De ce l-a îndrăgit câinele pe om

"Copilul se cufundă într-un alt univers, grație lecturii care, aproape întotdeauna, înseamnă o a doua naștere."

Toate poveștile, basmele au menirea de a învăța, de a educa micul cititor. Unele au rolul de a dezvolta creativitatea, imaginația, altele un fel de poveste de luare-aminte, de a face comparații, de a fi om.

Și dacă tot vorbim despre povești, haideți să facem cunoștință cu următoarea povestioară, De ce l-a îndrăgit câinele pe om (poveste maghiară).

Cu sute și sute de ani în urmă, un câine trăia în pădure alături de un urs. Ziua mergeau împreună la vânătoare și se împăcau de minune, dar seara, când să meargă la culcare, pe câine îl apuca câteodată lătratul; și azi așa, mâine așa, ursul îi spuse că nu-l mai poate suferi din cauza schelălăielii lui. În cele din urmă, câinele înțelese că nu mai era chip să trăiască sub același acoperiș cu ursul.
Întâlni o vulpe, îi istorisi necazul cu ursul și ea îl pofti să locuiască în vizuina ei. Ziua, totul mergea strună: șiretenia vulpii și puterea câinelui îi făceau să vină acasă încărcați de vânat. Dar, când să meargă la culcare, auzindu-l pe câine cum lătra, vulpea îi spuse:
- Nu-i bine ce faci! Dacă te aude lupul sau tigrul vin glonț aici și ne ucid pe amândoi!
Sătul și de cicăleala vulpii, câinele se gândi la un alt animal, mai mic decât el, care să nu îndrăznească să-l bată la cap. Și, din întâmplare, în pădure îi ieși în cale un iepure.
- Ce spui, iepuraș, ți-ar plăcea să vânăm împreună?, îl întreabă câinele cel voinic.
Onorat, iepurele îi răspunse pe nerăsuflate că ar fi fericit de asemenea tovărășie, ziua și noaptea. A doua zi, merseră împreună la vânătoare. Lângă el, iepurele se simțea parcă alt animal. Toate bune. Se ospătară în doi și petrecură clipe frumoase. Dar, la culcare, când iepurele auzi ce tare latră câinele, o rupse la goană părăsindu-și și casă și tot, de teamă că lătratul să nu atragă toate fiarele într-acolo.
Plictisit de toate animalele cu care încercase să-și ducă zilele, se opri într-o bună zi la casa unui pădurar.
- Mă primești, bunule pădurar?, îl întrebă câinele șovăielnic și, ca să nu mai aibă

supărare, îl anunță că el e obișnuit să latre de câte ori are el poftă, când e fericit și când e trist și mai ales, de câte ori simte că se apropie vreo vietate.
- Sunt tare bucuros că vrei să trăiești pe lângă casa mea! Ziua vom vâna împreună și seara am să-ți pregătesc un culcuș minunat. Cât privește obiceiul tău de a lătra, e un bine pentru mine, căci mă vei anunța de toți oaspeții care vor să ne viziteze și, dacă-s buni, îi vom primi cu bunătate și dacă or fi răi, cu pușca.
- Rămân tot restul vieții cu tine, omule! Tu nu ești fricos, nici mofturos cum au fost toți pe lângă care am trăit până acum, încheie câinele și se gudură fericit de primirea pădurarului.

Publicat: D.Ț.