Pagini

vineri, 20 ianuarie 2017

Curiozităţi din viaţa lui Mihai Eminescu

                                        

v   Scria poezii pe ascuns. Prima care a dat de versurile lui a fost soţia lui Aron Pumnu, care a zis că sunt pline de simţământ. Mihai ascundea faptul că scrie poezii, deoarece tatălui său nu-i plăceau poeţii.

v   Când era mic, întrebat de tatăl său cine vrea să fie în viaţa – poet, a zis Mihai –adică un perde vară – a zis tatăl.

v   Îi plăcea nespus de mult în timpul liber să citească romanţe fioroase şi fantastice.

v   La gimnaziu, Eminescu trebuia să se conformeze mai multor reguli: să nu fumeze, să nu frecventeze restaurantele şi cafenelele, spectacolele de orice fel, să meargă la biserică, să se spovedească săptămânal.

v   A avut 10 fraţi – Şerban, Nicolae, Iorgu, Ruxandra, Ilie, Maria, Aglae, Harieta, Matei, Vasile. Ruxandra a murit la numai o toamnă de la naştere, şi Maria şi Vasile s-au stins devreme.

v   A fost cel de-al şaptelea copil al familiei Eminovici. De altfel un copil foarte dorit de Gheorghe Eminovici. Un copil deosebit, aşa îl vedeau toţi.

v   În fiecare an, de Sfântul Gheorge, în casa căminarului Gh. Eminovici se dădeau petreceri cu vin bun de la Iveşti şi plăcinte. Dar, în general, petrecerile erau evenimente rare în casa Eminovicilor, înconjurată de tei.

v   De mic îi plăcea să hoinărească, cel mai des părinţii îl găseau la Miron Prisăcaru, un bătrân cam ciudat, care-l iubea foarte mult pe acest copil curios din fire şi  care asculta cu sufletul la gură puzderia de poveşti pe care i le depăna  moş Miron.  Îi plăcea mai ales povestea cu Călin.

v   Admira natura cu toate vietăţile ei, vorbea cu albinele, iar câinele Soltuz şi motanul casei Chioru îi erau cei mai buni prieteni.

v   În familie, Mihai avea o datorie, una  pe care singur şi-a hărăzit-o – să scotocească în fiecare dimineaţă cuibarele în care se ouă găinile –alte cuibare decât cele ştiute de Raluca.

v   Când a crescut mai măricel îi plăcea să pătrundă pe neobservate în biblioteca familiei, unde nu avea voie să intre nimeni în afară de tata. Trăia emoţii deosebite când vedea aceste cărţi, fiecare din ele având istoria sa. Tot aici privea cu nesaţ tabloul mamei sale, semnat de Zigri.

v   Tatăl lui Eminescu considera că ei sunt un neam de oameni , deprinşi cu munca de mici, doar că sunt certaţi cu norocul.

v   Când abia intrase la gimnaziu, dintre băuturi, Mihai se împăca doar cu vinul şi la nevoie cu rachiul.

v    Iosif Vulcan, directorul revistei „Familia”a fost cel care  i-a propus să-şi preschimbe numele din Eminovici în Eminescu. La vârsta de 16 ani, atuci când a avut loc şi debutul său poetic.

v   Se bârfea pe vremuri cum că poetul se trage din neam armean sau că ar avea un urmaş turc – Emin-Efendi, însurat cu o româncă. Este doar o bârfă. Eminescu este român ca şi noi şi punctum.

v   Slavici spunea cândva despre Eminescu: e om cu trebuinţe puţine, dar cu apucături boiereşti. Respinge tot ce i se pare vulgar. Citeşte cu o uimitoare repiziciune. Ţine să citească în tihnă, la masă sau tolănit pe sofă, în vreme ce odaia îi este înmiresmată de cafeaua pe care singur şi-o pregăteşte cu mult dichis. E lipsit de tot ceea ce în viaţa de toate zilele se numeşte egoism. Nu trăieşte pentru sine şi prin sine, ci prin lumea în care-şi petrece viaţa şi pentru ea.

v   Una din slăbiciunile lui era să profite de liniştea nopţilor.

v   Multe dureri – puţine plăceri – aceasta era vorba lui Eminescu.

v   Niciodată nu s-a plâns de neajunsurile propriei sale vieţi.

v    Nenorocirea cea mai mare a vieţii, zicea el, e să fii mărginit, limitat, să nu vezi cu ochii tăi, să ştii puţine, să înţelegi rău, greşit, să judeci strâmb.
Larisa Arseni. Colaboratoare CAIE. Maestru în artă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu