E vară, e soare şi timp frumos, de aceea am hotărât să facem o vizită
copiilor de la Grădiniţa nr. 156, gr. a- 4a. Copiii ne-au întâmpinat bucuroşi,
mai ales că am pregatit petru ei nişte enciclopedii interesante şi viu
colorate, pe care le-au răsfoit cu interes. Doamna Olesea Bobotrîn, bibliotecar
la CAIE, le-a citit copiilor curiozităţi despre insecte, manifere, păsări, dar
o atenţie deosebită i-a acordat enciclopediei Pisici mari şi mici din colecţia
Enciclopedie pentru toţi copii de la editura Prut Internaţional, care i-a
servit ca sursa de inspiraţie pentru a desfăşura o lecţie în arta decuparii hîrtiei. Copiii au decupat din hîrtie pisici, astfel
dând dovadă de multă inspiraţie şi creativitate. La sfârşitul activităţii
copiii au fost remuneraţi cu dulciuri. A fost o zi frumoasă şi productivă atât
pentru Centrul Academic Eminescu, cât şi pentru copii.
De eşti copil sau matur la sigur îţi sunt dragi poveştile. Centrul Eminescu îţi vine în ajutor, aici te poţi delecta făcând cunoştinţă cu PROGRAMUL ORA POVEŞTII, organizat în fiecare zi de marţi şi joi la ora 10.00. Dacă nu ai timp să ne faci o vizită în aceste zile poţi să ne urmăreşti on-line. Nu rata şansa!!!
vineri, 27 iunie 2014
joi, 26 iunie 2014
În lumea basmelor Fraţilor Grimm
E vară, e cald şi miros de
carte bună. La Centrul Academic Eminescu, continuă activităţile Programului
"Lecturile verii". Astăzi, 26 iunie 2014, am fost vizitaţi de micuţii
de la Grădiniţa nr. 40, grupa a-3 a şi grupa a-4 a. Deoarece micii cititori
sunt pasionaţi de poveşti, doamna Bobotrîn Olesea le-a vorbit copiilor despre unii dintre cei mai
renumiţi autori de poveşti şi basme Fraţii Grimm, prezentându-le şi volumele
acestora. Şi cum Centrul
Academic Eminescu dispune de proiector, copiii au avut posibilitatea să
priveasca şi un desen animat după poveştile Fraţilor Grimm, Soră şi frate.
F.M
miercuri, 25 iunie 2014
Şahul - un joc al minţii
Şahul este piatra de încercare a inteligenţei.
Goethe
La Centrul Academic Eminescu a apărut o nouă carte de la editura Prut Internaţional, Şahul de Michael Power, design şi ilustraţii de Kevin Knight, din care ve-ţi învăţa principalele tehici de joc. Şahul, este un sport al minţii, care dezvoltă capacitatea de concentrare, îi face pe cei care
îl practică mai răbdători şi mai înţelepţi. Învăţarea jocului de şah încă de mic copil garantează mult succes în diverse domenii de activitate. Această carte îi îndrumă pe copii, pas cu pas, în jocul de şah. Mutările de bază, tacticile de atac şi apărare sunt explicate pe înţelesul tuturor. Chiar dacă sunt începători, copiii învaţă cum să joace şi să câştige. Experţii le oferă sfaturi şi îndrumări pentru ca, în cel mai scurt timp, să joace şah ca marii maeştri.
Vă aşteptăm!
luni, 23 iunie 2014
MAGNIFICA LUME A BASMELOR
Basmul este oglindirea vieţii în mod fabulos.
G. Călinescu
Centrul Academic Eminescu şi-a îmbogăţit fondul cu noi cărţi din colecţia Biblioteca pentru toţi copii de la editura Prut Internaţional. Colecţia îmbină cele mai frumoase opere scrise pentru copii a celor mai cunoscuţi autori ai literaturii universale şi române din toate timpurile.
Vă aşteptăm la CAIE, să dezvăluiţi marele mistere a lumii basmelor.
Fărîmă M.
miercuri, 18 iunie 2014
JUDECATA VULPII
de Petre Ispirescu
Un om, odată, mergea la treaba lui prin niște munți. Alăturea drumului aude
un glas milogindu-se și grăind:
— Fă-ți milă și pomană, creștine, și mă
scapă de la pieire.
— Cine ești tu, și unde te afli?
— Ia, aici, aici, în văgăuna asta. Fă bine,
așa să trăiești, și dă la o parte piatra de d-asupra.
Omul caută în dreapta, caută în stînga și
dă de văgăună, d-asupra căreia era un pietroi mare.
Ce să vezi d-ta? Acolo era culcușul unui
balaur. Pe cînd se afla încolăcit și dormea, iată că un colț de piatră,
groaznic de mare, se desface din munte și, prăvălindu-se la vale, cade drept
peste văgăuna balaurului și-l închide acolo. Șarpele, svîc! În sus svîc! În
jos, ca să iasă. Aș! unde era pomana aia? Piatra mare astupa intrarea văgăunei
de nu rămăsese loc deschis nici cît să bagi degetul. Se zvîrcolea balaurul în
ghiara morții de foame, de sete și de osteneală, și ca să scape d-acolo era
peste poate.
Rugăciunile șarpelui înmuie inima omului și
acesta, înduioșit de nenorocirea bietului șarpe, se pune de caută o pîrghie, se
luptă cu bolovanul de piatră și, încet, încet, îl dete nițel la o parte de
d-asupra văgăunei, atît cît putu șarpele să iasă.
— Bogdaproste! că mai văzui o dată lumina
soarelui, mai pot să răsuflu și eu în voie, zise balaurul. Gătește-te acuma,
omule, că am să te mănînc. Nu mai pot, uite, de foame, sunt lihnit de la inimă.
— Ce stai tu de vorbești, balaure? D-apoi eu ți-am făcut
bine. Asta să-mi fie oare răsplata?
— Bine, nebine, nu voi să știu. Răsplătire
la noi nu scrie.
Și deodată se încovrigă împrejurul omului
și-l coprinse, de acesta nu se mai putea mișca din loc.
— Stăi, frate, mai zise omul; astfel ți-e
dreptatea? Eu nu mă cunosc vinovat cu nimic. Să mergem la judecată.
— Să mergem, dacă vrei judecată. Dară eu
îți spui că o să pierzi. Totuși, ca să nu poți a te plînge că te-am mîncat pe
nedrept, aidem și la judecată. Numai grăbește pașii, că mi-e foame de tot.
Și mai slăbind pe om din chingi, acesta
apucă pe cîmp cu pași grăbiți și tremurînd de frică. În calea lor întîlnesc un
bou păscînd și se îndreptară către dînsul.
— Boule, prinse omul a zice: iacă, iacă,
iacă, din ce am scăpat pe șarpele ăsta, și iacă, iacă, iacă, ce umblă el să-mi
facă. Cu dreptul e?
— Dai prea cu dreptul, răspunse boul. Ascultă:
eu slujesc pe om de cînd eram vițel. Nu fu destul că îmi lua laptele, cînd eram
mic, de răbdam de foame, căci n-aveam ce suge; nu e destul că, după ce m-am
mărit, trăiam mai mult cu zilele, fără să-mi dea nutreț d-ajuns; iară eu
trăgeam la plug, la car și la toate poverile la care mă punea el, fără să
cîrtesc; acum cică am îmbătrînit, mă lasă pe cîmp să mă hrănesc, ca să mă mai
îngraș nițel, și apoi să mă vînză la măcelar. Așa este dreptatea omului.
— Auzi, omule? întrebă balaurul.
— Auz, răspunse omul. Dar să știi că eu nu
sunt mulțumit de judecata boului. Să mergem și la altul.
— Poți tu să mergi la cîți vei pofti. Eu
una știu, că mi-e foame. Însă, ca să nu mai aibi cuvînt de pricinuire, aide,
fie, să-mi fac pomană cu tine să mergem și la alt judecător.
Omul, cu inima cît un purice de frică, o ia
înainte pe drum și, întîlnind un cal într-o livede, îi zise și lui:
— Calule, iată ce am făcut balaurului
acestuia, și iată cum vrea să-mi răsplătească. Cu dreptul e?
— Da, da, cu tot dreptul, răspunse calul.
Dară tu, omule, cum faci dreptate pe pămînt? Nu care cumva oare te socotești a
fi mai breaz? Noi slujim la stăpînul nostru din tată în fiu. Cînd eram mic,
copiii lui se jucau cu mine și îi purtam în spinare. După ce m-am mărit, din
cîte primejdii nu l-am scăpat! și cît am mai muncit, amărîtul de mine! Mai
de multe ori flămînd decît sătul, ajunsesem într-un rînd să zac pe coaste de
foame și de neîngrijire. Acum mă găsește că prea sunt bătrîn. Mi-a dat drumul
să pasc în voie pînă să-și găsească timp, să-mi dea cu parul in cap, să mă
omoare, ca să-mi ia pielea. Astfel este răsplata omenească pe pămînt
— Auzi, tu, omule? zise balaurul.
— Auz, răspunse omul. Și cu toate astea eu
nu sunt mulțumit de judecată. Să mergem și la al treilea să ne judecăm.
Ascultă-mi și astă rugăciune, să te ție Dumnezeu.
— Ei, apoi te-ai prea trecut! Multe ai voi
d-ta. Și deși-mi vine leșin de foame, iată mă înduplec și de astă dată, numai
și numai să nu-ți mai rămîie nici un cuvînt de bîrfeală, și să-ți tacă
fleoanca. Aidem și la al treilea judecător.
Mai mergînd ei ce mai merse, întîlniră o
vulpe
— Vulpe, începe omul a zice, iată ce bine
am făcut eu balaurului acestuia, și iată ce rău va să-mi facă el mie. Cu
dreptul e? Judecă tu!
— Ce ai zis, ce ai zis? întrebă vulpea.
Omul îi mai spuse încă o dată focul ce-l
ardea.
— Ca să judec, trebuie să merg la fața
locului, să văz eu cu ochii mei și să auz cu urechile mele. Altfel nu știu să
judec.
Se învoiră și plecară cîte trei la fața
locului. Și, ajungînd aici, începu omul să spuie șiritenia pricinei:
— Iacă, ici în văgăuna asta ședea balaurul
încolăcit, și pietroiul ăsta năpraznicul, căzînd din munte, îi astupă ieșirea.
Trecînd eu p-aici, șarpele să rugă să-l scap de pieire. Eu, prostul, vrui să-i
fac bine, mă luptai, dădui bolovanul nițel la o parte și-i făcui loc să iasă.
El, dacă ieși, mă coprinse, cum îl vezi, încolăcindu-se preste mădularele mele
și voiește să mă mănînce.
— Așa este, balaure?
— Așa da! Fiindcă astfel cere dreptatea.
Vulpea se gîndi nițel și răspunse:
— Măi, frate, deslușiți-mă bine, că eu nu
pricep așa advocățește. Spune, omule, șiritenia din capul locului, și arată-mi
și cu mîna.
Omul începu din nou să spuie și cu gura, să
arate și cu mîna.
— Iată, în văgăuna asta de ici, pe care o
vezi cu ochii, sta șarpele încolăcit și astupat acolo de pietroiul ăla maa…
— În văgăuna asta, ziseși, întrerupse
vulpea. Ce smintit ești, mă! Nu se poate una ca asta, spune drept, omule.
— Drept spui.
— Așa este, balaure?
— Tocmai precum spune omul.
— Fie, că mie nu-mi vine să crez că poate
să încapă o așa namilă de trup într-o văgăună atît de micuță. Trebuie să văz cu
ochii mei, ca să crez.
Șarpele vru să încredințeze pe vulpe. Se
descovrigă de pe om, se tîrăște, se strecoară în văgăună, încet, încet,
încolăcindu-se ca să încapă. În vremea asta vulpea face un semn cu ochiul
omului. Acesta o pricepe. Și tocmai cînd balaurul zicea vulpei:
— Acum vezi?
—
Văz.
—
Ei, crezi?
—
Crez.
—
Judecă după dreptate.
—
După dreptate judec.
Omul
puse umărul, se opinti cu deznădăjduire, date piatra la loc, și clapc! acoperi
văgăuna din nou.
Vulpea
zice:
—
Așa cere dreptatea.
vineri, 13 iunie 2014
marți, 10 iunie 2014
Responsabilitatea
Responsabilitatea este un lucru extrem de
greu de învăţat. Câteodată, chiar şi adulţii dau dovadă, prin vorbele şi
acţiunile lor, de lipsă de responsabilitate. Ne întrebăm de ce este, totuşi,
atât de greu pentru un om să se poarte responsabil. Ştim un copil pe nume
Tudorel care a aflat pe propria piele răspunsul la această întrebare.
Tudorel era elev în clasa I şi deşi era
deja luna martie, încă nu prea se obişnuise cu programul. Cel mai tare îl
enerva să se trezească de dimineaţă. Nu se dădea jos din pat până nu îl ridica
mama lui.
Tot ea îl ducea la baie şi îi dădea cu apă
pe ochi până se dezmeticea puţin, apoi îi aranja hăinuţele pe pat, îi punea
cărţile în ghiozdan, fugea repede la bucătărie să pregătească ceaiul şi îl
ducea la şcoală.
Într-o zi, din prea mare grabă, mama a uitat să-i pună în
ghiozdan Abecedarul.
La şcoală, bineînţeles că Tudorel a fost
mustrat de învăţătoare.
- “Ar trebui să o certaţi pe mama, nu pe
mine. Ea e cea care a uitat să-mi pună Abecedarul în geantă”.
- “Tudorel, eşti destul de mare ca să-ţi
pregăteşti singur ghiozdanul, a continuat învăţatoarea. Trebuie să înveţi să te
comporţi ca un copil responsabil”.
Mica “muştruluială” i-a dat de gândit lui
Tudorel. Într-adevăr, nu ştia ce presupune faptul de a fi responsabil. Atunci,
a mers în pauză la doamna învăţătoare şi a întrebat-o care dintre colegii lui
poate fi numit copil responsabil.
- “Păi, uite….Dănuţ, Teo, Miruna şi…Anca.
Ai putea învăţa multe de la ei.”
Bucuros de răspuns, Tudorel merge la Anca
să o întrebe cum face ea ca să fie considerată responsabilă.
- “Nu prea ştiu ce să-ţi răspund, a ezitat
fata. Dar cred că are de-a face cu faptul că îmi fac temele fără să îmi zică
nimeni, mă trezesc, mă îmbrac şi vin singură la şcoală.”
- “Şi îţi pregăteşti singură ghiozdanul?” a
privit-o neîncrezător băiatul.
- “O, da, sigur. Chiar şi pacheţelul mi-l
pregătesc tot eu.”
- “Hmmm, nu înţeleg, făcu Tudorel. Şi tu cu
ce te alegi de pe urma responsabilităţii tale?”
- “Părinţii mei îmi acordă foarte multă
libertate pentru că au încredere în mine, iar mie îmi place acest sentiment de
libertate.”
- “Da, se gândea în sinea lui copilul, nici
mie nu mi-ar strica să nu mai fiu supravegheat cu atâta stricteţe mereu. Aş
putea încerca chestia asta cu responsabilitatea.”
Ajungând acasă, Tudorel şi-a înştiinţat
imediat părinţii:
- “Să ştiţi că de mâine sunt un copil
responsabil.”
Şi le-a explicat în ce vor consta actele
lui de responsabilitate. Părinţii zâmbeau şi se priveau cu subînţeles, dar nu
au spus nimic.
A doua zi, ca de obicei, Tudorel nu se putea
trezi la timp. Mama a intrat în camera lui, dar fără să-l mai ridice, i-a spus
doar de la uşă:
- “Cred că ar trebui să te trezeşti.”
Tudorel a mormăit ceva şi a adormit la loc.
Când s-a trezit, în sfârşit, era aproape
ora 10.
- “Mamăăăăăă, sări el din pat speriat, ai
văzut cât e ceasul?”
Mama, calmă, i-a zis:
- “Eu te-am trezit. Nu poţi da vina pe
mine. Am crezut că nu mai vrei să mergi azi la şcoală.”
- “Mamă, ce îi spun doamnei?”
- “Nu ştiu, Tudorel. Eşti un copil
responsabil acum.”
Băiatul a plecat din casă în fugă. Se
gândea la o minciună pe care ar putea-o spune la şcoală.
La întoarcerea acasă, mama îl aştepta
curioasă:
- “Tudorel, cum a fost?”
Plângând, el a răspuns:
- “Cea mai oribilă zi din viaţa mea. În
primul rând, am luat un autobuz greşit şi am mers în partea opusă a oraşului.
Apoi, când mi-am dat seama de greşeală, am luat un altul, dar oricum era foarte
târziu. Am ajuns la şcoală pe la ora 11. Când am intrat în clasă, toţi colegii
mei au izbucnit într-un hohot de râs. Tu chiar nu ai văzut, mamă, că mi-am luat
pantalonii pe dos?”
Mama se abţinea cu greu să nu râdă.
- “Aşa, şi mai departe ce ai făcut?”
- “I-am cerut voie doamnei să intru. Dar
doamna ştii ce a făcut? Nu mi-a crezut deloc minciuna pe care o ticluisem eu şi
m-a obligat să port un coif pe care mi-a scris cu litere mari SOMNOROSUL
CLASEI. M-am simţit aşa de rău….Apoi, toată ora au împărţi impresii despre cât
de frumos a fost la planetariu. Îţi dai seama? Au fost la planetariu fără mine.
Mi-e atât de ciudă că nu m-am trezit. Îmi doream mult să fi fost şi eu.”
- “Tudorel, şi care e concluzia ta?” îl
iscodea mama mai departe.
- “Că e foarte greu să fii responsabil
pentru că nu mai poţi să dai vina pe nimeni, răspunse printre lacrimi copilul.
A trebuit să recunosc că din cauza mea nu am fost la planetariu cu colegii
mei.”
Mama a reuşit să-l împace, spunându-i că,
de fapt, responsabilitatea e o chestiune care vine treptat, pe măsură ce omul
înaintează în vârstă, dar că trebuie să se deprindă încă din copilărie cu
aceasta. Iar că cel mai important lucru este ca omul
să aibă puterea de a-şi asuma consecinţele acţiunilor sale, chiar dacă la un
moment dat şi-ar dori să poată învinui pe altcineva pentru ele.
luni, 9 iunie 2014
ABC - minienciclopedie pentru elevi
Chicu, Angela. ABC:
Minienciclopedie pentru elevi / Angela Chicu. –
Ch.: S. N., 2006. – 52 p.
„În acest volum,
realizat special pentru voi, cititorii cei mai curioși și dornici de a cunoaște
cît mai multe, prezint diverse întîmplări adevărate, curiozități, poezii, jocuri,
ghicitori, iar pentru pici – desene pentru colorat, însoțite de catrene, ce dau
un farmec deosebit micului almanah instructiv și cognitiv."
(Autoarea)
joi, 5 iunie 2014
miercuri, 4 iunie 2014
DUPĂ SOARE FUG ŞI EU...
Chicu, Angela. După soare fug și
eu / Angela Chicu; des., cop.: Tatiana Varvariuc; pict.: Uliana Vasilache. –
Ch.: „Căpățâna-Print‟ SRL, 2010. – 51(3) p.
A sosit mult
aşteptata vară, soarele ne surâde larg
mângâindu -ne cu razele sale aurite, iar copii sunt dornici să citeasca
o carte buna şi captivantă pentru a le face ziua încă mai frumoasă. Centrul
Academic Eminescu, propune o cărţulie care, vă va duce într-o călătorie în lumea
naturii a plaiului nostru moldav - DUPĂ SOARE FUG ŞI EU... autoare doamna
Angela Chicu. Micul cititor va cunoaște mai multe fenomene ale naturii, despre
lumea animală, insecte și păsări de pădure, din lanuri și cîmpii, iazuri și
mlaștine. Va cunoaște comportamentul
celor nevorbitori din jurul nostru. Poveștile, poeziile și ghicitorile
prin care este pătrunsă autoarea, trezesc copiilor dragostea față de plaiul
natal, de natură, de totul ce ne înconjoară în spirit de a nu distruge și a
păstra pentru strămoșii strămoșilor noștri.
Placheta este
destinată pentru copii, profesori, părinți, lecții de educație ecologică, de
științe ale naturii.
luni, 2 iunie 2014
CUM ŞI-A GĂSIT ŞORICELUL PRIETENI
Poveste
populară osetină
A fost odată un şoricel. Şi tare ar mai fi dorit să-şi facă
nişte prieteni de nădejde. Că avea el nişte vecini - nişte şoricei alde dânsul,
care erau ca vai de ei -becisnici (neputincioşi), mititei. Dorea însă să aibă
un prieten voinic, poate chiar cel mai puternic din lume. Aşa că s-a urcat el
într-o noapte într-un pin înalt şi a început să chiţăie la Lună:
- - Lună, mă auzi, Lună?! Se spune că ai
fi cea mai voinică. Hai să fim prieteni!
Luna l-a privit de pe boltă şi i-a
răspuns:
- -Ba nu-s eu cea mai voinică şi nici
cea mai luminoasă! Cel mai luminos şi cel mai puternic este Soarele!
- - De bună seamă, ai dreptate, rosti
Şoricelul şi, cum numai se iţi Soarele de după orizont, îi şi vorbi:
- -Soare-frăţioare, tu eşti cel mai
puternic! Aş vrea să fim prieteni.
- -Ba n-aş zice, răspunde Soarele, iată
vine norul şi mă acoperă cât ai zice peşte. Înseamnă că el este mai puternic
decât mine.
- Într-adevăr, se dumeri Şoricelul,
urmărind cum Norul îl acoperă pe Soare.
Se dădu atunci la nor:
- -Norule, care eşti cel mai puternic,
hai să fim prieteni!
- - N-aş fi contra, a bubuit Norul, însă
iată că se stârneşte Vântul-năprasnicul şi mă pune pe fugă.
Şi, de bună seamă: Vântul cel
năprasnic a mânat norul hăt departe.
- Vasăzică, tu eşti cel mai puternic,
zice Şoricelul. Hai, Vântule să fim prieteni!
- -Ba nu-s eu. Cei mai puternici şi
voinici, se dădu cu părerea Vântul-năprasnicul, cred că-s boulenii care trag
plugul pe brazdă: eu le suflu în faţă, dar lor nici că le pasă - îşi caută de
treabă.
Abia dădu Şoricelul să sară din pin,
să le iasă boulenilor înainte, când colo ei , cum trăgeau plugul greu, s-au
oprit locului.
- -Muuu! mugiră ei. Iar am dat de o
cioată(ciot). Nici fierul plugului nu-i în stare s-o străpungă, oricât ne-am
speti. Oare cine ar putea să ne ajute?
- -Noi! Noi! Noi! s-a auzit un chiţcăit
de sub pin.
Şi când s-a uitat Şoricelul, i-a
văzut pe vecinii lui de totdeauna - şoriceii ceia becisnici şi mărunţei.
Ţâşnesc unul după altul de prin găuri, aleargă pe arătură spre brazda unde s-a
oprit plugul în cioată. Şi cum ajung încep să roadă rădăcinile cu dinţişorii.
Peste câteva minutecioata, roasă din toate părţile, s-a dat la o parte şi
plugul, tras de bouleni a mers mai departe.
- - Iată cine-i cel mai voinic, mai de
nădejde, au zis uşuraţi boulenii. E acela care te ajută la nevoie. Dar tu ce
fel de prieten cauţi?
- - Eu nu-mi caut prieteni. De-acum i-am
găsit, a rostit bucuros Şoricelul. Aceştia-s vecinii mei. Ei îmi sunt cei mai
buni prieteni!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)