LECTURĂ PLĂCUTĂ...
Poveste chinezească
Poveste chinezească
CINCI OUĂ TARI
Și iată că
într-o zi, când de-abia se mai ținea pe picioare de oboseală și nu mai putea de
foame, zări o cârciumă, intră și ceru să i se fiarbă cinci ouă tari. După ce le
mâncă, se scotoci prin buzunare după bani, dar în buzunare ioc. Nu știu cum își
pierduse bănuții.
Ce să fac? se gândea el - îmi rămâne doar să
mia comand ceva între timp să-mi iau tălpășița fără să fiu văzut.
Dar
soarele răsare de la răsărit și apune la apus, o zi vine după alta, și săracul
nu avu vreme nici să clipească măcar și trecură douăzeci de ani. Într-aceasta
învățase o meserie și se făcuse tâmplar, câștigând bani din care să trăiască.
Mergând el odată spre casa de unde plecase, dădu peste satul cu cârciuma și-și
aminti ce i se întâmplace aici acum douăzeci de ani. Intră și ceru din nou
cinci ouă tari. Cârciumarul nu-l mai recunoscu, dar întâmplarea de atunci n-o
uitase. Mâncă el ouăle și-l întrebă pe cârciumar:
- Cât îți datorez pentru aceste cinci ouă tari?
- Dă-mi cinci bănuți de aramă și e bine, răspunse
cârciumarul.
Țăranul scoase zece. Cârciumarul se miră și spuse:
- Frățioare, e prea mult, dă-mi numai cinci. De ce îmi
dai încă pe-atât?
- Ai uitat - spuse zâmbind țăranul - cu douăzeci de ani
în urmă am mâncat cinci ouă tari și n-am plătit, înseamnă că-ți datorez zece.
Cârciumarul
stătu mult pe gânduri, își plecă capul și începu să strige:
- Va să zică așa! Acum douăzeci de ani ai mâncat cinci
ouă tari de găină?! Câți pui aș fi putut avea în acești ani din ele? Și de câte
ouă m-ai păgubit? Dacă socotim drept, îmi datorezi mulți, mulți bani. Dă-mi-i
că de nu, mergem la judecător să ne judecăm.
Țăranul nu se sperie deloc și zâmbind spuse:
- Bine, du-te tu,
iar eu vine pe urmele tale.
Cârciumarul se duse la judecătorie și depuse plângere.
Spuse de-a fir a păr cum de l-a înșelat țăranul și câți bani trebuie să
primească acum pentru cele cinci ouă.
Judecătorul
îl ascultă și începu să dea din cap în semn de încuviințare. Cârciumarul se
bucură că va câștiga procesul, și bani mulți și îi făcu judecătorului un dar
scump.
Judecătorul
îl aștepta pe țăran să vină la rând. După mul timp veni și acesta, care se
înclină până la pământ în fața sa și îi spuse:
- Domnule, vă rog să mă iertați că am întârziat. Am avut
o treabă foarte importantă, de aceea n-am putut veni mai devreme.
- Ei, țăranule! Ce tot spui? Ce treabă poate fi mai
importantă decât un proces la judecătorie? i se adresă supărat judecătorul.
- Iată care a fost treaba, domnule, răspunse liniștit
țăranul. Fratele meu s-a hotărât să semene puțină mazăre. A fiert mai întâi
semințele și a așteptat să se răcească, să le semene. A trebuit să așteptăm
mult până s-au răcit. Când s-au răcit le-am semănat repede și imediat am fugit
încoace. Uitați-vă, abia mă mai țin pe picioare de oboseală.
Judecătorul,
curierii, cârciumarul și toți câți erau de față în sală au pufnit în hohote de
râs auzind vorbele țăranului.
- Ai mai auzit să creadă cineva așa ceva? Cum pot să
răsară semințele de mazăre fiartă? i-a zis judecătorul râzând batjocoritor.
- De ce să nu răsară? Dacă din semințe de mazăre fiartă
nu pot ieși lăstari, atunci cum pot ieși pui din ouă fierte?
După ce
țăranul rosti aceste vorbe, nimeni nu mai râse în sală. Judecătorul se uită la
cârciumar, cârciumarul la judecător și nici unul nu mai știu ce să mai spună.
Cules computerizat: D.Ț
Morala? Așteptăm răspunsuri în comentarii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu