Ariciul mergea spre casa. Pe drum, l-a
ajuns din urma Iepurele, şi au pornit împreună. În doi drumul este de doua ori
mai scurt. Pâna acasa drumul fiind lung merg şi discută. Deodată, de-a
curmezişul drumului, un beţişor. Luat cu vorba, Iepurele nu-l văzuse şi se
împiedică de el, mai să cadă.
- Ah, tu!… – s-a suparat Iepurele şi a
lovit beţişorul cu piciorul, aruncandu-l cât colo.
Dar Ariciul a ridicat beţişorul, l-a pus
pe umăr şi a alergat să-l ajunga din urmă pe Iepure. Văzând la Arici beţişorul,
iepurele s-a mirat:
- Ăsta nu-i un beţişor oarecare – a
explicat Ariciul. Este un beţişor – năzdrăvan.
Iepurele n-a zis nimic, doar a forăit
înciudat. Au mers mai departe pâna ce au ajuns la un râuleţ. Dintr-un salt
Iepurele a sărit pe malul celălalt şi a început să strige:
- Hei, Cap – Ţepos, aruncă beţişorul,
n-ai cum să ajungi cu el aici!
Ariciul n-a zis nimic, s-a dat puţin
înapoi, şi-a luat avânt, a înfipt beţişorul în mijlocul râuleţului şi dintr-un
salt – iată-l pe celalalt mal, alături de Iepure, ca şi cum nimic nu s-ar fi
întâmplat. De mirare, Iepurele a rămas cu gura căscată:
- Bravo ţie, deci ştii să sari!
- Eu nu ştiu nicidecum să sar – a spus
Ariciul, – m-a ajutat beţişorul cel nazdravan – peste toate – săritor.
Au pornit mai departe. N-au mers mult şi
s-au trezit la o mlaştină. Iepurele sare din muşuroi în muşuroi. Ariciul merge
în spate şi cu beţişorul încearcă tot drumul.
- Hei, Cap – Ţepos, ce te tot târăşti
acolo? Probabil, beţisorul tău…
Dar n-a apucat Iepurele să termine
ce-avea de spus, că a alunecat de pe un muşuroi şi s-a dus în smârc, pană la
urechi. Acum- acum va începe să-nghită apă şi se va îneca.
Ariciul s-a căţărat pe muşuroi, cât mai
aproape de Iepure, şi-i strigă:
- Ţine-te de beţişor! Cât poti de tare!
Iepurele s-a prins de beţişor. Ariciul
s-a încordat din toate puterile şi l-a tras din mlaştină pe prietenul său. Când
au ajuns pe loc uscat, Iepurele îi zice ariciului:
- Iti mulţumesc, Ariciule, că m-ai
salvat!
- Asta-i bună! Nu eu, ci beţişorul cel
năzdrăvan – din necaz bun salvator.
Au mers mai departe şi, chiar la
marginea unei păduri mari, întunecate, au vazut jos, pe pămant, un Puişor.
Căzuse din cuib si ţipa jalnic, iar părinţii săi se roteau în zbor, pe deasupra
lui, neştiind ce să facă.
- Ajutor, ajutor! – ciripeau ei.
Cuibul era foarte sus – greu să ajungi
la el. nici Ariciul, nici Iepurele nu ştiau să se caţăre în copac. Dar o mâna
de ajutor trbuie să dea. S-a gândit Ariciul din nou cu folos.
- Stai în picioare lângă copac, cu faţa
spre el – a poruncit el Iepurelui.
Iepurele a facut precum i s-a spus.
Ariciul a aşezat Puisorul pe capătul beţişorului, s-a urcat pe umerii
Iepurelui, a ridicat cât a putut beţişorul, ajungand chiar aproape de cuib. Puişorul
a mai ciripit o dată şi a sărit drept în cuib.Ce s-au mai bucurat tatăl şi mama
lui! Zburau în jurul Iepurelui şi Ariciului ciripind:
Iepurele îi spuse Ariciului:
- Bravo, Ariciule! Bine gândit!
-Asta-i bună! Nu eu, ci beţişorul cel
năzdrăvan – în sus – ridicător.
Au intrat în pădure . Cu cât înaintează,
cu atât pădurea este mai deasă, mai întunecoasă. Iepuraşului i se face frică.
Dar Ariciul nu se lasă: merge înainte şi cu beţişorul dă crengile la o
parte.Dar deodată, de după un copac, le sare în faţă un lup, le închide calea
şi mârâie:
- Stai!
Iepurele şi Ariciul s-au oprit.Lupul îşi
linge botul, clănţăne din dinţi şi zice:
- Cu tine, Ariciule, n-am nici o treabă,
esti ţepos, dar pe tine, Urecheatule, am sa te înfulec cu blană cu tot!
Iepuraşul a început să tremure de frică,
s-a facut alb ca varul şi nu se mai putea clinti din loc, de parca picioarele
i-ar fi înfipte în pământ. A închis ochii – acum o să-l înfulece lupul. Numai
Ariciul nu s-a pierdut cu firea: a apucat zdrăvan beţişorul şi din toate
puterile l-a lovit pe lup pe spinare.
Lupul a urlat de durere, a făcut un salt
înapoi, şi, pe-aci ţi-e drumul…Fugea de-i sfârâiau călcâiele, fără să se uite
în urma sa.
- Îţi mulţumesc, Ariciule, m-ai salvat
şi din gura Lupului!
- Nu eu, ci beţişorul năzdrăvan – ce
loveşte – în – duşman, a răspuns Ariciul.
Şi au pornit mai departe. Au trecut prin
pădure şi au ieşit la drum deschis. Dar drumul era greu, tot în urcuş.Ariciul
înaintează, sprijinindu-se în beţişor, dar bietul Iepure a rămas în urmă, mai
să se prăbuşească de oboseală. Până acasă nu mai este mult, dar Iepurele nu mai
poate să meargă.
- Nu-i nimic – a zis Ariciul, – ţine-te
de beţişorul meu.
S-a prins Iepurele de beţişor, iar
Ariciul îl trage după el. Şi Iepurelui i s-a parut că-i este parcă mai uşor să
meargă.
- Uite – zice el Ariciului – beţişorul –
tău- năzdravan m-a ajutat şi de această dată.
- Ehei, daca n-ar fi fost beţişorul tău
fermecat, n-aş fi ajuns să-mi mai văd casa. Râde Ariciul şi îi răspunde:
- Îţi dăruiesc ţie acest beşişor, poate
ţi-o mai fi de folos.
Iepurele însa s-a împotrivit:
- Dar ce-o să faci tu fără
beţişorul ăsta fermecat?
- Nicio grijă – a răspuns Ariciul, oricând se poate găsi un beţişor, dar
nazdravania lui – şi a facut semn spre frunte – dar nazdravania lui uite unde
este!
Acum Iepurele a înteles totul:
- Adevărat ai grăit: important nu este
beţişorul, ci mintea luminată şi sufletul bun!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu