– Să vă
trăiască Mihai și să aibă noroc în viață!
Astfel și-a încheiat slujba de botez preotul Ioan, după
ce l-a scos din apa caldă a cristelniței, prăvălindu-l în albitura crijmei. Pruncul
Mihai și-a domolit scâncetul doar cât a fost afundat gol-goluț în scăldătoare,
apoi a pornit a răcni ascuțit, de răsuna Biserica Uspenia din centrul
Botoșanilor. Deși se făcuse focul, în biserică era răcoare și noul vlăstar
putea să răcească. Așa că nașa l-a îmbodolit la iuțeală, grăbindu-se să-l ducă
foarte aproape, în casele părinților de pe ulița cea mare. Mama Raluca,
mărunțică și robustă, zâmbea fericită din ochii negri, visători, înconjurată ca
o cloșcă de mulțimea odraslelor. Ilie i se agățase de fustă, ițindu-se și el spre
frățiorul din crijmă, adică pânza nouă în care l-a înfășat nașa. Tatăl
Gheorghieș, un munte de om, își mângâia țanțoș mustața, bucuros că nevastă-sa
îi mai dăruise un băietan. Iar bunicul pruncului, stolnicul Vasile Iurașcu,
părintele Ralucăi, care iscălise registrul de nașteri în calitate de naș, pofti
lumea la cumetrie, în odăile pe care i le dăduse fetei sale ca zestre.
– Dumnezeu
să-l țină în viață pe Mihai și să ajungă departe! Mihai adormise în plapumă.
Ajungând acum în salonul încălzit de acasă, mama Raluca îi descoperi fața, ca
să-l vadă toți. Râdea prin somn micuțul și musafirii știau, după o credință
populară, că îl mângâie Maica-Domnului. Era un semn bun.
Ultimul vlăstar al Eminovicilor, boiernași din Moldova de
Nord, văzuse lumina zilei cu doar câteva zile în urmă, chiar în acea casă
botoșăneană, în zorii lui 15 ianuarie 1850. Întruchiparea lui omenească, spun
unii, poate fi de origine dumnezeiască, legându-se fabulos cu astrele. Atunci,
în miezul veacului al XIX-lea, în plină iarnă geroasă, cu mantie superbă de
omăt, pe cerul românesc răsărea Luceafărul.
Anul care începea –
ziceau cărțile străvechi și înțelepte – se afla sub stăpânirea Planetei Venus,
numită în popor Luceafărul. Sclipirea aurie a astrului, în acea dimineață
fericită, era tocmai acel semn divin prevestitor că, în spațiul spiritual al bătrânei
Dacii, s-a ivit un om de geniu: Luceafărul culturii românești.
Chicerman S. bibliotecar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu