În suflet se zbate copilăria. Astăzi CAI Eminescu a avut ocazia ca la "Ora Poveştilor" să fie alături de grădiniţa nr. 40 pe copiii din grupa 14.
Zbuciumul lor, glăsicioarele blânde şi surâsul de pe faţă ne-a purtat pe valurile copilăriei. Povestea care a fost pusă în dezbatere a fost "Punguţa cu doi bani" de Ion Creangă.
O poveste care pe lângă faptul că este interesantă ea mai şi învaţă copiii. Datorită Punguţei cu doi bani copiii pot să facă diferenţa dintre un om lacom, zgârcit şi un om bun la inimă, blând.
Povestea a dat frâu liber imaginaţiei la copii, au început să interpreteze singuri povestea aşa cum o ştiu ei mai bine.
Dacă vrei să creşti mare şi frumos, trebuie să înveţi în fiecare zi câte un lucru nou!
O poveste care i-a făcut pe copii şi mai veseli şi mai inventivi şi imaginitivi. O poveste care i-a impresionat mult calităţile cucoşului năzdrăvan. O poveste plină de umor, haz, culoare, ingrediente de care se pot amuza atât cei mici cât şi cei mari. Dezvoltă gândirea, spiritul de observaţie şi de comparaţie.
La final am făcut concluzia că aceşti pici au învăţat să fie loiali, curajoşi, au aflat că mintea poate să rezolve orice problemă şi perserverenţa asigură succesul.
D. V.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu