joi, 27 februarie 2014

Fata de împărat de Dumitru Matcovschi


Aseara bunica i-a spus Dumitriţei o poveste cu o fată de împărat, care se spăla cu rouă şi era frumoasă, că la soare te puteai uita, iar la dânsa ba.
    Asta a fost aseară, înainte de culcare.Iar în zori de zi fata de împărat a venit la Dumitriţa şi i-a zis:
-Vrei să trăieşti şi tu în codru? Să te speli şi tu cu rouă şi să fii frumoasă ca mine?
-Vreau, vreau, a sărit Dumitriţa. Vreau să trăiesc şi eu în codru. Şi să mă spăl şi eu cu rouă. Şi să fiu şi eu frumoasă ca tine.
-Dacă vrei atunci hai cu mine...
    A îmbrăcat Dumitriţa rochia cea nouă şi a ieşit în urma fetei de împărat. Afară, în prag, fata de împărat a făcut un semn cu mâna şi în faţa lor s-a oprit un fluture mare. Pe aripile fluturelui fata de împărat şi Dumitriţa au ajuns în mijlocul pădurii, unde se afla un palat mare şi frumos.Palatul fetei de împărat... Şi nu trăiau oameni în el. Iar la poartă stăteau doi lupi mari. Dumitriţa nu înţelegea ce păzesc, dacă nu vine nimeni în pădure niciodată.
-De ce nu trăieşte nimeni în palatul tău? Şi de ce stau lupii legaţi la poartă? a întrebat-o
Dumitriţa pe fata de împărat.
-Aici trăiesc numai eu, iar lupii păzesc palatul mai mult, aşa de frumuseţe...
    Fata de împărat a luat-o pe Dumitriţa de mână şi a dus-o într-o odaie mare - mare. Paşii lor răsunau departe, ca nişte clopote.
-Asta-i odaia ta, a zis fata de împărat.
-A mea? s-a bucurat Dumitriţa. Şi eu o să trăiesc în ea singură?
-Singură a zis fata de împărat. Iar eu o să trăiesc în odaia de alături. Când o să-ţi fie urât, o să vii la mine şi o să ne jucăm amândouă. Pe urmă eu am să vin la tine.
-Dar mama, tata, şi-a adus aminte Dumitriţa, tot au să vină la mine?
-Nu n-au să vină, a răspuns fata de împărat. Aici nu vine nimeni. O să fim întotdeauna singure...
    Când a auzit Dumitriţa una ca asta, s-a întristat foarte mult. A început să plângă şi s-o roage pe fata de împărat să-i lase pe tata şi mama şă trăiască şi ei la palat. Dar fata de împărat nici n-a vrut să asculte...
-Du-mă acasă! Eu nu vreau să trăiesc singură. Eu vreau acasă. Du-mă acasă!
    Dar fata de împărat s-a făcut nevăzută. Cât a plâns nici ea nu ţine minte. A plâns, până când a adormit la rădăcina unui copac. Iar, când s-a trezit, era de acum acasă, în patul ei.
-Cine m-a adus acasă? a întrebat-o Dumitriţa pe mama.
-Dar unde ai fost, s-a oprit mama lângă patul ei, de trebuia să te aducă cineva acasă?
-La fata de împărat am fost...
-La care fată de împărat?
-La fata de împărat din povestea bunicii.
-A-a-a! a zis mama. Te-a adus Făt-Frumos...

Publicat de Fărîmă M.

Un comentariu: