Ne vedem la bibliotecă

Titus Șirbu - poetul cu sufletul mereu tânăr

Copiii din grupele pregătitoare de la grădinițele nr. 151 și 40, împreună cu educătoarele lor și câțiva părinți au avut fericita ocazie de a se întâlni cu poetul și prozatorul Titus Știrbu, poetul care scrie cu mult drag şi inspiraţie pentru copiii. Cărțile poetului pline cu poezii hazlii sunt foarte  îndrăgite, răsfoite şi citite. Poetul prin poeziile sale îi îndeamnă pe copiii să fie buni, disciplinați și devotați cărții. Copiii, care-i sunt și prietenii lui adevărați, îi simt sinceritatea și bunătatea cu care vine în fața lor. Pe parcursul întâlnirii copiii i-au adresat întrebări și au recitat din poeziile lui ghidușe. Umorul fin, râsul sarcastic, maniera de ai capta atenția, i-au făcut pe copii să fie mai degajați, să reacționeze cu sinceritate la cele auzite. În final fiecare copil s-a ales cu câte o carte cu autograf, iar poetul - cu florile recunoștinței.

 

Publicat: B. Olesea

"Borta-vântului" de Mihai Eminescu

Poveştile sunt cele fără de care copilul nu e copil, visul nu e vis, copilăria nu e copilărie. Prin poveşti creşte pofta de a descoperi, de a face ceva nou, noi descoperiri şi desigur de a cunoaşte lumea din jur. Mihai Eminescu se numără ca fiind un bun cunoscător de poveşti bune, de poveşti ce au simţul moralist. 

Iată că Centrul Academic Internațional Eminescu, vă propune să savuraţi din plin povestea:

"Borta-vântului" de Mihai Eminescu

Era un om sărac - sărac, ş-avea o mulţime de copii. Acu era - în vremea foametei şi el a muncit v-o săptămână pe un căuş de grăunţe. Acu s-a dus la râşniţă cu dânsele. După ce le-o râşnit, a ieşit afară cu căuşul cu făină şi s-a pornit o furtună mare şi i-a luat toată făina din căuş. Da el straşnic s-o mâniat. "Nu mă las eu aşa cu una cu două",

şi face un şumuiag de paie şi porneşte.

        Îl întreabă un om:

        - Unde te duci, cumătre?

        - Mă duc s' astup borta vântului, că mi-a luat făina din căuş.

        - Da unde-i nimeri-o?

        - Unde-a fi acolo mă duc.

        Mergând el loc depărtat a ajuns pe Dzeu şi sf. Petrea (erau pe pământ pe-atunci).

        - Unde te duci omule?

        - Mă duc s' astup borta vântului, că mi-o luat făina din căuş. Da D-zeu i-o zis aşa:

        - Omule, nu te mai duce. Na-ţi o nucă... da pân a casă să nu zici: nucă, deschide-te.

        Întorcându-se el înapoi, a 'noptat ş-a ajuns la un om şi s-a rugat să-l primească să doarmă acolo peste noapte.

        - De unde vii bade? l-ntreabă omul cela.

        - Mă duceam s' astup borta vântului ş' am întâlnit un nebun pe drum şi mi-o dat o nucă şi-a zis să nu zic pân' a casă nucă, deschide-te. Ce-a mai fi şi asta?

        Femeia omului vicleană. Ia o nucă 'n mână şi zice:

        - Ia să-ţi văd nuca.

        Îi schimbă nuca omului. Şi pe urmă se duce 'ntr-un ocol şi zice: nucă deschide-te. Dac-o zis - atâtea vite ce-o ieşit, oi, cai, hei, o bogăţie 'ntreagă. Ştii mata, putere dumnezeiască!

        Se duce - a doua zi a casă "Nucă deschide-te". Nuca de unde să se deschidă.

        - Hai bată-mi-l Dumnezeu vânt şi moşneagul lua-l-ar dracu. Mă duc s'astup borta vântului şi să bat pe moşneag de ce m-o viclenit.

        Ajunge iar pe Dumnezeu.

        Da D-zeu, ştii, putere dumnezeiască, acu era altfel la faţă... nu l-o cunoscut.

        - Unde te duci, bade?

        - S' astup borta vântului şi să ucid moşneagul, la ce m-o viclenit.

        - Na-ţi, bade, un măgar. Da să nu zici pân' acasă: măgar baligă-te.

        - N-oi zice.

        Se-ntoarce el iar pe la omul cela. Da omul cela-l ospătează şi-i dă vin să bee, şi omul s-o chefăluit şi-a adormit pe laiţă. Da erau nişte ţigani cu şatra acolo ş-avea măgar şi omul s-o dus ş-o cumpărat ş-a schimbat măgarul.

        Omul a doua zi se scoală, ia măgarul şi se duce - acasă şi-i zice: măgar, fa bani!

        Măgarul, de unde? El apuc' un druc şi 'ncepe a dişăla măgarul.

        - Acu nu-l mai iert eu.

        Se porneşte să 'ntâlnească pe moşneag şi s' astupe borta vântului. Întâlneşte pe D-zeu.

        - Na-ţi bade, o cârjă, da să nu zici pân a casă: cârje 'ncârjeşte-te. Ia cârja, vine pe la omul cela. Acu omul i-a dat şi mai straşnic ospăţ şi s-a sfătuit că dac' or vede ce-a mai da şi cârja, pe urmă să-l omoare, ca să nu presupună că el i-o luat. Acu zice omul femeii:

        - Măi, femeie, noi hai cu cârja 'n zămnic (beciu) şi să 'nchidem uşa ş-a să zicem: cârjă'ncârjeşte-te.

        Se vâră. Cârja unde 'ncepe a bate ş-a zdrobi. Până omul era cu chef, până s-a trezit, ei erau ucişi ca merele.

        - Bade ţi-om da şi măgar şi nuca, numai mă rog, scoate-ne. Acu omul i-o lăsat de i-o bătut şi mai bine. A luat măgarul, cârja şi nuca şi s-o pornit a casă.

        Aşa s-a făcut de bogat acu, de-a ajuns veste pân la-mpăratul. Atâţia bani avea el, de-o semănat ş-o crescut grâu de aur. Acu 'mpăratul a auzit că are un lan de aur ş-o trimis doi sufragii să-i dea sămânţă, să semene şi-mpăratul.

        - Să spui împăratului că nu vreau să-i dau, să văd ce mi-a face. Împăratul când a auzit aşa, straşnic s-o mâniat ş-o gătit oştire, să se ducă cu război asupra lui. Împăratul era frunte, ştii, mai mare. Ş-a venit pân la uşa lui ş-o strigat să iasă afară. Da el ave bani, da tot cu straie de-a noastre, nu cu straie leşeşti. El pune cârja sub suman şi iese afară. Acu 'mpăratul cu atâtea mii de oameni i-a fost ruşine singur lui să se ducă el numai cu unul să se lupte. A zis:

        - Omule, arată-ţi tu întâi puterea.

        - Bine, măi împărate. Cârje'ncârjeşte-te, la tot soldatul câte două şi la împăratul nouă. (Cârja era dumnezeiască, tot în cap pâcâia).

        O nebunit şi pe soldaţi şi pe-mpăratul. S-o dus împăratul, ş-o rămas pace ş-o trăit bine. Să dea D-zeu să trăiască şi copiii mei aşa.

Publicat: D.Ț.

Secvențe...

Biblioteca, locul cel mai potrivit pentru a face cunoștință cu o carte bună, cu un prieten fidel. Locul unde, literele curg șiroaie, iar bagajul de cunoștințe este mereu în creștere.

Iată la noi, la Centrul Academic Internațional Eminescu, lumea cunoștințelor, și tot ce ține de informație, se simt în largul lor. Aici e lumea lor, care mereu sunt în așteptarea Ta, dragă cititorule.

De Ziua Bibliografiei, în incita CAIE a fost sărbătoare. Pe parcursul întregii zili, biblioteca a avut ocazia și plăcerea să deservească, să informeze, să ghideze pe toți cei care intrat în bibliotecă.

Desigur, că într-o zi așa frumoasă a avut loc o întâlnire cu Galina Furdui, poetă jurnalistă, membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova - protagonista bibliografiei creată de CAIE și BM "B.P. Hasdeu". La această frumoasă întâlnire, unde a dominat bunul simț al cultului, au participat Tudor Palladi, Ion Ciocanu, Marcela Mardare, Veronica Pîrlea-Conovali și interpreta de muzică populară și romanțe Viorica Moraru.

Întâlnirea a transmis multă voie bună, încredere și farmec. Farmecul cuvintelor, al unui limbaj frumos, unde cuvântul bibliografie a fost la maxim discutat și explicat. Spre exemplu pentru Galina Furdui, bibliografia în viața unui scriitor, înseamnă: La sfârșit tot ce-ai lăsat vorbește. 

Evenimentul, a dat viață la un dialog productiv între invitați. Spre final, studenții de la Centrul de Excelență în Electronică și Energetică au venit cu un recital de poezie, din creația Galinei Furdui.

Ziua bibliografiei

Ne vedem la bibliotecă!

BIBLIOTECA - locul cel mai potrivit pentru a te delecta și cunoaște mai multe. Locul unde lumea cărților îți aparține și irealul devine real.

Vineri, 18 noiembrie 2016, la CAIE a fost o zi deosebită, glăsicioare de copii curioși au asaltat biblioteca. În grup, cuminți și prietenoși, au decis să descopere și să cunoască lumea cărților, lumea cunoștințelor. Printre cei norocoși s-au numărat elevii claselor a I-a D și I-a C de la Liceul Teoretic cu Profil Sportiv Gloria, însoțiți de învățătoarele Bîlici Tatiana și Ciolac Aliona.

Această vizită, le-a deschis ușile frumoase ale cunoștințelor. Directoarea bibliotecii Elena Dabija, le-a făcut o excursie prin bibliotecă, au mai făcut cunoștință cu serviciile oferite și colecția de documente. Și, desigur, cu cea mai mare plăcere au devenit utilizatori și au primit cardul nominal.

A fost frumos, s-a simțit o atmosferă de fericire, încântare și mulțumire. Copiii au rămas încântați de cele văzute și auzite la bibliotecă, au promis că vor mai reveni, aici în lumea cărților.

Echipa CAIE, mulțumește pentru vizită și îi așteaptă cu drag în miraculoasa lume a cunoștințelor.

Publicat: D.Ț.

Cunoaște-ți drepturile, copile!

POVESTEA și OMUL

Poveştile sunt prietenii noştri. Ele ne dezvoltă imaginaţia, vocabularul şi spiritul de observaţie. Pentru a ne simţi copii vă propun povestea:

Vasile-finul-lui-Dumnezeu 

  Poveste, poveste, cuvânt de poveste, în astă sară la noi soseşte pe un pai de secară, să te ţin de vorbă 'n astă sară.

        Era un om - aşa era el de cu putere că, să iertaţi de cuvântul cel prost, câţi copii se năştea el îi boteza, câţi flăcăi se 'nsura el îi cununa. Ş-avea o fată ş-un băiet. Fata aşa era de frumoasă de la soare te puteai uita, dar la dânsa ba. Toţi împăraţii din lume au cerut-o, dar nici vrea să se ducă, nici tată-său nu vrea s-o dea. Pe acea vreme îmbla Sf. Petrea şi D-zeu pe pământ. Fiindcă făcuse minuni, în urmă umbla şi necuratul - cruce de aur în casă. Ajungând la omul cela zice:

        - Omule, De ce nu vrei să măriţi fata? o 'ntrebat Sf. Petrea.

        - Nu vrea fata să meargă şi nu găsesc om potrivit după dânsa.

        - Zi, omule, că eu ţi-oi găsi unu.

        Necuratul au auzit asta. Ş-aşa au făcut un vânt ş-au purces fata grea. Acu auzind satul, au început a pierde cinstea ce-o avea omul acela, şi 'ntâi în sat.

        O 'nceput să se mire omul, din ce pricină au pierdut el cinstea. Băiatul lui i-o spus: iaca, tată, din ce pricină. Şi omul s-o sfătuit cu mama fetei, s-o prăpădească din pricina asta. Au tocmit un om, ş-au pus pe fată 'n căruţă ş-au zis s-o ducă 'ntr-o pustietate, şi să-i scoată ochii amândoi să-i aducă tătâne-său. Omul a luat-o. După fată se ţinea ş-un căţeluş. Ea s-a rugat la om să-i scoată ochii căţelului s-o lase pe dânsa teafără. Ea şi-a făcut o gropiţă şi bea apă şi se hrănea, furnici şi gândaci mânca, aşa să trăiesc eu!

        Aşa au dat D-zeu şi sf. Petrea - că ea era săraca nevinovată - ş-au făcut un băiet. D-zeu ştiind ce se petrece au pornit s-o vadă în pustietatea ei şi ea l-a rugat să-i boteze copilul, şi i-au pus numele Vasilie - finul lui Dumnezeu.

        Aşa cât creştea altu 'ntr-un an, el creştea într-o zi. Şi D-zeu a răsădit un copac şi i-a spus mamei, când a pute cuprinde copacul să-l scoată din pământ cu rădăcini, cu crengi cu tot, atunci să-i dea drumul să se ducă să se răsplătească de dracul. Şi copacul cela în trei ani aşa s-a făcut de gros cât nu-l puteai cuprinde c-o frânghie cât de aici la Dorohoi.

        Băietul când s-o făcut mare o 'ntrebat:

        - Mamă, unde-i tata?

        Ea i-a spus lui, că nu ştie cine-i. Zice:

        - Eu mă duc, mamă, să-l cat.

        - Te-i duce, dragul mamei, da dacă-i pute scoate copacul de aici din pământ. Cum a pus mâna, l-o scos cum aş scoate eu o rădăcină de morcov. I-a făcut mă-sa v-o câteva mălaie şi i-a dat o traistă şi s-o pornit. Iaca c-o ajuns într-un sat, da el nu văzuse oameni pân' atunci. Şi i-a venit lui un somn şi s-o culcat jos lâng-o fântână. Ş-aşa i s-o arătat în vis Maica Precista şi i-o zis:

        - Băiete, degeaba îmbli să găseşti pe tată-tău, îmblă mai bine şi-ţi cată norocul. El se trezeşte şi se uită spre fântână şi vede o fată aşa ca de vr-o 11 ani şi plângea.

        - Fată, de ce plângi tu?

        - Cum n-oi plânge dacă m-o pus tata acia să mă mănânce balaurul!

        - Cum de-i balaurul cela?

        - Toate fetele din sat le mănâncă şi numai eu am mai rămas. (Ea era a boierului care ţinea satul cela. A spus că dacă n-a mânca-o şi pe dânsa le opreşte ploile şi stârpeşte apele, să moară oamenii de foame).

        - Da, zice, mult ai să stai, fată, aici pân-ce a veni balaurul să te mănânce?

        - Până mâne dimineaţă.

        - Nu ştii este v-o şatră aici în sat?

        Fata l-o îndreptat şi s-o dus acolo ş-a pus să-i facă un paloş, ş-aşa au venit el acolo după ce i-au făcut paloşul. Şi s-au culcat şi a zis fata să se culce lângă dânsul. Ş-aşa au adormit el de greu încât n-au auzit când au venit balaurul. Fata s-a trezit şi straşnic a 'nceput a răcni şi el nu se trezia: îi furase somnul balaurul. Fata l-au apucat de cap ş-a rămas c-un smoc de păr în mână, ş-aşa de tare l-au durut pe dânsul, c-au sărit drept în picioare ş' o 'nceput să se lupte cu balaurul. Aşa s-au luptat ei trei zile şi trei nopţi încât au făcut pâraie de sânge în loc de apă şi l-o dovedit. Ş-o făcut tot numai căpiţi de carne cum se fac toamna căpiţele de fân şi i-o tăiat limba şi ochii i-au scos şi i-o pus la dânsul în chimer ş-au lăsat pe fată şi s-a dus. S-a dus să vadă pe mă-sa că tare-i era dragă. Pe drum s-a întâlnit cu mama balaurilor.

        - Bună cale, voinice, zice baba.

        - Mulţămesc, mătuşă.

        - Tare te-aş întreba, voinicule, de ceva. Nu mi-ai văzut băietul? Aşa era, cu douăsprezece capete. Straşnic de puternic.

        - Da, zice, D-ta câţi feciori ai?

        - Numai doi.

        - Ba eu ştiu de feciorul d-tale, l-au omorât un voinic de la curtea boierului istui din sat.

        Ea i-au mulţămit şi s-au pornit. Mai mergând, se-ntâlneşte c-un zmeu.

        - Bună cale, voinicule, de mult te cat şi nu te găsesc. Ştiu c-ai omorât pe frate-meu; de acum hai la luptă!

        Şi s-a luat la luptă. D' acesta era cu douăzeci şi patru de capete - straşnic era - şi s-a luptat şase zile şi şase nopţi şi nu-l putea dovedi.

        - Mă rog lasă-mă, zis-o zmeul, şi toate avuţiile mele ţi le dau D-tale.

        - Haide 'ntâi şi mi le-i arăta şi mi le-i da în mână ş-apoi ţi-oi da drumul.

        Aşa zmeul l-a luat şi l-a dus la casele lui.

        Aşa de multă avere avea el şi pietre scumpe ave cât lumina casa, cât de 'ntunerec să fi fost.

        Vasilie-finul-lui-Dumnezeu s-au temut să-i dea drumul. Au făcut un mare poloboc de fier ş-au lăsat numai o bortiţă ca să se răsufle ş-o încuiat uşa ş-o luat cheia la dânsul şi celelalte case le-au lăsat deschise. Ş-au pornit cu gură la mă-sa:

        - Mamă, hai de-acum la mine şi-i trăi.

        Da nu i-o spus cum au câştigat el averea ceea. Ş-au dus-o acolo la casele zmeului ş-o rugat-o:

        - Mamă, în toate casele să îmbli, numai în odaia asta ce-i închisă să nu îmbli.

        Ea v-o două săptămâni s-au putut răbda. Pe urmă aşa a gândit ea în mintea ei:

        De ce să nu mă lase băietul meu să într-un casa asta? Şi noaptea când dormea i-au furat cheia. S-a dus la vânat, că era o frumoasă pădure acolo, în toate zilele el se ducea. Ea a descuiat uşa ş-a intrat în casă şi zmeul văzând c-a intrat în casă i-a zis:

        - Femeie, dă-mi o cofă de apă că ţi-oi da averea cea mai mare.

        Trei cofe. Se umflă, plesneşte vasul. Se 'nvoieşte femeia să trăiască cu zmeul şi să nu-i omoare feciorul.

        Se face bolnavă. Miere de urs.

        Pădure şi casă frumoasă.

        Când făcuse D-zeu lumea. Doi frăţâni: Sf. Soare şi Sf. Lună. Nu mai era lume pe pământ, numai ei doi era. El au vrut să se 'nsoare şi să ia pe Soră - sa şi s-o dus la D-zeu să ceară voie s-o ia. D-zeu n-o vrut. Şi el a venit ş-a zis:

        - Hai, soro, să ne cununăm că eu nu mai ascult pe D-zeu.

        Sf. Lună au zis:

        - Mă duc eu să-mi cer voie. Şi s-a dus la D-zeu şi i-au zis:

        - Doamne! De ce nu vrei să mă ia frate-meu?

        - Nu vreau că tu ai să ţii noaptea şi frate - tău are să ţie ziua. Ş-aşa au lăsat-o D-zeu şi s-o dus şi i-au deschis toate porţile iadului şi ale raiului şi au spus:

        - Dacă-i lua pe frate - tău ai să şezi în iad, dar dacă nu-i lua ai să şezi în rai.

        Vine ea şi-i spune Sf-tului Soare. Sf. Soare au zis: mai bine să şadă 'n iad s-o ia, decât în rai să n-o ia. S-au pornit să se cunune. Când au început popa a citi, icoanele au început a lăcrima ş-a se face întunerec afară ş-au venit un nour gros ş-o luat pe Sf. Soare şi l-o pus la răsărit şi pe Lună la apus. Şi i-au dat ei aşa o putere D-zeu, când a porunci să crească pădurile şi ape să se facă pe lumea asta şi i-a dat numele Ileana Cosânzeana. Într-un fel pe lumea asta şi 'ntr-un fel pe lumea cealaltă. În pădurea ceea şedea Ileana Cosânzeana.

        El a bătut la poartă, căci înnoptase tare. Ea l-a primit în casă şi l-au întrebat:

        - Ce vrei, băiete?

        - Iaca, mama s-a 'mbolnăvit şi mi-a zis să-i aduc miere de urs.

        - Na-ţi un cal de la mine, zise Ileana Cosânzeana şi te du încetişor pe dânsul. Când îi ajunge drept la amiază, când frate-meu dă fierbinţeală mai mare, atunci urşii or să doarmă.

        El a ascultat-o ş-o luat miere ş-o venit la mă-sa.

        - Iaca, mamă, ţi-am adus.

        Ea mănâncă:

        - M-am făcut sănătoasă.

        Brânză de cerboaică.

        I s-a arătat în vis Maica Precista. Se duse iar la Ileana Cosânzeana.

        - I, flăcăule, la cerbi n-ai să te poţi duce până nu-i sta la mine măcar v-o cinci, şase săptămâni, pân-ce oi găta marea de făcut ca să nu poată trece cerboaica să te prindă.

        Ileana Cosânzeana era năzdrăvană. Ea ştia ce gânduri are el. S-a muncit ea, nu era ploi, n-a putut-o face în şase săptămâni. Zmeul gândea că el s-a prăpădit. A făcut curţi mai mândre încă şi trăia cu mă-sa. Ileana Cosânzeana dacă n-au putut găta marea i-au zis aşa:

        - Na-ţi brânză de asta - care am eu şi-i du, că ea nu-i bolnavă.

        I-a spus că ea se preface ca să-l omoare şi să trăiască cu zmeul.

        - Dar mă duc să-i prăpădesc pe amândoi.

        Venind el acasă, cum i-a spus Ileana Cosânzeana, a găsit-o.

        - Vezi, mamă, cum ai vrut să mă prăpădeşti, o zis el.

        Şi s-o luat de a doua oară la luptă cu zmeul. Măsurându-se, l-a omorât. Nu s-a îndurat s-o omoare şi pe mă-sa, ci au pus-o în polobocul în care fusese închis zmeul. S-a dus la Ileana Cosânzeana şi i-o spus ce-a făcut cu mă-sa. Ileana i-au zis:

        - De-acu încolo s-o laşi şi niciodată să nu te 'ntorci la dânsa c' are să te prăpădească.

        - Eu acolo nu m-oi duce, da de aci nu mă duc.

        Că aşa-i picase de dragă Ileana Cosânzeana de o prăpădea din ochi.

        Ileana i-o zis:

        - Nu se poate să mă iei pe mine, dar du-te şi ia pe fata ceea ce ai scăpat-o de balaur.

        Aşa avea o vorbă de n-o putea strămuta nimeni; au ascultat-o şi s-a pornit acolo. Când a ajuns, fata tocmai atunci se cununa.

Sper să vă placă această poveste şi să vă faceți unele concluzii şi învăţăminte pe marginea ei... Iar pentru mai multe detalii, vă așteptăm la bibliotecă, la Centrul Academic Internațional Eminescu.

Publicat: D.Ț.

TOTUL sau NIMIC

 „1984”

Editura Hyperion, ne propune spre lecturare romanul „1984” de George Orwell. Un roman cu tema care  este actuală și în ziua de azi.

Romanul cuprinde 250 de pag. şi este de formatul A5.

Lucrarea lui George Orwell este sctructurată în trei părţi: Partea întîi; Partea a doau şi partea a treia.

George Orwell (1903-1950), nume de primă mărime al literaturii engleze, este un maestru recunoscut şi un clasic al genului de anticipaţie socială.

Ca tendinţe politice, Orwell a manifestat în permanenţă o simplitate faţă de cei de centru-stînga, fără a îmbrăţişa însă ideologia comunistă, pe care o şi critică într-o formă cît se poate de radicală în fabula politică „Ferma animalelor” şi în romanul „1984”.

Marele său roman „1984” demitizează ideologiile violente, generatoare de regimuri autoritare şi arată tragedia omului lipsit de sine, transformat într-un simplu şurubaş în angrenajul maşinii satanice a totalitarismului.

1984 reprezintă o meditaţie asupra destinului tiraniei în viitor. Este un roman politic, în care se prezintă o parte din viaţa lui Winston Smith, personajul principal al lucrării, sub presiunea guvernului totalitarist al Oceaniei.

Iar „Fratele cel mare stă cu ochii pe tine” reprezintă replica ce sugerează controlul şi implicarea excesivă a guvernării în viaţa fiecăruia, simbol ce descrie acţiunile şi organizaţiile Oceaniei.

Lucrarea reprezintă un mesaj de atenţionare la ceea ce va deveni actuala guvernare în viitor pentru populaţie şi la transformarea pe care aceasta o va produce societăţii. Orwell previzionează o societate distopică pentru viitor, care se caracterizează printr-o formă de guvernare autoritaristă sau totalitară, care exercită o presiune şi control social: „ cu gîndul că arice cuvînt al tău e ascultat, iar orice mişcare (atît cît era lumină), observată”.

Societatea distopică pe care autorul o vizualizează este dominată de anumite trăsături: este prezentată satisfacerea socială şi statul naţiune condus de o elită fără idei democratice, sisteme şi programe aducaţionale care îi obligă practic pe cetăţeni să adore statul respectiv şi guvernul său într-o încercare de a convinge că viaţa în cadrul statului respectiv este una corectă şi foarte bună, individualismul este interzis iar prezenţa unei figuri politice fantomice în fruntea statului este obligatorie, sistemul penal nu se bazează pe justiţie ci pe tehnici de tortură psihologică sau fizică.

Cartea s-a remarcat prin faptul că a avut un efect puternic şi a reprezentat un avertisment demn de luat în considerare pentru generaţia respectivă dar mai ales pentru cea viitoare şi subliniază importanţa alegerii unui guvern şi unde poate duce o greşeală la acest capitol.

Consider că este un roman bun, ce merită citit, acest roman ne învaţă să înţelegem oamenii, ne învaţă să nu facem greşeli, căci viitorul este în  mîinele noastre.

Această carte ne deschide ochii, ne descrie lumea monstruoasă, scoate masca de pe feţele oamenilor. Argumente găsim în roman ca: „Winston avu senzaţia că e un rătăcit într-un cadru de la fund de mare, într-o lume monstruoasă, el însuşi un monstru. Era singur. Trecutu murise, viitorul era de nepătruns. Războiul este pacea, Libertatea este robie, Ignoranţa este forţă”. Astăzi vezi numai frică, ură.

Volumul este un semnal de alarmă care o dată cu trecerea anilor el devine tot mai actual. Evidenţiază imaginea unui stat transformat într-un iad pe pămînt din cauza oamenilor şi a alegerilor făcute de aceştia, este una dintre cele mai strălucite satire care a fost scrisă vreodată la adresa totalitarismului şi a beţiei puterii, şi care, prezintă importanţă pentru înţelegerea istoriei moderne.

Ceea ce pentru mine a fost cutremurător în acest roman, este că mecanismul de tortură este atît de perfecţionat încît nu doar creierul lui Winston a fost spălat, nu doar în mintea sa s-a umblat, ci şi în sufletul său. A acceptat mecanic ceea ce i s-a impus de sistem. Astfel ne face să ne gîndim dacă nu cumva aceasta ar fi cea mai mare ameninţare pe care o aduce un regim totalitar eventualitatea de a anula total personalitatea umanităţii, de a anihila ceea ce reprezintă umanul din noi- spiritul umanităţii.

Rămîne să analizăm singuri dacă normalitatea de azi este într-adevăr a unei societăţi democratice în asamblu sau dacă nu cumva Fratele nostru cel Mare ne aşteaptă cu braţele deschise în „raiul” unui 1984 contemporan.

Publicat: D.Ț.

POVESTEA TOAMNEI

Pentru că este sfârşit de toamnă, Centrul Academic Internaţional Eminescu vă propune o poveste captivantă despre anotimpul plin de culoare, farmec şi schimbare!

Lectură plăcută!!

  Într-un ţinut îndepărtat trăia Bătrânul Anotimpurilor, cu cele patru fiice ale sale – Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Fiecare era de o frumuseţe aparte, iar bătrânul le iubea pe fiecare la fel de mult, erau lumina ochilor săi. La vremea potrivită, marele Ceas al Timpului, care guverna acea împărăţie, a arătat că era momentul ca cea de-a treia fiică să-şi înceapă călătoria spre ţinuturile locuite de oameni. Urma să le aducă acestora multe şi bogate daruri, pe care le pregătise din timp – culori din cele mai blânde şi luminoase luate de la Pictorul magic, flori delicate şi înmiresmate de la Florarul împărăţiei, ploi mănoase şi bogate din Cămara cerului, roade gustoase de la Grădinarul Şef şi multe, multe altele.

Dar Toamna nu prea era mulţumită, şi-ar fi dorit şi altceva – ceva care să o facă şi mai frumoasă şi iubită de oameni.

- Dar eşti minunată, îi spuse tatăl, ce ţi-ai putea dori mai mult?

- Aş vrea, se gândi îndelung fata……ca Soarele să strălucească doar pentru mine.

- Dar acest lucru nu e posibil, Soarele e prietenul vostru, deci şi al surorilor tale. Lumina sa nepreţuită vă însoţeşte pe fiecare în călătoria voastră.

- Dar eu vreau ca Soarele să fie doar al meu, de fapt…….să fiu chiar eu Soarele.

- Ce gând mai e şi acesta? întrebă mirat Bătrânul Anotimpurilor. Ţi-am explicat, frumuseţea ta e dată de veşmintele deosebite pe care le porţi şi toate darurile cu care eşti împodobită.

- Dacă nu vrei să-mi faci pe plac şi să porunceşti Soarelui ce ţi-am spus, atunci anul acesta nu mai plec în călătorie. Şi nu-mi pasă ce vor crede oamenii.

Văzând că fiica sa rămase îndărătnică în hotărârea sa şi nu mai putu să facă nimic pentru a o îndupleca, bătrânul se retrase pentru a cugeta. Fiica sa devenise mândră şi foarte aprigă în dorinţele ei. După un timp, o chemă la sine şi îi spuse:

- Dacă vei pleca la vremea potrivită, când te întorci te voi îmbrăca în cea mai frumoasă haină din câte au existat vreodată. E o haină cum nu există alta pe lume. Dar ai de făcut un singur lucru – să aduni în coşul tău toate razele de soare. Şi când le vei strânge pe toate vei străluci mai frumos ca niciodată, căci vei fi îmbrăcată în haina Soarelui.

Şi de atunci Toamna încearcă în fiecare an să adune cât mai multe raze de soare, pentru a primi de la tatăl său haina cea minunată. Dar, Soarele deseori se retrage în spatele norilor, se ascunde printre copaci, între ramurile şi frunzele lor, printre flori, aleargă mai iute ca vântul, nu se lasă prins defel.

Căci razele sale sunt doar pentru acei care nu sunt mândri iar frumuseţea pentru cei care nu au îndrăzneala de a se crede Soare.

BUCURIA ESTE FÂNTÂNA TINEREȚII!

CRIZANTEME...

Odata cu sosirea toamnei , gradinile mohorate si pustiite de vioiciunea florilor de vara sunt imbogatite de culorile ferme si sobre ale crizantemelor. Multi dintre noi nu stiu ca aceste flori sunt printre cele mai celebrate si mai pline de semnificatii in mitologia si credintele oamenilor din intreaga lume.

Crizantemele sunt originare din Europa , Asia si America de Nord.Pana spre sfasitul secolului XV , englezii le numeau “ galbenelele porumbului” , dar , odata cu importul acestor flori din Orientul indepartat , numele le-a fost preschimbat in acela al speciei estice , adica “chrysanthemum”.

Numele de crizantema conferit de catre Carl Linnaeus , are semnificatia de “floare galbui –aurie” De fapt , in limba greaca , el inseamna , literal, “floare de aur” , fiind compus din “chrysos” (aur) si “anthos” (floare).

Mentionata de Confucius in anul 500 ien , crizantema este cultivata in China de peste 3000 de ani , ea fiind supranumita “floarea orientului “ sau “floarea vietii”. 

Crizantema face parte cvartetul “celor mai gratioase plante” chinezesti , alaturi de orhidee, bambus si “ume” ( prunul chinezesc).O veche zicala din China spune : “Daca vrei sa fii fericit toata viata , apuca-te sa cultivi crizanteme”. Aceste flori sunt asociate cu varsta inaintata si intelepciunea.

Tao Yanming , primul cultivator de crizanteme mentionat documentar , in anul 400 en , a adus faima orasului sau , numit , dupa moartea sa , “Juxian” , adica “orasul crizantemelor”.

Potrivit unei stravechi legende chinezesti, in urma cu 3000 de ani, un imparat a aflat ca in insula Libelulei din marea Rasaritului (Japonia) exista o planta magica inzestrata cu darul de a intineri oamenii.Insa, intrucat putea fi culeasa numai de catre cei nevarstnici, el a trimis catre insula o expeditie formata din 12 tineri barbati si 12 femei tinere.

Odata ajunsi pe insula , dupa ce supravietuisera unei furtuni teribile si atacului unor serpi de mare , ei nu au gasit nici un locuitor , si nici o planta magica.Stabiliti pe insula Rasaritului, au devenit vestiti pentru cultivarea si negotul cu crizantemele de aur.

Intr-o varianta japoneza , acesta legenda povesteste , de fapt, nasterea imperiului japonez.

O alta poveste veche chinezeasca istoriseste despre Keu Tze Tung , care fugise in Valea Crizantemelor, dupa ce ofensase un imparat.Pentru a-si potoli setea , el a fost nevoit sa bea roua de pe petalele crizantemelor , devenind, in acest fel , nemuritor.Buddhistii spun ca acest dar i-a fost dat lui Tung intrucat , inainte de a bea roua , el scrisese pe petale un text sacru.

In China , crizantema simblizeaza adesea izolarea din viata publica a unui invatat.Aceasta semnificatie isi are provenienta in actul poetului T’ao Yuan-Ming de a se retrage in gradina lui cu margarete , refuzand astfel o inalta pozitie oferita de catre Imparat. 

Mitologia japoneza are o varianta aparte despre felul in care au ajuns crizantemele in Japonia.Conform legendei , la inceputurile lumii, cerul era atat de aglomerat de divinitati incat doua dintre ele , zeul Izanagi si zeita Izanami , au fost trimise pe pamant , de-a lungul unui pod de nouri.

Cu aceasta ocazie , zeita Izanami a creat zeii vanturilor , muntilor , marii , si a murit in timp ce dadea nastere zeului focului.Izanagi a urmat-o pe zeita pe taramul infernal al Noptii Negre , loc in care a ramasa infiorat de vederea unor groaznice lucruri si a fost hartuit de Batrana Cotoroanta a Noptii Negre.

Scapat ca prin minune de fioroasa urmaritoare , Izanami a revenit pe pamant si s-a indreptat catre un rau pentru a face o baie de purificare.S-a dezbracat iar atunci cand hainele lui au atins tarana s-au transformat in 12 zei .In mod asemanator , bijuteriile lui au devenit flori : una din bratari a luat forma unui crin , o doua pe cea a unui lotus, iar lantul de la gat s-a preschimbat intr-o crizantema aurie. 

In fapt, crizantema a fost adusa in Japonia de catre calugarii buddhisti Zen , in anul 400 en . Ea devenit un simbol pentru Mikado , fiind infatisata cu cele 16 petale asemeni soarelui rasarind.

De-a lungul a 10 secole , emblema japoneza imperiala a fost o crizantema cu 16 petale.In timpul razboiului dinastiilor , inceput in anul 1357 si desfasurat pe un parcurs de 55 de ani , fiecare razboinic din zona sudica purta o crizantema galbena , ca un insemn al curajului.

Cea mai inalta distinctie din Japonia este “Ordinul Crizantemei”.

Potrivit unei alte legende , in Japonia exista un singur loc in care crizantemele nu se pot cultiva.Cu multa vreme in urma , in orasul Himeji , un nobil traia intr-un castel impunator , incarcat de comori.Suspicios fata de toata lumea , el nu ii ingaduia servitoarei lui , O-kiku , al carei nume insemna crizantema , sa atinga sau sa ii stearga de praf giuvaierurile. 

Intr-una din zile , femeia a descoperit ca disparuse una din cele 10 pretioase farfurii ale stapanului. Dupa cautari zadarnice , cuprinsa de teama si de rusine , ea s-a aruncat in adancurile unei fantani.Fantoma lui O-kiku a bantuit apoi castelul , noapte de noapte , numarand necontenit farfuriile si cautand-o pe cea lipsa. Din aceasta cauza , nobilul si-a parasit locuinta, iar castelul a cazut prada ruinii.

Locuitorii din orasul Himeji , incantati de plecarea avarului nobil , au onorat-o pe O-kiku renuntand sa mai cultive crizanteme in gradinile lor.

Festivalul anual al bucuriei din Japonia este dedicat sarbatorii florii de crizantema.Vazuta ca un simbol al soarelui, crizantema , cu aranjamentul minutios al petalelor ei, este considerata de japonezi ca o reprezentare a perfectiunii.

Intr-o legenda din Germania se povesteste cum o familie saraca , din Padurea Neagra , adunata in jurul unei mese frugale , cu prilejul unui Craciun geros si plin de zapada , a auzit dintr-o data , de afara , un vaiet prelung.La inceput au crezut ca este vorba despre un zgomot facut de vant , dar cand au deschis usa , au gasit in fata casei un biet cersetor.Pe data , l-au adus inauntru pe omul invinetit de ger , l-au invelit in paturi si au impartit cu el putinul pe care de mancare pe care il aveau.

La un moment dat , paturile au cazut deoparte si au scos la iveala un barbat in straie albe stralucitoare si cu o magica aureola in jurul capului.Dupa ce le-a marturisit ca el este Cristos , omul a a parasit locuinta.A doua zi dimineata , in locul din fata usii in care statuse cersetorul , au fost descoperite doua crizanteme albe.

De aici , se spune , a aparut traditia germana care dainuie si in zilele noastre , de se aduce in ajunul Craciunului , in casa crizanteme albe care il simbolizeaza pe Copilul Isus. 

In occident , cu prilejul Zilei tuturor sfintilor , exista obiceiul de a se darui crizanteme rudelor trecute in nefiinta.Aceasta traditie isi are originea in urmatoarea legenda…

O fata , a carei mama era foarte bolnava, se ruga zi de zi la Maica Domnlui si ii oferea cate o floare , cerandu-I sa nu ii lase mama sa moara.

Intr-una din nopti , ea a avut un vis in care statuia Fecioarei Maria o privea plina de compasiune , spunanadu-i : “ Biata fetita.Mama ta mai are numai cateva zile de trait.Tot atatea cate petale are floarea pe care vrei sa mi-o daruiesti.” 

Fata s-a trezit cu ochii in lacrimi si s-a uitat la floarea pregatita pentru a fi oferita Maicii Domnului.Avea numai 5 petale.Asta insemna ca mama ei mai avea numai 5 zile de viata.Disperata , a inceput sa rupa fiecare petala in bucatele cat mai mici , pana cand floarea a ajuns sa aiba nenumarate petale minuscule. Fecioara Maria a implinit dorinta fierbinte a fetei si i-a vindecat mama.

De atunci , crizantema , care , se spune , avea la origine doar cateva petale , a devenit o floare incarcata cu numeroase mici petale , amintind astfel de rugaciunile fetei iubitoare si de infinita bunatate a Maicii Domnlui. 

Intr-o alta legenda crestina , se spune ca steaua care i-a condus pe Magi la Betleem , le-a aratat acestora , in cele din urma , locul in care se nascuse Mantuitorul , intrupandu-se sub forma unei crizanteme aurii la intrarea in grajdul unde se afla acesta.

Semnificatiile simbolului crizantemei

Pentru chinezi, floarea de crizantema , in general , reprezinta odihna , liniste si viata senina , iar crizantema alba semnifica jelirea sau necazul.

In Feng Shui , crizantema este un simbol al energiei Yang , avand potentialul de a atrage norocul asupra unei case.

Pentru japonezi,aceasta floare este un insemn de viata lunga si fericire.

In limbajul victorian al florilor , crizantema simbolizeaza : 

- Crizantema galbena : respingere blanda a avansurilor amoroase.

- Crizantema rosie : o propunere sau o invitatie de a incepere a unei noi relatii.

- Crizantema alba : o cerere de a fi sincer , “spune-mi adevarul’ , “fii cinstit”.

In credintele orientale si in traditiile Ayurveda , crizantema este asociata cu chakra inimii.O practica comuna de stimulare a chakrei inimii consta in concentrarea asupra frumusetii crizantemei , cu scopul de a face sa infloreasca frumusetea ascunsa in inima .

- Visul unei crizanteme indica o relevare a sinelui interior pe parcursul unei perioade tumultoase a vietii.Poate reprezenta un interval de timp de profunda evolutie spirituala , datorata unor dificultati sau unui conflict.

In unele tari din Europa , crizantemele sunt flori ale mortii , fiind utilizate in ceremoniile funerare.

In calendarul floral chinezesc , crizantema este floarea lunii septembrie , iar in cel englezesc , floarea lunii noiembrie. 

Crizantema este darul specific pentru cea de-a treisprezecea aniversare a casatoriei.

Crizantema este simbolul orasului Chicago.

Sursa:http://www.diane.ro/2009/09/legendele-crizantemei-floarea-de-aur.html

Publicat: D.Ț.

NE VEDEM LA BIBLIOTECĂ!

Echipa Centrului Academic Internațional Eminescu vă invită să lecturați o carte captivantă care face parte din programul de lectură Chișinăul Citește, ediția a VIII-a. Vă așteptăm cu drag!

Publicat: B. Olesea

Lumea copilăriei prin prisma lecturii...

Ce este copilăria? Desigur că o să spunem copilăria  este vârsta fericirii umane, când totul este permis, totul pare un vis frumos cu multe bucurii, curcubeu.

Astăzi, mi-am propus să vă vorbesc despre Grigore Vieru, unul dintre cei mai iubiţi poeţi ai copiilor. Povestirile lui Grigore Vieru emană jovialitate, lumină, vitalitate palierele cărora se înscriu pe acordurile oricărui suflet de copil. Prin Grigore Vieru credem în miracole.

Iată că astăzi o să faceţi cunoştinţă cu povestea "Pâine cu rouă", o poveste cu tâlc pentru cei mici. Lectură plăcută!...

Pâine cu rouă

Doru mânca tare prost şi alegea mâncarea. Mama îi punea dinainte toate bunătăţile lumii.

- Pâinică cu unt vrei?

- Nuuu!

- Cu icre?

- Vreauu!

Doru muşcă o gură din pâinea cu icre şi o lasă. Gustă felia cu miere, o miroase pe cea cu magiun.

- Nu vreau! Nu-i bunăăă!

Tatăl s-a uitat lung la băiat şi a spus:

- Apoi cea mai bună e pâinea cu rouă. Numai că de unde s-o luăm noi acum?

- Vreau pâine cu rouă... Dă-mi pâine cu rouă, scânci Doru.

Doru într-adevăr nu mâncase pâine cu rouă şi nici nu auzise de ea.

- Cea mai bună e roua de vie, spuse tatăl. Mergi mâine cu mine la vie şi mâncăm...

Apoi adăugă:

- Cea mai gustoasă e roua dimineţii. Ea se mănâncă cu pâine. Aşa că trebuie să ne sculăm mai dimineaţă.

Doru nu avea răbdare să guste pâinea cu rouă. A doua zi s-au dus dis-de-dimineaţă cu tatăl la vie.

- Cea mai gustoasă e roua rumenită de soare - a spus tatăl. Până ce se rumeneşte ea, noi hai să lucrăm puţin.

Şi tatăl puse pâinea şi untul, şi brânza, şi ceapa sub butuc, apoi se apucară de lucru. Ridicau viţele de la pământ, încărcate cu struguri, le prindeau cu grijă de sârmă - ca să nu putrezească poama.

Când ajunse la capătul rândului, Doru se uită la soare şi spuse:

- Mie mi-e foame.

Tatăl zâmbi:

- Bravo! Iată şi roua s-a făcut bună: rumenă-rumeoară s-o pui pe felioară!

Pâinea, tăiată felioare de acasă, era gata presurată cu rouă. Tatăl o lăsase descoperită şi roua se scuturase din frunze peste ea. Doru luă marginea, pentru că marginea avea cele mai multe mărgeluşe de rouă pe ea, o duse cu grijă la buze - să nu se împrăştie roua.

Fruntea lui rumenită de soare, bombată parcă coaja de pâine, strălucea şi ea în stropi de sudoare. Câţiva picuri se cotiliseră de pe frunte în jos pe obraz, apoi pe coaja de pâine.
Doru muşcă din ea cu poftă. Pâinea avea nu ştiu de ce gust sărăţel, dar era bună. Doru mâncă toată felia şi mai ceru una.
Era tare gustoasă pâinea cu rouă!

Dacă ţi-am trezit curiozitatea, dacă ţi-a plăcut această povestioară, Te invităm la Centrul Academic Eminescu să frunzăreşti toată cărţulia. E foarte frumoasă, viu colorată, imagini atrăgătoare şi povestiri cu tâlc...

Publicat: D.Ț.