luni, 28 septembrie 2015

Săptămâna bibliotecilor deschise pentru copii

S-a încheiat Săptămâna uşilor deschise. Programul a inclus diverse activităţi prin care am dorit ca chişinăuenii să alfe cât mai mult despre bibliotecile din capitală. Micii noştri vizitatori de la grădiniţile nr 40; 71 au aflat că bibliotecile noastre au misiunea de a oferi acces liber la informaţie, lectură, susţin interesul şi libertatea de a cunoaşte, ce importanţă are biblioteca în viața fiecărui om, ce înseamnă carte, câte filiale are BM B. P. Hasdeu, unde se află și care este menirea lor. Copiii au fost familiarizaţi cu regulile de înscriere la bibliotecă. S-a creat o atmosferă degajată, copiii au fost receptivi și profund impresionați de cele auzite și de expozițiile interesante care înfrumusețează sala de activități.
Cu un spectacol de excepție TOAMNA - ANOTIMP DE BUCURII prezentat de copiii grupelor pregătitoare de la grădinița nr 71 însoțiți de doamnele educatoare Galina Horin, Ana Chistol și Elena Lașcu a început dimineața zilei de 22 septembrie. Copiii au recitat mai multe poezii despre toamnă, au cântat și au dansat.
Copiii de la grădinița nr 40 au venit la o întâlnire de suflet cu scriitoarea, compozitoarea şi interpreta Liuba Drăgostiţa-Bujor. Sala a fost plină de copii curioşi, veseli şi dornici de vorbe înţelepte iar unii din ei au venit pentru prima dată şi au avut marea bucurie să devină utilizatori ai BM. „B.P.Hasdeu”, primind cardul nominal. Dna scriitoare le-a povestit despre cărţile şi melodiile semnate de dumneaei, despre rolul cărții în viața fiecărui om.
În cadrul Săptămânii ușilor deschise în incinta Centrului Academic Eminescu au fost expuse lucrări executate hand-made. Fiecare lucrare își are farmecul ei. Sunt făcute de copiii de la Centrul Orășenesc al Tinerilor Naturaliști. Altă expoziței găzduită de biblioteca noastră întrunește lucrări de artizanat confecționate în cadrul unui proiect în satul Butuceni cu titlul sugestiv CASA MARE. Aceste lucrări au trezit un viu interes din partea micilor vizitatori.
Au fost organizate mai multe expoziții de documente: Mihai Eminescu pe meridianele lumii ( Anul promovării valorilor europene), Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” – bibliotecă inovatoare, Autografele vorbesc (despre personalități care au fost în vizită la Centrul Academic Internațional Eminescu.

duminică, 27 septembrie 2015

CALUL TROIAN

                       
                     MIHAI EMINESCU. CALUL TROIAN (după Vergiliu, Eneida) 

                        Şi ascultând aşa fel de-al unora îndemn,
                        Băgară în cetate pe calul cel de lemn
                        Ş-apoi pe veselie, pe chef se aşternură
                        Până ce în miezul nopţii pe toţii somnu-i fură…
                        Din calul acel mare elinii se coboară,
                        Cu pază ei prin uliţe în pândă se strecoară;
                        Cum văd că mic şi mare căzuse-n somn ca morţi,
                        Ei gâtuie străjerii, ce stau lungiţi la porţi
                        Ş-aprind făclii în noapte pe-a zidurilor creste.
                        Din Tenedos văzură luminile aceste
                        Şi-mplătoşaţi cum fură, armaţi cu lănci şi săbii,
                        S-apropie de ţărmuri pe negrele corăbii.
                        Când peste lumea toată domnea a nopţii slavă
                        Ei prea cu molcomişul şi fără de gâlceavă
                        Intrară în cetate… oricare repezi
                        Şi începură în toţii a da şi a snopi.
                        Tăiau bătrâni şi tineri, din mic până la mare,
                        Ostaşi în floarea vârstei şi tinere fecioare…
                        Şi-s chiote, blesteme din inimă, rărunchi.
                        Prin porţile cetăţii curgeau până în genunchi
                        Şiroaiele de sânge… pe pruncii cei de ţâţă
                        Îi aruncau în flăcări, să nu rămână viţă
                        Şi urmă de Triada… Şi dând în visterie
                        Grămezile de aur răpeau cu lăcomie.
                        Trei zile pustiiră cetatea şi olatul
                        Împlând cu jale ţara lui Priam-împăratul.
                        Când oamenii-s grămadă ucişi în orice loc,
                        Elinii atunci deteră cetăţii mândre foc
                        De răsărea din ziduri o mare de jeratec
                        Roşind bolta întreagă şi crugul singuratec.
                        Ard turnurile-n vânturi – de vaietele mumii
                        Nu se vedea de flăcări nici marginile lumii.



vineri, 25 septembrie 2015

BASME DE MIHAI EMINESCU

 FINUL LUI DUMNEZEU
Poveste, poveste – da eu nu-s de pe când poveştile – eu sunt de mai încoace, da m-am dus într-o zi la soacră-mea ş’am găsit un sac de poveşti, şi venind a casă l-am scăpat jos şi s-o despicat sacul şi de-atunci s-o împlut lumea de poveşti ş’ am învăţat şi eu una şi ţ-o spun d-tale.


        Era odat-un om ş-avea doi feciori. Acu femeia era ‘ngreunată ş-o făcut un băiet, da el era sărac, n-avea cine i-l boteza. Iaca pe-acolo era D-zeu şi sf. Petrea. Şi D-zeu i l-o botezat ş-o rămas băietul năzdrăvan.
        Da la urma băietului a făcut o fată, ş-aşa era de frumoasă, de la soare te puteai uita, da la dânsa ba. Treaba ei era să ducă demâncat în ţarină. Ducând ea demâncat în ţarină a zărit-o un zmeu şi s-o pus pe-atâta s-o ia. Da finul lui D-zeu era năzdrăvan ş-o zis aşa fetei: că el a face o brazdă de plug până la demâncat şi ea totdeauna pe brazdă să meargă la fraţii ei. Da finul lui D-zeu era năzdrăvan nu era, da zmeul straşnic. El a şi ştiut ce-o urzit Frate-său ş-o tras brazdă cu plugul pân’ la casa lui. Fata s-a dus cu demâncat drept la curtea zmeului. Aşteaptă ei să vie – nu-i!
        – Eh! mamă, mă duc să-mi caut sora că mi-a luat-o zmeul – a zis finul lui D-zeu! Ş-o făcut el o boambă de fier la ţigani în loc de călăuz şi-o zvârlea şi el mergea după dânsa.
        A ajuns până la o fântână şi la un copac. Acolo puindu-se el să se odihnească, aude zicând aşa: Doamne, Doamne, de-ar veni mama c’acuşi ne mănâncă balaurul!
        – Oare cine să s-audă?
        Se uită-n vârful copacului, vede doi pui de pajeră.
        – Copiilor, da unde-i balaurul cel care vă mănâncă?
        – E – aici în fântână.
        – Mult v-o mâncat pân’ acum?
        – Ia, v-o douăzeci şi patru.
        – Ia las că vă scap eu.
        Se suie ‘n vârful copacului lângă pui. Da balaurul întinde – un cap să ia un pui. Da el avea paloş şi taie capul. Întinde şi celălalt şi-i taie ş’ acela. Acu puii nu ştia ce să-i facă de bucurie şi zice aşa:
        – Câţi fraţi am fost noi, pe toţi ne-a mâncat, numai noi doi am rămas. Dac-a veni mama, măre, de bucurie are să te mănânce; vâră-te sub aripa mea.
        S-o vârât sub aripa lui şi nu s-a văzut. S-aude un vuiet mare; vine pajera. Pajera era mama vântului.
        – Dragii mamei nu v-a mâncat!
        – Finul lui D-zeu ne-a scăpat.
        – Unde-i să-l mănânc de bucurie.
        – Mă rog, mamă, dacă l-ăi mânca să-l faci înapoi.
        – Da unde-i?
        – Îi la răsărit.
        Da ea a’nceput a vâjâi tare la răsărit. Da puii zic către finul lui D-zeu:
        – Mama, are să-i treac’ un foc de-a te mânca pân ce va ajunge la răsărit. Vine.
        – Nu-i dragul mamei.
        – Iacătă-li-i, mamă!
        Da ea-l ia şi-l înghite şi când l-o făcut înapoi aşa s-a făcut el de frumos, de s-o luminat locul unde era el.
        – Ce să-ţi fac pentru binele ce mi-ai făcut, că mi-ai scăpat copiii – a zis pajera.
        – Să-mi spui unde-i zmeul cu soră-mea.
        – Nici n-am văzut, nici n-am auzit.
        – Altmintrele nu-mi mulţumeşti.
        – Să şuier să-mi vie ficiorul, vântul de la răsărit.
        Ş-o şuierat ea odată ş-o venit un om – era statul lui de o palmă şi barba lui era de un cot şi călare pe-un iepure şchiop. Şi-i zice pajera:
        Statu-palmă
        Barbă cot
        Călare pe-un iepure şchiop
        Unde-i zmeul ce-a luat pe fată, pe sora lui finul lui D-zău?
        – Nici n-am auzit, nici n-am văzut. Dacă n-o fi ştiind frate-meu, vântul de la miază-zi. Când o suflat odată, o venit altul. Aista era mare de stat, cu buzele mari şi n-avea ochi. Da când sufla, peste tot locul s-auzea.
        – N-ai văzut, n-ai auzit pe zmeul care a luat pe fată, pe sora lui finul lui D-zău?
        – Nici n-am văzut, nici n-am auzit.
        – Ce-i de făcut? zice Pajera.
        – Da n-o fi ştiind fraţii noştri cei de cruce?
        – Da unde-s?
        – Aicea-s departe. Trebuie să ne ducem loc mult. Na-ţi un firicel din părul meu, na-ţi şi din barba mea şi te porneşte băiete la drum. Şi să pui perii ‘n trei şi când la o vreme de nevoie să şuieri într-înşii, eu, noi ţi-om veni într-ajutor şi fă de-a-dreptul pe aici şi-ai să dai de pădure şi tot te du ‘nainte.
        Se ia el şi se porneşte, merge pân-în pădurea ceea… când în mijlocul pădurii vede – o fumărie straşnic de mare încât se ‘nnăduşea, nu mai putea. S-apropie el acolo pin fum binişor şi găseşte pe mama zmeului-îşi pârlea părul de pe picioare că era cald straşnic şi nu mai putea.
        – Bună ziua mătuşă.
        – Mulţămesc D-tale voinice, da – zice – und-te duci voinice?
        – Caut curtea zmeului, mătuşă.
        – I, flăcăule! Mult trebuie să mergi pân ce-i ajunge şi nu mai rămâi cu zile de te-i apropia.
        – Mă rog, mătuşă, să-mi spui unde-i drumul cela, că nu mi-i frică… mă duc.
        – Eu nu-l ştiu, dragul mătuşii.
        El, ducându-se aşa prin pădure, aude – un glas de om zicând: Valeu, valeu, tare mi-i foame! El s-apropie. Oare ce să fie – acolo? Vede un om şezând, greceşte, jos:
        – Da ce te vaiţi, bade?
        – De pe nouă lanuri grâu am strâns şi tot pâine l-am făcut şi l-am mâncat şi tot mi-i foame.
        – Hai cu mine.
        – Hai.
        Mergând el mai departe a auzit un glas de om zicând aşa: tare mi-i sete.
        – Bună vreme, omule. Pentru – ce ţi-i sete, nu găseşti apă să te saturi?
        – Câte iezere a fost în pădurea asta toate le-am băut şi tot mi-i sete.
        – Hai cu mine.
        – Hai.
      

marți, 8 septembrie 2015

INVITAȚIE LA LECTURĂ

   
 Antoine de Saint-Exupéry, s-a născut la Lyon în an. 1900. După ce îşi face stagiul militar la aviaţie, se angajează ca pilot civil, asigurând iniţial legăturile poştale între Franţa şi Africa, iar mai apoi inaugurează chiar linia de transporturi aeriene între Franţa şi Argentina. Începând cu anul 1928, când debutează cu volumul „Curierul de Sud” şi până în anul 1944, când va dispărea cu prilejul unei misiuni de război împotriva aviaţiei naziste, Antoine de Saint-Exupéry a scris numeroase cărţi: „Zbor de noapte”, „Pământ al oamenilor”, „Pilot de război”, „Citadele”, precum şi celebra sa creaţie alergică pentru copii „Micul Prinţ” – operă care pune în lumină spiritul său generos, credinţa în posibilităţile nelimitate ale omului de a atinge, prin sacrificii eroice, un ideal mobil, trezind sentimente de o puritate, pe care o cunoaşte doar nealterata lume a copilăriei noastre.
     „Micul Prinţ” este o poveste frumoasă, interesantă care învaţă pe copil ce înseamnă o prietenie adevărată şi dragoste autentică. O poveste care ne face cunoscuţi cu existenţa întregii noastre planete, cu universul lăuntric al fiecăruia dintre noi. Un volum în care cele mai profunde gânduri sunt expuse într-o limbă simplă şi emoţionantă, de o puritate plastică pe înţelesul fiecărei vârste. O carte care ne readuce în minte valorile morale esenţiale, cum ar fi: responsabilitate, dragoste faţă de tot ce ne înconjoară. Igor Creţu menţionează că în acest volum se vorbeşte şi „despre poluarea spiritelor unor categorii de oameni ce trăiesc într-o lume anacronică, dar încă tenace, oameni – care-şi atribuie calităţi, virtuţi inexistente: regi care acceptă jocul unei autorităţi imaginare, vanitoşi care pretind a fi elogiaţi, fără a merita câtuşi de puţin elogiile, oameni de afaceri, convinşi că până şi stelele pot deveni bunul lor personal... Sărăcia spirituală este preţul acestor false valori. Valorile autentice apar numai acolo unde se înfiripă o dragoste, o prietenie. „Micul Prinţ” e ferm convins că: Ochii nu văd adânc. Trebuie să cauţi cu inima. Numai cu inima eşti în stare să dai viaţă unei flori, să faci să înflorească o stea cât de îndepărtată. Şi asta numai dacă a rămas în tine o cât de mică scânteie din puritatea copilului ce-ai fost odată. „Micul Prinţ” a fost şi rămâne un mesaj înalt şi luminos, valabil poate mai mult ca oricând astăzi, în secolul nostru zbuciumat.”
     „Micul Prinţ” – cartea care ne luminează minţile şi ne face să gândim mai curat. O poveste care creează valori frumoase, pline de utilitate, o poveste actuală. CAI Eminescu vă invită să lecturaţi cartea „Micul Prinţ”, şi să aduceţi cu ea primăvara şi sărbătorile care se apropie mai luminoase şi mai pline de viaţă. Vă aşteptăm...reântoarceţi copilăria...
                                                                                                                       Diana Vasilos