F.M
De eşti copil sau matur la sigur îţi sunt dragi poveştile. Centrul Eminescu îţi vine în ajutor, aici te poţi delecta făcând cunoştinţă cu PROGRAMUL ORA POVEŞTII, organizat în fiecare zi de marţi şi joi la ora 10.00. Dacă nu ai timp să ne faci o vizită în aceste zile poţi să ne urmăreşti on-line. Nu rata şansa!!!
miercuri, 30 aprilie 2014
Simboluri - ale demnităţii naţionale
Am fost
surprinşi de faptul că micuţii au ştiut versuri
din imnul ţării noastre Limba noastră,
un alt simbol al demnităţii de stat.
Întâlnirea de astăzi , a avut o însemnătate mare , deoarece copii în
calitate de cetăţeni ai acestui stat trebuie să cunoască că Drapelul - Tricolorul simbolizează
trecutul, prezentul şi viitorul statului, reflectă principiile lui democratice,
tradiţia istorică a poporului, egalitatea în drepturi, prietenia şi
solidaritatea tuturor cetăţenilor republicii.
Copii au fost
îndemnaţi să onoreze cu sfinţenie simbolurile de Stat ale Republicii
Moldova. Discuţia de astăzi sa finisat
pe versurile lui Ciprian Porumbescu - Cântecul Tricolorului.
Trei
culori cunosc pe lume
Ce le ţin de-un sfânt
odor.
Sunt culor de-un vechi
renume
Suveniri de-un brav
popor.
Roşu-i
focul ce-mi străbate
Inima-mi plină de dor
Pentru sânta libertate
Şi al patriei amor.
Auriu ca mândru soare
Fi-va-l nostru viitor
Pururea-n eternă
floare
Şi cu luci netrecător.
Iar albastrul e credinţa
Pentru naţiea ce-o
nutrim,
Credincioşi, fără
schimbare,
Pân-la moarte o să
fim.
Pân-la cer şi cât în
lume
Vor fi aste trei
culori,
Vom avea un valnic
nume
Şi un falnic viitor.
Iar când, fraţilor m-oi duce,
De la voi şi-oi fi să mor,
Pe mormânt, atunci, să-mi
puneţi
Mândru nostru tricolor!”.
Publicat de Fărîmă M.
joi, 24 aprilie 2014
Muzicanţii din Bremen
Frații Grimm (germană: Gebrüder Grimm), Jacob (1785–1863) și Wilhelm Grimm (1786–1859), au fost folcloriști, lingviști, filologi, doctori în drept, cunoscuți în toată lumea pentru colecția de basme publicată în două volume, care conține, printre altele, Albă ca zăpada, Croitorașul cel viteaz, Cenușăreasa, Scufița roșie și Hansel și Gretel (primul volum a apărut în 1812, iar al doilea volum în 1814). Poveștile scrise de cei doi frați au încântat copilăria multor generații, devenind pretexte cuceritoare pentru diverse ecranizări și dramatizări.
Popularitatea poveștilor culese de frații Grimm a rămas intensă mult timp după dispariția lor fizică. Acestea pot fi citite în mai mult de 100 de traduceri și au fost adaptate de cineaști precum Lotte Reiniger.
Popularitatea poveștilor culese de frații Grimm a rămas intensă mult timp după dispariția lor fizică. Acestea pot fi citite în mai mult de 100 de traduceri și au fost adaptate de cineaști precum Lotte Reiniger.
miercuri, 23 aprilie 2014
ZIUA INTERNAŢIONALĂ A CĂRŢII ŞI A DREPTULUI DE AUTOR
“Cărţile sunt mai mult decât cărţi, sunt viaţă, inima şi miezul anilor trecuţi, motivul pentru care oamenii au muncit şi au murit, esenţa şi chintesenţa vieţilor lor.”
Cicero
marți, 22 aprilie 2014
Ziua Pământului
În fiecare an, ziua de 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, ziua când s-a
născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător. Ziua Pământului a fost
fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi
clasa politică din dezinteresul pe care il arată față de mediu. Ziua Pământului
a fost celebrată în primul an de circa 20 milioane de cetățeni americani, în
marea lor majoritate tineri și foarte tineri.
După
2 decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de țăriau
transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii,
prin alăturarea lor în dorința de a milita pentru un viitor mai bun al planetei
noastre.
În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie ca
sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de
a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.
vineri, 18 aprilie 2014
AZI TOT PĂMÂNTUL CÂNTĂ-N LUNG ŞI-N LAT:“ E PAŞTELE – HRISTOS A ÎNVIAT”
Cristos mântuitorul din morţi a înviat.
Şi frunte-ai ca un soare,
Trecând peste popoare,
Flori de nemurire în lume a-mprăştiat.
Cristos izvorul credinţei, ieşit-a din mormânt
Şi a Sa reânviere
Ne-arată că nu piere.
Dreptatea şi credinţa, şi adevărul sfânt!
( Vasile Alexandri, Cristos a înviat!)
Paştele este cea mai importantă şi semnificativă sărbătoare de la începutul creştinismului până astăzi. Prin el comemorăm Învierea din morţi a Domnului nostru Isus Hristos. Sărbătoarea Sfintelui Paşte este cununa tuturor sărbătorilor din cursul anului şi este aşteptată şi sărbătorită de toţi creştinii.
publicat de Fărîmă M.
joi, 17 aprilie 2014
Ne pregătim de Paşti
Încondeierea
ouălor de Paşte, ce
a luat naştere odată cu apariţia creştinismului, este o tradiţie străveche,
practicată în Europa Centrală şi estică. Ouale încondeiate simbolizează sosirea
primăverii şi renaşterea naturii. După tradiţia creştină, ouăle de Paşte sunt
considerate un simbol al regenerării şi al purificării, ce protejază animalele
din gospodărie.
Astfel,
încondeierea ouălor, fiind
un obicei de origine precreştină, era practicată exclusiv de femei, cu o
săptămână înainte de Paşte, de obicei în „joia verde” şi „vinerea seacă” în
credinţa că acestea nu se strică. Motivele ornamentaţiei ouălelor încondeiate
se diferenţiază în funcţie de localitate.
În prezent sunt folosite mai multe culori la încondeierea ouălor, fiecare din ele având un anume simbol şi anume:
albul este
simbol al purităţii, roşul semnifică
viaţa (culoarea sângelui), albastrul este
culoarea cerului şi a apei, iar negrul reprezintă
fertilitatea, galbenul reprezintă
soarele şi aurul, însă liniile pictate pe ouă simbolizează eternitatea.
Ouăle,
în trecut, se vopseau în culori vegetale, însă astăzi se utilizează mai des cele
sintetice, chimice. Culorile vegetale sunt preparate dupa reţete străvechi,
care au la bază o mare varietate de procedee şi tehnici, astfel: culoarea roşie se obtine din coajă de măr
dulce, frunze şi flori de măr dulce, flori de sovârf, coajă de măcieş etc.,
albastrul se obţine din flori de viorele,
galben se obţine din coji de ceapă,
coajă de lemn pădureţ, coajă de lemnul câinelui,
verdele poate fi obţinut din frunze de nuc,
floarea-soarelui,
negru se obtine din coajă verde a
nucilor etc.
Tehnici
de încondeiere a ouălor:
Tehnica încondeierii urmează un scenariu bine
stabilit şi anume: se spală cu grijă coaja şi se şterge cu oţet (degresarea
fiind necesară pentru prinderea uniformă a vopselei); se fierb la foc domol aşezate
culcat în apa vasului şi apoi se întroduc în baia de vopsea.
Cele
mai frumoase ouă de Paste sunt
ouăle incondeiate. Tehnica este aceea a păstrării culorii de fond şi constă în
trasarea pe ou a unor desene, cu ajutorul cerii de albine topită, şi
scufundarea succesivă în băi de culoare (galbenă, roşie şi neagră).
Unealta folosită se numeşte chişita şi este un bţtisor de lemn ce are fixată la unul din capete o pâlnie minusculă confecţionată din alamă, prin care este petrecut un fir de păr de porc. La sfârşit, după scriere şi îmbăiere, oul se încălzeşte puţin si, cu ajutorul unei cârpe, de asemenea uşor încălzita, se îndepărtează straturile de ceară, punându-se în evidenţă desenul.
miercuri, 16 aprilie 2014
Sfintele Paşti
Sărbătoare
religioasă creştină, Paştele comemorează învierea lui Isus Christos, la trei
zile după crucificarea sa în Vinerea Sfântă. Pentru creştini, Paştele este
sărbătoarea cea mai sfântă din calendar. Paştele creştin are loc în calendar în
preajma sărbătorii Paştelui evreiesc - Pesah, care comemorează Exodul, pentru
că Isus a înviat în zilele în care se ţinea această festivitate.
Deloc întâmplător, această celebrare anuală a Învierii lui Isus are loc primăvara, în anotimpul renaşterii naturii. Este o sărbătoare a luminii şi a bucuriei, a reîntoarcerii la noi înşine şi la lucrurile frumoase din jurul nostru.
ORGINEA PAŞTELUI.Paştele a fost sărbătorit pentru prima dată în jurul anului 1400 î.Hr, la evrei, pentru care Paştele semnifica ieşirea din robia egipteană şi traversarea Mării Roşii. Începând cu anul 33 d.Hr, Paştele evreiesc a coincis cu patimile, răstignirea şi învierea lui Isus - evenimente care, pentru creştini, vor căpăta tot numele de "Paşte".
Deloc întâmplător, această celebrare anuală a Învierii lui Isus are loc primăvara, în anotimpul renaşterii naturii. Este o sărbătoare a luminii şi a bucuriei, a reîntoarcerii la noi înşine şi la lucrurile frumoase din jurul nostru.
ORGINEA PAŞTELUI.Paştele a fost sărbătorit pentru prima dată în jurul anului 1400 î.Hr, la evrei, pentru care Paştele semnifica ieşirea din robia egipteană şi traversarea Mării Roşii. Începând cu anul 33 d.Hr, Paştele evreiesc a coincis cu patimile, răstignirea şi învierea lui Isus - evenimente care, pentru creştini, vor căpăta tot numele de "Paşte".
DATA PAŞTELUI. Creştinii nu sărbătoresc în fiecare an la aceeaşi dată Paştele. Mai mult, există date diferite de sărbătorire a Paştelui la diferitele rituri - catolicii şi ortodocşii sărbătoresc diferit Paştele. Primul Sinod ecumenic desfăşurat la Niceea în anul 325 d.Hr a hotărât ca Paştele creştin să nu mai fie celebrat odată cu Paştele, ci în prima duminică de după luna plină a echinocţiului de primăvară. Data Paştelui depindea de două fenomene astronomice, unul cu dată fixă (echinocţiul de primăvară) şi unul cu dată schimbătoare - mişcarea de rotaţie a Lunii în jurul Pământului - luna plină de după echinocţiu. La acest Sinod, noţiunea de echinocţiu de primăvară a căpătat o semnificaţie deosebită - s-a considerat că este un moment reprezentativ pentru timpul primordial în care Dumnezeu a separat lumina de întuneric şi a poruncit ca lumina să fie dată de soare - ziua şi de lună - noaptea.
Până în 1582 toţi creştinii, indiferent de
confesiune, sărbătoreau data Paştelui la aceeaşi dată. Modificarea datei
Paştelui la catolici s-a făcut odată cu reforma calendarului iniţiată de Papa
Grigorie al VIII-lea, care a vrut să rectifice decalajul descoperit de
astronomi între calendarul folosit până atunci, cel iulian, şi timpul real
astronomic. Folosindu-se calendarul iulian, stabilirea datei Paştelui era, implicit,
viciată. În timp ce catolicii au început să prăznuiască Paştele după noul
calendar rectificat. Bisericile creştin-ortodoxe au rămas la sărbătorirea după
vechiul calendar, care indica echinocţiul şi luna plină la date care nu mai
corespundeau cu datele astronomice. Aşa se explică decalajul existent şi
astăzi.
TRADIŢII ŞI SIMBOLURI DE PAŞTI. Deşi data Paştelui este diferită la catolici şi ortodocşi, tradiţiile de Paşti rămân asemănătoare. De pe masa creştinilor de rit catolic sau ortodox nu lipsesc ouăle roşii, carnea de miel, pasca cu brânză dulce sau cozonacii. În noaptea de Înviere, credincioşii, atât catolici şi protestanţi, cât şi ortodocşi, sunt prezenţi la slujba de Înviere.Paştele este şi una dintre sărbătorile cu cele mai multe şi bogate tradiţii.
TRADIŢII ŞI SIMBOLURI DE PAŞTI. Deşi data Paştelui este diferită la catolici şi ortodocşi, tradiţiile de Paşti rămân asemănătoare. De pe masa creştinilor de rit catolic sau ortodox nu lipsesc ouăle roşii, carnea de miel, pasca cu brânză dulce sau cozonacii. În noaptea de Înviere, credincioşii, atât catolici şi protestanţi, cât şi ortodocşi, sunt prezenţi la slujba de Înviere.Paştele este şi una dintre sărbătorile cu cele mai multe şi bogate tradiţii.
Ouăle de Paşte. Potrivit
tradiţiei, ouăle de Paşte erau adunate din cuibar în miercurea din a patra
săptămână a Postului Mare. Există obiceiul ca, de la lăsatul secului şi până în
această zi, gospodinele să nu strângă ouale. Era credinţa că ouale alese în
această zi nu se stricau până la Paşte.Acum se alegeau ouale pentru mancarea de
Paşti şi ouăle ce urmau să fie înroşite. Vopsitul lor avea loc însă în joia din
săptămâna de dinaintea Paştelui, niciodată în Vinerea Mare. Oul vopsit este
simbolul Mântuitorului, care părăseşte mormântul şi se întoarce la viaţă,
precum puiul de găină ieşit din găoace.
Lumânarea de Înviere. În noaptea Învierii, credincioşii
care merg la slujbă iau cu ei o lumânare. Aceasta este aprinsă la miezul nopţii
de către preot, care îi îndeamnă să vină să ia lumină, în timp ce rosteşte
"Hristos a Înviat...".Lumânarea rămâne aprinsă pe toată durata
slujbei, credincioşii ducând apoi lumina acasă. Lumânarea este stinsă în grinda
casei şi mulţi sunt cei care o păstrează tot timpul anului pentru a o aprinde
în caz de primejdie sau în timpul furtunilor. Lumânarea este simbolul suprem al
Învierii, al biruinţei vieţii, al luminii şi bunătăţii divine.Mielul. În întreaga tradiţie creştină, mielul Îl simbolizează chiar pe Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru păcatele lumii. Rugăciunile pentru binecuvântarea mieilor datează din secolul al VII-lea. Ulterior, mielul fript a devenit un fel principal pe masa de Paşte a tuturor creştinilor.În Europa sunt foarte populari şi mieii din unt, paste sau zahăr.
Pasca. Gospodinele coc pasca o singură dată pe an, de Sfintele Paşti. Aceasta are o formă rotundă, pentru că se crede ca scutecele lui Hristos au fost rotunde. Având la mijloc o cruce, pasca este împodobită pe margini cu aluat împletit.
Iepuraşul. Se presupune că Iepuraşul de Paşte îşi are originea în credinţele precreştine ale fertilităţii. Iepurele, cel mai fertil animal, era văzut ca un simbol al renaşterii întregii naturi în perioada primăverii. Prima apariţie a iepuraşului ca simbol al Paştelui a avut loc în Germania, fiind menţionat în cărţi în jurul anului 1500.
luni, 14 aprilie 2014
Sarea în bucate
A fost odată un împărat. Acest împărat avea
trei fete. Rămânând văduv, toată dragostea lui el şi-o aruncase asupra fetelor.
Ele mărindu-se şi văzând sârguinţa ce punea părintele lor ca să le crească pre
ele, să le înveţe şi să le păzească de orice răutăţi şi bântuieli, se sileau şi
ele din toată puterea lor ca să-l facă să uite mâhnirea ce-l cuprinsese pentru
moartea mumei lor.
Într-una din zile, ce-i vine
împăratului, că numai întreabă pe fata cea mai mare: - Fata mea, cum mă iubeşti
tu pe mine? - Cum să te iubesc, tată? Iaca eu te iubesc ca mierea, răspunse ea,
după ce se gândi că ce lucru poate fi mai dulce pe lume. Atâta o tăie capul pe
dânsa, atâta şi vorbi. -Să-mi trăieşti, fata mea; să-mi facă Dumnezeu parte de
tine.
Şi
întrebând şi pe fata cea mijlocie: - Dar tu, cum mă iubeşti pe mine, fata mea?
- Ca zahărul, tată. Atâta o tăie şi pe dânsa capul şi atâta răspunse. - Să-ţi
dea Dumnezeu bine, fata mea. Să mă bucur de tine.
Pasămite,
fetele acestea erau linguşitoare şi ştiau să-şi arate iubirea către părintele
lor mai mult decât o aveau.
Împăratul
se bucură cât un lucru mare când auzi de la fetele lui cele mai mari cât îl
iubesc. El socoti că altfel de iubire nu poate să fie decât cea dulce ca mierea
şi ca zahărul. Şi uitându-se şi la fata cea mai mică, ce sta mai deoparte şi cu
sfială, o întreabă şi pe dânsa: - Cum mă iubeşti tu, fata mea? - Ca sarea în
bucate, tată! răspunse şi ea cu faţa senină, zâmbind cu dragoste firească şi
lăsându-şi ochii în jos, de ruşine că vorbi şi ea. Ea se ruşina, biet, văzând
că tată-său o băgase şi pe ea în seamă, ca o mai mică ce era.
Când
auziră surorile ei răspunsul ce dete ea tatălui lor, pufniră în râs şi-şi
întoarseră feţele de către dânsa. Iar tatăl lor se încruntă şi, plin de
supărare, zise: - Ia fă-te mai încoace, nesocotito, să ne înţelegem la cuvinte.
N-auzişi tu pe surorile tale cele mai mari cu ce fel de dragoste mă iubesc ele?
Cum de nu te-ai luat după dânsele ca să-mi spui câtă dragoste dulce ai şi tu
către tatăl tău? Pentru asta oare mă trudesc eu ca să vă cresc şi să vă dau
învăţătură cum altele să nu fie în lume ca voi? Să te duci de la mine cu sarea
ta cu tot!
Când
auzi fata cea mică a împăratului urgia tatălui său, ce cădea pe capul ei, intră
în fundul pământului de mâhnire căci se supărase tată-său şi, încumetându-se,
zise: - Să mă ierţi, tată, că eu n-am vrut să te supăr. Eu am socotit cu mintea
mea că dragostea ce am către tine este, dacă nu mai presus decât a surorilor
mele, dar nici mai prejos decât mierea şi zahărul... - Auzi, auzi, o întrerupse
tată-său; şi mai ai obraz să te atingi de surorile tale cele mai mari? Să te
duci de la mine, fată neruşinată ce eşti, să nu-ţi mai auz de nume! Îi închise
gura şi o lăsă plângând.
Surorile
vrură să o mângâie, dar cu nişte cuvinte atingătoare, care îi făceau
mai mult
rău decât bine.
Fata
cea mică a împăratului, dacă văzu că nici surorile nu o cruţă, îşi puse
nădejdea în Dumnezeu şi se hotărî să plece unde mila domnului o va duce. Îşi
luă deci din casa părintească un rând de haine proaste şi vechi şi pribegi din
sat în sat, până la curtea unui alt împărat. Ajungând acolo, stătu la poartă.
Chelăreasa o văzu şi dacă veni la dânsa o întrebă ce vrea; ea răspunse că este
o fată săracă şi fără de părinţi, şi ar vrea să se bage la stăpân dacă ar găsi
vreun loc.
Tocmai
atunci ieşise ajutoarea chelăresei şi ar fi voit să bage pe alta. Se uită la
dânsa chelăreasa, cu ochii pătrunzători, şi i se păru a fi bună să o ia pe
dânsa în slujbă. Fata de împărat mai fu întrebată că ce simbrie cere, şi ea
răspunse că nu cere nicio simbrie, fără decât să slujească o bucată de vreme şi
dacă slujba ei va fi vrednică de vreo simbrie, să-i dea atât cât va face.
Chelăreasa
se bucură văzând-o că răspunde aşa de cuminte, şi o luă să-i fie ajutoare. îi
spuse ce are să facă şi ii dete pe mână un vraf de chei din mai multe ce avea.
Fata era cuminte şi deşteaptă. Ea începu să deretice prin cămară şi prin
dulapurile de la care avea cheile şi să puie fiecare lucruşor la rânduiala lui.
Şi
fiindcă îi prindea mâna la frământat, la fiertul dulceţilor şi la alte bunătăţi
de mâncare ce se află prin cămările împăraţilor, în grija ei fură lăsate
tainurile curţii. Şi cum oare n-ar fi ştiut să facă toate astea? Mă rog, fată
de împărat nu era? Şi nu se ivi nicio cârteală din partea nimănui, căci ea
toate tainurile le împărţea cu cumpănă şi cu dreptate, de nu-i găsea nimeni
nicio părtinire.
vineri, 11 aprilie 2014
joi, 3 aprilie 2014
Isprăvile lui Păcală
Toţi îl cunoaştem pe Păcală. Este unul dintre cei mai iubiţi eroi ai snoavelor
populare
româneşti. Păcală este inteligent, sincer, isteţ, liber ca pasărea cerului, un justiţiar iubitor de adevăr şi dreptate, şugubăţ nevoie mare şi amuzant până peste poate. Cu vorbele lui în doi peri, făcând pe prostul şi ascunzându-se sub o mască de naivitate și simplitate, el găseşte ac de cojoc oricui. Păcală ştie foarte bine cine este şi care este rostul lui pe lume. Pentru el, lucrurile sunt foarte clare: nu suportă urâtul, prostia şi nedreptatea. Folosind umorul, farsele şi păcălelile, el îi pedepseşte pe cei certaţi cu legile omeniei şi îi altoieşte zdravăn ca să-şi înveţe lecţia şi să n-o mai uite câte zile vor avea.
româneşti. Păcală este inteligent, sincer, isteţ, liber ca pasărea cerului, un justiţiar iubitor de adevăr şi dreptate, şugubăţ nevoie mare şi amuzant până peste poate. Cu vorbele lui în doi peri, făcând pe prostul şi ascunzându-se sub o mască de naivitate și simplitate, el găseşte ac de cojoc oricui. Păcală ştie foarte bine cine este şi care este rostul lui pe lume. Pentru el, lucrurile sunt foarte clare: nu suportă urâtul, prostia şi nedreptatea. Folosind umorul, farsele şi păcălelile, el îi pedepseşte pe cei certaţi cu legile omeniei şi îi altoieşte zdravăn ca să-şi înveţe lecţia şi să n-o mai uite câte zile vor avea.
Doriţi să aflaţi cum Păcală a vândut vaca unui stejar, şi cum
acesta i-a venit de hac preotului, Centrul Academic Eminescu, vă propune să citiţi volumul
de carte Isprăvile lui Păcală de Petre Dulfu. Cartea face parte din colecţia
Biblioteca Şcolarului, editată de către Litera Internaţional şi conţine 352 de
pagini.
În acest volum veţi afla cum Păcală a moştenit avere, de la tatăl său:
Nu azi, nici ieri, hei! de-atuncea, apă-a curs pe Olt cam multă!
Nu azi, nici ieri, hei! de-atuncea, apă-a curs pe Olt cam multă!
(Sănătate, de la
Domnul, celor care mă ascultă!)
Undeva p-aci, sub
cerul scumpei noastre Românii,
Într-un sat trăia
— se zice — un moşneag, ce-avea
trei fii.
Cei mai vîrstnici, de! ca
lumea! cînd mai buni şi cînd mai răi,
Cînd mai
dezgheţaţi la minte, cînd mai proşti, sărman de ei.
Cel mic însă...
altă fire! Suflet bun, dar mult poznaş...
Toate le făcea
sucite şi pe dos, de te-ncruceai...
Un nătîng, un gură-cască
îţi părea — cînd îl vedeai.
Ii ieşeau la capăt însă
toate-aşa de minunat,
Că, de fapta-i
săvîrşită, locului stăteai mirat.
O plăcere-avea: de
lacomi, de neghiobi, să-şi rîză-n lege!
Şi, ca el, la gard
prostia cine mai ştia s-o lege?...
— Năzdrăvan!
ziceau o seamă. Alţii: — Ba e un ţicnit!
Iar la urmă, toţi,
„Păcală" oamenii l-au poreclit.
Intr-o zi, bâtrînu-şi
cheamă fiii lîngă pat: — Mi-e rău!
Mj-a sosit pesemne
ceasul!... Rămîneţi cu Dumnezeu!
Aş fi vrut-, la
despărţire, să vă las ceva strînsură;
Că eu ştiu, vai,
sărăcimea în viaţă cîte-ndură.
Dar în lume... nu-i
pe vrute... faci atît cît ţi-e puterea...
După ani de străiduinţă,
doar o vacă mi-e averea
Stăpîniţi-o pe Joiana,
voi, băieţi, cînd n-oi mai fi;
Intre voi, ca fraţi de-un
tată, împărţiţi-o cum veţi şti!...,
şi vroia-nainte să-şi
urmeze cuvîntarea...
Nemiloasa moarte
însă i-a curmat pe veci suflarea.
După
ce l-au dus la groapă,
băietanii... ce să facă?
Intre dînşii cum să-mpartă,
trei feciori, o biată vacă?...
marți, 1 aprilie 2014
1 Aprilie - Ziua Umorului
Ziua Umorului are o
istorie îndelung disputată, obiceiul farselor fiind o împletire de obiceiuri
populare locale specifice fiecărei ţări cu legende străvechi şi cu
ceremonialuri de întâmpinare a Anului Nou şi ulterior a primăverii.
Ziua Umorului , legată de schimbarea calenadarului iulian cu cel
gregorian. În vechiul calendar, ziua Anului Nou era sărbătorită pe data de 1
aprilie, în loc de 1 ianuarie. După schimbarea calendarului gregorian, în 1582,
în timpul lui Carol al IX-lea, oamenii au avut iniţial probleme de a se obişnui
cu sărbătorirea noului an la 1 ianuarie. Cei care sărbătoreau Anul Nou la 1
aprilie au fost numiţi “nebuni de aprilie”. Pe măsura trecerii timpului,
felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate
farse, fiind însoţite adeseori de cadouri hazlii. Indiferent de unde se trage, ziua de 1 aprilie este recunoscută ca fiind Ziua
Umorului în majoritatea ţărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, Ziua
Umorului a emigrat peste Ocean şi apoi pe tot globul.
Publicat de Fărîmă M.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)