Pagini

vineri, 29 iulie 2016

SECRETUL FERICIRII

Motto: “Fericirea este armonia dintre ceea ce gândeşti, ceea ce spui şi ceea ce faci” – Mahatma Gandhi
 Acum mult timp, în India trăia un înţelept despre care se spunea că păzea un cufăr ce adăpostea un mare secret al omenirii. Acesta l-a ajutat să devină învingător în toate aspectele vieţii sale şi să se considere cel mai fericit om din lume.
Numeroşi regi invidioşi au încercat să îi ofere faima, putere sau bani ori chiar să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul misterios, însă totul în zadar. Cu cât aceştia încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi din cauza sentimentului de invidie care nu le dădea pace. Anii au trecut, iar înţeleptul era mai fericit pe zi ce trecea.
Într-o frumoasă dimineaţă de primăvară, la el a venit un copil şi l-a întrebat:
“- Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. Crezi că poţi să mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?”
Înţeleptul, văzând puritatea şi sinceritatea din ochii copilului, a replicat:
“- Pe tine te voi învăţa secretul de a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent.”
În realitate există două cufere în care păstrez secretul fericirii. Acestea sunt mintea şi inima mea, iar marele secret nu este altceva decât o serie de paşi care trebuie urmaţi de-a lungul vieţii tale.
Primul pas este să conştientizezi faptul că Dumnezeu există în toate lucrurile şi persoanele care ne înconjoară şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să îi fii recunoscător pentru tot ceea ce ţi-a dat şi pentru tot ceea ce ţi se întâmplă.
Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi, atunci când te trezeşti şi înainte să adormi, să spui: “Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care nu îl pot învinge”. Acest pas se mai numeşte şi autostimă ridicată.
Al treilea pas este să reuşeşti să pui în practică tot ceea ce spui că eşti. Astfel, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, încearcă să acţionezi inteligent. Dacă tu gândeşti că eşti în stare, nu-ţi fie frică să faci ceea ce ţi-ai propus. Dacă tu gândeşti că eşti iubitor, dăruieşte-te şi exprimă-ţi deschis iubirea. Dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu îl poţi învinge, atunci propune-ţi să săvârşeşti multe lucruri importante în această viaţă şi luptă pentru ele până în momentul în care le vei obţine. Denumirea acestui pas este motivare.
Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este căci ei vor obţine partea lor, iar tu o vei dobândi pe a ta.
Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui deoarece acest sentiment nu te va lăsa niciodată să fii fericit. Trebuie să îl laşi pe Dumnezeu şi să înveţi să ierţi şi să uiţi. Chiar dacă e greu, sigur nu este imposibil.
Al şaselea pas este să nu iei niciodată lucrurile care nu îţi aparţin şi să îţi aminteşti că potrivit legilor nescrise ale naturii, dacă ai făcut acest lucru, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.
Al şaptelea pas este să nu faci pe nimeni să sufere şi să conştientizezi faptul că toate fiinţele pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.
Al optulea pas şi ultimul este: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru o parte bună şi frumoasă. Ajută-i pe cei care au nevoie fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb, iar când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile care fac acea persoană unică.

Secretul fericirii se află în fiecare din noi, caută-l în interiorul tău, la sigur te așteaptă!
Publicat: D.Ț.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu