PRIETENA MEA, CARTEA

            Sunt copii care nu au o bibliotecă acasă, probabil din cauza preţului din ce în ce mai mare al cărţilor sau din lipsa de interes a părinţilor faţă de acest domeniu. D-na Lucia, educatoare la grad. 139 gr. 8 a venit zilele trecute cu propunerea de a ne face o vizită împreună cu copilaşii din grupa ei, pentru ai familiariza cu biblioteca.

Astăzi, de la prima oră a dimineţii, copiii au intrat pe uşa Centrului Academic Eminescu, fiind nerăbdători de a face cunoştinţă cu fascinanta lume a cărţilor.  Copilaşii au  fost foarte atraşi de tot ceea ce au vazut,  fiind impresionaţi de modul cum sunt sistematizate cărţile după domenii, litere, tematică. Cel mai mult le-a plăcut sala pentru copii, unde au răsfoit cu sfială şi grijă cărţulii cu poveşti, ghicitori, proverbe, fabule, enciclopedii. Copilaşii sau simţit foarte bine în ambianţa cărţilor, şi erau foarte bucuroşi regăsindu-şi în ele cei mai îndrăgiţi eroi din poveşti sau desene animate.

În semn de mulţumire, copii ne-au pregătit un recital de poezie despre carte. Ne-am simţit şi noi foarte bine, în compania acestor minunaţi copii, care au umplut cu zâmbet şi voie bună Centrul Academic Eminescu.

                                         

                    Publicat: Bobotrîn Olesea

Spune NU violenţei asupra copiilor!

Aventurile unei frunze de toamnă

A fost odată, tare demult un împărat bătrân care avea numeroși slujitori voinici ca ursul și tari ca piatra. Aceștia își asumau răspunderea asupra unor sute de copile care mai de care mai blânde și mai frumoase. Oamenii încă de mult, pe acest bătrân împărat l-au numit Copac, pentru că stă de veghe toată noaptea și toată ziua adăpostește pe toți trecătorii lăsându-i să stea la umbra frunzelor care erau copilele.

Slujitorii, după iscusința lor aveau nume de ramuri. Toți aceștia formau împreună un singur copac cu multe ramuri și frunze, un copac bătrân de neîntrecut la numărul anilor.

Ziua era tot mai zglobie și copacul juca diferite jocuri cu ramurile și frunzele care trăiau în liniște și pace.

Într-o zi se năpusti asupra lor un vânt tare și puternic de spărgea ferestrele oamenilor și ridică în slavă hârtiile și praful de pe drum. Atunci, copacul tată-împărat chemă toate frunzele și pe toți slujitorii și le spuse:

- Dragii mei copilași, suntem aproape în pragul despărțirii, vântul suflă aspru spre frunze fără pic de milă. Nu se știe cu care dintre voi va așterne un covor de rugină și nici nu se știe care va avea mai multe zile. Eu, ca tată, vă sfătuiesc să nu umblați hai-hui, ci țineți-vă de frunza mamă și aveți grijă să nu vă dezlipiți de ea.

Vorbele împăratului sunau tare și zgomotos: se auzea cum vântul trece prin el ca o sabie, se vedea cum tremură și cât pe ce era să se aplece la pământ cu toată împărăția.

Dar să lăsam asta pentru mai târziu și să vedem ce s-a întâmplat mai departe.

Mezina, frunză rea și neascultătoare, dar totodată grijulie pentru împărățiile din jur, se strecura pe sub ramuri și o luă din loc prin vecini să vestească de sfaturile bătrânului. Merse ce merse din loc în loc și mai vestea, pe câte un împărat care îi ieșea în cale, de primejdia și nenorocirea ce avea să urmeze. Unul dintre împărați o opri din drum și o luă de mână zicându-i:

- Draga mea copila, dulce și blajină, am aflat ce vremuri vor veni dar de asta nu-ți face griji și să nu-ți fie teamă. Să știi că va veni toamna.

Fata-frunză făcu niște ochi mari și își închipui că toamna este un monstru, o stafie, o sperietoare de ciori, ori un cântec, un leagăn, un copil …

- Ce-ar fi sa-l întreb “cum e toamna?”, își zise în gând mezina frunză.

Şi hotărâtă de acest lucru prinse curaj și spuse:

- Bătrânule unchi, ce este toamna?

- Toamna este a treia fiica a anului ce coboară din înaltul cerului să-și așterne trena ei de culoare galben-brun-arămie, trena fiind voi, frunzele, care veți așterne un covor de rugină peste întreaga natură. De cum sosește de pe dealuri, începe a stropi cu mănunchi de ciumăfai, udă natura, dând pentru ea culoarea ei simbolică de toamnă. Atunci soarele va coborî spre asfințit. Răcoarea va brăzda întinsul și deodată sămânța se va scutura, frunzele îngălbenite se vor desprinde de pe ramurile copacilor și se vor cufunda într-un somn adânc pentru totdeauna. Bruma rece și vântul şturlubatic sunt prieteni nedespărțiți ai toamnei. Împreună vor sălta frunzele în sus până în înaltul cerului, iar apoi le vor lăsa din nou pe pământ. Voi, vă veți apleca în fața toamnei părăsind copacul definitiv, tatăl care v-a susținut atâta timp în adierea vântului slab. Dar pentru oamenii vrednici, toamna este ca o pagină din cartea vieții care își aduce roadele ei cu ea. De cum o zăresc se apuca cu grijă să-i culeagă veșmintele cum sunt: perele, merele, nucile, gutuile pentru care au muncit tot anul. Dar toamna nu este mai prejos căci ea e mândră și fericită de vrednicia lor și de aceea le acordă toată încrederea și speranța ei.

După câteva secunde, din fantezia povestirii fata frunză făcu niște ochi mari și galbeni ca semn de dezmorțire, îl salută cuviincios pe bătrânul copac, ii spuse “la revedere” cu un glas stins subțire și se îndreptă iute spre casa părintească. Ajunsa acasă fu întrebată de părinți pe unde a umblat iar ea, cu lacrimi în ochi, istorisi tot ce i s-a întâmplat.

Cum termină, se uită pe dealuri și frumoasa toamnă se apropie de ea.

Fructele îi țineau trena, coronița de flori strălucea din ce în ce mai tare, în calea ei se așează frunze de miresme de flori. Dar, în sfârșit, ajunse la tatăl împărat și cu încuviințarea lui luă toată calea frunzelor, copilele și le duse cu ea, rămânând în urma dorul părinților, lacrimi amare, pustietate, iar înainte frunze ce se roteau în jurul toamnei.

Doar o urmă a mai rămas, o lacrimă de frunză și rouă ce se așeză pe copacul împărat. El urma să stea de veghe și să adăpostească în continuare toți trecătorii care făceau popasuri sub el.

21 Septembrie - Ziua Internaţională a Păcii

Ziua Internațională a Păcii este sărbătorită în fiecare an pe 21 septembrie. Aceasta este dedicată păcii și în special absenței războiului și a violenței. De exemplu cum ar fi încetarea temporară a focului într-o zonă de război pentru accesul ajutorului umanitar. Ziua a fost sărbătorită pentru prima oară în 1982, iar de atunci este sărbătorită în fiecare an de mai multe națiuni, organizații politice, militare și oameni.

MĂRIA SA CARTEA VINE LA COPII

Se zice: Cine are carte, are parte! Este un adevăr indiscutabil. Noi bibliotecarii, care prin misiunea sa zi de zi suntem în împărăția MĂRIEI SALE CARTEA, ne bucurăm de fiecare clipă când primim o carte, când lansăm o carte recent editată, când oferim iubitorilor de lectură documente pentru studii sau pentru a se delecta din plăcerea lecturii.

            Din fragedă copilărie copiii sunt pasionați de cărți și din ele învață literele, cifrele, poezii, călătoresc în lumea basmelor, cunosc fenomenele naturii. Copiii de la Grădinița nr. 40, împreună cu educatorii sunt cei mai bucuroși că sunt vecini cu Centrul Academic Internațional Eminescu, care deține o colecție bogată de documente pentru toate vârstele. În fiecare zi au posibilitate să vină în ospeție să citească lucruri interesante din cărți și reviste, să vizioneze din filmele cu desene animate, să participe și să fie animatori la activitățile culturale atractive.

            O mare surpriză le facem și noi , bibliotecarii, când ne luăm desaga cu cărți și ne ducem la Grădiniță nr. 40 pe neașteptate. Bucuria copiilor este de nedescris. Chiar de la o luni bibliotecarele Bobotrîn Olesea și Pleșca Marcela le-au făcut această surpriză și au poposit la Grădiniță și copiii recunoscându-le sa-u așezat cuminciori pe scăunelele din căsuța curții.

            Olesea Bobotrân le-a mai reamintit și le-a citit din cartea scriitorului Iulian Filip Urmele mele frumoase, nclusă spre lectură în Programul Copiii Chișinăului citesc o carte. Apoi fiecare copil a primit câte o carte din desagă, având misiunea să citească și să spună cum se numește cartea și cine a scris-o. Bibliotecarele le-au povestit câtă lume muncește până se face o carte, mai ales o carte pentru copii, care este atât de frumos ilustrată și interesantă. Fiecare din ei a studiat atent cartea primită, apoi rând pe rând au vorbit despre această carte pe măsura înțelegerii lor. Fiind curioși mai trăgeau cu coada ochilor și la cărțile care erau la alți copii de alături.

            Unii din copii au dorit să recite și unele poezii, împreună au mai cântat și niște cântece, au ghicit unele ghicitori din cărți. Copiii și educatorii la despărțire au mulțumit și ne-au rugat să mai venim la ei în ospeție chiar și în fiecare zi. A fost o bucurie și o delectare cu MĂRIA SA CARTEA!

Elena Dabija,

director Centrul Academic internațional Eminescu