Apa şi Omul

Se spune că mulţi, mulţi ani în urmă ca şi în zilele noastre, Pământul era acoperit de ape bogate în tot felul de vieţuitoare, era acoperit cu ape ce asigurau existenţa oamenilor, ba mai mult, psre deosebire de timpurile noastre aceste ape erau în bună înţelegere cu toate vieţuitoarele de pe uscat. Astfel când plantele aveau nevoie de apă, se adresau acesteia şi ea venea şi le potelea setea. Se mai spune că oamenii nu săpau fântâni, nu construiau bazine, iazuri, ci apa apărea singură acolo unde era nevoie de ajutorul ei.   Norii cunoşteau locurile unde aşteptau ploaia şi într-acolo şi plecau, dăruind pământului stropi mari, plini de viaţă. Se mai spune că toate vietăţile aveau apă îndeajuns, se spune că nu erau oameni care să ducă lipsa acestui lichid preţios. Frumoase erau toate pe Pământ, şi pădurile, şi livezile şi câmpiile oamenilor. Apa împrăştia viaţă peste tot, primind în schimb doar bucuria de a admira ceea ce se făcea cu măreţul ei efort. Muncea mult sărmana Apă, zile şi nopţi pentru a fi acolo unde era aşteptată, unde era necesară. În râuri curgeau cele mai curate ape, izvoare răcoritoare ţîşneau în cele mai aride zone ale globului pământesc. Absolut nimeni nu ducea lipsa apei. Oamenii erau mai sănătoşi, pădurile mai dese, iarba mai verde, florile mai mirositoare, ciripitul păsărilor mai melodios. Dar omului nu i-a fost destul, astfel într-o bună zi a început să pescuiască cu lăcomie.

Atunci Apa întristată veni de se adresă omului:

- Măreţe Om! Râurile, lacurile, mările, oceanele îmi rămân pustii, din cauza lăcomiei tale, celelalte vietăţi, neavând ce mânca, mor. Aşa nu se poate! Ce ne facem???

Iar omul trufaş, îi răspunse:

- Las să moară, avem destul de multe vietăţi. Şi apoi ce drept ai tu să-mi spui ce se poate şi ce nu se poate?

Apa a lăsat capul în jos şi a plecat îngândurată. Dar, peste ceva timp, Omul a hotărât că are nevoie de mai multă lumină, deci a construit hidrocentrale. Şi apa iarăşi tristă îi zise omului:

- De ce mă răneşti când eu îţi aduc doar beneficii? De ce îmi tulburi apele şi-mi sperii vieţuitoarele? De ce te porţi atât de rău cu mine?

Iar omul cu aceeaşi trufie îi răspunse:

- Noi avem nevoie de energie! Nu ai nici un drept să ne interzici acest lucru. Este Pământul nostru şi facem ceea ce ne dorim!

Şi iarăşi acea măreaţă, acea puternică Apă, a lăsat capul în jos plecând profund jignită. Dar a mai trecut ceva timp şi omul a construit fabrici, uzine, deversând reziduurile în râuri, mări, oceane. Omul în adevărata putere a cuvântului maltrata Apa, cea dătătoare de viaţă. Atunci Ea deja bolnavă se duse cu rugăminţi fierbinţi la Om:

- Omule! Nu mă otrăvi, îmi pierd puterile şi n-o să mai pot să te ajut.

Iar, Omul pentru a treia oară îi răspunse întorcîndu-i spatele:

- Eu nu am nevoie de ajutorul tău. Du-te de-ţi caută de treabă!

Pustiită, bolnavă, rănită, otrăvită, Apa nu mai are putere în zilele noastre să ne ajute aşa cum ajuta strămoşii noştri, nu mai are acele râuri curate, ba chiar unele au secat rămânând ţări întregi fără de surse de apă. În zilele noastre peste 900 de mln. de oameni nu au acces la ea, 80 % din decesurile din ţările în curs de dezvoltare sînt cauzate de calitatea proastă a apei potabile. Omul a întors spatele apei, dar din asta nu a avut nimic de câştigat, ba dimpotrivă, are de suferit. Etimpul să ne întoarcem cu faţa spre acest preţios lichid, să îngenunchem şi să cerem iertare pentru tot ce-am făcut. E timpul să iubim şi să respectăm Apa.

Publicat: D.T.