luni, 28 martie 2016
joi, 24 martie 2016
Buna Vestire sau Ziua Cucului
Potrivit creștinilor, pe 25 martie, Arhanghelul Gavril sau Gabriel i-ar fi vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă de Dumnezeu, să dea naștere Mântuitorului Hristos. În calendarul popular sărbătoarea aceasta se mai numește și Blagoviștenie sau Ziua Cucului. În credinţa populară Buna Vestire este dedicată atât maternităţii umane, cât şi fertilităţii ogoarelor, pământul fiind blagoslovit. De aceea, sărbătoarea se mai numeşte şi Blagoveştenie.
Cucul ocupând un loc central în cadrul acestei mult așteptate sărbători. Cucul perceput ca încarnare a strămoșului mitic, pasăre cu un pronunțat substrat erotic, anunța sosirea efectivă a primăverii. Primul său cântec care are loc de obicei la Bunavestire, trebuie să fie așteptat de toți oamenii în haine curate, veseli, cu stomacul plin și cu bani în buzunare. Dacă, nu ar fi îndeplinite aceste condiții rituale, oamenii respectivi nu ar beneficia de toate acele lucruri în anul care va urma. Dacă primul cântec al cucului era auzit cumva pe stomacul gol, în partea stângă sau în spatele omului, era semn de rău augur, după cum indica și versurile: „Cucu-n spate mi-a cântat/ și moartea m-a săgetat!"; mai mult, dacă cineva auzea cucul toată primăvara, se credea că va muri în scurt timp. Pe aceleași coordonate se situează și intrebarea:"Cucule, puiucule/ Cați ani îmi vei dărui/ până ce eu voi muri?", după care se număra cântecul cucului (de cate ori își striga numele).
Pe de altă parte, flăcăii și fetele îl întrebau pe cuc lucruri care îi interesau mai mult, precum: „Cucule voinicule/ Câți ani îmi vei da/ pan' m-oi însura (mărita)?" Tăcerea cucului aducea mare bucurie celor care întrebau, deoarece tăcerea echivala cu o căsătorie grabnică, în vreme ce cântatul cucului îi aducea la disperare pe tineri, fiecare glas fiind socotit un an de așteptare!
Comportamentul Cucului a făcut din el un simbol al nestatorniciei și mai ales, al dragostei tăinuite, numită în popor și boala cucului, aici avându-și originea și cunoscuta expresie: „Măi băiete cucuiete/ Ce ți-e capul tot la fete!"
Citeste mai mult pe: http://www.romaniatv.net/buna-vestire-25-martie-2016-traditii-si-superstitii-de-ziua-cucului-rugaciunea-de-buna-vestire_281685.html#ixzz43pybkjss
Publicat: D.Ț.
marți, 22 martie 2016
luni, 21 martie 2016
Ce te legeni de Mihai EMINESCU
Și, pentru că astăzi este Ziua Mondială a POEZIEI, invităm toți iubitorii de poezie, la Centrul Academic Internațional Eminescu, pentru a vă delecta cu cele mai frumoase și melodioase poezii, opere de artă.
Publicat: D.Ț.
duminică, 20 martie 2016
21 martie - Ziua Mondială a POEZIEI
Poetul - Donator de sânge la spitalul cuvintelor. (Lucian Blaga)
Poezia este însăși viața, e umbra și lumina care catifelează natura și dă omului senzația că trăiește cu planeta lui în cer. (Tudor Arghezi)
Publicat: D.Ț.
joi, 17 martie 2016
Povestea ploii
Se spune că a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti. A fost odată o regina frumoasă cum nu s-a mai văzut. Era regina norilor. Palatul ei era numai din aur şi pietre preţioase şi plutea pe spuma albă şi pufoasă a norilor. Ea avea şi doi copii gemeni o prinţesă ce se numea Luna şi un prinţ, Soarele.
Într-o zi, pentru a serba ziua de naştere a copiilor, Regina norilor a pregătit un bal mare ca în poveşti şi a invitat prinţi şi prinţese, împăraţi şi împărătese, regi şi regine din toate colţurile lumii.
La balul organizat în palatul din Împărăţia Norilor toţi erau îmbrăcaţi în haine din cele mai frumoase şi mai bogate. Luna avea o rochiţă albastră strălucitoare, împodobită cu nestemate. Pe cap avea o diademă din steluţe de diamant. Soarele avea o tunică galbenă cusută cu fir de aur, iar pe cap o coroană numai din pietre preţioase.
Toţi se distrau şi dansau, muzica era îmbietoare… La miezul nopţii, când distracţia era în toi, un zgomot şi un vânt puternic au făcut să se deschidă imensele porţi ale palatului… Cu o falca-n cer şi una în pământ a apărut Vrăjitoarea Nopţii…
– Ce se întâmplă aici? De ce toţi se distrează şi dansează, iar la mine nu se gândeşte nimeni? De ce nu am fost invitată şi eu la bal? Zise ea furioasă îndreptându-se cu paşi repezi si furioşi spre regină.
Regina, păstrându-şi cumpătul îi răspunse:
– Cei cu inima neagră nu au ce căuta în castelul bucuriei… Tu nu vrei decât să faci rău… Eu nu pot să îţi spun decât să te întorci de unde ai venit!
– Cum? Îmi poruncesc să plec? Nu şti că un cuvânt spus de mine poate să transforme totul în praf? Priveşte doar! Şi Vrăjitoarea îşi începu descântecul:
Mă privesc în oglindă şi nu văd nimic,/ Un fulg de zăpadă e moale şi mic…
Piciorul meu drept e parcă cel stâng, /O coajă de ceapă în palmă o strâng,
Un fulg de zăpadă e moale şi mic / Priviţi-mă pe mine acum un pic:
Prinţi şi prinţese, regi şi împăraţi / Pe loc în stele vor fi transformaţi!
Şi numai ce Vrăjitoarea a terminat de spus descântecul… toţi invitaţii de la bal s-au transformat în stele ce s-au răspândit pe bolta întunecată a nopţii.
Soarele şi Luna au alergat repede spre mama lor să îi ia în braţe şi să îi protejeze.
– Te rugăm, mama, nu ne lăsa! Nu o lăsă pe vrăjitoare să ne facă ceva rău.
– Staţi liniştiţi, dragii mamei… Voi încerca să vă protejez cât pot eu mai bine!
– Aşa crezi tu! Zise vrăjitoarea. Farmecele mele pot distruge totul. Nu poţi face nimic… şi râzând zgomotos şi înfiorător Vrăjitoarea mai rosti un blestem:
Cum totul în lume s-a născut din scrum /Şi toată lumea va dispărea prin fum
O vrajă arunc acum asupra voastră: / Soarele să îl vezi ziua, să nu intre în casă,
Iar Luna doar noaptea să se arate / Şi niciodată să nu-şi mai întâlnească al ei frate!
Cum a sfârşit şi ultimul cuvânt… Ce credeţi că s-a întâmplat? Soarele a ajuns pe cer, luminează şi încălzeşte pământul, iar Luna îşi arată frumuseţea noaptea. Blestemul s-a adeverit: fraţii mereu se caută unul pe altul, se urmăresc, dar nu reuşesc să se întâlnească decât foarte rar, şi atunci doar pentru câteva momente.
Mama lor, Regina Norilor, trăieşte singură în palatul ei din cer şi îşi plânge copiii. Lacrimile ei se adună într-un izvor, iar din izvor ajung la norii care le trimit pe pământ pentru a-l uda şi a-l îmbogăţi. Fiecare strop când pică de acolo, de sus şopteşte povestea Reginei şi a copiilor ei.
Şi-am încălecat pe o şa… şi v-am spus povestea mea!
Publicat: D.Ț.
luni, 14 martie 2016
Apa şi Omul
Atunci Apa întristată veni de se adresă omului:
- Măreţe Om! Râurile, lacurile, mările, oceanele îmi rămân pustii, din cauza lăcomiei tale, celelalte vietăţi, neavând ce mânca, mor. Aşa nu se poate! Ce ne facem???
Iar omul trufaş, îi răspunse:
- Las să moară, avem destul de multe vietăţi. Şi apoi ce drept ai tu să-mi spui ce se poate şi ce nu se poate?
Apa a lăsat capul în jos şi a plecat îngândurată. Dar, peste ceva timp, Omul a hotărât că are nevoie de mai multă lumină, deci a construit hidrocentrale. Şi apa iarăşi tristă îi zise omului:
- De ce mă răneşti când eu îţi aduc doar beneficii? De ce îmi tulburi apele şi-mi sperii vieţuitoarele? De ce te porţi atât de rău cu mine?
Iar omul cu aceeaşi trufie îi răspunse:
- Noi avem nevoie de energie! Nu ai nici un drept să ne interzici acest lucru. Este Pământul nostru şi facem ceea ce ne dorim!
Şi iarăşi acea măreaţă, acea puternică Apă, a lăsat capul în jos plecând profund jignită. Dar a mai trecut ceva timp şi omul a construit fabrici, uzine, deversând reziduurile în râuri, mări, oceane. Omul în adevărata putere a cuvântului maltrata Apa, cea dătătoare de viaţă. Atunci Ea deja bolnavă se duse cu rugăminţi fierbinţi la Om:
- Omule! Nu mă otrăvi, îmi pierd puterile şi n-o să mai pot să te ajut.
Iar, Omul pentru a treia oară îi răspunse întorcîndu-i spatele:
- Eu nu am nevoie de ajutorul tău. Du-te de-ţi caută de treabă!
Pustiită, bolnavă, rănită, otrăvită, Apa nu mai are putere în zilele noastre să ne ajute aşa cum ajuta strămoşii noştri, nu mai are acele râuri curate, ba chiar unele au secat rămânând ţări întregi fără de surse de apă. În zilele noastre peste 900 de mln. de oameni nu au acces la ea, 80 % din decesurile din ţările în curs de dezvoltare sînt cauzate de calitatea proastă a apei potabile. Omul a întors spatele apei, dar din asta nu a avut nimic de câştigat, ba dimpotrivă, are de suferit. Etimpul să ne întoarcem cu faţa spre acest preţios lichid, să îngenunchem şi să cerem iertare pentru tot ce-am făcut. E timpul să iubim şi să respectăm Apa.
Publicat: D.T.
sâmbătă, 12 martie 2016
Legenda Viorelei...
Demult, demult, cică într-un sat, care o fi fost acela, era un om sărac şi avea o fată tare frumoasă şi cu ochii albaştri, pe care o chema Viorica şi era cuminte şi harnică, nevoie mare; dar dacă n-are omul la casa lui de ce se prinde, geaba îs toate; aşa că fata îşi agonisise o para, muncind tot pe la străini.
De la o vreme, îi muri şi tată-său şi rămase singură, singurică, doar cu găinile şi cu mâţa şi nădejdea în Dumnezeu; cât despre lume, dacă lucra, avea, dacă îşi cosea, îmbrăca. N-avea nimeni grija ei, da nici dragoste mare de la cineva, ba din contra şi hulă cât ar fi voit şi ponos. Din pricina asta, fata nu mai avea nădejde în nimeni şi vorba, ce urma s-o spuie cuiva, o ţinea închisă în sufletul ei, ca şi scârbele şi gândurile ei.
Un băieţan a vrut s-o amăgească, spunând că vrea s-o ieie de femeie, dar fata, din spusele lui a priceput că vrea numai să-şi râdă de dânsa şi i-a pierit şi nădejdea, cum s-ar zice, că ar putea face casă cu cineva şi ca să-şi înece orice dor a început a îndrăgi florile şi a vorbi cu ele.
Da Dumnezeu, care le vede pe toate, a văzut inima fetei şi i-a dat dar de-a vorbi cu florile. Şi fata într-o zi s-a pomenit că înţelege tot ce vorbesc ele şi pe zi ce trecea îşi aduna tot mai multe seminţe de flori şi răsad şi le semăna în straturile din faţa casei şi fiecare floare, după ce răsărea şi înflorea, îi spunea povestea şi toate îi înşirară că sunt făcute din câte o fiinţă omenească. Bunăoară lăcrimioara îi spuse că e din fecior de împărat, care a plâns după o zână ce murise; zoreaua, din fată de împărat ce se îndrăgostise de Luceafărul-de-Seară, floarea-soarelui, din alta, ce se îndrăgostise de Soare, iar mama lui, Lumina, a prefăcut-o în floare. Aşa că şi ei i-a venit chef, de la o vreme, să se schimbe în floare şi începu a întreba de toate florile, ce să facă să se înrudească cu ele. Iar floarea-soarelui i-a zis că numai Dumnezeu mai poate face minunea asta, pentru că a trecut vremea ieşirii florilor din pământ şi ca o fată ori un băietan să se schimbe în floare trebuie să aibă sufletul şi trupul curat, ca îngerii din cer.
Viorica, la asta nu a zis nimic şi se coborî cu gândul în sufletul ei şi îl răscoli, şi dădu că nu era vinovată cu nimic, încă şi că era curată ca lumina zilei, când e cerul curat ca lacrima, şi se hotărî să ducă viaţa înainte cu răbdare şi credinţă către Cel-de-Sus, ca şi până atunci, decât că a început să se roage cu mai mult foc, s-o mântuie Dumnezeu de necazuri.
Da ce necaz se mântuie pe lume, să se mântuie şi al ei, că o pâine şi-o câştigă cu amar, şi-o mănâncă singură, că de străină, era străină, că de săracă, era săracă şi nemiluită de nimeni era!
De multe ori pica cu faţa la pământ şi cu fruntea în mâini şi se ruga:
“Doamne! Decât să mă găsească toate sărbătorile singură şi decât să mă hulească şi să mă ghiontiască toţi, mai bine m-ai lua de pe pământ.” Şi zicea:
“Doamne, de ce nu m-ai prefăcut demult în o floare, în o buruiană, să nu mai trag atâtea necazuri?”
S-a rugat ea azi, mâine, poimâine, până a crezut că şi cerul o uitase.
Da Dumnezeu, tocmai când crede omul că e adormit pentru el, atunci îl scutură şi îi zice:
“Ascultă, am venit!”
El vedea şi asculta şi chemă într-o zi pe Sfânta Florie, care purta condica florilor şi îi zise:
“Ce floare mai lipseşte de pe pământ?”
Sfânta Florie, ca femeie sfântă ce era şi ca una care ştia toate florile şi avea scrisă povestea fiecărei flori, îşi puse bătrâneşti-i ochelari legaţi cu aţă după ureche şi se uită; se uită cât s-a uitat, găsi că îi lipseşte o floare: vioreaua.
“Apoi îmi lipseşte, Doamne”, a grăit dânsa şi a spus. Şi repede a bătut Dumnezeu din palme şi a venit un înger şi i-a zis:
“Să te duci în satul cutare, la casa cutare, la o fată pe care o cheamă Viorica şi să mi-o prefaci în floare; iar latoamnă, după ce s-o scutura sămânţa, să-mi aduci sufletul ei.”
Şi îngerul se lăsă pe pământ şi schimbat într-un flăcău drumeţ, da frumos, aşa, pe la nămezi, când stau oamenii pe la mâncare, bătu la poartă, la fată. Viorica tocmai stătea la vatră şi îşi gătea de-ale mâncării. Câinele colo, a dat a lătra; auzi şi bătaie în poarta ei.
“Bună ziua, a zis îngerul.”
“Mulţumim dumitale”, a grăit fata.
“Nu mi-ţi lăsa să mă hodinesc pe prispă?” a vorbit el.
“Ba de ce nu”, a răspuns Viorica.
Şi, după ce a chemat câinele, omul a intrat în ogradă şi s-a aşezat pe prispă.
Da fetei aşa i-a fost de îndemână de drumeţ, că i-a dat să mănânce acolo ce-a avut şi din vorbă în vorbă, au ajuns la necazuri şi fata şi-a spus toată jitia.
“Apoi să te măriţi”, i-a glăsuit îngerul.
“Ba nu, că nu mă mărit, a răspuns dânsa, că nu mă ia nimeni, că-s săracă şi dacă m-or lua, da tot un sărăntoc, un pricăjit; şi decât două trăisti goale, mai bine defel.”
“Da dacă Cel-de-Sus ar trimite pe unul bogat, ce-ai zice?”
“Ce să zic, a răspuns fata. Nimic. Dumnezeu sfântul ştie ce cer eu.”
“Vrei să fii floare?” a grăit îngerul.
“Da, a spus Viorica, vreau să fiu o floare şi ştii ce floare? Să aibă faţa ochilor mei şi să vestească oamenilor venirea primăverii.”
“Apoi, Dumnezeu sfântul să te blagoslovească”, i-a zis îngerul, binecuvântând-o cu mâna. “Tu, pentru sufletul tău curat şi trupul tău neîntinat, să fii viorea, după numele tău.”
Şi îngerul îşi zvârli straiul din spate peste dânsa; iar când îl ridică, fata nu era decât o floare albastră, iar îngerul ieşi pe poartă şi porni în lume, povestind oamenilor povestea viorelei.
Oamenii din sat au băgat de seamă lipsa fetei de acasă, da, mă rog, îngropi un neam şi vorbeşti ce vorbeşti de el şi de acolo, îi pui cruce, da de un străin! S-a dus, e bun uitat; şi de la o vreme n-a mai vorbit de dânsa nimeni. A trecut primăvara, floarea a făcut seminţe, s-a scuturat şi acuma se ofilea; îngerul i-a luat sufletul şi a pornit cu el spre cer, rămânând să spună povestea cei ce o auziseră de la înger. Şi de atunci îs viorelele pe pământ; iar cum mijeşte a primăvară, îşi arată ochii isteţi la soare şi parcă se bucură şi după ce şi-au făcut datoria pământească de şi-au lăsat seminţele pe pământ, pe la Sân-Petru pier, spre a le vedea cu bucurie al doilea an, urmând aceeaşi lege scrisă de Dumnezeu în cartea florilor şi a cărei poveste e precum v-am spus-o.
Publicat: Diana Ț.
miercuri, 9 martie 2016
Cum a apărut DEX-ul online...
Cu o mână de voluntari şi multă răbdare, Cătălin Frâncu, un tânăr român care a studiat informatica la MIT în Statele Unite, una dintre universităţile cele mai prestigioase din lume, iar apoi a lucrat pentru Google, a înregistrat pe internet peste 600.000 de definiții din dicţionare de referinţă ale limbii române, reușind să inițieze un proiect sută la sută românesc: DEX online.
Cătălin a început proiectul DEX online acum 14 ani şi spune că a vrut să facă ceva folositor, care să ajungă la cât mai mulţi oameni.
„Am început proiectul DEX online când eram student în SUA şi l-am început mai mult ca pe o joacă personală. Voiam să învăţ cum se creează un site web, ce tehnologii sunt necesare, care-s dificultăţile”, povestește Cătălin Frâncu, într-un reportaj marca digi24.ro.
„Eram student, eram la MIT, studiam informatica și eram în anul de master. Am început sistemul ăsta. După care, primii utilizatori au fost colegii mei din campus, alți români”, adaugă el.
Totul a început cu un cuvânt banal: cratiță. Cătălin Frâncu a avut o dispută cu un coleg român privind forma corectă a pluralului: cratițe sau crătiți? Pentru că nu avea o resursă online la dispoziție pentru a verifica acest cuvânt, a decis să facă el un dicționar.
În primii trei ani au fost introduse în DEX online 65.000 de definiții. Acum, dicționarul are 600.000 de definiții și crește în fiecare lună cu câte 2000-3000.
sursa: http://independent.md/
Publicat: D.Ț.
luni, 7 martie 2016
vineri, 4 martie 2016
joi, 3 martie 2016
marți, 1 martie 2016
Soarele în baltă sau Aventurile șahului de Mihail Sadoveanu
Centrul Academic Eminescu a inițiat serviciul OPERA SOLICITATĂ CONTEAZĂ. În scopul unei deserviri eficiente și receptive vă punem la dispoziție unele opere pe blogurile
noastre: http://bibliografiicaie.blogspot.com/; http://centruleminescubm.blogspot.com/; http://orapovesteicaie.blogspot.com/
Lectură plăcută!
în contiunuare: http://www.stere.ro/wp-content/uploads/2015/09/stere_sah_chess-1945-Sadoveanu-Soarele.pdf
Lectură plăcută...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)