Pagini

duminică, 8 noiembrie 2015

Legenda crizantemei!

Dragi cititori, azi am hotărât să vă facem cunoștință cu o minunată legendă, cu legenda crizantemei, o floare mult îndrăgită de unii  dintre noi.
Totul începe cam așa: 
Pe seama crizantemei floare de aur, cum este supranumită, circulă multe legende... Mulți dintre noi nu știu că aceste flori sunt printre  cele mai celebrate și mai pline de semnificații în mitologia și credințele oamenilor din întreaga lume.
Într-o legendă creștină, se spune că steaua care i-a condus pe Magi la Betleem, le-a arătat acestora, în cele din urmă, locul în care se născuse mântuitorul, întrupându-se sub forma une crizanteme aurii la intrarea în grajdul unde se afla Acesta.

Cu prilejul tuturor Sfinților, există obiceiul de a se dărui crizanteme rudelor trecute în neființă. Această tradiție își are originea în următoarea legendă:
O fată a cărei mamă era foarte bolnavă, se ruga zi de zi la Maica Domnului și îi oferea câte o floare, cerându-i să nu îi lase mama să moară. Într-una din nopți, ea a avut un vis în care statuia Fecioarei Maria o privea plină de compasiune, spunându-i: Biată fetiță, mama ta mai are numai câteva zile de trăit. Tot atâtea câte petale are floarea pe care vrei să mi-o dăruiești.
Fata s-a trezit cu ochii în lacrimi și s-a uitat la floarea pregătită pentru a fi oferită Maicii Domnului. Avea numai cinci petale. Asta însemna că mama ei, mai avea numai cinci zile de viață. Disperată, a început să rupă fiecare petală în bucățele cât mai mici, până când floarea a ajuns să aibă nenumărate petale minuscule.
Fecioara Maria a împlinit dorința fierbinte a fetei și i-a vindecat mama.
De atunci, crizantema, care se spune, avea la origine doar câteva petale, a devenit o floare încărcată, cu numeroase mici petale, amintind astfel de rugăciunile fetei iubitoare și de infinita bunătate a Maicii Domnului.

Publicat: D.Ț.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu