luni, 15 aprilie 2013

Centrul Academic Eminescu arhiplin de îndrăgostiţi de poezie

Mulţi copii, multe cărţi şi multă voie bună. Centrul Academic Eminescu de fiecare dată vine în faţa cititorului cu noi surprize, cu noi idei şi cu multă energie pozitivă. Iată că în una din zilele acestea pentru elevii de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu clasele a I-A şi I-B ghidaţi fiind de învăţătoarele Rotaru Oxana, Garaz Eleonora şi bibliotecara Golovatenco Aculina şi câţiva elevi din clasa a-II de la Şcoala nr. 90 ghidaţi de Plamadeala Rodica, au avut ocazia cea mare de a o descoperi pe poeta Renata Verejanu, omul care iubeşte frumosul, cultul, poezia, revista "Micul Prinţ". 
Revista "Micul Prinţ" este mai mult decât o publicaţie a copiilor sau a unei ţări - este o atitudine faţă de neam şi patrimoniu, faţă de trecut şi viitor. Iar Renata Verejanu nu numai că este mama revistei "Micul Prinţ", ea este şi fondatoarea Festivalului-Concurs Internaţional al Talentelor lumii "Micul Prinţ" - a descoperit peste 55000 de talente de pe toate continentele. Renata Verejanu pe lângă faptul că face poezie bună, citită cu interes în diverse limbi... mai este şi fondatoarea Organizaţiei Mondiale a Copiilor Talentaţi, este Lider al Societăţii Civile.
Picii au aşteptat cuminţi în sală surpriza promisă de către colectivul Centrului Academic Eminescu, dar nu s-au lăsat mult aşteptaţi, Renata Verejanu a fost prezentată mai întâii de toate de colega noastră Maria Chirilă, bibliotecar principal, după care a vorbit directoarea Centrului Elena Dabija. După multe cuvinte frumoase Renata Verejanu s-a împrietenit mult cu elevii prezenţi. Au avut o discuţie frumoasă, dialogul dintre copii şi Renata Verejanu a dat multe roade bogate. Nu numai că au făcut cunoştinţă cu revista "Micul Prinţ" dar au şi descoperit noi talente, copii care scriu poezii. 
Întâlnirea a fost intitulată "La sfat cu metafora Renatei Verejanu", preţ de o oră în incinta noastră s-a creat o atmosferă caldă, plăcută, cu multe zâmbete şi noi dorinţe de a se vedea în revista "Micul Prinţ". Datorită acestei întâlniri, noi am dat viaţă dorinţelor copiilor, visele lor să devină realitate. Poeta Renata Verejanu sub influenţa acestei întâlniri ne-a lăsat câteva impresii: "Sunt surprinsă de prezentarea care mi-a făcut-o dna Maria Chirilă, lăsând o rază curată la inima mea, şi o bucurie sufletului de poet. Deşi totul a fost improvizare - spectacolul (întâlnirea) a fost un miracol, or, la Centrul Academic Eminescu, condus de dna Elena Dabija nu poate fi altfel. Domnişoara Diana, în rolul de paparaţi, a surprins o fărâmă din farmecul evenimentului - lucru benefic - nici un copil nu a fost trist, indiferent. Au fost sinceri, descătuşaţi, năvalnici - minunaţi. Multe lucruri importante - sunt spontane - dar foarte semnificative, şoptite de puterea divină - precum a fost şi alegerea Redactorului-şef al Revistei "Micul Prinţ", anume aici, la Centrul Academic Eminescu. Cred că şi steaua lui Eminescu ne-a călăuzit această întâlnire, pentru care îi mulţumesc foarte mult Domnului şi doamnelor de la CAIE" Cu drag R. Verejanu.
Aş vrea să precizez că fericitul care a fost desemnat Redactor-şef la revistei "Micul Prinţ" este Emilian Grăjdieanu, un copil minune, unul care ştie ce vrea de la viaţă chiar din cl. I, fiind elev al Liceului Teoretic "Mihai Eminescu". Timp de vrio 10 minute a fost în pielea poetei Renata Verejanu, a dat întrebări colegilor foarte îndrăzneţe şi diferite ceea ce a şi atras atenţia noastră. Sperăm să fie un început bun pentru Emilian şi suntem foarte bucuroşi de această întâlnire de descoperirea lumii Renatei Verejanu.
D.V.




Un comentariu: