La mulţi ani - Vasile Romanciuc!!!

 

S-au grăbit să-l felicite pe Vasile Romanciuc şi elevii clasei a III-a ai Liceului Teoretic "Mihai Eminescu". Au dat dovadă că iubesc mult poezia, biblioteca, cartea. Prin poezie se simt poeţi, prin bibliotecă un bagaj de cunoştinţe iar prin carte un râu curgător de înţelepciune, cuvinte, dicţionar... Datorită colegei noastre Maria Chirilă, aceşti elevi au aflat despre faptul că Vasile Romanciuc este poetul cu aripi de carte, este însăşi cartea. Iar prietenia sinceră, adevărată nu dispare niciodată. Important e să ştii să-ţi alegi prietenii. Nu trebuie să aveţi mulţi prieteni, puţini dar buni care nu vă vor trăda niciodată. Planurile pe viitor ale poetului fiind: lucrează la moment la o cărţulie cu titlul " Ce nume frumos am". Fiecare poezie de aici va purta un nume de copil, ca de exemplu (Maria, Viorica, Elena, Mihai etc.). Poeziile pentru copii ocupă un loc foarte important în viaţa sa. Cel mai important lucru este că - citind cărţi omul devine om, care ştie carte are patru ochi. La care Vasile Romanciuc mai adaugă, important e să nu fie vrio unul dintre noi care să nu ştie ce să facă cu cei doi ochi pe care i-a dat Dumnezeu.

 Chiar dacă însăşi poetul nu a fost prezent, Centrul Academic Eminescu a dat dovadă totuşi de măestria de a-i face pe copii  să simtă că au fost aproape de poet cu sufletul şi găndul.
D.V.

La mulţi ani, poete - Vasile Romanciuc

Ninge, ninge cu fulgi măşcaţi, ninge la Centrul Academic Eminescu cu versurile lui Romanciuc...

Bine aţi venit dragi copii! Astfel au fost întâmpinaţi copii de la grădinţa nr. 40 grupa 7, la prima oră la Centrul Academic Internaţional Eminescu. Astăzi este o zi importantă, e ziua lui Vasile Romanciuc. Cu această ocazie Centrul Eminescu a hotărât să-l felicite, dar şi picii de la grădiniţă au venit cu o felicitare. Maria Chirilă le-a explicat de ce au fost invitaţi copiii la noi, invitaţi au fost pentru a-l felicita pe un poet al nostru Vasile Romanciuc, care a scris foarte multe poezii. Astăzi împlineşte o vârstă frumoasă de 65 de ani, să-i zicem La Mulţi Ani, să-i aducem un omagiu poetului.

Copiii au aflat despre poet că este unul foarte simplu, îndrăgostit de poezie şi cânt. Iar poezii a început să scrie de când s-a născut Florin, băiatul poetului. A început să scrie poezii, din dragoste faţă de copii. Poeziile lui sunt foarte uşoare, simple.

Una este să ai cărţi, alta este să ai carte, la această frază copiii au dat o explicaţie:

-         Cartea îţi dă cunoştinţe

-         Din cărţi înveţi foarte multe

-         Eşti pregătit pentru şcoală

-         Afli tot ce este scris în cărţi

-         Afli

-         O minte bogată

-         Cel care vrea să fie deştept trebuie să citească.

Uite aşa, poeziile poetului, nu numai că le sunt dragi copiilor, dar şi învaţă din ele. Suntem foarte bucuroşi că cresc aşa copii deştepţi şi frumoşi datorită poeziilor poetului Vasile Romanciuc.

La mulţi ani Vasile Romanciuc

D.V.

Ştiţi cine este Moş Nicolae?

Ziua Sfântului Nicolae este o zi festivă pentru copiii din cea mai mare parte a Europei. El vizitează satele, oraşele, şcolile şi casele să vadă dacă copiii au fost cuminţi, pentru a le da dulciuri, mai bine zis pentru a le lăsa în ghetuţe, semn că a trecut pe acolo.

Haideţi acum să facem cunoştinţă în mai deaproape cu acest Moş Nicolae, să vedem în alte ţări când se sărbătoreşte, dar să nu uităm că la noi Moş Nicolae vine pe 19 decembrie, aşa că fiţi cuminţi poate moşul vine şi pe la voi...

Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al III-lea în Patara, un sat din Turcia. Sfântul Nicolae este cunoscut pentru darurile şi donaţiile pe care le-a făcut în timpul vieţii. Şi-a dedicat întreaga viaţă copiilor şi oamenilor nevoiaşi. Este cunoscut şi ca protector al marinarilor, al brutarilor şi  al fetelor fără zestre. Mai este numit şi “Făcătorul de Minuni”. În Transilvania, Sfântul Nicolae este cunoscut sub numele de San Nicoara şi este cel mai popular sfânt din Ardeal.
În timpul împăratului romana Diocleţian, Sfântul Nicolae a fost trimis în exil şi apoi la închisoare. A murit pe 6 decembrie şi a fost înmormantat în catedrala ce îi poartă numele din Mira. Aniversarea morţii sale a devenit o sărbatoare. Sfântul Nicolae este patronul Greciei, Rusiei precum şi al multor oraşe din Apusul Europei şi  este unul din cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii.
Sfântul Nicolae provenea dintr-o familie instarita. Dupa moartea parintilor sai, a devenit preot si a daruit intreaga avere saracilor si a plecat in pelerinaj. La intoarcerea acasa a devenit arhiepiscop de Mira.
Sfântul Nicolae a fost cunoscut pentru numeroasele sale minuni: readucerea la viaţă a unui corabier căzut de pe catarg sau oprirea, prin rugăciune şi post, a furtunilor de pe mare.  După moartea sa cei care veneau în pelerinaj la biserica sfântul Nicoale din Constantinopol se vindecau de boli incurbaile.
Din veacul al XIX-lea, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se păstreaza la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, unde se găseşte şi mormântul Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi. Numeroase biserici din ţară şi mai ales din Ardeal au hramul Sfâtului Nicolae.
Mos Nicolae în jurul lumii
În Austria, Sfântul Nicolae este celebrat de toată lumea. Se spune că Dumnezeu a răsplătit generozitatea Sfântului Nicolae şi i-a permis să se întoarcă în fiecare an şi să aducă cadouri copiilor. Sfântul Nicolae, Nicolo sau Niklaus vine de obicei în seara de 5 decembrie sau în dimineaţa zilei de 6 decembrie. Este însoţit de îngeri care scriu într-un caiet faptele bune şi rele ale copiilor. În Austria, pe lângă îngeri un alt personaj îl însoţeşte pe Sfântul Nicolae. Krampus este un drac care îi pedepseşte pe copiii care nu au fost cuminţi sau care nu şi-au făcut temele. Dacă copiii promit că vor fi cuminţi, Moş Nicolae îi răsplăteşte cu dulciuri.
În Franţa, Sfântul Nicolae este aşteptat de toată familia, pe 6 decembrie, când bunicii le spun copiilor poveşti cu moşul cel darnic. Una dintre cele mai cunoscute poveşti este cea despre trei fraţi care s-au rătăcit. Un măcelar îi ademeneşte şi încearcă să îi omoare. Intervine însă Sfântul Nicolae care îi duce pe copii la familiile lor. Această poveste face ca Sfântul Nicolae să fie recunoscut ca protector al copiilor.
Acest eveniment este reprezentat în Franţa prin statuete şi picturi care îl arată pe Sfântul Nicolae înconjurat de copii. În ajunul zilei de 6 decembrie, copiii îşi lasă ghetuţele în faţa şemineului şi îi cântă moşului diverse cântece înainte de a merge la culcare. Dimineaţa, copiii găsesc ghetuţele pline cu ciocolată şi prăjiturele speciale. Pe lângă dulciuri, moşul lasă pentru toata lumea câteva nuiele. Chiar şi cei buni pot face o faptă urâtă într-o bună zi!
În Germania copiii îşi lustruiesc ghetuţele şi îşi ajută părinţii la curăţenia în casă. În seara de dinainte de venirea moşului, copiii lasă la fereastră scrisori cu lista a ce îşi doresc să primească. Pe lângă scrisoare, ei mai lasă şi morcovi pentru caii moşului. Moş Nicolae vine la miezul nopţii şi împarte dulciuri, fructe şi nuci copiilor cuminţi. Ceilalţi primesc câte o nuieluşă şi cartofi. Toate faptele copiilor sunt trecute într-un caiet şi mosul le va aduna pentru anul viitor.
Ajunul Sfântului Nicolae este o sărbătoare pentru întreaga familie. Se spun poezii, se cântă şi se colindă şi vecinii participă şi ei la sărbătoarea întregii comunităţi. În unele regiuni, copiii se costumează în moş Nicolae şi merg la colindat din casă în casă de unde primesc dulciuri.
În Ungaria, Moş Nicolae vine însoţit de un înger care împarte daruri copiilor cuminţi şi de Krampus care le lasă copiilor răi câte o nuieluşă. Sfântul Nicolae este celebrat în şcoli şi grădiniţe unde se organizează serbări.
În Italia, în ajunul Sfântului Nicolae, copiii pun pe o farfurie o listă cu cadourile pe care le doresc dar şi promisiunea că vor fi mai buni în anul care va veni. În timpul noptii, San Nicola îndeplineşte majoritatea rugăminţilor copiilor şi umple farfuriile copiilor cu  ciocolată, bomboane şi prăjituri. Această nopate este una magică pentru copiii care se trezesc entuziasmaţi a doua zi care continuă cu cântece şi poezii pentru Sfântul Nicolae.
În Olanda, la sfârşitul lui noiembrie, televiziunile anunţă venirea în oraş a Sfântului Nicolae. Sinterklaas intră în oraş pe un cal alb şi este primit de primar. Tot acum începe parada şi Sfântul Nicolae este plimbat prin tot oraşul. Cu o săptămână înainte de 6 decembrie, Sfântul Nicolae vizitează copiii din şcoli, grădiniţe şi spitale. Tot acum patiseriile şi brutăriile pregătesc o prăjitură  tradiţională  care îl reprezintă pe Sfântul Nicolae. Copii îşi lasă la geam sau la uşă ghetuţele şi darurile pentru caii moşului: morcovi, fân şi apă. În schimb primesc ciocolată şi bomboane.
La sărbătoare Sfântului Nicolae participă întreaga familie şi chiar şi adulţii primesc daruri. Acestea sunt împachetate în cutii imense sau sunt lăsate indicii pentru găsirea  darului. Cadourile sunt împachetate frumos, în hârtie colorată ce îl  reprezintă pe sfântul Nicolae. Toate darurile conţin şi o mică  poezie, care să se potrivească destinatarului.
Cine călătoreşte cu Moş Nicolae? Tradiţiile legate de Sfântul Nicolae variază de la regiune la regiune. Aceste lucru este evident atunci când vedem cine îl însoţeşte la împărţirea darurilor pentru copii. Aceste obiceiuri îşi au rădăcina în Evul Mediu. Sfântul Nicolae reprezintă binele, însă, de cele mai multe ori este însoţit de alte personaje ce semnifică răul. Aceste personaje sunt înfricoşătoare însă se află sub controlul Sfântului Nicolae.
În Olanda, Sinterklaas vine pe un cal alb uriaş. Sfântul Nicolae călătoreşte astfel în întreaga ţară şi vizitează şcolile şi casele copiilor. Tot pe un cal alb moşul vine şi în Belgia, Germania şi Polonia.
În Franţa, Belgia, Luxemburg şi Suedia Sfântul Nicolae vine cu un măgar încărcat cu jucării pentru copii. În Belgia, Germania, Polonia, Ucraina şi Austria îngerii sunt însoţitorii lui Moş Nicolae. Aceştia ţin evidenţa comportamentului copiilor şi îl ajuta pe moş la împărţirea cadourilor. În Cehia îngerii îi protejează pe cei mici de spiritele malefice.
Krampus este un personaj rău care îl însoţeşte pe Sfântul Nicolae în Austria şi Germania. De cele mai multe ori Krampus este înlănţuit ca să arate copiilor că nu le va face nici un rău însă faptele lor vor fi trecute într-un caiet.

Citeste mai mult pe: http://timp-liber.acasa.ro/evenimente-14/cine-este-mos-nicolae-4447.html#ixzz2EAaTeu63

Primii fulgi întâmpinaţi de Centrul Eminescu alături de copiii de la Grădiniţa nr. 40

Fulgi de nea, primii fulgi din aceasta iarnă. 6 decembrie, pentru unii e o zi importantă, pentru alţii una obişnuită, pentru Centrul Academic Internaţional Eminescu a fost una mai puţin obişnuită. Am fost vizitaţi la orele dimineţii, pe când începem  Ora Poveştilor, de către copiii de la Grădiniţa 40, copii frumoşi, cuminţi şi dornici de a asculta şi viziona poveşti. Şi cum afară ningea le-am propus ca mai întâi de a trece la poveste să deseneze iarna în viziunea lor, nu am reuşit să pozeze procesu lde lucru, dar pot să vă arăt ce a ieşit. După aceea am vizionat Capra cu trei iezi şi am făcut discuţii pe marginea poveştii, a fost foarte interesant...

D.V.

Vin sărbătorile - decembrie, luna cu multe surprize şi miracole

Vin sărbătorile, vin în grabă, vin cu viteza luminii, dar e cam trist afară, nu e zăpadă, nu cad fulgi. Haideţi să facem cunoştinţă cu Legenda Iernii, poate o să vină şi ea şi pe la noi...

LEGENDA IERNII

Noaptea era pe sfârşite, dar Sărbătoarea Perechilor era în toi. Îndrăgostiţii, prinşi în iureşul dansului, se roteau fericiţi. Ochii lor plini de lumină vorbeau despre dragostea ce-i purta pe aripile ei. Erau fericiţi pentru că reuşiră să se găsească unul pe altul. În zorii zilei, odată cu primele raze ale Soarelui, aceste perechi erau binecuvântate şi declarate soţ şi soţie.

Tinerii, care din anumite motive nu-şi găsiră perechea potrivită, urmau să se adune aici tocmai peste un an, când se deschideau Porţile Timpului, pentru a-şi încerca din nou norocul. Aşa era datina ţării şi o respectau cu sfinţenie toţi, de la opincă la vlădică.

Iarna ieşi în sala de dansuri pe neobservate. Tristă, cu ochii plini de lacrimi, ea deschise portiţa şi intră în grădină. Paşii o purtau spre copacul ei drag. Salcia o întâlni printr-un freamăt lin şi dulce, atingând fruntea înfierbântată a fetei. Din palat răzbăteau până aici melodiile de dans, glasurile vesele şi fericite ale tinerilor care-şi împărtăşeau zgomotos bucuria.

Iarna îşi ascunsese faţa în pletele salciei.

- Sunt cea mai nefericită fiinţă, rosti ea cu disperare. Al doilea an la rând nu-mi pot găsi perechea potrivită.

Salcia tăcea, lăsând-o pe fată să-şi descarce inima.

- Cele trei surori ale mele şi-au găsit ursiţii, iar eu nu am atras atenţia nimănui. Spune-mi, salcie, adevărul. Oare sunt atât de urâtă că nimeni nu mă poate îndrăgi?! Nu am şi eu calităţi? Ce-mi lipseşte?

Salcia îi răspunse cu înţelepciune:

- Fata mea, omul cât trăieşte de noroc se plânge, dar norocul nu stă în drum să se împiedice de el oricine.

- Şi pe unde o fi umblând el, ca să-i ies şi eu în cale?

- Pune-ţi nădejdea în Dumnezeu, pentru că El fiecăruia îii dăruieşte după harurile sale.

- Şi anul trecut mi-ai vorbit să rabd şi să sper.

- Adevărat, aşa ţi-am spus. Trebuie să ştii: când vrea norocul să-şi schimbe pasul, nu aduce anul ce aduce ceasul. Se vede că încă nu a sosit ceasul tău. Fii sigură, ce-i al tău, e pus de-o parte, pentru că tot paiul are umbra lui. Lipeşte-ţi fruntea de tulpina mea şi lasă gândurile să se liniştească. Coroana mea a adunat energie benefică din înaltul cerului, iar rădăcinile mele au acumulat energie din adâncul pământului. Îmbrăţişează-mă şi stai aşa nemişcată. Respiră rar, adânc şi gândeşte la ursitul tău. Imaginează-ţi că el vine spre tine.

- Mă sperie gândul că va trebui să rămân încă un an în împărăţia părinţilor mei şi voi fi singură-cuc. Surorile mele, ca şi prietenele, vor pleca cu aleşii lor, vor începe o viaţă nouă, interesantă, iar eu voi muri de tristeţe şi de plictiseală. Oare nu am şi eu dreptul la fericire?

- Câmpul meu electromagnetic şi infomaţional îmi dă de ştire că foarte curând problema care te frământă va fi soluţionată. Relaxează-te, calmează-te şi crede puterilor tale interioare, îi şopti salcia.

- Dar dacă...

- Taci. Se apropie cineva de noi.

Iarna tăcu, pentru că observă şi ea două umbre care veneau spre ea. Erau doi bărbaţi, unul în vârstă, iar celălalt mai tânăr.

- Ce-i cu tine, băiete? îl întrebă bărbatul în vârstă pe cel tânăr cu dojană în glas. Mi-ai spulberat toate speranţele şi mi-ai răsturnat peste cap toate planurile ce mi le făcusem cu migală. Atâtea fete frumoase şi de neam ales au venit la această sărbătoare şi tu nu ai putut să-ţi alegi una dintre ele?

- Tocmai de aceea şi era greu să fac o aleger cprectă, tată. Şi apoi nu tu m-ai învăţat că nu întotdeauna un chip frumos ascunde şi un suflet pe potrivă?

Tatăl, preocupat de gândurile sale, păru să nu audă întrebarea fiului.

- Eram sigur că o să-ţi placă una din fiicele Anului. Ai văzut cât de gingaşă şi de frumoasă, cât de fină şi de elegantă era fiica lui mai mare, Primăvara?

- Am văzut-o, tată, dar inima meaa rămas rece la frumuseţea ei sclipitoare. Nu se potriveşte cu mine. E prea plăpândă şi timidă.

- Dar Vara, o brunetă atrăgătoare, cu ochii aruncând săgeţi în toate părţile, veselă, a geră şi iute ca o sfârlugă?

Gusturile noastre nu se potrivesc, tată. Vara e prea zănatică şi umblă ca argintul viu. Mie mi-s dragi fetele cuminţi, statornice şi echilibrate.

- Bine, bine, dar nu cred că nu ţi-a plăcut Toamna. E voinică, bine făcută, cu părul blond şi lung până la glezne.

- Frumoasă şi ea, dar nu mi-a plăcut ochii ei cu ape schimbătoare. Înseamnă că şi inima fetei poate fi al fel.

- Atunci nu ştiu ce să mai zic, fiule. Cred că nu există fată căreia tu să nu-i găseşti cusur!

- Ba există o asemenea fată, tată. Am încercat de câteva ori să mă apropii de ea, dar parcă era un făcut. Numaidecât intervenea ceva şi fata dispărea din preajma mea.

- Şi cum arăta acea domnişoară? întrebă tatăl curios.

- Mie mi s-a părut cea mai frumoasă. Inima mi-a zvâcnit de cum am văzut-o. Purta o rochie albă, simplă, care părea turnată pe dânsa, evidenţiindu-i figura perfectă. Pe faţa palidă străluceau doi ochi mari, albaştri, plini de înţelepciune şi de tristeţe. Părea străină în mulţimea aceea agitată şi am înţeles că este, ca şi mine, retrasă, şi nu-i plac petrecerile zgomotoase.

- Ai aflat cine este fata?

- Nu, tată. Am observat că avea la gât un diamant, asemenea unui fulg de nea, ce scânteia în toate culorile.

- Este Iarna! strigă bătrânul. E fiica cea mică a Anului. Fulgul de la gât i l-am dăruit eu de ziua naşterii, cu un an în urmă. E fată înţeleaptă şi deşteaptă. Aleargă în palat! Caut-o! Au rămas clipe numărate până la răsăritu lSoarelui, când se vor închide Porţile Timpului.

- Oricât aş alerga de repede, nu mai reuşesc, şopti tânărul c uglas stins şi resemnat. Zarea de unde trebuie să apară Soarele este trandafierie, semn că îndată vor răsări primele lui raze. Aşa e de când lumea: dacă nu-ţi merge de dimineaţă, să ştii că nu-ţi merge toată ziua.

Bătrânul porni spre palat, iar tânărul rămase nemişcat.

Salcia îşi fremătă agitată pletele şi o împinse pe fătă spre tânărul care parcă prinsese rădăcini în dreptul copacului.

- Fiecare cu norocul lui trăieşte, rosti Iarna, oprindu-se sfioasă în faţa tânărului.

- Domniţă Iarnă! strigă plin de uimire tânărul. Destinul mi te-a scos în cale tocmai când pierdusem orice speranţă.

- Eram sub salcie şi fără să vreau am auzit discuţia cu tatăl tău.

- Atunci nu am ce ascunde. Îmi eşti dragă şi îţi cer mâna şi inima. Însă, înainte de a-mi răspunde, vreau să ştii: sunt Crivăţul, fiul mai mare a l Gerului. Împărăţia noastră se află la marginea lumii. Anul împrejur la noi e frig. Sunt geruri mari şi viscole puternice. Omătul, aşezat în troiene uriaşe, nu se topeşte niciodată. Uimitor de albă, zăpada străluceşte în mii de culori. Aerul străveziu şi rece te întremează, îţi dă sănătate şi îţi păstrează tinereţea şi vigoarea. Dintr-o zare în cealaltă totul este alb, alb.

Ţi-ar fi frică să-ţi schimbi modul de viaţă?

- Înţeleg că trăiţi într-o ţară minunată. Dumneata ai inima fierbine şi plină de dragoste. Eşti onest şi drept. Ai suflet bun. Nu umbli cu amăgeli şi şiretlicrui. Nu mi-ar  fi frică să te urmez. Recunosc, mi-ai atras atenţia de la începutul sărbătorii, dar nu îndrăzneam să mă apropii. Mi se părea că-mi poţi citi gândurile şi... Sunt sigură că voi îndrăgi ţara ta. Atât că o să-mi fie dor de părinţi, de surori şi de salcia mea, căreia îi destăinuiam toate necazurile şi bucuriile.

- Nu-ţi face nici o grijă. Îţi promit că în fiecare an vom reveni la baştina ta şi trei luni de zile îţi vei petrece vacanţa aici, între cei dragi inimii tale.

Crivăţul întinse mâna şi Iarna i-o întinse pe a sa. Primele raze ale Soarelui mângâiară chipurile fericite ale celor doi tineri, binecuvântându-i.

-V-aţi întâlnit, totuşi, auziră ei vocea de bas a Gerului. S-a împlinit voia Domnului, copiii mei! Sunt fericit pentru voi. Am cui încredinţa tronul ţării. Tu, copila mea, se întoarse bătrânul spre Iarnă, vei fi mâna dreaptă a Crivăţului. Vei stăpâni cele patru vânturi şi vei avea putere asupra gerurilor şi a viscolelor.

Bătrânul scoase o baghetă aurie şi o atinse pe Iarnă în creştet. El rosti câteva fraze într-o limbă necunoscută, desenă în jurul Iernii un cerc pe pământ şi îşi aruncă ochii cu evlavie spre cer.

- Te binecuvântez în numele Creatorului şi îţi transmit din puterea şi energia mea!

Iarna simţi un val fierbinte trecându-i prin corp, asemeni unuio fulger puternic, ce osăgetă din cap până în tălpile picioarelor. I se făcu negru în ochi. Picioarele i se muiară şi ar fi căzut, dacă Crivăţul nu ar fi prins-o în braţe.

- Nu-ţi fie frică, şopti tânărul, mângâind-o. Tata, prin voia Celui de Sus, ţi-a dăruit nemurirea. Din această clipă eşti regina Ţării Albe. Să mergem. Trebuie să vorbim cu părinţii tăi, să cerem şi binecuvântarea lor.

Soarele zăbovi câteva clipe. El smulse două raze aurii din pletele sale şi le trimise celor doi tineri.

- Să vă însoţească de-a lungul vieţii voastre şi să vă aducă fericire şi noroc!

Uite asta e Legenda Iernii, va plăcut?