Încondeierea
ouălor de Paşte, ce
a luat naştere odată cu apariţia creştinismului, este o tradiţie străveche,
practicată în Europa Centrală şi estică. Ouale încondeiate simbolizează sosirea
primăverii şi renaşterea naturii. După tradiţia creştină, ouăle de Paşte sunt
considerate un simbol al regenerării şi al purificării, ce protejază animalele
din gospodărie.
Astfel,
încondeierea ouălor, fiind
un obicei de origine precreştină, era practicată exclusiv de femei, cu o
săptămână înainte de Paşte, de obicei în „joia verde” şi „vinerea seacă” în
credinţa că acestea nu se strică. Motivele ornamentaţiei ouălelor încondeiate
se diferenţiază în funcţie de localitate.
În prezent sunt folosite mai multe culori la încondeierea ouălor, fiecare din ele având un anume simbol şi anume:
albul este
simbol al purităţii, roşul semnifică
viaţa (culoarea sângelui), albastrul este
culoarea cerului şi a apei, iar negrul reprezintă
fertilitatea, galbenul reprezintă
soarele şi aurul, însă liniile pictate pe ouă simbolizează eternitatea.
Ouăle,
în trecut, se vopseau în culori vegetale, însă astăzi se utilizează mai des cele
sintetice, chimice. Culorile vegetale sunt preparate dupa reţete străvechi,
care au la bază o mare varietate de procedee şi tehnici, astfel: culoarea roşie se obtine din coajă de măr
dulce, frunze şi flori de măr dulce, flori de sovârf, coajă de măcieş etc.,
albastrul se obţine din flori de viorele,
galben se obţine din coji de ceapă,
coajă de lemn pădureţ, coajă de lemnul câinelui,
verdele poate fi obţinut din frunze de nuc,
floarea-soarelui,
negru se obtine din coajă verde a
nucilor etc.
Tehnici
de încondeiere a ouălor:
Tehnica încondeierii urmează un scenariu bine
stabilit şi anume: se spală cu grijă coaja şi se şterge cu oţet (degresarea
fiind necesară pentru prinderea uniformă a vopselei); se fierb la foc domol aşezate
culcat în apa vasului şi apoi se întroduc în baia de vopsea.
Cele
mai frumoase ouă de Paste sunt
ouăle incondeiate. Tehnica este aceea a păstrării culorii de fond şi constă în
trasarea pe ou a unor desene, cu ajutorul cerii de albine topită, şi
scufundarea succesivă în băi de culoare (galbenă, roşie şi neagră).
Unealta folosită se numeşte chişita şi este un bţtisor de lemn ce are fixată la unul din capete o pâlnie minusculă confecţionată din alamă, prin care este petrecut un fir de păr de porc. La sfârşit, după scriere şi îmbăiere, oul se încălzeşte puţin si, cu ajutorul unei cârpe, de asemenea uşor încălzita, se îndepărtează straturile de ceară, punându-se în evidenţă desenul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu