Vulpea, Calul, Leul şi Omul.

  Centrul Academic Internaţional Eminescu vă propune spre lecturare o poveste captivantă, pe care o puteţi găsi de asemenea, pe lângă multe alte poveşti, în cartea Împăratul Cioc-de-Sturz, de fraţii Grimm! (Bucureşti, 2007)

A fost odată un ţăran ca toţi ţăranii. Dar nu chiar la fel ca ceilalţi, căci ţăranul din povestea noastră era un om zgârcit şi, mai cu seamă, nerecunoscător. Şi omul acela avea un cal care îl slujise cu credinţă mulţi ani. Dar îmbătrânind, calul nu mai putea munci ca în tinereţe şi de aceea stăpânu-său nu mai voia să-i dea de mâncare.

Iar într-o bună zi îi zise:

      – De folosit ca altădată nu te mai pot folosi şi de aceea nici mâncare nu am să-ţi mai dau, că nu vreau să-mi cheltuiesc banii degeaba. Totuşi, pentru că nu mi-ar plăcea să se spună despre mine că sunt un om rău şi nerecunoscător, uite ce-ţi propun: dacă ai să-mi dovedeşti că mai eşti atât de puternic încât poţi să-mi aduci, în curte un leu viu, atunci te voi primi din nou în grajd şi îţi voi da să mănânci.    Dar până atunci, ieşi din ograda mea şi să nu te mai văd pe-aici! 

Şi deschizând poarta şi punând mâna pe un harapnic, îl goni pe cal din curtea lui, până departe pe câmp, zicându-şi în sine: „ Poate că o să vină leul singur să-mi mulţumească pentru masă”

 Calul rătăci o vreme de colo până colo pe imaşuri, căutându-şi hrana, dar, începând să vremuiască, intră într-o pădure, unde, era mai la adăpost. Acolo, într-o zi, se întâlni cu vulpea care, după ce-i dădu bineţele, îl întrebă:

–        De ce eşti aşa de abătut şi singur? Te-ai rătăcit de herghelie? Şi de ce umbli pe-aici prin pădure, că doar ştii că pădurea nu este locul cel mai potrivit pentru traiul cailor...

–        Ce pot să fac, răspunse calul, dacă printre oameni nerecunoştinţa este adeseori mai puternică decât zgârcenia şi cam întotdeauna fac casă bună amândouă? Stăpânul meu a cam uitat că l-am slujit cu credinţă atâţia ani de zile, şi pentru că nu mai am putere, ca-n tinereţe, să-l ajut la arat şi la cărat buştenii, nu mai vrea să-mi dea de mâncare şi m-a gonit din grajdul şi din ograda lui.

–        Cum aşa? îl întrebă mirată vulpea. Fără nici o răsplată sau fără cel puţin un cuvânt de mulţumire sau de mângâiere?!

–        Cuvânt de mulţumire şi de mângâiere?! îi răspunse calul. Da, mi-a zis acolo câteva vorbe, dar m-a şi batjocorit totodată.

–        Cum adică te-a batjocorit?! îl întrebă uimită vulpea.

–        Păi a recunoscut că i-am fost de folos altădată, dar totodată m-a batjocorit, spunându-mi că o să mă creadă că mai sunt în stare de ceva şi că mă va primi din nou în grajdul din curtea lui dacă-i voi aduce un leu... Când şi unde s-a mai pomenit ca un leu să asculte de un cal şi să se lase dus în ograda unui om?! Nu-i asta o batjocură? De-aia mi-a şi cerut o asemenea dovadă de putere, pentru că ştie că nu sunt în stare să i-o dau.

 Vulpea stătu puţin pe gânduri, apoi îi zise calului:

–        Ştii ce? Eu cred că aş putea să te ajut ca să-i dai dovada de putere pe care ţi-a cerut-o, adică să-i duci un leu. Dar pentru asta trebuie să te întinzi pe-aici pe jos şi să stai nemişcat, ca şi când ai fi mort de-a binelea.

 Calul se uită mirat la vulpe, dar ştiind la câte şiretlicuri o duce mintea, n-o mai întrebă nimic, ci făcu aşa cum îi zise, gândindu-se că, la urma urmelor, dacă îl va ucide leul, va fi cu atât mai bine, pentru că îl va scăpa de suferinţele foamei şi de lipsa unui adăpost. 

Vulpea, însă, pentru că de mai multă vreme avea de plătit o poliţă leului, se duse repede la vizuina lui şi-i zise, cu aerul că a venit anume să-i facă un serviciu:

–        Nu departe de aici zace un cal mort. Şi-i mort de curând, că-i cald încă. Cum pe mine nu mă interesează şi nu vreau să-l mănânce lupii, m-am gândit să vin şi să-ţi spun dumitale şi să te duc până acolo.

 Leul cum auzi şi căzu în capcana vulpii şi merse cu ea până la calul culcat pe o parte şi părând mort. Şi cum leul stătea şi deocamdată se uita la cal, vulpea îi zise: 

–Ştii ce? Nu cred că-i bine să-l mănânci aici, într-un loc aşa deschis. Pot veni lupii, vreun râs... Aşa că mai bine ar fi să-l duci în vizuina ta şi să-l mănânci acolo, în tihnă. Şi ca să-ţi fie lesne să-l târâi până acolo, am să leg calul cu coada de tine.

 Leului îi plăcu sfatul vulpii şi stătu drept, foarte liniştit, pentru ca vulpea să poată lega bine calul de dânsul.

 Vulpea însă legă zdravăn, cu coada calului, picioarele leului şi le strânse atât de tare, încât să nu le poată desface cu niciun chip. După ce îşi isprăvi lucrul, bătu calul pe coastă şi îi zise:

–        Trage, calule, trage!

 Atunci calul se ridică deodată în picioare şi începu să-l tragă cu nădejde pe leu după sine. Leul începu să ragă cu atâta furie, încât toate păsările din pădură zburară care-ncotro îngrozite. Dar calul nu se sperie. El ştia că trebuie să-l tragă tot înainte peste ogoare şi peste imaşuri, până la poarta ogrăzii stăpânului său. Şi aşa şi făcu.

 Auzind răgetele leului, stăpânul calului veni repede la poartă şi, când îl văzu târât de calul său, îşi dădu seama că greşise atunci când îl alungase pe cal din curtea şi din ograda sa. Îşi luă puşca, împuşcă leul şi-i zise calului:

–        De-acum înainte vei rămâne la mine în grajd până la sfârşitul zilelor tale. Şi te vei bucura de adăpostul şi de mâncarea pe care le meriţi pentru muncile făcute în folosul meu şi pentru puterea ta.

 Şi aşa şi făcu. Iar calul trăi liniştit şi ocrotit până i se terminară zilele ce-i fuseseră sorocite.

Publicat de Irina.Ţ

Copii, aveţi drepturi!

Data de 20 noiembrie 1989, este una istorică pentru copiii din întreaga lume – Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului! La această dată s-a adoptat Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.

Republica Moldova a aderat la Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului, prin Hotărârea Parlamentului nr. 408-XII din 12 decembrie 1990, statul angajându-se să garanteze copiilor aflaţi în jurisdicţia sa, respectarea drepturilor enunţate în Convenţie, indiferent de provenienţa etnică sau socială, apartenenţa la o anumită cultură, religie, limbă, convingeri, etc.

 Legea privind protecţia şi promovarea Drepturilor Copilului, aduce în atenţia statelor lumii COPILUL, ca persoană ce trebuie să se bucure de drepturi şi libertăţi speciale, justificate de vulnerabilitatea şi particularităţile vârstei lor de drepturile şi libertăţile recunoscute tuturor fiinţelor umane.

 Centrul Academic Internaţional Eminescu vă pune la dispoziţie cărţi şi informaţii utile despre Drepturile Copilului cât şi despre Drepturile Omului.

 Rama Yade. Drepturile omului pe înţelesul copiilor de la 7 la 77 de ani / Yade Rama - Ch.: CARTIER, 2009 - 126 p. - (Colecţia "Verde").

Un copil curios şi năzdrăvan vrea să înţeleagă drepturile omului. Cum să împaci interesele Franţei cu drepturile omului? La ce mai pot servi aceste drepturi care pe scară largă nu sunt aplicate nicăieri în lume? Islamul este compatibil cu ele? Nu ar fi de preferat o dezvoltare în privinţa lor? Franţa este cu adevărat ţara drepturilor omului?
Cu graţia inocenţei, copilui îi pune întrebari fără drept de apel lui Rama Yade, Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Externe şi Drepturile Omului. Despre momentul întâlnirii cu persoanele fără adăpost din Aubervilliers, în gestionarea crizei numită Arca lui Zoe, despre vizita colonelului Khadafi în Franţa şi cea a lui Dalai Lama, Rama Yade răspunde cu umor şi inteligenţă, tact pedagogic şi precizie, folosind exemple emblematice din acţiunile sale de guvernare. În paginile acestei cărţi, Rama Yade ne dezvăluie culisele, fără să ascundă nimic din constrângerile acestei misiuni exaltante care, din multe privinţe, vine să completeze cu un plus de pasiune acţiunile noastre pe plan extern.

 Drepturile omului în Europa :  Buletin de drept / Consiliul Europei. - Ch., 2002 - 20 p.

Publicaţia prezintă numeroare încălcări ale prevederilor Convenţiei care garantează libertarea şi securitatea persoanei şi dreptul la un proces echitabil.

 Abolirea pedepselor corporale aplicate copiilor: Întrebări şi răspunsuri / Biroul de informare al Consiliului Europei. - Ch.: S.n., 2008 - 60 p..

De ce trebuie interzisă în mod legal lovirea unui copil pentru a-l disciplina? Ce drepturi are statul să intervină în educaţia copiilor ? Ce s-ar putea face ca populaţia să adopte o atitudine parentală pozitivă şi nu violentă ? Aceste întrebări şi încă multe altele sunt abordate în această broşură, destinată părinţilor, responsabililor politici, juriştilor, apărătorilor drepturilor şi profesioniştilor care lucrează cu copiii, într-un cuvânt tuturor celor care se interesează de bunăstarea copiilor.

Broşura este divizată în patru şi defineşte pedepsele corporale, prezintă argumente bazate pe dreptul internaţional în favoarea abolirii ei, analizează ce s-ar putea face pentru a aboli şi a dezminţi mitul şi frica care însoţesc această problemă. Când un copil este pedepsit fizic, se comite o un act de violenţă şi o încălcare a drepturilor sale fundamentale. Toate ţările din Europa au obligaţia legală de a se alătura celor 17 naţiuni europene care au realizat interzicerea totală a pedepselor corporale împotriva copiilor. 

Mocan, Dina. Cunoaşte-ţi drepturile şi informează-i şi pe alţii : Şanse Egale pentru Femei şi Bărbaţi / Dina Mocanu. - Ch.: S.n., 2009. - 7 p.

        Această broşură prezintă într-o formă succintă:

·       Declaraţia Universală a drepturilor omului

·       Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice

·       Convenţia asupra drepturilor politice ale femeii

 Drepturile copilului lipsit de spijinul familial / Centrul pentru Drepturile omului din Moldova-Instituţia Naţională a OMBUDSMANULUI. - Ch.,2009. - 14 p.

„Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de mediul familial, sau care, în propriul interes, nu poate fi lăsat în acest mediu, are dreptul la protecţie şi ajutor special din partea statului.”

(Art.20, Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului)

Această broşură ne informează despre obiectivele prioritare ale politicilor de protecţie sociala promovate de stat, în special cele adresate familiei şi, în particular, familiilor cu copii.

 Convenţia privind Drepturile Copilului  pe înţelesul tuturor. - Ch., 2010. - 12 p.

Convenţia privind Drepturile Copilului pe înţelesul tuturor este editată prin contribuţia celor 26 de copii, membri ai Grupului de Lucru pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului în Moldova.

În această broşură sunt prezentate pe înţelesul tuturor, drepturile copilului înscrise în Convenţia privind Drepturile Copilului (CDC). Este o broşură ilustrată, cu o multitudine de informaţii utile.

 Racu, Sergiu. Drepturile omului şi problema dizabilităţilor persoanelor cu dizabilităţi : Ghid / Sergiu Racu; Aurelia Grigoriu. - Ch., 2012. - 280 p.

Acest ghid prezintă principalele convenţii internaţionale ale drepturilor omului, reglementări şi declaraţii care pot fi folosite în favoarea persoanelor cu dizabilităţi şi familiilor lor. Prin varietatea de informaţii cu caracter teoretic şi practic furnizate, ghidul de faţă se înscrie armonios în contextul procesului de reformă declanşat în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu dezabilităţi în perioada contemporană.

 Spune NU violenţei asupra copilului, Chişinău, 2010

Broşura ne informează cu privire la violenţa asupra copilului, aducând explicaţii,sugestii şi detalii pentru combaterea acestui fenomen.

Indiferent de cultură, clasă, educaţie, venit sau origine etnică, violenţa asupra copiilor există în fiece ţară. Deseori acest fenomen este primit de societate prin acceptarea acestuia ca „traditie”

 Sau vehiculat ca metodă de disciplină. Violenţa asupra copilului în familie are loc în contextul disciplinei respective, luând forma pedepselor fizice, caracterizate prin tratament sever, umilinţă sau cruzime.

 Verejan, Renata. Eu am dreptul: poeme pentru copii: (drepturile copilului în versuri) / Renata Verejanu. - Ch.: OMCT, 2011. - 24 p.

Scriitoarea ne prezintă drepturile sub formă de poezioare.

Povestea toamnei!

 Pentru că este sfârşit de toamnă, Centrul Academic Internaţional Eminescu vă propune o poveste captivantă despre anotimpul plin de culoare, farmec şi schimbare!

Lectură plăcută!!

  Într-un ţinut îndepărtat trăia Bătrânul Anotimpurilor, cu cele patru fiice ale sale – Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Fiecare era de o frumuseţe aparte, iar bătrânul le iubea pe fiecare la fel de mult, erau lumina ochilor săi. La vremea potrivită, marele Ceas al Timpului, care guverna acea împărăţie, a arătat că era momentul ca cea de-a treia fiică să-şi înceapă călătoria spre ţinuturile locuite de oameni. Urma să le aducă acestora multe şi bogate daruri, pe care le pregătise din timp – culori din cele mai blânde şi luminoase luate de la Pictorul magic, flori delicate şi înmiresmate de la Florarul împărăţiei, ploi mănoase şi bogate din Cămara cerului, roade gustoase de la Grădinarul Şef şi multe, multe altele.

Dar Toamna nu prea era mulţumită, şi-ar fi dorit şi altceva – ceva care să o facă şi mai frumoasă şi iubită de oameni.

- Dar eşti minunată, îi spuse tatăl, ce ţi-ai putea dori mai mult?

- Aş vrea, se gândi îndelung fata……ca Soarele să strălucească doar pentru mine.

- Dar acest lucru nu e posibil, Soarele e prietenul vostru, deci şi al surorilor tale. Lumina sa nepreţuită vă însoţeşte pe fiecare în călătoria voastră.

- Dar eu vreau ca Soarele să fie doar al meu, de fapt…….să fiu chiar eu Soarele.

- Ce gând mai e şi acesta? întrebă mirat Bătrânul Anotimpurilor. Ţi-am explicat, frumuseţea ta e dată de veşmintele deosebite pe care le porţi şi toate darurile cu care eşti împodobită.

- Dacă nu vrei să-mi faci pe plac şi să porunceşti Soarelui ce ţi-am spus, atunci anul acesta nu mai plec în călătorie. Şi nu-mi pasă ce vor crede oamenii.

Văzând că fiica sa rămase îndărătnică în hotărârea sa şi nu mai putu să facă nimic pentru a o îndupleca, bătrânul se retrase pentru a cugeta. Fiica sa devenise mândră şi foarte aprigă în dorinţele ei. După un timp, o chemă la sine şi îi spuse:

- Dacă vei pleca la vremea potrivită, când te întorci te voi îmbrăca în cea mai frumoasă haină din câte au existat vreodată. E o haină cum nu există alta pe lume. Dar ai de făcut un singur lucru – să aduni în coşul tău toate razele de soare. Şi când le vei strânge pe toate vei străluci mai frumos ca niciodată, căci vei fi îmbrăcată în haina Soarelui.

Şi de atunci Toamna încearcă în fiecare an să adune cât mai multe raze de soare, pentru a primi de la tatăl său haina cea minunată. Dar, Soarele deseori se retrage în spatele norilor, se ascunde printre copaci, între ramurile şi frunzele lor, printre flori, aleargă mai iute ca vântul, nu se lasă prins defel.

Căci razele sale sunt doar pentru acei care nu sunt mândri iar frumuseţea pentru cei care nu au îndrăzneala de a se crede Soare.

Publicat de Irina. Ţurcanu

Ce ne învaţă un proverb

Publicat de Marcela Fărîmă

BUSUIOC CEL MARE DESPRE BUSUIOC CEL MIC

Aureliu Busuioc (n. 26 octombrie 1928, Codreanca, județul interbelic Orhei, azi în raionul Strășeni — d. 8 octombrie 2012) a fost un dramaturg, eseist, jurnalist, poet, publicist, romancier, scenarist, scriitor și traducător din Republica Moldova. 

   Eram şi eu ca toţi băieţii : cam neascultător, cam năzbâtios... Unele năzbâtii erau mai mici, altele - mai mari, după cum se nimerea. Îmi plăcea, bunăoară, să smulg pene din coada curcanilor şi să fac pe indianul, chiuind şi fugărind orătăniile prin curte. Sau să fac pe saltimbancul, pe actorul de circ. 

  Odată m-am întors de la circ, unde văzusem un actor care învârtea pe nişte beţe vreo zece farfurii, şi mi-am zis că aş putea face şi eu aşa ceva. Farfurii acasă aveam de-ajuns, iar beţele trebuia să le aleg şi să le tai de prin grădină, dar fiindcă nu aveam răbdare- voiam să mă antrenez mai repede, ca atunci când se vor întoarce părinţii de la lucru să le demonstrez ce poate băiatul lor -,  am scos propteluţele din ghivecele cu flori.

  Prima încercare, de, ca prima, a fost nereuşită : farfuria, cam greluţă, n-a vrut să se menţină în vârful băţului nici pe o clipă, nu mai zic de învârtit. Mai întâi s-a lăsat pe o coastă, ca pălăria pe capul unui vecin de-al nostru când se întorcea de la crâşmă, şi a căzut pe podea făcându-se zdroburi. Nu m-am descurajat deloc - rândurile de farfurii din blidar erau destul de mari şi până în seară aveam timp berechet să le încerc pe toate.

  A doua, a treia, a patra au urmat calea celei dintâi, umplându-mi bucătăria de cioburi. Le-am măturat ca să nu-mi încurce şi le-am turnat în căldarea de gunoi. La a cincea, mi-am amintit că cel de la circ nu le lăsa să cadă, ci le prindea. Ei bine, încă vrio două-trei nu le-am putut prinde, mai bine zis, reuşeam să le apuc niţel de câte o margine, dar le scăpam imediat. În sfârşit am prins una. Bucuros că progresez în noua meserie, am mai stricat vreo câteva...

  Poliţele din blidar s-au golit repede, dar mă consolam la gândul că saltimbancul de la circ o fi stricat multe farfurii înainte de-a reuşi să le facă să se rotească pe băţ şi să zboare, învârtindu-se pe deasupra capului. Ale mele abia dacă făceau o învârtitură, două. Când mă pregăteam să trec la dulapul din salon, unde erau câteva vrafuri de farfurii pentru zile mari, am auzit portiţa. M-am uitat prin geam- venea mama. Eu n-o aşteptam aşa devreme, de aceea în primele clipe, nici nu-mi dădeam seama ce ar trebui să fac : să rămân în casă şi să răspund stoinic pentru cele făcute sau mai bine să mă retrag pe un timp din ochii ei ? Am ales varianta a doua - m-am ascuns în tindă şi, când mama a trecut în casă, eu m-am furişat încetişor, fără să mă vadă, şi am şters-o de acasa…

  M-am întors hăt târziu - am zăbovit înadins, căci îmi ziceam s-o fac pe mama să se îngrijoreze de lipsa mea şi să uite de farfurii.

Şi-apoi, auzisem şi eu de superstiţia că noaptea nu se poate să-ţi baţi copiii, că se sperie şi tresar prin somn. Şi, de bună seamă, nu mi-au zis nimic, s-au făcut că dorm. Eu am trecut tiptil la bucătărie – îmi era foame grozav şi mă gândeam că chiar de-au să mă bată pe urmă, să mă bată, încaltea, sătul.

  Pe plită era ceva de mâncare. Uitând pe-o clipă de isprava de peste zi, am început să caut o farfurie ca să-mi torn borş sau lapte cu tocmagi – nu mai ţin minte ce era acolo. Când am dat cu ochii de blidarul gol, m-am speriat şi m-am uitat instinctiv dacă nu se furişează mama spre mine cu vreun melesteu, ceva. Nu era nimeni. Am deschis dulapul, am căutat prin sertare – nimic. În toată bucătăria, nici urmă de fafurie. Abia atunci am observat pe un taburet ligheanul în care ne spălam searea picioarele şi m-am mirat, de ce l-o fi adus la bucătărie? L-am luat să-l pun jos şi am găsit alături un bileţel în care scria: „De azi înainte, asta va fi farfuria ta!“ Am râs încetişor am înţeles că sunt, într-un fel, iertat şi că asta poate fi toată pedeapsa. E suportabilă, mi-am zis şi am început să înfulec direct din ceaun.

Aureliu Busuioc