miercuri, 29 iulie 2015

Învățăm în timp...

LECTURĂ PLĂCUTĂ...

Poveste chinezească

CINCI OUĂ TARI

         
Demult , demult, trăia un țăran. El era sărac lipit pământului și umbla prin sate după lucru. Și a umblat el, a umblat, multe locuri a văzut, dar de lucru n-a găsit.
          Și iată că într-o zi, când de-abia se mai ținea pe picioare de oboseală și nu mai putea de foame, zări o cârciumă, intră și ceru să i se fiarbă cinci ouă tari. După ce le mâncă, se scotoci prin buzunare după bani, dar în buzunare ioc. Nu știu cum își pierduse bănuții.
          Ce să fac? se gândea el - îmi rămâne doar să mia comand ceva între timp să-mi iau tălpășița fără să fiu văzut.
          Dar soarele răsare de la răsărit și apune la apus, o zi vine după alta, și săracul nu avu vreme nici să clipească măcar și trecură douăzeci de ani. Într-aceasta învățase o meserie și se făcuse tâmplar, câștigând bani din care să trăiască. Mergând el odată spre casa de unde plecase, dădu peste satul cu cârciuma și-și aminti ce i se întâmplace aici acum douăzeci de ani. Intră și ceru din nou cinci ouă tari. Cârciumarul nu-l mai recunoscu, dar întâmplarea de atunci n-o uitase. Mâncă el ouăle și-l întrebă pe cârciumar:
- Cât îți datorez pentru aceste cinci ouă tari?
- Dă-mi cinci bănuți de aramă și e bine, răspunse cârciumarul.
Țăranul scoase zece. Cârciumarul se miră și spuse:
- Frățioare, e prea mult, dă-mi numai cinci. De ce îmi dai încă pe-atât?
- Ai uitat - spuse zâmbind țăranul - cu douăzeci de ani în urmă am mâncat cinci ouă tari și n-am plătit, înseamnă că-ți datorez zece.

          Cârciumarul stătu mult pe gânduri, își plecă capul și începu să strige:
- Va să zică așa! Acum douăzeci de ani ai mâncat cinci ouă tari de găină?! Câți pui aș fi putut avea în acești ani din ele? Și de câte ouă m-ai păgubit? Dacă socotim drept, îmi datorezi mulți, mulți bani. Dă-mi-i că de nu, mergem la judecător să ne judecăm.
Țăranul nu se sperie deloc și zâmbind spuse:
 - Bine, du-te tu, iar eu vine pe urmele tale.
Cârciumarul se duse la judecătorie și depuse plângere. Spuse de-a fir a păr cum de l-a înșelat țăranul și câți bani trebuie să primească acum pentru cele cinci ouă.
          Judecătorul îl ascultă și începu să dea din cap în semn de încuviințare. Cârciumarul se bucură că va câștiga procesul, și bani mulți și îi făcu judecătorului un dar scump.
          Judecătorul îl aștepta pe țăran să vină la rând. După mul timp veni și acesta, care se înclină până la pământ în fața sa și îi spuse:
- Domnule, vă rog să mă iertați că am întârziat. Am avut o treabă foarte importantă, de aceea n-am putut veni mai devreme.
- Ei, țăranule! Ce tot spui? Ce treabă poate fi mai importantă decât un proces la judecătorie? i se adresă supărat judecătorul.
- Iată care a fost treaba, domnule, răspunse liniștit țăranul. Fratele meu s-a hotărât să semene puțină mazăre. A fiert mai întâi semințele și a așteptat să se răcească, să le semene. A trebuit să așteptăm mult până s-au răcit. Când s-au răcit le-am semănat repede și imediat am fugit încoace. Uitați-vă, abia mă mai țin pe picioare de oboseală.
          Judecătorul, curierii, cârciumarul și toți câți erau de față în sală au pufnit în hohote de râs auzind vorbele țăranului.
- Ai mai auzit să creadă cineva așa ceva? Cum pot să răsară semințele de mazăre fiartă? i-a zis judecătorul râzând batjocoritor.
- De ce să nu răsară? Dacă din semințe de mazăre fiartă nu pot ieși lăstari, atunci cum pot ieși pui din ouă fierte?
            După ce țăranul rosti aceste vorbe, nimeni nu mai râse în sală. Judecătorul se uită la cârciumar, cârciumarul la judecător și nici unul nu mai știu ce să mai spună.

Cules computerizat: D.Ț


Morala? Așteptăm răspunsuri în comentarii...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu