poveste cu tâlc...
A fost odată, în ceruri, un copil pe cale sa se întrupeze. Într-o zi, el i se adresa lui Dumnezeu:
- Știu, Doamne, că mâine mă vei trimite pe Pământ, dar spune-mi, te rog, cum voi supraviețui acolo așa mic și neajutorat?
Dumnezeu îi răspunse:
- Dar aici, în Rai, eu nu fac altceva decât să cânt și să zâmbesc. De asta am nevoie ca să fiu fericit!
- Îngerul tău îți va cânta în fiecare zi. Tu vei simți iubirea lui și vei fi fericit, răspunse Dumnezeu.
- Și, continua copilul, cum voi înțelege ce îmi vor spune oamenii dacă eu nu știu limba lor?
- Asta este simplu, spuse Creatorul, îngerul tău îți va spune cele mai frumoase și mai dulci cuvinte pe care le vei auzi și, cu multă răbdare și grijă, te va învăța să rostești tu însuți cuvinte.
Copilul privi către Dumnezeu, spunând:
- Și ce voi face când voi vrea să vorbesc cu Tine?
Dumnezeu îi zâmbi copilului și-i spuse:
- Îngerul tău te va învăța cum să te rogi.
Copilul adăuga:
- Am auzit că pe Pământ sunt oameni răi. Cine mă va ocroti?
Dumnezeu răspunse:
- Îngerul tău te va ocroti chiar cu prețul vieții sale!
Întristându-se, copilul zise:
- Dar eu voi fi mereu trist pentru că nu te voi mai vedea.
- Ooo, îngerul tău îți va vorbi continuu despre Mine si te va învăța calea spre Mine. Astfel, Eu voi fi cu tine întotdeauna.
În acel moment, era atâta liniște și pace în Rai încât se auziră vocile de pe Pământ.
În grabă, copilul puse, oftând, o ultimă întrebare:
- Oh, Doamne, eu trebuie să plec acum. Spune-mi, te rog, numele îngerului meu!
- Numele îngerului tău nu are nicio importanță.Tu îi vei spune simplu: MAMA, răspunse Dumnezeu.
Morala: În viața ta vei vedea multe locuri, vei întâlni mulți oameni, dar vei avea întotdeauna o singură mamă! Iubește-o, apreciaz-o și respect-o pe cea care a vegheat cu iubire asupra ta încă din prima clipă a vieții tale.
Publicat: D.Ț.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu