luni, 24 octombrie 2016

CARTEA ȘI LUMEA EI

Cartea este cea care dezvoltă psihicul intelectual al copiilor şi anume datorită acţiunilor educative consecvente organizate prin intermediul literaturii. Copilul se cufundă într-un alt univers, graţie lecturii care, aproape întotdeauna, înseamnă o a doua naştere. Cartea înseamnă pentru el atât o bogată sursă de viaţă. Cât şi un mediator, un iniţiator. Cartea este produsul cultural cel mai simplu, cel mai puternic şi mai evocator, în măsura în care visul unui creator se combină cu propriile noastre vederi.

Desigur cartea pentru copii a fost şi va fi o temă de primă actualitate, deoarece ea este sursa educativă a copilului, este cea în care copilul îşi poate găsi un refugiu.
O colecţie de carte pentru copii este un întreg, un univers plin de cunoştinţe şi poveţe. În colecţie de carte se includ cele mai importante cărţi, cele care îl pot forma pe copil ca personalitate. Datorită cărţilor copilul îşi poate crea un viitor în care se va simţi liber şi încrezut în forţele proprii. Cărţile ne ajută să cunoaştem lumea în care trăim, să înţelegem rostul fiecărui lucru pe lume, să pătrundem în minunata lume a poveştilor. 

CAI Eminescu, iubeşte copiii, iubeşte frumosul. Iată că recent aici la CAI Eminescu au fost achiziţionate 11 cărţulii pentru copii  din colecţia "Cheiţa de aur" de la editura Prut Internaţional.
 Colecţia „Cheiţa de aur”, a fost inaugurată în anul 2004. Prima carte care a făcut parte din această colecţie a fost Punguţa cu doi bani de Ion Creangă.
Colecţia conţine imagini viu colorate, traduceri directe. Criteriul de vârstă este 3-8 ani. De aceea întâlnim în colecţie poveşti frumoase, cu un conţinut educativ şi care pune în mişcare mintea.
Aici întâlnim poveştile care îl fac pe copil să crească, sunt cărţile de care nu se poate lipsi nici un copil. Sunt cele mai cunoscute poveşti clasice din patrimoniul naţional şi cel universal. Sunt pline de ilustraţii frumos colorate, aici îşi vor face prieteni noi, îi vor reîntâlni pe cei îndrăgiţi eroi din minunata lume a basmelor.
O colecţie care atrage copilul ca un magnet. „Povestea este o specie a genului epic. În poveste sunt relatate întâmplări miraculoase cu forţe supranaturale, cu eroi fantastici şi reali, cu lupte permanente între forţele luminii şi ale întunericului”.
Colecţia Cheiţa de aur a mers pe principiul valoric, au ales cele mai de valoare cărţi, cele care sunt mai accesibile pentru copii. Au ales cei mai mari şi mai de vază scriitori, pentru a arăta copiilor că scriitori sunt peste tot, scriitori care scriu de dragul copiilor şi lucrările lor sunt capodopere. Desigur că au mers pe principiul diversitate geografică, creind un tablou general al marilor scriitori din Europa.
Vă invităm să savuraţi din plin poveştile cele mai cunoscute şi îndrăgite de către copii care au sosit acum la CAI Eminescu: Prinţesa cea isteaţă sau Aventurile Finuţei de Charles Perrault; Fata din soc de Hans Christian AndersenVarza fermecată de Fraţii GrimmApa vieţii de Fraţii GrimmPriveghitoarea de Hans Christian AndersenRăţuşca cea urâtă de Hans Christian AndersenLebedele de Hans Christian AndersenNeisprăvitul de Charles PerraultPiele-de-Măgar de Charles PerraultPovestea lui Stan Păţitul de Ion CreangăLupul cel alb şi ciuboţelele roşii de Charles Perrault Aceste volume trezesc la copii curiozitatea. Datorită acestor poveşti, se dezvoltă la copii gustul pentru categoriile estetice, fundamentale, unei conştiinţe, pentru valorile universale: Adevăr, Frumos, Bine, Dreptate şi pentru recoltarea sentimentelor: duioşie, blândeţe, plăcere, puritate etc.
Basmele sunt una din cele mai timpurii forme ale ficţiunii, care nu şi-au pierdut niciodată efectul magic pe care îl au asupra copiilor. Faimoşii culegători şi repovestitori ai basmelor sunt: Fraţii Grimm, Charles Perrault, Hans Christina Andersen etc. din această colecţie.
Cheiţa de aur se bazează pe teme actuale, interesante cititorului, dar şi utile. Aceste cărţi trezesc curiozitatea şi stimulează imaginaţia.
 Regăsim cartea utilă, captivantă, atrăgătoare.
Rolul acestor poveşti în viaţa copiilor este deosebit de important. Ele dezvoltă imaginaţia, îmbogăţesc vocabularul, educă anumite trăsături morale, fiind totodată şi un valoros izvor de cunoaştere a trecutului.
Au inclus aici autori care au ştiut cum să îmbine utilul cu plăcutul şi când au creat aceste opere au ştiut din start că aceste cărţi le vor citi copiii.
Colecţia Cheiţa de aur a trecut în revista sa marii autori din literatura universală, care au scris cărţi esenţiale, ce trebuie să le aibă orice copil:Charles Perrault, Fraţii Grimm, Hans Christina Andersen. Dar, găsim şi autori din Basarabia, cum ar fi: Ion Creangă, unde în poveştile sale „cei răi sfărşesc prin nimicire, triumful revenind eroilor adevăraţi, cu alese calităţi estetice. Eroii lui Creangă au încredere în victoria binelui, sînt optimişti şi se luptă pentru înlăturarea răului”. 
Vom mai menţiona că Cheiţa de aur ea în consideraţie şi cele 4 principii ale machetării. Datorită acestei machetări cărţile sunt bine organizate, au logică, atrag atenţia, sunt mai uşor de citit şi informaţia este mai bine asimilată. Coperta este colorată, este plasată o imagine care corespunde textului, poveştii, imaginea vorbeşte despre tema poveştii, este plasată pe toată coperta şi deja atrage mult mai mult cititorii, dornici de a lua în mână şi a o citi, răsfoi. La fel şi în interiorul cărţii vom găsi pe fiecare pagină imagini viu colorate. Imaginile corespund cu textul. Coperta este de carton, foile din carte sunt de calitate, sunt de formatul A5 nestandard. Imaginile din carte dau o notă de relaxare, de o mai bună imaginaţie, adica copilul citind îşi imaginează acele momente. În momentul acela când copilul vede imaginea, el înţelege mai bine textul şi îl face să vrea să citească toată cartea cu nesaţ, informaţia devine utilă şi dă frâu liber imaginaţiei.
Un criteriu esenţial este calitatea, colecţia Cheiţa de aur oferă această calitate, chiar a mers pe acest principiu. Textul transmite emoţii. Această colecţie a inclus cărţile care îi lărgeşte copilului în continuare cunoştinţele despre lume, îi familiarizează cu tipuri umane şi relaţii sociale, le deschide poarta frumosului, dezvoltându-le  sensibilitatea şi imaginaţia.
Cărţile sunt  atrăgătoare, comode de a fi citite, conţin informaţii utile, interesante, pline de aventură. Ele creează gândirea copilului. Cărţile sunt accesibile, corespund vârstei, au scop educativ, căci aici intră poveştile, povestirile lui Creangă, Fraţilor Grimm, Hans Christina Andersen
Sperăm că v-am trezit curiozitatea şi că o să ne vizitaţi ca să lecturaţi aceste minunate poveşti din această colecţie.
Publicat: D.Ț.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu