale.

Iar umbra feței străvezii

E albă ca de ceară -

Un mort frumos cu ochii vii

Ce scânteie-n afară.

– „Din sfera mea venii cu greu

Ca să-ți urmez chemarea,

Iar cerul este tatăl meu

Și mumă-mea e marea.

Ca în cămara ta să vin,

Să te privesc de-aproape,

Am coborât cu-al meu senin

Și m-am născut din ape.

O, vin'! odorul meu nespus,

Și lumea ta o lasă;

Eu sunt luceafărul de sus,

Iar tu să-mi fii mireasă.

Colo-n palate de mărgean

Te-oi duce veacuri multe,

Și toată lumea-n ocean

De tine o s-asculte."

– „O, ești frumos, cum numa-n vis

Un înger se arată,

Dară pe calea ce-ai deschis

N-oi merge niciodată;

Străin la vorbă și la port,

Lucești fără de viață,

Căci eu sunt vie, tu ești mort,

Și ochiul tău mă-ngheață."

                   *

Trecu o zi, trecură trei

Și iarăși, noaptea, vine

Luceafărul deasupra ei

Cu razele-i senine.

Ea trebui de el în somn

Aminte să-și aducă

Și dor de-al valurilor domn

De inim-o apucă

– „Cobori în jos, luceafăr blând,

Alunecând pe-o rază,

Pătrunde-n casă și în gând

Și viața-mi luminează!"

Cum el din cer o auzi,

Se stinse cu durere,

Iar ceru-ncepe a roti

În locul unde piere;

În aer rumene văpăi

Se-ntind pe lumea-ntreagă,

Și din a chaosului văi

Un mândru chip se-ncheagă;

Pe negre vițele-i de păr

Coroana-i arde pare,

Venea plutind în adevăr

Scăldat în foc de soare.

Din negru giulgi se desfășor

Marmoreele brațe,

El vine trist și gânditor

Și palid e la față;

Dar ochii mari și minunați

Lucesc adânc himeric,

Ca două patimi fără saț

Și pline de-ntuneric.

– „Din sfera mea venii cu greu

Ca să te-ascult ș-acuma,

Și soarele e tatăl meu,

Iar noaptea-mi este muma;

O, vin', odorul meu nespus,

Și lumea ta o lasă;

Eu sunt luceafărul de sus,

Iar tu să-mi fii mireasă.

O, vin', în părul tău bălai

S-anin cununi de stele,

Pe-a mele ceruri să răsai

Mai mândră decât ele."

– „O, ești frumos cum numa-n vis

Un demon se arată,

Dară pe calea ce-ai deschis

N-oi merge niciodată!

Mă dor de crudul tău amor

A pieptului meu coarde,

Și ochii mari și grei mă dor,

Privirea ta mă arde."

– „Dar cum ai vrea să mă cobor?

Au nu-nțelegi tu oare,

Cum că eu sunt nemuritor,

Și tu ești muritoare?"

– „Nu caut vorbe pe ales,

Nici știu cum aș începe -

Deși vorbești pe înțeles,

Eu nu te pot pricepe;

Dar dacă vrei cu crezământ

Să te-ndrăgesc pe tine,

Tu te coboară pe pământ,

Fii muritor ca mine."

– „Tu-mi ceri chiar nemurirea mea

În schimb pe-o sărutare,

Dar voi să știi asemenea

Cât te iubesc de tare;

Da, mă voi naște din păcat,

Primind o altă lege;

Cu vecinicia sunt legat,

Ci voi să mă dezlege."

Și se tot duce... S-a tot dus.

De dragu-unei copile,

S-a rupt din locul lui de sus,

Pierind mai multe zile.

                   *

În vremea asta Cătălin,

Viclean copil de casă,

Ce împle cupele cu vin

Mesenilor la masă,

Un paj ce poartă pas cu pas

A-mpărătesii rochii,

Băiat din flori și de pripas,

Dar îndrăzneț cu ochii,

Cu obrăjei ca doi bujori

De rumeni, bată-i vina,

Se furișează pânditor

Privind la Cătălina.

Dar ce frumoasă se făcu

Și mândră, arz-o focul;

Ei Cătălin, acu-i acu

Ca să-ți încerci norocul.

Și-n treacăt o cuprinse lin

Într-un ungher degrabă.

– „Da' ce vrei, mări Cătălin?

Ia du-t' de-ți vezi de treabă."

– „Ce voi? Aș vrea să nu mai stai

Pe gânduri totdeuna,

Să râzi mai bine și să-mi dai

O gură, numai una."

– „Dar nici nu știu măcar ce-mi ceri,

Dă-mi pace, fugi departe -

O, de luceafărul din cer

M-a prins un dor de moarte."

– „Dacă nu știi, ți-aș arăta

Din bob în bob amorul,

Ci numai nu te mânia,

Ci stai cu binișorul.

Cum vânătoru-ntinde-n crâng

La păsărele lațul,

Când ți-oi întinde brațul stâng

Să mă cuprinzi cu brațul;

Și ochii tăi nemișcători

Sub ochii mei rămâie...

De te înalț de subțiori

Te-nalță din călcâie;

Când fața mea se pleacă-n jos,

În sus rămâi cu fața,

Să ne privim nesățios

Și dulce toată viața;

Și ca să-ți fie pe deplin

Iubirea cunoscută,

Când sărutându-te mă-nclin,

Tu iarăși mă sărută."

Ea-l asculta pe copilaș

Uimită și distrasă,

Și rușinos și drăgălaș,

Mai nu vrea, mai se lasă.

Și-i zise-ncet: - "Încă de mic

Te cunoșteam pe tine,

Și guraliv și de nimic,

Te-ai potrivi cu mine...

Dar un luceafăr, răsărit

Din liniștea uitării,

Dă orizon nemărginit

Singurătății mării;

Și tainic genele le plec,

Căci mi le împle plânsul

Când ale apei valuri trec

Călătorind spre dânsul;

Lucește c-un amor nespus

Durerea să-mi alunge,

Dar se înalță tot mai sus,

Ca să nu-l pot ajunge.

Pătrunde trist cu raze reci

Din lumea ce-l desparte...

În veci îl voi iubi și-n veci

Va rămânea departe...

De-aceea zilele îmi sunt

Pustii ca niște stepe,

Dar nopțile-s de-un farmec sfânt

Ce nu-l mai pot pricepe."

– „Tu ești copilă, asta e...

Hai ș-om fugi în lume,

Doar ni s-or pierde urmele

Și nu ne-or ști de nume,

Căci amândoi vom fi cuminți,

Vom fi voioși și teferi,

Vei pierde dorul de părinți

Și visul de luceferi."

                   *

Porni luceafărul. Creșteau

În cer a lui aripe,

Și căi de mii de ani treceau

În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,

Deasupra-i cer de stele -

Părea un fulger nentrerupt

Rătăcitor prin ele.

Și din a chaosului văi,

Jur împrejur de sine,

Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,

Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjor

Ca niște mări, de-a-notul...

El zboară, gând purtat de dor,

Pân' piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,

Nici ochi spre a cunoaște,

Și vremea-ncearcă în zadar

Din goluri a se naște.

Nu e nimic și totuși e

O sete care-l soarbe,

E un adânc asemene

Uitării celei oarbe.

– „De greul negrei vecinicii,

Părinte, mă dezleagă

Și lăudat pe veci să fii

Pe-a lumii scară-ntreagă;

O, cere-mi, Doamne, orice preț,

Dar dă-mi o altă soarte,

Căci tu izvor ești de vieți

Și dătător de moarte;

Reia-mi al nemuririi nimb

Și focul din privire,

Și pentru toate dă-mi în schimb

O oră de iubire...

Din chaos, Doamne,-am apărut

Și m-aș întoarce-n chaos...

Și din repaos m-am născut.

Mi-e sete de repaos."

– „Hyperion, ce din genuni

Răsai c-o-ntreagă lume,

Nu cere semne și minuni

Care n-au chip și nume;

Tu vrei un om să te socoți,

Cu ei să te asameni?

Dar piară oamenii cu toți,

S-ar naște iarăși oameni.

Ei numai doar durează-n vânt

Deșerte idealuri -

Când valuri află un mormânt,

Răsar în urmă valuri;

Ei doar au stele cu noroc

Și prigoniri de soarte,

Noi nu avem nici timp, nici loc,

Și nu cunoaștem moarte.

Din sânul vecinicului ieri

Trăiește azi ce moare,

Un soare de s-ar stinge-n cer

S-aprinde iarăși soare;

Părând pe veci a răsări,

Din urmă moartea-l paște,

Căci toți se nasc spre a muri

Și mor spre a se naște.

Iar tu, Hyperion, rămâi

Oriunde ai apune...

Cere-mi cuvântul meu de-ntâi -

Să-ți dau înțelepciune?

Vrei să dau glas acelei guri,

Ca dup-a ei cântare

Să se ia munții cu păduri

Și insulele-n mare?

Vrei poate-n faptă să arăți

Dreptate și tărie?

Ți-aș da pământul în bucăți

Să-l faci împărăție.

Îți dau catarg lângă catarg,

Oștiri spre a străbate

Pământu-n lung și marea-n larg,

Dar moartea nu se poate...

Și pentru cine vrei să mori?

Întoarce-te, te-ndreaptă

Spre-acel pământ rătăcitor

Și vezi ce te așteaptă."

                   *

În locul lui menit din cer

Hyperion se-ntoarse

Și, ca și-n ziua cea de ieri,

Lumina și-o revarsă.

Căci este sara-n asfințit

Și noaptea o să-nceapă;

Răsare luna liniștit

Și tremurând din apă.

Și împle cu-ale ei scântei

Cărările din crânguri.

Sub șirul lung de mândri tei

Ședeau doi tineri singuri

– „O, lasă-mi capul meu pe sân,

Iubito, să se culce

Sub raza ochiului senin

Și negrăit de dulce;

Cu farmecul luminii reci

Gândirile străbate-mi,

Revarsă liniște de veci

Pe noaptea mea de patimi.

Și de asupra mea rămâi

Durerea mea de-o curmă,

Căci ești iubirea mea de-ntâi

Și visul meu din urmă."

Hyperion vedea de sus

Uimirea-n a lor față;

Abia un braț pe gât i-a pus

Și ea l-a prins în brațe...

Miroase florile-argintii

Și cad, o dulce ploaie,

Pe creștetele-a doi copii

Cu plete lungi, bălaie.

Ea, îmbătată de amor,

Ridică ochii. Vede

Luceafărul. Și-ncetișor

Dorințele-i încrede

– „Cobori în jos, luceafăr blând,

Alunecând pe-o rază,

Pătrunde-n codru și în gând,

Norocu-mi luminează!"

El tremură ca alte dăți

În codri și pe dealuri,

Călăuzind singurătăți

De mișcătoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut

În mări din tot înaltul

– „Ce-ți pasă ție, chip de lut,

Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt

Norocul vă petrece,

Ci eu în lumea mea mă simt

Nemuritor și rece."