Culorile copilăriei

E vară, e soare şi timp frumos, de aceea am hotărât să facem o vizită copiilor de la Grădiniţa nr. 156, gr. a- 4a. Copiii ne-au întâmpinat bucuroşi, mai ales că am pregatit petru ei nişte enciclopedii interesante şi viu colorate, pe care le-au răsfoit cu interes. Doamna Olesea Bobotrîn, bibliotecar la CAIE, le-a citit copiilor curiozităţi despre insecte, manifere, păsări, dar o atenţie deosebită i-a acordat enciclopediei Pisici mari şi mici din colecţia Enciclopedie pentru toţi copii de la editura Prut Internaţional, care i-a servit ca sursa de inspiraţie pentru a desfăşura o lecţie în arta decuparii  hîrtiei. Copiii au decupat din hîrtie pisici, astfel dând dovadă de multă inspiraţie şi creativitate. La sfârşitul activităţii copiii au fost remuneraţi cu dulciuri. A fost o zi frumoasă şi productivă atât pentru Centrul Academic Eminescu, cât şi pentru copii.

În lumea basmelor Fraţilor Grimm

      E vară, e cald şi miros de carte bună. La Centrul Academic Eminescu, continuă activităţile Programului "Lecturile verii". Astăzi, 26 iunie 2014, am fost vizitaţi de micuţii de la Grădiniţa nr. 40, grupa a-3 a şi grupa a-4 a. Deoarece micii cititori sunt pasionaţi de poveşti, doamna Bobotrîn Olesea le-a vorbit copiilor despre unii dintre cei mai renumiţi autori de poveşti şi basme Fraţii Grimm, prezentându-le şi volumele acestora. Şi cum Centrul Academic Eminescu dispune de proiector, copiii au avut posibilitatea să priveasca şi un desen animat după poveştile Fraţilor Grimm, Soră şi frate.

F.M

Recital de poezie eminesciaă

Reacţii util interesant insuficient

Şahul - un joc al minţii

                                         

Şahul este piatra de încercare a inteligenţei.

Goethe

 La Centrul Academic Eminescu a apărut o nouă carte de la editura Prut Internaţional, Şahul de Michael Power, design şi ilustraţii de Kevin Knight, din care ve-ţi învăţa principalele tehici de joc.  Şahul, este un sport al minţii, care dezvoltă capacitatea de concentrare, îi face pe cei care

îl practică mai răbdători şi mai înţelepţi. Învăţarea jocului de şah încă de mic copil garantează mult succes în diverse domenii de activitate. Această carte îi îndrumă pe copii, pas cu pas, în jocul de şah. Mutările de bază, tacticile de atac şi apărare sunt explicate pe înţelesul tuturor. Chiar dacă sunt începători, copiii învaţă cum să joace şi să câştige. Experţii le oferă sfaturi şi îndrumări pentru ca, în cel mai scurt timp, să joace şah ca marii maeştri.

 Vă aşteptăm!

MAGNIFICA LUME A BASMELOR

Basmul este oglindirea vieţii în mod fabulos.

G. Călinescu

Centrul Academic Eminescu şi-a îmbogăţit fondul cu noi cărţi  din colecţia Biblioteca pentru toţi copii de la editura Prut Internaţional. Colecţia îmbină cele mai frumoase opere scrise pentru copii a celor mai cunoscuţi autori ai literaturii universale şi române din toate timpurile. 

Vă aşteptăm la CAIE, să dezvăluiţi marele mistere a lumii basmelor.

Fărîmă M.

JUDECATA VULPII

de Petre Ispirescu

Un om, odată, mergea la treaba lui prin niște munți. Alăturea drumului aude un glas milogindu-se și grăind:

— Fă-ți milă și pomană, creștine, și mă scapă de la pieire.

— Cine ești tu, și unde te afli?

— Ia, aici, aici, în văgăuna asta. Fă bine, așa să trăiești, și dă la o parte piatra de d-asupra.

Omul caută în dreapta, caută în stînga și dă de văgăună, d-asupra căreia era un pietroi mare.

Ce să vezi d-ta? Acolo era culcușul unui balaur. Pe cînd se afla încolăcit și dormea, iată că un colț de piatră, groaznic de mare, se desface din munte și, prăvălindu-se la vale, cade drept peste văgăuna balaurului și-l închide acolo. Șarpele, svîc! În sus svîc! În jos, ca să iasă. Aș! unde era pomana aia? Piatra mare astupa intrarea văgăunei de nu rămăsese loc deschis nici cît să bagi degetul. Se zvîrcolea balaurul în ghiara morții de foame, de sete și de osteneală, și ca să scape d-acolo era peste poate.

Rugăciunile șarpelui înmuie inima omului și acesta, înduioșit de nenorocirea bietului șarpe, se pune de caută o pîrghie, se luptă cu bolovanul de piatră și, încet, încet, îl dete nițel la o parte de d-asupra văgăunei, atît cît putu șarpele să iasă.

— Bogdaproste! că mai văzui o dată lumina soarelui, mai pot să răsuflu și eu în voie, zise balaurul. Gătește-te acuma, omule, că am să te mănînc. Nu mai pot, uite, de foame, sunt lihnit de la inimă.

— Ce stai tu de vorbești, balaure? D-apoi eu ți-am făcut bine. Asta să-mi fie oare răsplata?

— Bine, nebine, nu voi să știu. Răsplătire la noi nu scrie.

Și deodată se încovrigă împrejurul omului și-l coprinse, de acesta nu se mai putea mișca din loc.

— Stăi, frate, mai zise omul; astfel ți-e dreptatea? Eu nu mă cunosc vinovat cu nimic. Să mergem la judecată.

— Să mergem, dacă vrei judecată. Dară eu îți spui că o să pierzi. Totuși, ca să nu poți a te plînge că te-am mîncat pe nedrept, aidem și la judecată. Numai grăbește pașii, că mi-e foame de tot.

Și mai slăbind pe om din chingi, acesta apucă pe cîmp cu pași grăbiți și tremurînd de frică. În calea lor întîlnesc un bou păscînd și se îndreptară către dînsul.

— Boule, prinse omul a zice: iacă, iacă, iacă, din ce am scăpat pe șarpele ăsta, și iacă, iacă, iacă, ce umblă el să-mi facă. Cu dreptul e?

— Dai prea cu dreptul, răspunse boul. Ascultă: eu slujesc pe om de cînd eram vițel. Nu fu destul că îmi lua laptele, cînd eram mic, de răbdam de foame, căci n-aveam ce suge; nu e destul că, după ce m-am mărit, trăiam mai mult cu zilele, fără să-mi dea nutreț d-ajuns; iară eu trăgeam la plug, la car și la toate poverile la care mă punea el, fără să cîrtesc; acum cică am îmbătrînit, mă lasă pe cîmp să mă hrănesc, ca să mă mai îngraș nițel, și apoi să mă vînză la măcelar. Așa este dreptatea omului.

— Auzi, omule? întrebă balaurul.

— Auz, răspunse omul. Dar să știi că eu nu sunt mulțumit de judecata boului. Să mergem și la altul.

— Poți tu să mergi la cîți vei pofti. Eu una știu, că mi-e foame. Însă, ca să nu mai aibi cuvînt de pricinuire, aide, fie, să-mi fac pomană cu tine să mergem și la alt judecător.

Omul, cu inima cît un purice de frică, o ia înainte pe drum și, întîlnind un cal într-o livede, îi zise și lui:

— Calule, iată ce am făcut balaurului acestuia, și iată cum vrea să-mi răsplătească. Cu dreptul e?

— Da, da, cu tot dreptul, răspunse calul. Dară tu, omule, cum faci dreptate pe pămînt? Nu care cumva oare te socotești a fi mai breaz? Noi slujim la stăpînul nostru din tată în fiu. Cînd eram mic, copiii lui se jucau cu mine și îi purtam în spinare. După ce m-am mărit, din cîte primejdii nu l-am scăpat! și cît am mai muncit, amărîtul de mine! Mai de multe ori flămînd decît sătul, ajunsesem într-un rînd să zac pe coaste de foame și de neîngrijire. Acum mă găsește că prea sunt bătrîn. Mi-a dat drumul să pasc în voie pînă să-și găsească timp, să-mi dea cu parul in cap, să mă omoare, ca să-mi ia pielea. Astfel este răsplata omenească pe pămînt

— Auzi, tu, omule? zise balaurul.

— Auz, răspunse omul. Și cu toate astea eu nu sunt mulțumit de judecată. Să mergem și la al treilea să ne judecăm. Ascultă-mi și astă rugăciune, să te ție Dumnezeu.

— Ei, apoi te-ai prea trecut! Multe ai voi d-ta. Și deși-mi vine leșin de foame, iată mă înduplec și de astă dată, numai și numai să nu-ți mai rămîie nici un cuvînt de bîrfeală, și să-ți tacă fleoanca. Aidem și la al treilea judecător.

Mai mergînd ei ce mai merse, întîlniră o vulpe

— Vulpe, începe omul a zice, iată ce bine am făcut eu balaurului acestuia, și iată ce rău va să-mi facă el mie. Cu dreptul e? Judecă tu!

— Ce ai zis, ce ai zis? întrebă vulpea.

Omul îi mai spuse încă o dată focul ce-l ardea.

— Ca să judec, trebuie să merg la fața locului, să văz eu cu ochii mei și să auz cu urechile mele. Altfel nu știu să judec.

Se învoiră și plecară cîte trei la fața locului. Și, ajungînd aici, începu omul să spuie șiritenia pricinei:

— Iacă, ici în văgăuna asta ședea balaurul încolăcit, și pietroiul ăsta năpraznicul, căzînd din munte, îi astupă ieșirea. Trecînd eu p-aici, șarpele să rugă să-l scap de pieire. Eu, prostul, vrui să-i fac bine, mă luptai, dădui bolovanul nițel la o parte și-i făcui loc să iasă. El, dacă ieși, mă coprinse, cum îl vezi, încolăcindu-se preste mădularele mele și voiește să mă mănînce.

— Așa este, balaure?

— Așa da! Fiindcă astfel cere dreptatea.

Vulpea se gîndi nițel și răspunse:

— Măi, frate, deslușiți-mă bine, că eu nu pricep așa advocățește. Spune, omule, șiritenia din capul locului, și arată-mi și cu mîna.

Omul începu din nou să spuie și cu gura, să arate și cu mîna.

— Iată, în văgăuna asta de ici, pe care o vezi cu ochii, sta șarpele încolăcit și astupat acolo de pietroiul ăla maa…

— În văgăuna asta, ziseși, întrerupse vulpea. Ce smintit ești, mă! Nu se poate una ca asta, spune drept, omule.

— Drept spui.

— Așa este, balaure?

— Tocmai precum spune omul.

— Fie, că mie nu-mi vine să crez că poate să încapă o așa namilă de trup într-o văgăună atît de micuță. Trebuie să văz cu ochii mei, ca să crez.

Șarpele vru să încredințeze pe vulpe. Se descovrigă de pe om, se tîrăște, se strecoară în văgăună, încet, încet, încolăcindu-se ca să încapă. În vremea asta vulpea face un semn cu ochiul omului. Acesta o pricepe. Și tocmai cînd balaurul zicea vulpei:

— Acum vezi?

— Văz.

— Ei, crezi?

— Crez.

— Judecă după dreptate.

— După dreptate judec.

Omul puse umărul, se opinti cu deznădăjduire, date piatra la loc, și clapc! acoperi văgăuna din nou.

Vulpea zice:

— Așa cere dreptatea.

Eminescu Doineşte

Marcela Farima's Slidely by Slidely Slideshow

Responsabilitatea

Responsabilitatea este un lucru extrem de greu de învăţat. Câteodată, chiar şi adulţii dau dovadă, prin vorbele şi acţiunile lor, de lipsă de responsabilitate. Ne întrebăm de ce este, totuşi, atât de greu pentru un om să se poarte responsabil. Ştim un copil pe nume Tudorel care a aflat pe propria piele răspunsul la această întrebare.

Tudorel era elev în clasa I şi deşi era deja luna martie, încă nu prea se obişnuise cu programul. Cel mai tare îl enerva să se trezească de dimineaţă. Nu se dădea jos din pat până nu îl ridica mama lui.

Tot ea îl ducea la baie şi îi dădea cu apă pe ochi până se dezmeticea puţin, apoi îi aranja hăinuţele pe pat, îi punea cărţile în ghiozdan, fugea repede la bucătărie să pregătească ceaiul şi îl ducea la şcoală.

Într-o zi, din prea mare grabă, mama a uitat să-i pună în ghiozdan Abecedarul.

La şcoală, bineînţeles că Tudorel a fost mustrat de învăţătoare.

- “Ar trebui să o certaţi pe mama, nu pe mine. Ea e cea care a uitat să-mi pună Abecedarul în geantă”.

- “Tudorel, eşti destul de mare ca să-ţi pregăteşti singur ghiozdanul, a continuat învăţatoarea. Trebuie să înveţi să te comporţi ca un copil responsabil”.

Mica “muştruluială” i-a dat de gândit lui Tudorel. Într-adevăr, nu ştia ce presupune faptul de a fi responsabil. Atunci, a mers în pauză la doamna învăţătoare şi a întrebat-o care dintre colegii lui poate fi numit copil responsabil.

- “Păi, uite….Dănuţ, Teo, Miruna şi…Anca. Ai putea învăţa multe de la ei.”

Bucuros de răspuns, Tudorel merge la Anca să o întrebe cum face ea ca să fie considerată responsabilă.

- “Nu prea ştiu ce să-ţi răspund, a ezitat fata. Dar cred că are de-a face cu faptul că îmi fac temele fără să îmi zică nimeni, mă  trezesc, mă îmbrac şi vin singură la şcoală.”

- “Şi îţi pregăteşti singură ghiozdanul?” a privit-o neîncrezător băiatul.

- “O, da, sigur. Chiar şi pacheţelul mi-l pregătesc tot eu.”

- “Hmmm, nu înţeleg, făcu Tudorel. Şi tu cu ce te alegi de pe urma responsabilităţii tale?”

- “Părinţii mei îmi acordă foarte multă libertate pentru că au încredere în mine, iar mie îmi place acest sentiment de libertate.”

- “Da, se gândea în sinea lui copilul, nici mie nu mi-ar strica să nu mai fiu supravegheat cu atâta stricteţe mereu. Aş putea încerca chestia asta cu responsabilitatea.”

Ajungând acasă, Tudorel şi-a înştiinţat imediat părinţii:

- “Să ştiţi că de mâine sunt un copil responsabil.”

Şi le-a explicat în ce vor consta actele lui de responsabilitate. Părinţii zâmbeau şi se priveau cu subînţeles, dar nu au spus nimic.

A doua zi, ca de obicei, Tudorel nu se putea trezi la timp. Mama a intrat în camera lui, dar fără să-l mai ridice, i-a spus doar de la uşă:

- “Cred că ar trebui să te trezeşti.”

Tudorel a mormăit ceva şi a adormit la loc.

Când s-a trezit, în sfârşit, era aproape ora 10.

- “Mamăăăăăă, sări el din pat speriat, ai văzut cât e ceasul?”

Mama, calmă, i-a zis:

- “Eu te-am trezit. Nu poţi da vina pe mine. Am crezut că nu mai vrei să mergi azi la şcoală.”

- “Mamă, ce îi spun doamnei?”

- “Nu ştiu, Tudorel. Eşti un copil responsabil acum.”

Băiatul a plecat din casă în fugă. Se gândea la o minciună pe care ar putea-o spune la şcoală.

La întoarcerea acasă, mama îl aştepta curioasă:

- “Tudorel, cum a fost?”

Plângând, el a răspuns:

- “Cea mai oribilă zi din viaţa mea. În primul rând, am luat un autobuz greşit şi am mers în partea opusă a oraşului. Apoi, când mi-am dat seama de greşeală, am luat un altul, dar oricum era foarte târziu. Am ajuns la şcoală pe la ora 11. Când am intrat în clasă, toţi colegii mei au izbucnit într-un hohot de râs. Tu chiar nu ai văzut, mamă, că mi-am luat pantalonii pe dos?”

Mama se abţinea cu greu să nu râdă.

- “Aşa, şi mai departe ce ai făcut?”

- “I-am cerut voie doamnei să intru. Dar doamna ştii ce a făcut? Nu mi-a crezut deloc minciuna pe care o ticluisem eu şi m-a obligat să port un coif pe care mi-a scris cu litere mari SOMNOROSUL CLASEI. M-am simţit aşa de rău….Apoi, toată ora au împărţi impresii despre cât de frumos a fost la planetariu. Îţi dai seama? Au fost la planetariu fără mine. Mi-e atât de ciudă că nu m-am trezit. Îmi doream mult să fi fost şi eu.”

- “Tudorel, şi care e concluzia ta?” îl iscodea mama mai departe.

- “Că e foarte greu să fii responsabil pentru că nu mai poţi să dai vina pe nimeni, răspunse printre lacrimi copilul. A trebuit să recunosc că din cauza mea nu am fost la planetariu cu colegii mei.”

Mama a reuşit să-l împace, spunându-i că, de fapt, responsabilitatea e o chestiune care vine treptat, pe măsură ce omul înaintează în vârstă, dar că trebuie să se deprindă încă din copilărie cu aceasta.  Iar că cel mai important lucru este ca omul să aibă puterea de a-şi asuma consecinţele acţiunilor sale, chiar dacă la un moment dat şi-ar dori să poată învinui pe altcineva pentru ele.

ABC - minienciclopedie pentru elevi

Chicu, Angela. ABC: Minienciclopedie pentru elevi / Angela Chicu. – 

Ch.: S. N., 2006. – 52 p.

„În acest volum, realizat special pentru voi, cititorii cei mai curioși și dornici de a cunoaște cît mai multe, prezint diverse întîmplări adevărate, curiozități, poezii, jocuri, ghicitori, iar pentru pici – desene pentru colorat, însoțite de catrene, ce dau un farmec deosebit micului almanah instructiv și cognitiv."

(Autoarea)

ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI

(expoziţie virtuală)

Fărîmă M.

DUPĂ SOARE FUG ŞI EU...

Chicu, Angela. După soare fug și eu / Angela Chicu; des., cop.: Tatiana Varvariuc; pict.: Uliana Vasilache. – Ch.: „Căpățâna-Print‟ SRL, 2010. – 51(3) p.

A sosit mult aşteptata vară, soarele ne surâde larg  mângâindu -ne cu razele sale aurite, iar copii sunt dornici să citeasca o carte buna şi captivantă pentru a le face ziua încă mai frumoasă. Centrul Academic Eminescu, propune o cărţulie care, vă va duce într-o călătorie în lumea naturii a plaiului nostru moldav - DUPĂ SOARE FUG ŞI EU... autoare doamna Angela Chicu. Micul cititor va cunoaște mai multe fenomene ale naturii, despre lumea animală, insecte și păsări de pădure, din lanuri și cîmpii, iazuri și mlaștine. Va cunoaște comportamentul  celor nevorbitori din jurul nostru. Poveștile, poeziile și ghicitorile prin care este pătrunsă autoarea, trezesc copiilor dragostea față de plaiul natal, de natură, de totul ce ne înconjoară în spirit de a nu distruge și a păstra pentru strămoșii strămoșilor noștri.

Placheta este destinată pentru copii, profesori, părinți, lecții de educație ecologică, de științe ale naturii.

                             

CUM ŞI-A GĂSIT ŞORICELUL PRIETENI

Poveste populară osetină

A fost odată un şoricel. Şi tare ar mai fi dorit să-şi facă nişte prieteni de nădejde. Că avea el nişte vecini - nişte şoricei alde dânsul, care erau ca vai de ei -becisnici (neputincioşi), mititei. Dorea însă să aibă un prieten voinic, poate chiar cel mai puternic din lume. Aşa că s-a urcat el într-o noapte într-un pin înalt şi a început să chiţăie la Lună:

-      - Lună, mă auzi, Lună?! Se spune că ai fi cea mai voinică. Hai să fim prieteni!

Luna l-a privit de pe boltă şi i-a răspuns:

-      -Ba nu-s eu cea mai voinică şi nici cea mai luminoasă! Cel mai luminos şi cel mai puternic este Soarele!

-      - De bună seamă, ai dreptate, rosti Şoricelul şi, cum numai se iţi Soarele de după orizont, îi şi vorbi:

-       -Soare-frăţioare, tu eşti cel mai puternic! Aş vrea să fim prieteni.

-       -Ba n-aş zice, răspunde Soarele, iată vine norul şi mă acoperă cât ai zice peşte. Înseamnă că el este mai puternic decât mine.

-       Într-adevăr, se dumeri Şoricelul, urmărind cum Norul îl acoperă pe Soare.

Se dădu atunci la nor:

-       -Norule, care eşti cel mai puternic, hai să fim prieteni!

-      - N-aş fi contra, a bubuit Norul, însă iată că se stârneşte Vântul-năprasnicul şi mă pune pe fugă.

Şi, de bună seamă: Vântul cel năprasnic a mânat norul hăt departe.

-       Vasăzică, tu eşti cel mai puternic, zice Şoricelul. Hai, Vântule să fim prieteni!

-       -Ba nu-s eu. Cei mai puternici şi voinici, se dădu cu părerea Vântul-năprasnicul, cred că-s boulenii care trag plugul pe brazdă: eu le suflu în faţă, dar lor nici că le pasă - îşi caută de treabă.

Abia dădu Şoricelul să sară din pin, să le iasă boulenilor înainte, când colo ei , cum trăgeau plugul greu, s-au oprit locului.

-  -Muuu! mugiră ei. Iar am dat de o cioată(ciot). Nici fierul plugului nu-i în stare s-o străpungă, oricât ne-am speti. Oare cine ar putea să ne ajute?

-       -Noi! Noi! Noi! s-a auzit un chiţcăit de sub pin.

Şi când s-a uitat Şoricelul, i-a văzut pe vecinii lui de totdeauna - şoriceii ceia becisnici şi mărunţei. Ţâşnesc unul după altul de prin găuri, aleargă pe arătură spre brazda unde s-a oprit plugul în cioată. Şi cum ajung încep să roadă rădăcinile cu dinţişorii. Peste câteva minutecioata, roasă din toate părţile, s-a dat la o parte şi plugul, tras de bouleni a mers mai departe.

-     -  Iată cine-i cel mai voinic, mai de nădejde, au zis uşuraţi boulenii. E acela care te ajută la nevoie. Dar tu ce fel de prieten cauţi?

-      - Eu nu-mi caut prieteni. De-acum i-am găsit, a rostit bucuros Şoricelul. Aceştia-s vecinii mei. Ei îmi sunt cei mai buni prieteni!