Aureliu Busuioc (n. 26 octombrie 1928, Codreanca, județul interbelic Orhei, azi
în raionul Strășeni — d. 8 octombrie 2012) a fost
un dramaturg, eseist, jurnalist, poet, publicist, romancier, scenarist,
scriitor și traducător din Republica
Moldova.
Odată m-am întors de la circ, unde văzusem un
actor care învârtea pe nişte beţe vreo zece farfurii, şi mi-am zis că aş putea
face şi eu aşa ceva. Farfurii acasă aveam de-ajuns, iar beţele trebuia să le
aleg şi să le tai de prin grădină, dar fiindcă nu aveam răbdare- voiam să mă
antrenez mai repede, ca atunci când se vor întoarce părinţii de la lucru să le
demonstrez ce poate băiatul lor -, am
scos propteluţele din ghivecele cu flori.
Prima încercare, de, ca prima, a fost
nereuşită : farfuria, cam greluţă, n-a vrut să se menţină în vârful
băţului nici pe o clipă, nu mai zic de învârtit. Mai întâi s-a lăsat pe o
coastă, ca pălăria pe capul unui vecin de-al nostru când se întorcea de la
crâşmă, şi a căzut pe podea făcându-se zdroburi. Nu m-am descurajat deloc -
rândurile de farfurii din blidar erau destul de mari şi până în seară aveam
timp berechet să le încerc pe toate.
A doua, a treia, a patra au urmat calea celei
dintâi, umplându-mi bucătăria de cioburi. Le-am măturat ca să nu-mi încurce şi
le-am turnat în căldarea de gunoi. La a cincea, mi-am amintit că cel de la circ
nu le lăsa să cadă, ci le prindea. Ei bine, încă vrio două-trei nu le-am putut
prinde, mai bine zis, reuşeam să le apuc niţel de câte o margine, dar le scăpam
imediat. În sfârşit am prins una. Bucuros că progresez în noua meserie, am mai
stricat vreo câteva...
Poliţele din blidar s-au golit repede, dar mă
consolam la gândul că saltimbancul de la circ o fi stricat multe farfurii
înainte de-a reuşi să le facă să se rotească pe băţ şi să zboare, învârtindu-se
pe deasupra capului. Ale mele abia dacă făceau o învârtitură, două. Când mă
pregăteam să trec la dulapul din salon, unde erau câteva vrafuri de farfurii
pentru zile mari, am auzit portiţa. M-am uitat prin geam- venea mama. Eu n-o
aşteptam aşa devreme, de aceea în primele clipe, nici nu-mi dădeam seama ce ar
trebui să fac : să rămân în casă şi să răspund stoinic pentru cele făcute
sau mai bine să mă retrag pe un timp din ochii ei ? Am ales varianta a
doua - m-am ascuns în tindă şi, când mama a trecut în casă, eu m-am furişat
încetişor, fără să mă vadă, şi am şters-o de acasa…
M-am întors hăt târziu - am zăbovit înadins,
căci îmi ziceam s-o fac pe mama să se îngrijoreze de lipsa mea şi să uite de
farfurii.
Şi-apoi, auzisem
şi eu de superstiţia că noaptea nu se poate să-ţi baţi copiii, că se sperie şi
tresar prin somn. Şi, de bună seamă, nu mi-au zis nimic, s-au făcut că dorm. Eu
am trecut tiptil la bucătărie – îmi era foame grozav şi mă gândeam că chiar
de-au să mă bată pe urmă, să mă bată, încaltea, sătul.
Pe plită era ceva de mâncare. Uitând pe-o
clipă de isprava de peste zi, am început să caut o farfurie ca să-mi torn borş
sau lapte cu tocmagi – nu mai ţin minte ce era acolo. Când am dat cu ochii de
blidarul gol, m-am speriat şi m-am uitat instinctiv dacă nu se furişează mama
spre mine cu vreun melesteu, ceva. Nu era nimeni. Am deschis dulapul, am căutat
prin sertare – nimic. În toată bucătăria, nici urmă de fafurie. Abia atunci am
observat pe un taburet ligheanul în care ne spălam searea picioarele şi m-am
mirat, de ce l-o fi adus la bucătărie? L-am luat să-l pun jos şi am găsit
alături un bileţel în care scria: „De azi înainte, asta va fi farfuria ta!“ Am
râs încetişor am înţeles că sunt, într-un fel, iertat şi că asta poate fi toată
pedeapsa. E suportabilă, mi-am zis
şi am început să înfulec direct din ceaun.
Aureliu Busuioc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu