Centrul Academic
Internațional Eminescu a planificat în Anul Promovării Valorilor Europene mai
multe genuri de activități. De această dată la ora de lectură multimedia ne-am
propus să le prezentăm copiilor de la Centrul Comunitat pentru Copii și Tineri „Orizont”,
veniți împreună cu pedagogul-organizator dna Raisa Rusu și conducătoarea
cercului de artă plastică dna Natalia Laba filmul realizat de colaboratoarea
CAIE dna Vera Harti „ Triada crucială a orașelor europene în drumul cunoașterii a lui Eminescu”. În timpul vizionării, comentând, explicând
anumite lucruri într-un limbaj adecvat și potrivit
celor prezenți. Micuții au
rămas impresionați de frumusețea arhitectorală a orașelor: Praga, Viena, Berlin,care
au jucat un rol crucial în formarea personalității poetului național Mihai
Eminescu. Au aflat multe detalii din biografia poetului, dar și a familiei
Eminovici. După derularea filmului le-am vorbit despre copilul, elevul, dar și
poetul Eminescu. Au luat cunoștință de Legenda lui Geo Bogza, despre nașterea viitorului
geniu . Genialitatea lui s-a manifestat încă din copilărie. Avea momente de
clarviziune, știa sigur că va deveni poet. A fost prezentată cea mai
veche carte deținută în fondul bibliotecii Almanahul România Jună (1883) în
care este publicat pentru prima dată poemul Luceafărul. Am răsfoit împreună
Manuscrisele Eminescu, menționând acuratețea și caligrafia impecabila cu care
sunt scrise.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu