24 februarie - Dragobetele

Pe data de 24 februarie , in aceeasi zi in care crestinii ortodocsi sărbătoresc Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezatorul, se sărbătoreste si Dragobetele , simbolul iubirii, dar si al tineretii si revigorarii naturii. 

In satele din Romania, de Dragobete se obisnuia ca fetele si băietii sa se imbrace in haine de sărbătoare si sa pornească în grupuri către lunci  si păduri, in căutarea primelor flori de primăvară. În această zi, fetele culeg ghiocei , viorele si tămâioase pe care le pun apoi la icoane. Florile sunt păstrate astfel până la sărbătoarea de Sânziene, când sunt aruncate în apele curgătoare. Tot in dimineata zilei de Dragobete , fetele si femeile nemăritate strângeau zăpada proaspătă, o topeau si se spălau pe cap cu apa obtinută, pentru a avea parul lucios si atrăgător pentru băieti. De Dragobete, tinerii satului se adunau mai multi intr-o casă si "îsi făceau de Dragobete", adică se veseleau si petreceau împreună. Erau convinsi ca astfel vor fi indrăgostiti tot anul, până la Dragobetele de anul viitor. Exista si obiceiul ca băietii sa meargă si la petrecerile din satele vecine. Tot de Dragobete, tinerii se intâlneau pentru a-si face jurăminte de prietenie si pentru a deveni frati de cruce.

Dragobetele este o sărbătoare veche românească, plină de obiceiuri si traditii.In unele zone din tară, in dimineata de Dragobete 

Se spune ca dac in aceasta zi ai norocul sa auzi pupăza, vei fi harnic tot anul. 

Dacă plouă, primavara va veni devreme si va fi frumoasă.

Fetele si baietii se strâng in cete pe dealuri, în apropierea satelor pentru discuta si a lega prietenii. La prânz fetele coboară in sat si fiecare băiat trebuie sa urmeze fata care ii este dragă. In sudul tării, această fuga a fetelor poarta numele de “zburatorit”.

Traditia spune ca cei care se sărutau in aceasta zi erau meniti sa rămână împreună tot restul anului.

In această zi, nu se coase, nu se spală, nu se merge la câmp, in schimb se face curătenie în toata casa pentru ca zilele ce vor urma sa fie pline de spor si prospetime.

Dragobete este fiul Babei Dochia,un bărbat frumos si iubăret. Se spune ca el a fost transformat de Maica Domnului in floarea cu acelasi nume. La daci era zeul ce oficia la inceputul primaverii nunta tuturor animalelor. In mitologia greacă, păsările erau privite ca mesagere ale zeilor, „pasăre” in greceste insemnând „mesaj al cerului”, iar in timp această traditie s-a răspândit si la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele si baietii se intâlnesc pentru ca iubirea lor sa tină tot anul, precum a păsărilor ce se spune ca se logodesc in aceasta zi. Se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc indrăgostitilor, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.

sursa: http://iola-magiesuperstitiiocultism.blogspot.md/2012_02_01_archive.html

Publicat: D.Ț.

Dragobete

          Dragobete este o sărbătoare tradiţională românească, înlocuită tot mai des în ultimul timp cu Ziua Îndrăgostiţilor  (Valentina's Day). Legenda povesteşte despre Dragobete ca fiind un personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci, şi lui Cupidon, al românilor, ce oficia în cer, la începutul fiecărei primăveri, nunta tuturor animalelor, tradiţie ce s-a extins treptat până în rândurile oamenilor şi a dat naştere unor obiceiuri specifice românilor din sudul şi nordul Dunării.

          Numele Dragobete vine de la "beat de dragoste" şi se mai numeşte Sf. Ion de primăvară, cel care este fiul babei Dochia. I se mai spune şi Dragomiru-Florea sau Granguru, pentru că acum are loc  nunta păsărilor din pădure. Culegătorii de folclor de la sfârşitul veacului al XIX-lea şi din prima parte a secolului al XX-lea au mai înregistrat şi alte denumiri pentru această sărbătoare, precum Ioan Dragobete, Drăgostiţele, Sântion de Primăvară, Cap de Primăvară sau Cap de Vară Întâi.

 Tradiţii şi obiceiuri

          Potrivit tradiţiei, Dragobetele era „o zi frumoasă pentru băieţii şi fetele mari, ba chiar şi pentru bărbaţii şi femeile tinere”. Dimineaţa devreme, tineretul se îmbrăca în haine de sărbătoare şi, dacă vremea era urâtă, se strângeau în cete pe la casele unora dintre ei; dacă vremea era frumoasă ieşeau afară din sat, mai ales pe dealuri, băieţii adunând lemne pentru foc, iar fetele culegând urzici şi flori de primăvară, flori folosite apoi adesea în descântecele de dragoste; o parte din aceste flori, în special tămâioarele şi viorelele, erau păstrate cu grijă până pe 24 iunie (la Sânziene); atunci se culegeau nişte flori considerate surori ale acestora, flori numite roji (trandafiri sălbatici) şi oglici (flori mici, galbene), se făcea un buchet din toate şi se arunca pe o apă curgătoare; se credea că fetele care procedau astfel săvârşeau „o faptă bună”, echivalentă cu o jumătate de sărindar în cer, căci altfel aceste flori nu s-ar fi întâlnit sau „împreunat” niciodată. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi; această apă, păstrată cu mare grijă, ar fi avut proprietăţi magice; se spunea că este născută din surâsul zânelor, putând face fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase; dacă nu erau omăt şi fragi, se strângea banala apă de ploaie sau cea de izvor, acest lucru făcându-se mai ales atunci când Dragobetele se ţinea în luna martie.

         În jurul focurilor aprinse pe dealuri, fetele şi băieţii discutau vrute şi nevrute, însă, cel mai adesea, se spuneau glume (jâtii) cu substrat erotic sau se făceau hore. Fetele, cum simţeau apropierea prânzului, începeau să coboare în fugă spre sat. Conform obiceiului, fiecare băiat urmărea fata care îi căzuse dragă; dacă flăcăul era iute de picior şi fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci fata se lăsa prinsă şi avea loc o îmbrăţişare, urmată de o sărutare mai lungă în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica, în fapt, logodna ludică a celor doi, cel puţin pentru un an de zile; de multe ori, astfel de logodne în joacă prefaţau logodnele şi căsătoriile adevărate.

Dacă nu se făcea cumva Dragobetele se credea că tinerii nu se vor îndrăgosti în anul care urma. În plus, un semn rău era dacă o fată sau un băiat nu întâlneau la Dragobete măcar un reprezentant al sexului opus, opinia generală fiind că tot anul respectivii nu vor mai fi iubiţi, iar dacă o fată ieşea împreună cu un băiat şi nu se sărutau se credea despre ei că nu se vor mai iubi în acel an, că doar nu degeaba se spunea că „Dragobetele sărută fetele”! Aşadar, bucuria şi veselia erau, trebuiau să fie, coordonatele esenţiale ale acestei sărbători a dragostei!
        Maturii aveau partea lor în cadrul Dragobetelui. Astfel, femeile credeau că era îndeajuns să pui mâna acum pe un bărbat ... străin (de sat) şi deveneau pe dată drăgăstoase bărbaţilor în tot anul care urma! Gospodinele aveau mare grijă să dea mâncare bună orătăniilor din curte, dar şi păsărilor cerului, nici o vietate nefiind vânată, blestemată sau, Doamne fereşte, sacrificată la Dragobete.
       Sărbătoarea era socotită una de bun augur pentru treburile mărunte din casă; astfel, se scuturau toate ţoalele şi se aşezau lucrurile prin casă „ca să vie binele şi averea să se întoarcă la casă”.

Ziua Internațională a Limbii Materne

În Conferinţa Generală UNESCO din 17 Noiembrie 1999, data de 21 Februarie a fost proclamată Ziua Internaţională a Limbii Materne, prin care se promovează recunoaşterea şi utilizarea limbilor materne din lume, în special a limbilor grupurilor minoritare. La origine, a fost Ziua Mişcării pentru Limbă, comemorată în Bangladesh începînd din 1952, în amintirea studenţilor ucişi de către poliţie, care au militat pentru recunoaşterea limbii Bengali în Pakistan (ce cuprindea pe atunci statul Bangladesh): la acea dată, un grup de studenţi de la Universitatea din Dacca au manifestat pentru recunoaşterea limbii Bengali ca una dintre limbile vorbite pe teritoriul statului Pakistan.

Guvernatorul Pakistanului decretase în 1948 că limba Urdu este singură limbă oficială atît în estul cât şi în vestul Pakistanului dar populaţia din est (teritoriu devenit ulterior statul Bangladesh), care vorbea în majoritate limba Bengali, a iniţiat o mişcare de protest care a culminat în 21 Februarie 1952 cu manifestaţia studenţilor de la Universitatea din Dacca, încheiată cu deschiderea focului de către forţele de ordine. Începînd din 2000, ziua de 21 Februarie se marchează drept Ziua Internaţională a Limbii Materne. Statele membre UNESCO s-au angajat să contribuie la protecţia şi revigorarea bogatei diversităţi culturale prin promovarea limbilor ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între popoare diferite. În prezent, potrivit statisticilor oficiale, mai mult de jumătate din limbile lumii este pe cale de dispariţie.

Sursa: http://www.calendarintercultural.ro/agenda.php?detalii=6816&eventdate=1424469600

Publicat: D.Ț.

Alegoria broscuţelor

A fost odată un grup de broscuţe care voiau să se ia la întrecere. Ţelul lor era să ajungă în vârful unui turn foarte înalt. Se adunaseră deja mulţi spectatori pentru a urmări cursa şi a le încuraja pe broscuţe. Cursa urma să înceapă. Nici unul dintre spectatori nu credea însă că vreuna dintre broscuţe va reuşi să ajungă în vârful turnului.

Peste tot nu se auzeau decât exclamaţii de genul:

- Oh, foarte obositor!!! Nu vor reuşi niciodată să ajungă sus!

Sau:

- Turnul este mult prea înalt! N-au cum să reuşească!

Broscuţele începură să abandoneze una câte una, cu excepţia uneia singure care continua să se caţăre vioaie tot mai sus...

Spectatorii strigau neîncetat:

- E mult prea obositor! Nu va putea nimeni să ajungă sus!

Tot mai multe broscuţe se resemnau şi abandonau. Doar una singură continua să se caţăre. Nu voia cu nici un chip să abandoneze.

            În final, toate renunţară cu excepţia celei care, cu o imensă ambiţie şi rezistenţă, reuşi să ajungă singură în vârful turnului. Toate celelalte broscuţe şi toţi spectatorii au vrut să afle cum reuşise totuşi acea broscuţă să ajungă în vârf după ce toate celelalte abandonaseră cursa. Unul dintre spectatori se duse la broscuţă s-o întrebe cum reuşise să facă un efort atât de mare ca să ajungă în vârful turnului.

Şi aşa se află că... Broscuţa învingătoare era... SURDĂ !!!

Morala...

            Nu asculta niciodată de oamenii care sunt mereu negativişti şi pesimişti, pentru că îţi răpesc cele mai frumoase dorinţe şi speranţe pe care le porţi în suflet. Gândeşte-te mereu la puterea cuvintelor, caci tot ceea ce auzi sau citeşti te influenţeaza în ceea ce faci.

Publicat: B. Olesea

Aviz

Măgarul care a cucerit o cetate

 (poveste tadjikă)
Haideți să citim povești, să creștem împreună cu ele. Pentru a înțelege sensul copilăriei, vă invit să citiți, să citiți cât mai mult, căci doar așa puteți crește și vă puteți forma ca personalitate.

Un biet o nu avea altă avere decât un măgar prăpădit și jigărit. Cineva îi dăduse ideea să meargă într-o cetate îndepărtată unde, acest animal, nefiind cunoscut, cine știe, ar fi putut obține ceva galbeni pe el.

Nu așteptă să i se spună de două ori și, cu un boț de mămăligă rece în traistă, o porni la drum lung. Curând, ajunse tocmai în cetatea pomenită.

- Acesta este un animal rar, începu el să-și laude măgarul. El poate cuceri cetăți. E cel mai mare cuceritor al lumii...

Prinse de veste de sosirea lui chiar regele și-l chemă la el.

- Cât ceri pentru animalul acesta nemaivăzut, cu puteri miraculoase?, îl întrebă regele

- Cer atâția galbeni cât cântărește el, răspunse omul cel sărac, care prinse gust de aur.

Și regele îi dădu greutatea măgarului în aur.

În curând, cetatea se află în pragul războiului cu cetatea vecină. Dar nimănui nu-i păsa decât să îngrașe măgarul, care trăia în staul regesc și toți își puseră nădejdea salvării în animalul acela curios. Și, într-adevăr, când dușmanii ajunseră aproape de cetate, oamenii i-au dat frâu liber măgarului. Fericit că se afla în libertate, el începu să ragă atât de fioros, încât dușmanii, speriați și de arătarea cu urechi cât toate zilele, și de răgetele lui fioroase, o rupseră la fugă.

În cetatea învingătoare, măgarul acela a rămas multă vreme cea mai respectată și mai temută viețuitoare. I s-au pregătit cele mai bune merinde și cea mai aleasă băutură și toți curtenii, mereu în jurul lui, căutau să-l mângâie, convinși că atingândul se pot molipsi de vitejia măgarului.

Cules computerizat: D.Ț.

O lecţie de Cinste şi Omenie

                                               (de Petru Demetru Popescu)

     

       Domnitorul Alexandru Ioan Cuza îi preţuia pe oameni nu după ceea ce erau – boieri, ţărani, ci după omenia lor. Aşa stând lucrurile, se îmbrăca adesea în haine simple şi pornea prin ţară. Într-o zi ajunge el în târgul Vasluiului. Era îmbrăcat într-o pelerină de negustor, dar pe dedesubt îşi pusese straele domneşti. Şi iată ce văzu: un boier rotofei se răstea la un ţăran, pasămite pentru că nu se dăduse la o parte din calea lui. Şi-l îmbrâncea, şi-l lovea, ca omul să se aşeze în genunchi în faţa lui.

            Cuza merse până la locul cu pricina şi-i zise boierului cu voce domoală:

- De ce vrei să stea în genunchi omul ăsta?

Boierul răspunse cu dispreţ:

- Iaca aşa, pentru că vreau eu să-mi simtă puterea!

La auzul acestor cuvinte, Cuza îşi scoase pelerina şi apăru în straele de domn.

Boerul, dându-şi seama cine îi vorbrşte, tremurând din toate mădularele, dădu să cadă în genunchi la picioarele lui Cuza, dar acesta îl opri:

            - Nu mie să-mi ceri iertare, ci acestui om, pe care l-ai umilit. El este ţăran, împreună cu fraţii săi muncesc din zori până-n amurg acest pământ, pentru ca voi, boierii, să vă înfruptaţi din roadele muncii lor.

            - Cum să îngenunchez în faţa ţăranului? se îngrozi boierul

            Ba să-i săruţi şi mâna lui aspră, boierule, îi zice Cuza Vodă, mâna lui aspră de muncă pe care trebuie s-o respecţi!.

Cules: Larisa Arseni. Maestru în artă. Colaboratoare la

Centrul Academic Internaţional Eminescu.

Eu și cartea

Motto: S-adunăm doar fapte bune / Și din cărți - înțelepciune!

... Cartea fiind dascălul care nu doarme niciodată când îl întrebăm... (Erasmus)

Datorită cărții, micul cititor, se întâlnește cu alți oameni, alte personaje și rămâne cu impresii durabile.

Cartea pentru copii continuă în permanență să formeze sensibilitatea, visele, conștiințele și mentalitatea copiilor, le propune modele pentru toată viața.

Centrul Academic Internațional Eminescu, vine mereu în fața cititorului cu noutăți editoriale, cu noi apariții, cărți pentru copii, povești inspirate și pline de învățăminte.

Astăzi, am vrea să vă punem la dispoziție următoarea cărțulie de Scripa Tatiana Pentru tine, Copilaș, Ziceri despre-un Motănaș. Este o cărțulie ce a ieșit de sub teascul tiparului la Chișinău în 2015 și este de formatul A4, care conține 48 de pagini. Nu e mare în volum, e mare în informația pe care o deține.

În această cărțulie, găsim poezii despre Motănelul Dorodont și perepețiile sale. Corespunde vârstei de 4 ani, dar și celor mai măricei le va fi interesant să o citească și să descopere multe lucruri interesante și utile.

Prin ce se deosebește cartea dată de restul, este faptul că fiecare pagină este urmată de un proverb, ce are scop informativ și educativ. Cartea este plină și de imagini viu colorate și atrăgătoare. Aceste imagini dau frâu liber imaginației și în felul acesta este mai ușor de perceput și asimilat informația. Ilustrațiile sunt de Viorica Didic.

Cât despre poezii, se poate spune că sunt vesele, interesante, informative și de știați-că. Prin ele micul cititor învață, descoperă lumea, crește. Sunt poezii care îl fac pe copil să înțeleagă ce e bine și ce nu, să facă diferența.

"Prietene, sunt Motănelul Dorodont. Am venit în această carte să-ți destăinui câteva secrete pe care le-am învățat când eram ca tine. Ele m-au ajutat să cresc mare și voinic. Împart cu drag această experiență. Îmi doresc ca Tu și ceilalți copii să fiți inteligenți, prietenoși, creativi, să creșteți personalități pozitive și responsabile. Acestea sunt dorințele prietenelor mei - Pisicuța Pufica, Motănelul Zbânțu, Pisicul Fluturel, Pisicul TaNu, Pisicul Titirez, Cioara Albă, care îți aduc, pentru această carte, povețe și impresii adunate din toată lumea.

Dragi părinți!

Am cules pentru Dumneavoastră bijuterii verbale auzite de la copii. Sper ca acestea să vă fie de folos atât în comunicare, cât și pentru a înțelege sufletul micilor mei prieteni. Astfel, vom construi o copilărie fericită. Fie ca Universul să ne ajute în faptele noastre bune! Dorodont"

Iar pentru a vă trezi la maxim curiozitatea și dorința de a o frunzări, vă propunem mici fragmente din cărțulie:

"Ziceri alese de la lume culese.

Copilul este cea mai curioasă ființă. El descoperă și învață în fiecare zi - Ajută-mă! Astfel voi putea învăța lucruri bune.

 Începutul nu semnifică sfârșitul. Motivația încununează succesul. Ajută-mă! Aceasta îmi oferă încredere în viitor. Copilul este oglinda părintelui. - Mami! Tati! Eu vă urmez exemplul. Cartea este prietenul fidel al copiilor. - Dragi părinți! Vreau să cunosc realitatea în toate aspectele ei. Citiți-mi în fiecare zi. Înțelepciunea se capătă învățând și dn greșelile altuia. - Dragă părinte! Ajută-mă să capăt experiență. Nu mă pedepsi. Astfel voi crește o personalitate armonioasă și puternică....

Copiii au nevoie de încurajare, de îndrumare și ghidare. - Dragă părinte! Am nevoie de sprijinul tău la fiecare etapă a vieții mele!

Jocul este învățare și învățarea este jocul - Joacă-te cu mine! Prin joc învăț ușor și memorez repede."

Și tot așa, la fiecare pagină întâlnim zicale care ne fac să ne gândim, să înțelegem rostul acestei vieți. La sfârșitul fiecărei poezii, este dicționar, adica cuvintele mai puțin cunoscute sunt explicate. Tot aici autorul întreabă pe cititor referitor de poezie, ce crede, ce impresii și-a creat, părerile. Spre exemplu în următoarea poezie:

Cartea este adevărata moștenire a omului.

- Citește împreună cu mine! Astfel voi crește inteligent și puternic.

Dicționarul

Un copil inteligent

Mi-a șoptit să fiu prudent - 

În copac e-o veveriță,

Are nuci, o pușculiță!

- Dacă-ncolo te aburci,

O să-ți cadă multe nuci

Drept pe cap și faci... năluci!

De nu crezi, iubite frate,

Informația e-n carte,

Care te îmbogățește,

De-o citești, ești ca un pește -

Cel ce-noată într-o mare

Și se simte brav și tare.

Și mai are ea un har,

Pentru că-i... dicționar -

Îți explică și te-nvață,

Tot ce e util în viață.

Ia să-mi spui acum, copile,

Ce e cartea pentru tine?

Sperăm că v-am intrigat, v-am trezit curiozitatea și vă așteptăm la biblioteca noastră să savurați din plin  această carte.

D.Ț.

Micii exploratori în lumea cărților