De ce l-a îndrăgit câinele pe om

"Copilul se cufundă într-un alt univers, grație lecturii care, aproape întotdeauna, înseamnă o a doua naștere."

Toate poveștile, basmele au menirea de a învăța, de a educa micul cititor. Unele au rolul de a dezvolta creativitatea, imaginația, altele un fel de poveste de luare-aminte, de a face comparații, de a fi om.

Și dacă tot vorbim despre povești, haideți să facem cunoștință cu următoarea povestioară, De ce l-a îndrăgit câinele pe om (poveste maghiară).

Cu sute și sute de ani în urmă, un câine trăia în pădure alături de un urs. Ziua mergeau împreună la vânătoare și se împăcau de minune, dar seara, când să meargă la culcare, pe câine îl apuca câteodată lătratul; și azi așa, mâine așa, ursul îi spuse că nu-l mai poate suferi din cauza schelălăielii lui. În cele din urmă, câinele înțelese că nu mai era chip să trăiască sub același acoperiș cu ursul.
Întâlni o vulpe, îi istorisi necazul cu ursul și ea îl pofti să locuiască în vizuina ei. Ziua, totul mergea strună: șiretenia vulpii și puterea câinelui îi făceau să vină acasă încărcați de vânat. Dar, când să meargă la culcare, auzindu-l pe câine cum lătra, vulpea îi spuse:
- Nu-i bine ce faci! Dacă te aude lupul sau tigrul vin glonț aici și ne ucid pe amândoi!
Sătul și de cicăleala vulpii, câinele se gândi la un alt animal, mai mic decât el, care să nu îndrăznească să-l bată la cap. Și, din întâmplare, în pădure îi ieși în cale un iepure.
- Ce spui, iepuraș, ți-ar plăcea să vânăm împreună?, îl întreabă câinele cel voinic.
Onorat, iepurele îi răspunse pe nerăsuflate că ar fi fericit de asemenea tovărășie, ziua și noaptea. A doua zi, merseră împreună la vânătoare. Lângă el, iepurele se simțea parcă alt animal. Toate bune. Se ospătară în doi și petrecură clipe frumoase. Dar, la culcare, când iepurele auzi ce tare latră câinele, o rupse la goană părăsindu-și și casă și tot, de teamă că lătratul să nu atragă toate fiarele într-acolo.
Plictisit de toate animalele cu care încercase să-și ducă zilele, se opri într-o bună zi la casa unui pădurar.
- Mă primești, bunule pădurar?, îl întrebă câinele șovăielnic și, ca să nu mai aibă

supărare, îl anunță că el e obișnuit să latre de câte ori are el poftă, când e fericit și când e trist și mai ales, de câte ori simte că se apropie vreo vietate.
- Sunt tare bucuros că vrei să trăiești pe lângă casa mea! Ziua vom vâna împreună și seara am să-ți pregătesc un culcuș minunat. Cât privește obiceiul tău de a lătra, e un bine pentru mine, căci mă vei anunța de toți oaspeții care vor să ne viziteze și, dacă-s buni, îi vom primi cu bunătate și dacă or fi răi, cu pușca.
- Rămân tot restul vieții cu tine, omule! Tu nu ești fricos, nici mofturos cum au fost toți pe lângă care am trăit până acum, încheie câinele și se gudură fericit de primirea pădurarului.

Publicat: D.Ț.

Să luăm aminte...:

DACĂ VREI SĂ AI PRIETENI PE CARE SĂ-I RESPECȚI ȘI CARE SĂ TE RESPECTE:

• Când te apropii de un grup, cere-ți voie să intri în discuție.
• Nu te fă bufonul unei companii.
• Tușește, strănută și suflă-ți nasul fără zgomot, pe neobservate, folosind batista.
• Nu sta foarte aproape de interlocutor, nu-i sufla drept în față.
• Nu-ți acoperi gura cu mâna; nu lovi interlocutorul peste umăr, nu-l trage de nasturii de la haină, nu-l împinge cu coatele.
• Nu vorbi doar cu vecinul, nu te juca cu vreun obiect oarecare, nu examina tavanul, nu privi pe geam pentru a evita discuția.
• Nu folosi cuvinte-parazite de tipul înțelegi, iată sau cuvinte indecente. Nu e frumos să-ți exprimi atitudinea prin: aha, ehei, hm, măi-măi. Nu lua în derâdere greșelile de vorbire ale altora.

Succes!

DIN SFATURILE UNCHEȘULUI ÎNȚELEPT:

Înaintea celor mari nu fi îndrăzneț la vorbă și nesocotit la răspuns, ci te-nfățișează cu sfială și răspunde cu chibzuință, căci graba strică treaba, iar vorba dulce mult aduce.

După Anton Pann

Sursa: Miron, Iurie. Bunele maniere

Publicat: D.Ț.

Și iar e TOAMNĂ!

Nostalgie. Miros de frunze coapte. Liniște și multe vise și dorințe... Toamna.

Publicat: D.Ț.

LICURICII

De fiecare dată încercăm să impresionăm copiii, să îi captivăm prin ceva. Pentru că ne plac poveștile, pentru că prin ele creștem, ne dezvoltăm, ne relaxăm, visăm și ne formăm deprinderi frumoase de a trăi. Iată că astăzi vă punem la dispoziție

o frumoăsa poveste LICURICII, de Eugenia Zaimu. Lectură plăcută.

Se spune că într-un sat ar fi fost cândva un flăcău și o fată care se îndrăgeau de mult unul pe celălalt și erau hotărâți să facă o nuntă frumoasă ca-n povești.
Pentru asta munceau de dimineață până seara strângând ban cu ban. Fata cosea arniciurii migălite din ac, ștergare și îi neînchipuit de măiestre. Iar flăcăul cioplea ciubere și cofe din lemn, pe care le scrijelea apoi cu un cui înroșit în foc ca să fie cât mai frumoase.
Duminicile, flăcăul pleca dis-de-dimineață la târg cu lucrurile făcute peste săptămână, iar fata îl aștepta la marginea satului, sub un copac anume, îngânând cântece și croind planuri de viitor. De la o vreme se pripășise însă prin apropiere un vrăjitor care-și pusese ochii pe fata cea frumoasă.

- Dacă te măriți cu mine, îi spuse el într-o zi, ai s-o duci ca o împărăteasă. Pentru că eu pot face cu puterea mea bogății fără număr, cu care să stăpânesc întreaga lume!
- Nu-mi trebuie, îl repezi fata, ascuzându-și spaima cât putea mai bine. Și să știi că am să te spui logodnicului meu care este voinic și te va răpune!
Vrăjitorul râse de se cutremură pământul:
- Pe mine e greu să mă răpună cineva, așa că mai bine feriți-vă de mânia mea și dați-mi ascultare!
Din acea zi, cei doi logodnici nu mai avură nici liniște și nici spor: lemnul din care flăcăul făcuse până acum lucruri atât de minunate se fărămița în mâinele lui, iar fetei ața de broderie i se rupe și acul îi înțepa degetele sângerându-i-le.
Vrăjitorul rămânea în acest timp nevăzut și oricâte planuri de luptă își făcea flăcăul, toate dădeau greș.
- Știi, îi spuse el într-o zi logodnicei sale, mâine e duminică, plec la târg cu ce mai avem. Tu așteaptă-mă sub copac și de îndată ce mă întorc, o luăm la drum unde  om vedea cu ochii. Să ne piardă urma!
Zis și făcut. Numai că vrăjitorul, care avea o scoică fermecată, auzi totul din cotlonul lui.
A doua zi, pe când fata se pregătea să plece cu bocceluța către copacul știut, vrăjitorul îi apăru înainte negru și pământiu la față ca o arătare.
- Nu pleca, spuse el, că uite ce-ți dau...
Și cu un semn făcu să răsară în fața ei o lădiță plină de nestemate care străluceau în soare cu mii și mii de raze.
- Nu! strigă fata ocolind mlădioasa lădiță.
Atunci, la un nou semn al vrăjitorului, în fața ei răsări un castel cu turle de aur și porți de argint, bătute de asemeni în nestemate.
- Nu, nu!... strigă fata din nou. Lasă-mă să plec, nu-mi trebuie!
Și porni în goană, cu inima zvâcnind de o spaimă nespusă.
În urma ei vrăjitorul rămase mut de ciudă; apoi, scoțând de la brâu o nuia verde ca fierea, o mișcă de trei ori.
La acest semn, asupra pământului se lăsă o noapte adâncă de tot, ca smoala de neagră. Cu un ochean anume vrăjitorul privea în noapte, dar ceea ce văzu îl făcu să se îngălbenească de furie: fără să-i pese de nimic, fata alerga mai departe, cu brațele întinse; pe coasta dealului venea în fugă dinspre târg flăcăul, scrutând cu îngrijorare întunericul.
- În gâze să vă prefaceți! blestemă atunci vrăjitorul. În gâze mici și negre, cu aripi plăpânde și neputincioase!
Atinși de vorbele lui, fata și flăcăul se prefăcură pe loc în gâze. Gândurile lor rămăseseră însă aceleași, neatinse de puterea blestemului, așa că desfăcându-și aripile porniră amândoi mai departe căutându-se prin întuneric.
Văzând aceasta vrăjitorul se întoarse în cotlonul lui, apucă în palme două scântei din focul ce ardea veșnic sub ceaun și le porunci:
- Ca fulgerul să zburați către cele două gâze și într-o clipă să mi le prefaceți în scrum!
La cuvintele lui scânteile își luară supuse zborul. Vezi însă că atât una cât și cealaltă erau sătule de răutatea vrăjitorului, așa că zburând ele către cele două gâze își spuseră:
- Surioară, de ce să le prefacem în scrum? N-ar fi mai bine oare să ne păstrăm doar lumina și să ne răcim flacăra pentru a le veni în ajutor?
 Și spunând acestea, ajunseră aproape în același timp la gâze și li se lipiră cuminți de piept, luminoase ca două felinare mici.
Licărind acum în noapte asemeni unor steluțe, cele două gâze se văzură: erau aproape și într-o clipă fură împreună.
Înfrânt, vrăjitorul pocni de furie și se prefăcu în pulbere.
Nimeni nu-și mai amintește astăzi de el. Dar de atunci, în nopțile de vară zboară pe deasupra câmpului și pe sub frunzele dese ale copacilor niște luminițe galben-verzui. Oamenii le spun acestor gâze licurici, le prind în palmele făcute căuș și le șoptesc tot felul de cântece ca să nu se stingă. Dar ele o vreme licăresc și pe urmă se sting. Și nu se aprind din nou decât după ce le dai drumul în aerul dulce al nopții, ca să se caute una pe alta...

Cules computerizat: D.Ț.

Publicat: D.Ț.

PACE!

Publicat: D.Ț.

NE VEDEM LA BIBLIOTECĂ!!!

NE VEDEM LA BIBLIOTECĂ! aşa a răsunat vocea echipei Centrului Academic Internaţional Eminescu când i-a invitat pe elevii Liceului Teoretic Liviu Rebreanu în ospeţie. Lansat de programul Novateca, serviciu Ne vedem la bibliotecă are sarcina de a populariza şi informa publicul larg despre oportunităţile pe care acesta le oferă. D-na Nina Laur împreună cu elevii clasei a II-a A, au fost vizitatorii noştri de azi. Elevii au avut parte de o excursie prin bibliotecă, unde bibliotecarul le-a explicat ce este această instituţie, care sunt sarcinile ei, care sunt motivele pentru care ar trebuie să ne viziteze, cum poţi să obţii un card pentru a vizita biblioteca, care sunt regulile de împrumut a cărţilor şi cât de departe poţi ajunge dacă te împrieteneşti de mic cu biblioteca. Copiii au fost foarte atraşi de ceea ce au găsit în bibliotecă, fiind impresionaţi de modul cum este compartimentat spaţiul: sala mare Mihai Eminescu, sala de lectură, secţia pentru copii şi secţia pentru adulţi, secţia atelierului de creaţie Fantezie, Dibăcie, Creaţie. Tot azi ei şi-au primit şi carnetele de cititori şi au promis că ne vor vizita şi vor împrumuta cărţi pentru a citi şi ajunge oameni destoinici.

Publicat: B. Olesea 

Cine a inventat școala?

Înaintea conceptului de școală descris drept grupul de persoane adunate laolaltă pentru a învăța ceva de la un mentor, a existat bineînțeles conceptul de maestru și ucenic, educator și învățăcel, acestea încă din cele mai vechi timpuri. Școala însă a apărut în Antichitate. Chiar pentru oamenii de știință a fost imposibil de datat din punct de vedere arheologic care a fost prima școală din lume, este însă pe deplin acceptat faptul că școli au apărut cam în aceeași perioadă atât în Grecia antică precum și în Roma antică, în China și India acelorași vremuri, o perioadă de semnificativă dezvoltare culturală.

În Grecia antică cea mai veche școală cunoscută este Academia – școala de filozofie a lui Platon, înființată în jurul anilor 385 î.Hr, cursurile având loc într-o grădină cu măslini de la marginea Atenei. Nici o legătură cu studiile superioare descrise prin termenul academie în prezent.

La Roma educația copiilor era dată de catre părinți și tutori, cei mai avantajați fiind bineînțeles cei care aveau părinți bogați. Primele școli în capitala pe atunci Republicii, au apărut tot în secolul al 4-lea î.Hr., rolul lor fiind acela de a oferi copiilor o educație rudimentară și îndemânări de socializare, înființarea lor fiind posibilă odată cu oferirea de drepturi plebeilor și ridicarea unora dintre acestora în clasa politică de la Roma.

În India, copii între 8 și 12 ani se mutau din casa părintească în cea a unui Guru, locuința acestuia fiind numită și Gurukul, o formă de școală în care profesorul și elevii trăiau împreună, guru învățându-i pe copii iar aceștia ajutându-l în viața de zi cu zi (gătit, spălat, etc), nefiind făcute diferențe pe baza clasei sociale din care copiii proveneau. Educația avea loc până la vârsta de 25 de ani, școala fiind finanțată din donațiile membrilor comunității. De asemenea, până la acea vârstă, studenții nu aveau voie să se căsătorească și să părăsească școala.

În China au fost găsite dovezi ale unor forme de organizare în scopul acordării de educație din partea unor profesori către discipoli însă aceste sunt neconcludente. Este posibil ca beneficiarii acestor școli să fi fost nobili educați în una din cele șase arte cunoscute în China antică: Confucianismul, muzica, tirul cu arcul, manevrarea carelor de luptă, caligrafie și matematica, existând școli pentru fiecare dintre aceste ramuri.

Primul sistem formal de învățământ a fost cel inițiat în Imperiul Bizantin începând cu anul 425 d.Hr., școli primare dedicate educării tinerilor, existând pe atunci o regula conform căreia personalul militar cu funcții și responsabilități superioare trebuia să aibă cel puțin studii primare. De asemenea școlile erau menite să educe oameni care mai târziu să ocupe funcții administrative în cadrul imperiului, fapt ce a și permis de altfel dezvoltarea semnificativă a imperiului. Sistemul de educație a fost permanent îmbunătățit până la prabușirea imperiului survenită în anul 1453.

În secolul 9 a apărut conceptul de Madrasa în cultura islamică, desemnând școli ce activau pe lângă moschei și având ca scop educarea copiilor în diverse arii: scris, caligrafie, matematica, arta războiului, călărie, arte martiale, medicina, etc.

În ceea ce privește educația superioară, universitatea din Fas (Maroc), înființată în anul 859 este considerată cea mai veche universitate din lume, altele fiind fondate în 959 la Cairo (Egipt) și 1088 la Bologna (Italia).

Sursa: http://tendintein.ro/cine-a-inventat-scoala/
 

 Publicat: D.Ț.

Curiozități...

Oamenii inteligenți tind să fie mai puțin interesați de părerile celor din jur. În același timp, acestora le place să fie singuri, deoarece se simt mai bine atunci când își petrec timpul doar în compania lor.

Muștele de unt - în limba engleză "butterflies" sau fluturii sunt numiți astfel deoarece oamenii din coloniile engleze credeau că aceștia sunt vrăjitori care le fură noaptea untul.

Când o persoană plânge, iar prima lacrimă curge din ochiul drept, înseamnă noroc. Atunci când aceasta vine din ochiul stâng, semnifică durere.

Portocalele provin, de fapt, din încrucișarea unui pomelo cu o mandarină.

Există o plantă care creşte doar în Acropola din Atena şi nicăieri în altă parte în toată lumea.

Aproape fiecare al 16-lea om din lume este vărul tău.

Ardeii roșii sunt, de fapt, ardeii verzi care au fost lăsați prea mult pe tulpină.

Există peste 6 mii de definiții pentru centrul unui triunghi.

Aproximativ 92% din oameni au căutat cuvinte pe Google doar să afle dacă sunt scrise corect.

Numele celor doi reni ai lui Moș Crăciun - Donner și Blitzen, înseamnă tunet și fulger în limba germană.

Publicat: D.Ț.