CALUL TROIAN

                       

                     MIHAI EMINESCU. CALUL TROIAN (după Vergiliu, Eneida) 

                        Şi ascultând aşa fel de-al unora îndemn,

                        Băgară în cetate pe calul cel de lemn

                        Ş-apoi pe veselie, pe chef se aşternură

                        Până ce în miezul nopţii pe toţii somnu-i fură…

                        Din calul acel mare elinii se coboară,

                        Cu pază ei prin uliţe în pândă se strecoară;

                        Cum văd că mic şi mare căzuse-n somn ca morţi,

                        Ei gâtuie străjerii, ce stau lungiţi la porţi

                        Ş-aprind făclii în noapte pe-a zidurilor creste.

                        Din Tenedos văzură luminile aceste

                        Şi-mplătoşaţi cum fură, armaţi cu lănci şi săbii,

                        S-apropie de ţărmuri pe negrele corăbii.

                        Când peste lumea toată domnea a nopţii slavă

                        Ei prea cu molcomişul şi fără de gâlceavă

                        Intrară în cetate… oricare repezi

                        Şi începură în toţii a da şi a snopi.

                        Tăiau bătrâni şi tineri, din mic până la mare,

                        Ostaşi în floarea vârstei şi tinere fecioare…

                        Şi-s chiote, blesteme din inimă, rărunchi.

                        Prin porţile cetăţii curgeau până în genunchi

                        Şiroaiele de sânge… pe pruncii cei de ţâţă

                        Îi aruncau în flăcări, să nu rămână viţă

                        Şi urmă de Triada… Şi dând în visterie

                        Grămezile de aur răpeau cu lăcomie.

                        Trei zile pustiiră cetatea şi olatul

                        Împlând cu jale ţara lui Priam-împăratul.

                        Când oamenii-s grămadă ucişi în orice loc,

                        Elinii atunci deteră cetăţii mândre foc

                        De răsărea din ziduri o mare de jeratec

                        Roşind bolta întreagă şi crugul singuratec.

                        Ard turnurile-n vânturi – de vaietele mumii

                        Nu se vedea de flăcări nici marginile lumii.